CORIDUN c. FRANCE

Secțiunea a cincea Cerere nr. 27502/06 prezentată de Hugues CORIDUN împotriva Franței, introdusă la 3 iulie 2006 EXPOSAT DE FAPTĂ: Reclamantul, dl Hughes Coridun, este un cetățean francez, născut în 1940 și rezident în Schoelcher (Martinica). El este reprezentat în fața Curții de către domnul L. Boré, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o hotărâre din 27 septembrie 2004, Tribunalul Corecțional din Fort Franța l-a declarat pe reclamant vinovat de agresiune sexuală cu constrângere, violență, amenințare sau surpriză pe șase minore de 15 ani, cu condiția ca aceste fapte să fi fost comise de o persoană care avea autoritate asupra victimelor, reclamantul fiind învățător în perioada faptelor și l-a condamnat la o pedeapsă de trei ani de închisoare, din care 30 de luni cu suspendare. În plus, a pronunțat împotriva sa o interdicție definitivă de a exercita funcții, remunerați sau voluntari, punându-l în legătură cu minorii. Reclamantul și procurorul public au intentat apelul la această hotărâre. În ședința de apel din 20 ianuarie 2005, Consiliul reclamantului a solicitat retrimiterea cauzei, care i-a fost refuzată, din următoarele motive: Prin concluzii scrise depuse la începutul ședinței, domnul Coridun solicită respingerea cauzei în scopul de a se confrunta cu martorii care îl acuză. De asemenea, CESE susține că grefa Curții, prin eliberarea tardivă a copiei penale a dosarului, a pus apărarea în incapacitatea de a-și exercita drepturile în special de a-și cita propriii martori, de a solicita informații suplimentare și contraexperți. În ceea ce privește diferitele puncte menționate de apărarea dlui Coridun, se va răspunde la aceasta după cum urmează (...) Coridun este acuzat de comiterea unor acte de agresiune sexuală pe mai multe minore de 15 ani (...), două dintre ele fiind prezente și părți civile la ședință. Ședința Curții de Apel permite, în orice caz, o confruntare care îndeplinește cerințele articolului 6 din convenție, domnul Coridun nu poate, prin urmare, din acest motiv să solicite trimitere. În urma condamnării inculpatului în fața primilor judecători, acuzatul și-a schimbat avocatul. Dl Coridun a fost citat în fața Curții de Apel prin actul de aprod din 11 decembrie pentru audierea din 20 ianuarie. (...) Pe de altă parte, din fișa de urmărire rezultă din copia dosarului de apel numai după ce l-a solicitat la grefa Curții, prin poștă la data de 22 ianuarie. (...) În decembrie, avocatul nu s-a mai prezentat și nu s-a prezentat la grefa pentru a lua în posesie grefa penală, ci a fost nevoie de toată diligența grefei penale a Curții de Apel pentru a solicita, de două ori și deși nu era obligat, la 12 și 17 ianuarie 2005, Consiliul dlui Coridun și pentru a-i reaminti că copia dosarului era la dispoziția sa. Acest avocat nu a luat cazul decât la 19 ianuarie 2005, adică în ajunul ședinței. Aceste constatări sunt suficiente pentru a se asigura că, din lipsă de timp, dl Coridun nu și-a putut exercita pe deplin dreptul la apărare. Desigur, nu trebuie respectat niciun termen legal între data eliberării copiei dosarului penal și data audierii. O defecțiune în cadrul unei firme de avocatură nu poate deveni o cauză legitimă de trimitere. (...) În urma dezbaterilor ulterioare, avocatul reclamantului a indicat că nu pleda pentru clientul său, a făcut totuși observații orale și apoi a părăsit sala de judecată. La 24 februarie 2005, Curtea de Apel de la Fort-de-France a confirmat hotărârea cu privire la vinovăție și a aprobat sancțiunea pronunțată împotriva reclamantului prin reducerea la 24 de luni a perioadei de suspendare însoțită de pedeapsa sa cu închisoarea. În plus, Curtea de Apel a confirmat interdicția de a exercita funcții care îl pune în legătură cu minorii. Reclamantul a formulat un recurs în recurs împotriva acestei hotărâri. El a ridicat un motiv întemeiat pe art. 6 alineatul (3) din convenție, care se plângea că nu a beneficiat de asistență din partea consiliului său sau a unui avocat din oficiu în cursul ședinței Curții de Apel. La 4 ianuarie 2006, Camera Omucideri a Curții de Casație a exclus acest motiv de casare și a constatat că inculpatul s-a prezentat la audierea dezbaterilor asistate de avocatul său și că acesta a primit ultimul cuvânt cu privire la concluziile de trimitere pe care le-a depus. ; că, după dezbaterile care au urmat, acest avocat a precizat că nu pleda pentru clientul său, a făcut totuși observații orale, apoi a părăsit sala de judecată; și că acuzatul a avut ultimul cuvânt. Curtea consideră că reclamantul nu poate invoca nicio încălcare a dreptului la apărare sau a dispozițiilor legale sau convenționale menționate prin intermediul, în măsura în care art. 417 din Codul de procedură penală, care nu contravine cerințelor articolului 6 alineatul (3) litera (c) din convenție, nu impune președintelui să comită un avocat din oficiu decât în cazul în care pârâtul comparat, care nu a ales un apărător înainte de ședință, solicită totuși să fie asistat. Prin urmare, Comisia concluzionează că măsura ar trebui să fie exclusă. Camera infracțională a spart și a anulat, prin tăiere, hotărârea Curții de Apel numai în dispozițiile sale care l-au condamnat pe reclamant la interdicția de a exercita, definitiv, o activitate care implică un contact obișnuit cu minorii. Toate celelalte dispoziții ale hotărârii au fost menținute în mod expres și a decis, de asemenea, să nu fie retrimise. Dreptul și practica internă relevante 1. Codul de procedură penală art. 417 Acuzatul care se înfățișează are dreptul de a fi asistat de un apărător. Dacă nu a ales un apărător înainte de audiere și dacă totuși solicită să fie asistat, președintele comite unul din oficiu. Acuzatul poate fi ales sau desemnat doar printre avocații înscriși într-un barou sau printre cei care au admis să pledeze în fața instanței. Asistența unui apărător este obligatorie atunci când pârâtul este afectat de o infirmitate de natură să-i compromită apărarea sau atunci când este supus pedepsei cu tutelă penală [Tutela penală a fost eliminată prin art. 70 din Legea 81-82 din 2 februarie 1981, publicată în Jurnalul Oficial din 3 februarie 1981]. 2. Interpretarea articolului 417 din Codul de procedură penală de către Curtea de Casație (a se vedea Hotărârea Flandin c. Franța, nr 77733/01, § 40, 28 noiembrie 2006) Curtea de Casație a hotărât că o instanță de apel nu a adus atingere dreptului la apărare și a îndeplinit cerințele articolului 3 din Convenție, din moment ce acuzatul nu a crezut că ar trebui să folosească facultatea de a fi asistat de un apărător în absența consiliului ales de el (Cas. Crim., 17 mai 1993, Drept penal oct. 1993. De asemenea, Comisia a decis că art. 417 din Codul de procedură penală impune președintelui Tribunalului Penal să comită un avocat din oficiu numai în cazul în care pârâtul comparând, care nu a ales un avocat înainte de ședință, solicită totuși să fie asistat (Cass. Crim., 16 ianuarie 1995, Bull. nrim. 20) și dacă art. 417 menționat anterior, cum ar fi art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, recunoaște dreptul de a fi asistat de un apărător ales, necesitatea de a asigura continuitatea cursului justiției și necesitatea de a permite o judecată într-un termen rezonabil împiedică absența apărătorului ales să ducă în mod necesar la respingerea cauzei (Cass). Omucideri., 17 ianuarie 1996, Bull. Crim. n 29). GRIEF invocând art. 6 alineatul (3) litera (b) și (c) din convenție, reclamantul se plânge că a fost condamnat fără a fi putut beneficia de asistența avocatului său în fața Curții de Apel, acesta refuzând să pledeze și părăsind sala de judecată. Comitetul susține că plecarea consiliului său, indiferent de voința sa, impunea judecătorilor să-i ofere asistența unui avocat din oficiu sau să constate, dacă este cazul, că renunțase în mod expres la dreptul său. Franța, timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale, precum și asistența unui apărător, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (3) litera (b) și (c) din convenție Refuzul de a retrimite cazul la o dată ulterioară, care a dus la plecarea avocatului ales de solicitant, și lipsa desemnării unui avocat din oficiu au adus atingere dreptului la un proces echitabil al reclamantului Guvernul este invitat să prezinte foile de ședință ale Curții de Apel din 20 februarie 2005, în care să fie consemnate observațiile orale ale avocatului reclamantului.

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

27502/06

présentée par Hugues CORIDUN

contre la France

introduite le 3 juillet 2006

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT

Le requérant, M. Hugues Coridun, est un ressortissant français, né en 1940 et résidant à Schoelcher (Martinique). Il est représenté devant la Cour par M

e

L. Boré, avocat au Conseil d'Etat et à la Cour de cassation.

A.

Les circonstances de l'espèce

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Par un jugement du 27 septembre 2004, le tribunal correctionnel de Fort

‑

de

‑

France déclara le requérant coupable d'agressions sexuelles avec contrainte, violence, menace ou surprise sur six mineures de quinze ans, avec la circonstance que ces faits avaient été commis par une personne ayant autorité sur les victimes, le requérant étant instituteur à l'époque des faits. Il le condamna à une peine de trois ans d'emprisonnement dont trente mois avec sursis. Il prononça en outre, à son encontre, une interdiction définitive d'exercer des fonctions, rémunérées ou bénévoles, le mettant en relation avec des mineurs.

Le requérant et le ministère public interjetèrent appel de ce jugement.

Lors de l'audience d'appel, tenue le 20 janvier 2005, le conseil du requérant sollicita le renvoi de l'affaire, qui lui fut refusé, aux motifs suivants

:

«

Par conclusions écrites déposées en début d'audience, M. Coridun demande le renvoi de l'affaire aux fins d'être confronté aux témoins qui l'accusent.

Il soutient également que le greffe de la Cour en délivrant tardivement la copie pénale du dossier a mis la défense dans l'incapacité d'exercer ses droits en particulier de faire citer ses propres témoins, de solliciter un complément d'information ainsi que des contre-expertises.

S'agissant des différents points évoqués par la défense de M. Coridun, il y sera répondu comme suit

:

(...) M. Coridun est poursuivi pour avoir entre 1989 et 1994 commis des faits d'agressions sexuelles sur plusieurs mineures de 15 ans (...), deux d'entre elles étant présentes et parties civiles à l'audience. L'audience de la cour d'appel permet en tout état de cause une confrontation répondant aux exigences de l'article 6 de la Convention, M. Coridun ne peut donc sur ce motif solliciter le renvoi.

(...) A la suite de la condamnation du prévenu devant les premiers juges, le prévenu a changé d'avocat.

M. Coridun a été cité devant la cour d'appel par acte d'huissier du 11

décembre pour l'audience le 20 janvier.

(...) Par ailleurs, il résulte de la «

fiche de suivi

» de la copie du dossier d'appel qu'après l'avoir réclamée auprès du greffe de la Cour, par courrier en date du 22

décembre, l'avocat ne s'est plus manifesté et ne s'est pas présenté au greffe pour en prendre possession.

Il a fallu toute la diligence du greffe pénal de la cour d'appel pour appeler, à deux reprises et alors qu'il n'y était pas tenu, les 12 et 17 janvier 2005, le conseil de M.

Coridun et lui rappeler que la copie du dossier était à sa disposition.

Cet avocat n'est venu prendre le dossier que le 19 janvier 2005, soit la veille de l'audience.

Ces constatations suffisent à elles-mêmes sur la pertinence et le sérieux du moyen consistant à dire que c'est par manque de temps que M. Coridun n'a pu pleinement exercer les droits de la défense.

Bien entendu, aucun délai légal n'est à respecter entre la date de délivrance de la copie du dossier pénal et la date d'audience.

Un dysfonctionnement au sein d'un cabinet d'avocat ne saurait devenir une cause légitime de renvoi. (...)

»

A l'issue des débats qui ont suivi, l'avocat du requérant indiqua ne pas plaider pour son client, fit néanmoins des observations orales, puis quitta la salle d'audience.

Le 24 février 2005, la cour d'appel de Fort-de-France confirma le jugement sur la culpabilité et aggrava la sanction prononcée à l'encontre du requérant en réduisant à vingt-quatre mois la période de sursis assortie à sa peine d'emprisonnement. La cour d'appel confirma en outre l'interdiction d'exercer des fonctions le mettant en relation avec des mineurs.

Le requérant forma un pourvoi en cassation contre cet arrêt. Il souleva un moyen tiré de l'article 6 § 3 de la Convention, se plaignant de ne pas avoir bénéficié de l'assistance de son conseil ou d'un avocat commis d'office au cours de l'audience de la cour d'appel.

Le 4 janvier 2006, la chambre criminelle de la Cour de cassation écarta ce moyen de cassation. Elle constata en effet que le prévenu avait comparu à l'audience des débats assisté de son avocat

et que celui-ci avait eu la parole en dernier sur les conclusions de renvoi qu'il avait déposées

; qu'à l'issue des débats qui avaient suivi, cet avocat avait précisé ne pas plaider pour son client, avait fait néanmoins des observations orales, puis avait quitté la salle d'audience

; et que le prévenu avait eu la parole en dernier. La cour estima que le requérant ne saurait invoquer aucune violation des droits de la défense ni des dispositions légales ou conventionnelles visées au moyen, dans la mesure où l'article 417 du code de procédure pénale, qui n'est pas contraire aux exigences de l'article 6 § 3 c) de la Convention, n'impose au président de commettre un avocat d'office que si le prévenu comparant, qui n'a pas fait choix d'un défenseur avant l'audience, demande cependant à être assisté. Elle en conclut que le moyen devait être écarté.

La chambre criminelle cassa et annula, par voie de retranchement, l'arrêt de la cour d'appel en ses seules dispositions ayant condamné le requérant à l'interdiction d'exercer, à titre définitif, une activité impliquant un contact habituel avec des mineurs. Toutes les autres dispositions de l'arrêt furent expressément maintenues. Elle décida par ailleurs n'y avoir pas lieu à renvoi.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Article 417

«

Le prévenu qui comparaît a la faculté de se faire assister par un défenseur.

S'il n'a pas fait choix d'un défenseur avant l'audience et s'il demande cependant à être assisté, le président en commet un d'office.

Le défenseur ne peut être choisi ou désigné que parmi les avocats inscrits à un barreau, ou parmi les avoués admis à plaider devant le tribunal.

L'assistance d'un défenseur est obligatoire quand le prévenu est atteint d'une infirmité de nature à compromettre sa défense, ou quand il encourt la peine de la tutelle pénale [la tutelle pénale a été supprimée par l'article 70 de la loi 81-82 du 2

février 1981, publiée au Journal officiel du 3 février 1981].

»

o

77773/01, § 40, 28 novembre 2006)

La Cour de cassation a jugé qu'une cour d'appel n'avait pas porté atteinte aux droits de la défense et avait satisfait aux exigences de l'article

6

§

3 de la Convention dès lors que le prévenu n'avait pas cru devoir utiliser la faculté dont il disposait de se faire assister par un défenseur en l'absence du conseil de son choix (Cass.

Crim., 17 mai 1993, Droit pénal oct. 1993). Elle a également décidé que l'article 417 du code de procédure pénale n'impose au président du tribunal correctionnel de commettre un avocat d'office que si le prévenu comparant, qui n'a pas fait le choix d'un avocat avant l'audience, demande cependant à être assisté (Cass.

Crim., 16

janvier 1995, Bull. crim. n

o

20) et que si l'article 417 précité, comme l'article 6

Crim., 17 janvier 1996, Bull. crim. n

o

29).

GRIEF

Invoquant l'article 6 § 3 b) et c) de la Convention, le requérant se plaint d'avoir été condamné sans avoir pu bénéficier de l'assistance de son avocat devant la cour d'appel, celui-ci ayant refusé de plaider et ayant quitté la salle d'audience. Il soutient que le départ de son conseil, indépendamment de sa volonté, imposait aux juges de lui proposer l'assistance d'un avocat d'office, ou de constater, le cas échéant, qu'il avait expressément renoncé à son droit.

QUESTIONS AUX PARTIES

Le requérant a-t-il bénéficié, devant la cour d'appel de Fort

‑

de

‑

France, du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense ainsi que de l'assistance d'un défenseur comme le prévoit l'article 6 § 3 b) et c) de la Convention

?

Le refus de renvoyer l'affaire à une date ultérieure, entraînant le départ de l'avocat choisi par le requérant, et l'absence de désignation d'un avocat d'office ont-ils porté atteinte au droit à un procès équitable du requérant

?

Le Gouvernement est invité à produire les feuilles d'audience de la cour d'appel du 20 février 2005, dans lesquelles seraient consignées les observations orales de l'avocat du requérant.