ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3784/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3784/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procesual

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul P.V.O. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), Institutul Național

pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și Institutul Național pentru

Pregătirea și Perfecționarea Avocaților - Centrul Teritorial Timiș după cum

urmează:

(i) anularea parțială

a Deciziei nr. 61 din 3 decembrie 2011 a Consiliului UNBR de validare a

examenului de primire în profesia de avocat stagiar sesiunea octombrie 2011,

precum și a rezultatelor acestuia;

(ii) să se constate

nulitatea celei de-a doua etape a examenului, procedura de corectare inițială a

lucrărilor și recorectarea după formularea contestațiilor fiind viciată;

(iii) să se constate

că, potrivit art. 6 alin. (5) din Regulament, media obținută de reclamant este

7,75;

(iv) obligarea

Consiliului UNBR să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de

avocat și recunoașterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidat

admis în profesia de avocat stagiar.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 34 din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantul P.V.O.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamatul a participat la examenul de

primire în profesia de avocat stagiar organizat de UNBR prin INPPA Centrul

Teritorial Timiș, în perioada 7 - 19 octombrie 2011, fiind declarat admis după

prima probă eliminatorie, testul grilă, la care a obținut 71 de puncte.

Ulterior, după susținerea celei de-a doua etape și după contestații,

reclamantul a fost declarat respins cu media 6,75 și trecut la poziția nr. 784

din Anexa procesului-verbal al comisiei naționale de examen din 23 ianuarie

2011.

Prin Hotărârea nr. 61

din 3 decembrie 2011 a Consiliului UNBR a fost validat examenul de primire în

profesie ca avocat stagiar și pentru persoanele care au susținut examenul de

definitivat în alte profesii juridice, sesiunea octombrie 2011, precum și

rezultatele definitive ale acestui examen.

Instanța de fond a

arătat că aspectele invocate în acțiune nu sunt de natură a conduce la

concluzia nelegalității deciziei contestate, neavând niciun suport probator.

A apreciat că

motivele invocate prin acțiune referitoare la dificultatea întrebărilor și la

faptul că s-a realizat o verificare a candidaților atât cu caracter teoretic,

dar și cu caracter aplicativ nu pot constitui motive de anulare a Deciziei nr.

61 din 3 decembrie 2011 a Consiliului UNBR, de validare a examenului de primire

în profesia de avocat stagiar sesiunea octombrie 2011, având în vedere că

această modalitate de examinare este prevăzută de Regulamentul-cadru, iar pe de

altă parte dobândirea calității de avocat presupune deținerea unor cunoștințe

necesare pentru ca persoana în cauză să fie în măsură să își exercite cu

profesionalism activitatea.

Curtea a apreciat că

aspectele privind încălcarea principiilor egalității de tratament, al

nediscriminării și al transparenței, care ar rezulta din diferențele dintre

notele obținute de o parte însemnată a candidaților după soluționarea

contestațiilor, nu sunt fondate, modificarea punctajului obținut de unii

candidați urmare admiterii contestațiilor reprezentând un drept al acestora, în

condițiile în care s-a constatat, ca urmare a recorectării, că lucrările nu au

fost corect evaluate, fără a avea vreo relevanță diferența de punctaj obținută

urmare admiterii contestației.

A mai arătat că

reclamantul a interpretat greșit dispozițiile art. 6 pct. 5 din Regulament,

care prevăd că notarea se va realiza pentru fiecare disciplină în parte cu note

de la 1 la 10, din acest text rezultând că, indiferent de punctajul realizat de

candidați, acestora nu le va putea fi acordată o notă mai mică de nota 1, iar

nu faptul că se acordă fiecărui candidat un punct din oficiu.

exercitată de reclamant și motivele de recurs înfățișate

Împotriva Sentinței

civile nr. 34 din 30 ianuarie 2013, în termenul legal, a formulat recurs

reclamantul P.V.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Invocând ca temei de

drept al cererii de recurs prevederile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat, în principal, casarea sentinței

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea

administrării probatoriului ce nu i-a fost încuviințat, iar în subsidiar,

admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterea acțiunii sale astfel

cum a fost precizată.

În esență, prin

motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a arătat că se impune

casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât hotărârea recurată nu

este motivată, instanța a respins cererea sa de probe și nu a stăruit pentru

aflarea adevărului, nu a intrat în cercetarea fondului și a respins totodată

singura cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a

avocatului său.

Recurentul-reclamant

a mai arătat că nu a putut invoca și dovedi neligitimitatea componenței

comisiilor de corectare și de soluționare a contestațiilor în lipsa probei cu

interogatoriu și a borderourilor, numai Comisia permanentă a U.N.B.R. având

competență în desemnarea acestora, nu Comisia Națională.

A susținut că

instanța nu a cercetat fondul cauzei pentru că n-a pus în discuția părților

Capitolul III din Raportul de activitate al Consiliului U.N.B.R. la Congresul

avocaților din 15 - 16 iunie 2012 și nici nu s-a pronunțat asupra acestei probe,

pe care a transmis-o prin fax la 30 ianuarie 2013, pentru a constata că nu au

fost respectate garanțiile unui examen corect, previzibil și obiectiv, așa cum

rezultă din respectivul raport de activitate.

În fine, recurentul a

indicat că nu a existat egalitate de șanse pentru toți candidații pentru că n-a

existat o modalitate de corectare unitară, au lipsit standardele unice la

notarea lucrărilor, recorectarea a fost arbitrară, fiind favorizați candidații

de la centrul din București față de cei de la centrele din provincie.

considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

recurată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, față de prevederile

legale aplicabile și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte reține că nu este fondat recursul de față, în considerarea

celor în continuare arătate.

Expunerea rezumativă

a considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, evidențiază deopotrivă

conținutul, respectiv obiectul cererilor cu care a fost investită instanța de

contencios administrativ, ca și argumentele pe baza cărora și-a fundamentat

judecătorul fondului soluția de respingere a acțiunii precizate a

reclamantului-recurent.

Actele dosarului

atestă totodată că prin încheierea ședinței publice de la 19 decembrie 2012,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins excepția de nelegalitate invocată, în ce privește art. 5 alin. (2) și

art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul-Cadru, ca inadmisibilă, pe motiv că

nu se invocă un aspect de nelegalitate a dispozițiilor din regulament, ci se

susține că sunt contradictorii două dispoziții ale acestuia.

S-a reținut că însăși

Legea nr. 51/1995 stabilește intrarea în avocatură în baza unui examen la art.

17, iar art. 12 prevede condițiile ce trebuie îndeplinite de un candidat pentru

a participa la examen și că susținerea în cadrul unui examen a două sau mai

multe probe nu înseamnă încălcarea unor dispoziții legale pentru că examenul

are caracter unic, dar nici stabilirea unui punctaj minim de promovare în

regulament nu poate fi apreciată ca încălcând legea deoarece în lipsa

punctajului desfășurarea examenului ar fi lipsită de conținut și fără

eficiență.

Reclamantul a

declarat recurs împotriva acestei încheieri, recurs care a fost respins de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, prin Decizia nr. 6586 din 9 octombrie 2013.

Printr-un prim motiv

de recurs dezvoltat, recurentul-reclamant a susținut insuficienta motivare de

către instanța de fond a soluției adoptate, ceea ce în opinia sa este de natură

a antrena casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În opinia Înaltei

Curți, nu sunt fondate aceste critici.

Nu este incidentă în

cauză nici una dintre ipotezele art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care vizează

nemotivarea hotărârii întrucât judecătorul fondului și-a motivat soluția

adoptată, chiar dacă prin considerente concise, dar clare și coerent

sistematizate, ce fac deplin posibilă exercitarea controlului judiciar.

Mai mult, astfel după

cum s-a reținut în doctrină dar și în jurisprudența în materie, judecătorul nu

este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea

cererilor lor.

Nefondate sunt și

criticile vizând nerespectarea de către prima instanță a prevederilor art. 129

alin. (5) C. proc. civ. și respingerea nejustificată a probatoriilor propuse,

constând în interogatoriul intimaților și înscrisuri, respectiv borderourile și

lucrările scrise la patru discipline.

Instanța de fond,

prin încheierea de ședință din data de 28 noiembrie 2012 a respins motivat

cererile în probațiune ale recurentului-reclamant, iar Înalta Curte constată că

în mod justificat s-a apreciat că acestea nu erau utile și concludente,

raportat, în mod efectiv, la obiectul acțiunii prin care se contestă modul de

notare al reclamantului ca și la poziția procesuală a intimaților-pârâți care,

de altfel nu au contestat împrejurarea că reclamantului-recurent nu i-a fost

acordat, cu ocazia notării, un punct din oficiu.

Nici împrejurarea că

instanța de fond a respins la data rămânerii în pronunțare, respectiv la 30

ianuarie 2013, cererea de amânare formulată de apărătorul

recurentului-reclamant nu este de natură a antrena nelegalitatea hotărârii

recurate.

Chiar dacă această

solicitare de amânare a fost singura formulată în cursul judecății, astfel cum

arată recurentul (dosar fond) ea nu a fost "temeinic motivată",

astfel cum prevede art. 156 C. proc. civ., nefiind însoțită de vreun act

justificativ, cum bine a reținut și judecătorul fondului.

În plus, raportat la

conținutul aceleiași norme de procedură, nu există obligația acordării unui nou

termen de judecată în orice împrejurare, admiterea cererii presupunând

aprecierea instanței în raport cu natura litigiului și complexitatea acestuia.

Așa fiind, instanța

de fond nu putea valorifica înscrisuri probatorii a căror administrare nu a

fost încuviințată prin dezbaterea contradictorie, cum este cazul înscrisului

menționat de recurent, respectiv Raportul de activitate al Consiliului UNBR

între congresul avocaților 2011 și congresul avocaților 2012 (dosar fond).

Înalta Curte arată

așadar că niciuna din criticile recurentului-reclamant circumscrise solicitării

de casare a hotărârii primei instanțe, cu consecința trimiterii cauzei spre

rejudecare nu este întemeiată, nefiind identificate motive de nelegalitate apte

de a atrage casarea hotărârii.

Nici în ceea ce

privește soluția adoptată asupra fondului cauzei instanța de control judiciar

constată că nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant.

Înalta Curte

analizând considerentele instanței de fond cuprinse în hotărârea recurată

reține că în mod justificat și cu o corectă interpretare a legii, dar și a

principiilor ce guvernează exercitarea controlului de legalitate în materia contenciosului

administrativ, prima instanță a apreciat că nu pot constitui motive de anulare

a deciziei Consiliului UNBR de validare a examenului de admitere în profesia de

avocat, aspectele invocate de recurentul-reclamant referitor la dificultatea

întrebărilor, la natura teoretică a acestora dar și la modificarea punctajului

urmare a contestațiilor.

Recurentul-reclamant

a solicitat, inter alia, ca instanța de contencios să constate că potrivit art.

6 (5) din Regulament, media corectă obținută după a doua etapă a examenului

este 7,75 și nu cea de 6,75 cât s-a stabilit de către comisiile de examen.

Or, în cadrul

controlului de legalitate pe care îl exercită instanța de contencios

administrativ nu poate verifica decât respectarea prevederilor legale

referitoare la procedura de concurs și la atribuțiile comisiilor de elaborare a

subiectelor și de soluționare a contestațiilor, iar nu aspectele privind

conținutul subiectelor de concurs și al baremelor de notare, punctajele

acordate candidaților și soluțiile date contestațiilor la barem sau la punctaj.

Instanța de

contencios administrativ nu se poate substitui comisiilor de examinare în a

proceda la o evaluare a cunoștințelor și experienței necesare pentru

exercitarea profesiei cu un anume titlu.

De altfel aceasta este

și abordarea ce se regăsește în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, care a decis ca atunci când litigiul privește verificarea legalității

procedurii în fața comisiei de admitere și reexaminarea îndeplinirii de către

candidați a condițiilor prevăzute de lege pentru o activitate profesională, pot

fi cenzurate pe cale jurisdicțională doar viciile de procedură și deturnarea de

putere.

Evaluarea

cunoștințelor și a experienței profesionale sunt însă elemente similare unui

examen de tip școlar sau universitar, ce se îndepărtează atât de mult de la

sarcina unui judecător, încât garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția

Europenă a Drepturilor Omului nu ar putea viza litigii într-o asemenea materie

(cauza Van Marle și alții c. Olandei, Hotărârea din 26 iunie 1986).

Examinând așadar atât

criticile recurentului cât și hotărârea atacată din această perspectivă, Înalta

Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut că principiile

egalității de tratament, al nediscriminării și al transparenței a căror

nesocotire a fost invocată de recurentul-reclamant, nu au fost încălcate prin

simplul fapt al acordării unora dintre candidați a unui punctaj diferit în urma

contestațiilor.

În fine, corecte apar

a fi, în contextul întregii motivări, și interpretările acordate de judecătorul

fondului dispozițiilor art. 6 pct. 5 din Regulamentul-cadrul, cu referire la

pretinsa necesitate de acordare a unui punct din oficiu, instanța de fond

valorificând astfel și soluția irevocabilă de respingere a excepției de

nelegalitate a prevederilor art. 5 alin. (2), art. 5 alin. (2) lit. b), art. 6

pct. 5 și art. 28 - 34 din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de

primire în profesia de avocat și admitere în cadrul INPPA, adoptat prin

Hotărârea nr. 4/2011 de către consiliul UNBR (decizia ÎCCJ - SCAF nr. 6586 din

9 octombrie 2013).

Prin urmare, față de

toate argumentele sus-arătate ce configurează netemeinicia criticilor

reclamantului-recurent și totodată justețea și legalitatea hotărârii atacate,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 20 din Legea

nr. 554/2004, republicată, se va respinge ca nefondat recursul de față, cu

aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul P.V.O. împotriva Sentinței civile nr. 34 din 30

ianuarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la

plata, către intimatul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, a

sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL