ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3784/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.V.O.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților - Centrul Teritorial Timiș după cum urmează: (i) anularea parțială a Deciziei nr. 61 din 3 decembrie 2011 a Consiliului UNBR de validare a examenului de primire în profesia de avocat stagiar sesiunea octombrie 2011, precum și a rezultatelor acestuia; (ii) să se constate nulitatea celei de-a doua etape a examenului, procedura de corectare inițială a lucrărilor și recorectarea după formularea contestațiilor fiind viciată; (iii) să se constate că, potrivit art. 6 alin. (5) din Regulament, media obținută de reclamant este 7,75; (iv) obligarea Consiliului UNBR să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat și recunoașterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidat admis în profesia de avocat stagiar.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 34 din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul P.V.O. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamatul a participat la examenul de primire în profesia de avocat stagiar organizat de UNBR prin INPPA Centrul Teritorial Timiș, în perioada 7 - 19 octombrie 2011, fiind declarat admis după prima probă eliminatorie, testul grilă, la care a obținut 71 de puncte.

Ulterior, după susținerea celei de-a doua etape și după contestații, reclamantul a fost declarat respins cu media 6,75 și trecut la poziția nr. 784 din Anexa procesului-verbal al comisiei naționale de examen din 23 ianuarie 2011. Prin Hotărârea nr. 61 din 3 decembrie 2011 a Consiliului UNBR a fost validat examenul de primire în profesie ca avocat stagiar și pentru persoanele care au susținut examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea octombrie 2011, precum și rezultatele definitive ale acestui examen. Instanța de fond a arătat că aspectele invocate în acțiune nu sunt de natură a conduce la concluzia nelegalității deciziei contestate, neavând niciun suport probator.

A apreciat că motivele invocate prin acțiune referitoare la dificultatea întrebărilor și la faptul că s-a realizat o verificare a candidaților atât cu caracter teoretic, dar și cu caracter aplicativ nu pot constitui motive de anulare a Deciziei nr. 61 din 3 decembrie 2011 a Consiliului UNBR, de validare a examenului de primire în profesia de avocat stagiar sesiunea octombrie 2011, având în vedere că această modalitate de examinare este prevăzută de Regulamentul-cadru, iar pe de altă parte dobândirea calității de avocat presupune deținerea unor cunoștințe necesare pentru ca persoana în cauză să fie în măsură să își exercite cu profesionalism activitatea.

Curtea a apreciat că aspectele privind încălcarea principiilor egalității de tratament, al nediscriminării și al transparenței, care ar rezulta din diferențele dintre notele obținute de o parte însemnată a candidaților după soluționarea contestațiilor, nu sunt fondate, modificarea punctajului obținut de unii candidați urmare admiterii contestațiilor reprezentând un drept al acestora, în condițiile în care s-a constatat, ca urmare a recorectării, că lucrările nu au fost corect evaluate, fără a avea vreo relevanță diferența de punctaj obținută urmare admiterii contestației. A mai arătat că reclamantul a interpretat greșit dispozițiile art. 6 pct. 5 din Regulament, care prevăd că notarea se va realiza pentru fiecare disciplină în parte cu note de la 1 la 10, din acest text rezultând că, indiferent de punctajul realizat de candidați, acestora nu le va putea fi acordată o notă mai mică de nota 1, iar nu faptul că se acordă fiecărui candidat un punct din oficiu.

3. Calea de atac exercitată de reclamant și motivele de recurs înfățișate Împotriva Sentinței civile nr. 34 din 30 ianuarie 2013, în termenul legal, a formulat recurs reclamantul P.V.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând ca temei de drept al cererii de recurs prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea administrării probatoriului ce nu i-a fost încuviințat, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterea acțiunii sale astfel cum a fost precizată.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a arătat că se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât hotărârea recurată nu este motivată, instanța a respins cererea sa de probe și nu a stăruit pentru aflarea adevărului, nu a intrat în cercetarea fondului și a respins totodată singura cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului său. Recurentul-reclamant a mai arătat că nu a putut invoca și dovedi neligitimitatea componenței comisiilor de corectare și de soluționare a contestațiilor în lipsa probei cu interogatoriu și a borderourilor, numai Comisia permanentă a U.N.B.R. având competență în desemnarea acestora, nu Comisia Națională.

A susținut că instanța nu a cercetat fondul cauzei pentru că n-a pus în discuția părților Capitolul III din Raportul de activitate al Consiliului U.N.B.R. la Congresul avocaților din 15 - 16 iunie 2012 și nici nu s-a pronunțat asupra acestei probe, pe care a transmis-o prin fax la 30 ianuarie 2013, pentru a constata că nu au fost respectate garanțiile unui examen corect, previzibil și obiectiv, așa cum rezultă din respectivul raport de activitate. În fine, recurentul a indicat că nu a existat egalitate de șanse pentru toți candidații pentru că n-a existat o modalitate de corectare unitară, au lipsit standardele unice la notarea lucrărilor, recorectarea a fost arbitrară, fiind favorizați candidații de la centrul din București față de cei de la centrele din provincie.

4. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, față de prevederile legale aplicabile și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu este fondat recursul de față, în considerarea celor în continuare arătate. Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, evidențiază deopotrivă conținutul, respectiv obiectul cererilor cu care a fost investită instanța de contencios administrativ, ca și argumentele pe baza cărora și-a fundamentat judecătorul fondului soluția de respingere a acțiunii precizate a reclamantului-recurent.

Actele dosarului atestă totodată că prin încheierea ședinței publice de la 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată, în ce privește art. 5 alin. (2) și art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul-Cadru, ca inadmisibilă, pe motiv că nu se invocă un aspect de nelegalitate a dispozițiilor din regulament, ci se susține că sunt contradictorii două dispoziții ale acestuia.

S-a reținut că însăși Legea nr. 51/1995 stabilește intrarea în avocatură în baza unui examen la art. 17, iar art. 12 prevede condițiile ce trebuie îndeplinite de un candidat pentru a participa la examen și că susținerea în cadrul unui examen a două sau mai multe probe nu înseamnă încălcarea unor dispoziții legale pentru că examenul are caracter unic, dar nici stabilirea unui punctaj minim de promovare în regulament nu poate fi apreciată ca încălcând legea deoarece în lipsa punctajului desfășurarea examenului ar fi lipsită de conținut și fără eficiență.

Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, recurs care a fost respins de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 6586 din 9 octombrie 2013. Printr-un prim motiv de recurs dezvoltat, recurentul-reclamant a susținut insuficienta motivare de către instanța de fond a soluției adoptate, ceea ce în opinia sa este de natură a antrena casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În opinia Înaltei Curți, nu sunt fondate aceste critici. Nu este incidentă în cauză nici una dintre ipotezele art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care vizează nemotivarea hotărârii întrucât judecătorul fondului și-a motivat soluția adoptată, chiar dacă prin considerente concise, dar clare și coerent sistematizate, ce fac deplin posibilă exercitarea controlului judiciar.

Mai mult, astfel după cum s-a reținut în doctrină dar și în jurisprudența în materie, judecătorul nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea cererilor lor. Nefondate sunt și criticile vizând nerespectarea de către prima instanță a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și respingerea nejustificată a probatoriilor propuse, constând în interogatoriul intimaților și înscrisuri, respectiv borderourile și lucrările scrise la patru discipline.

Instanța de fond, prin încheierea de ședință din data de 28 noiembrie 2012 a respins motivat cererile în probațiune ale recurentului-reclamant, iar Înalta Curte constată că în mod justificat s-a apreciat că acestea nu erau utile și concludente, raportat, în mod efectiv, la obiectul acțiunii prin care se contestă modul de notare al reclamantului ca și la poziția procesuală a intimaților-pârâți care, de altfel nu au contestat împrejurarea că reclamantului-recurent nu i-a fost acordat, cu ocazia notării, un punct din oficiu. Nici împrejurarea că instanța de fond a respins la data rămânerii în pronunțare, respectiv la 30 ianuarie 2013, cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului-reclamant nu este de natură a antrena nelegalitatea hotărârii recurate.

Chiar dacă această solicitare de amânare a fost singura formulată în cursul judecății, astfel cum arată recurentul (dosar fond) ea nu a fost "temeinic motivată", astfel cum prevede art. 156 C. proc. civ., nefiind însoțită de vreun act justificativ, cum bine a reținut și judecătorul fondului. În plus, raportat la conținutul aceleiași norme de procedură, nu există obligația acordării unui nou termen de judecată în orice împrejurare, admiterea cererii presupunând aprecierea instanței în raport cu natura litigiului și complexitatea acestuia. Așa fiind, instanța de fond nu putea valorifica înscrisuri probatorii a căror administrare nu a fost încuviințată prin dezbaterea contradictorie, cum este cazul înscrisului menționat de recurent, respectiv Raportul de activitate al Consiliului UNBR între congresul avocaților 2011 și congresul avocaților 2012 (dosar fond).

Înalta Curte arată așadar că niciuna din criticile recurentului-reclamant circumscrise solicitării de casare a hotărârii primei instanțe, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare nu este întemeiată, nefiind identificate motive de nelegalitate apte de a atrage casarea hotărârii. Nici în ceea ce privește soluția adoptată asupra fondului cauzei instanța de control judiciar constată că nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant.

Înalta Curte analizând considerentele instanței de fond cuprinse în hotărârea recurată reține că în mod justificat și cu o corectă interpretare a legii, dar și a principiilor ce guvernează exercitarea controlului de legalitate în materia contenciosului administrativ, prima instanță a apreciat că nu pot constitui motive de anulare a deciziei Consiliului UNBR de validare a examenului de admitere în profesia de avocat, aspectele invocate de recurentul-reclamant referitor la dificultatea întrebărilor, la natura teoretică a acestora dar și la modificarea punctajului urmare a contestațiilor. Recurentul-reclamant a solicitat, inter alia, ca instanța de contencios să constate că potrivit art. 6 (5) din Regulament, media corectă obținută după a doua etapă a examenului este 7,75 și nu cea de 6,75 cât s-a stabilit de către comisiile de examen.

Or, în cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită instanța de contencios administrativ nu poate verifica decât respectarea prevederilor legale referitoare la procedura de concurs și la atribuțiile comisiilor de elaborare a subiectelor și de soluționare a contestațiilor, iar nu aspectele privind conținutul subiectelor de concurs și al baremelor de notare, punctajele acordate candidaților și soluțiile date contestațiilor la barem sau la punctaj. Instanța de contencios administrativ nu se poate substitui comisiilor de examinare în a proceda la o evaluare a cunoștințelor și experienței necesare pentru exercitarea profesiei cu un anume titlu.

De altfel aceasta este și abordarea ce se regăsește în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a decis ca atunci când litigiul privește verificarea legalității procedurii în fața comisiei de admitere și reexaminarea îndeplinirii de către candidați a condițiilor prevăzute de lege pentru o activitate profesională, pot fi cenzurate pe cale jurisdicțională doar viciile de procedură și deturnarea de putere.

Evaluarea cunoștințelor și a experienței profesionale sunt însă elemente similare unui examen de tip școlar sau universitar, ce se îndepărtează atât de mult de la sarcina unui judecător, încât garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europenă a Drepturilor Omului nu ar putea viza litigii într-o asemenea materie (cauza Van Marle și alții c. Olandei, Hotărârea din 26 iunie 1986). Examinând așadar atât criticile recurentului cât și hotărârea atacată din această perspectivă, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut că principiile egalității de tratament, al nediscriminării și al transparenței a căror nesocotire a fost invocată de recurentul-reclamant, nu au fost încălcate prin simplul fapt al acordării unora dintre candidați a unui punctaj diferit în urma contestațiilor.

În fine, corecte apar a fi, în contextul întregii motivări, și interpretările acordate de judecătorul fondului dispozițiilor art. 6 pct. 5 din Regulamentul-cadrul, cu referire la pretinsa necesitate de acordare a unui punct din oficiu, instanța de fond valorificând astfel și soluția irevocabilă de respingere a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 5 alin. (2), art. 5 alin. (2) lit. b), art. 6 pct. 5 și art. 28 - 34 din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul INPPA, adoptat prin Hotărârea nr. 4/2011 de către consiliul UNBR (decizia ÎCCJ - SCAF nr. 6586 din 9 octombrie 2013). Prin urmare, față de toate argumentele sus-arătate ce configurează netemeinicia criticilor reclamantului-recurent și totodată justețea și legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, se va respinge ca nefondat recursul de față, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.V.O. împotriva Sentinței civile nr. 34 din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata, către intimatul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, a sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014. Procesat de GGC - CL