CtEDO 13.05.2008 Auto

CASALI c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
13.05.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASALI c. FRANCE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 7342/04 prezentate de Christian CASALI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 13 mai 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Jean-Paul Costa Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Zdravka Kalaydjieva, judecători, și Claudia Westerdiek; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 februarie 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și d Reclamantul, dl Christian Casali, este un resortisant francez, născut în 1934 și rezident în Belleville. El este reprezentat în fața Curții de către dl Behr, avocat în Nancy. Guvernul francez ( Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În martie 2002, primarul Belleville a luat legătura cu jandarmeria care a raportat preocupările familiei domnului a cărui fiică, A., în vârstă de zece ani, fusese atacată de un individ. A. a fost ascultată de două ori de jandarmi. Ca urmare a reluărilor făcute în special de mame de familie, avertizate de mama lui A., reclamantul, ale cărui antecedente judiciare erau cunoscute în cartier (două condamnări pentru agresiune sexuală asupra minorilor de 15 ani), a fost suspectat. La 26 martie 2002, reclamantul a fost reținut și a contestat în mod vehement orice implicare în faptele denunțate și a continuat să nege faptele de-a lungul întregii proceduri. Reclamantul a fost acuzat că, în Belleville, între 11 februarie și 24 februarie 2002, intenționat a comis acte de violență care nu au condus la o incapacitate de muncă mai mare de opt zile pe A., minor de 15 ani, exercitând intenționat acțiuni de fapt încercând să-l prindă cu forța și purtând lovituri asupra câinelui pe care îl plimba. Printr-o hotărâre pronunțată la 9 septembrie 2002, Tribunalul de Mare Instanță din Nancy l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele de prevenire și l-a condamnat la o pedeapsă de două luni de închisoare cu suspendare, precum și la plata unei sume de 500 EUR (EUR) ca daune-interese. Tribunalul a respins cererile de audiere a martorilor solicitate de consiliul reclamantului, considerând că acestea nu au avut nicio legătură directă cu faptele denunțate și cu personalitatea copilului A. În ceea ce privește cererea de confruntare, instanța a considerat că nu era adecvată având în vedere vârsta tânără a victimei, care a prezentat o descriere a faptelor și a agresorului său precizează, de asemenea, pe reclamant, pe partea civilă și pe procurorul Republicii au răspuns la apel. Prin hotărârea pronunțată la 14 ianuarie 2003, Curtea de apel a lui Nancy a confirmat hotărârea cu privire la declarația de vinovăție ; Reformulându-l asupra pedepsei, l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de opt luni de închisoare, dintre care patru luni cu suspendare și 1 000 EUR cu titlu de despăgubiri. În fața instanței de apel, reclamantul a cerut din nou să fie ordonate, în cadrul unei informații suplimentare, o confruntare între el și victimă și o anchetă de moralitate referitoare la anturajul familial al lui A. Curtea de apel care se referă la motivația primilor judecători a respins această cerere. În sprijinul recursului său, reclamantul a invocat art. 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție. La 13 ianuarie 2004, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului care considera că, în ceea ce privește cererea de confruntare a reclamantului cu victima în cadrul unei informații suplimentare, pe care instanța de apel și-a justificat decizia, fără a ignora dispozițiile convenționale invocate. Prin scrisoarea din 4 februarie 2004, avocatul reclamantului i-a trimis hotărârea Curții de Casație. Reclamantul a introdus apoi o procedură de revizuire a condamnării sale penale. El nu oferă informații cu privire la acțiunile întreprinse în urma acestei proceduri. GRIEF Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul declară o lipsă de echitate a procedurii penale care a dus la condamnarea sa și se plânge în special de respingerea cererilor sale de confruntare, de investigație suplimentară și de audiere a martorilor. Reclamantul se plânge de o deficiență de echitate a procedurii împotriva sa și, în special, de respingerea cererilor sale de confruntare, de investigare suplimentară și de audiere a martorilor. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice inculpat are dreptul, printre altele, să interogheze sau să pună la îndoială martorii acuzați și să obțină chitanța și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați În primul rând, guvernul consideră că cererea ar trebui respinsă ca fiind tardivă. Într-adevăr, acesta consideră că cererea prin care se sesizează Curtea a ajuns la grefa din 10 martie 2005, adică la mai mult de șase luni după hotărârea Curții de Casație din 13 ianuarie 2004 care constituie decizia internă definitivă. Pe de altă parte, guvernul arată că procedura a fost echitabilă în conformitate cu art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (d). Reclamantul nu a dorit să prezinte întrebări ca răspuns. În ceea ce privește respectarea termenului de șase luni, Curtea va examina în primul rând problema datei de introducere a cererii. Aceasta reamintește că data la care a fost introdusă o cerere este cea a primei scrisori prin care reclamantul formulează, chiar și pe scurt, obiecțiunile pe care intenționează să le ridice. Cu toate acestea, în cazul în care un interval de timp important nu oferă informațiile suplimentare necesare pentru examinarea cererii, este necesar să se examineze circumstanțele speciale ale cauzei pentru a decide data care trebuie considerată data de introducere a cererii (Gaillard c. Franța (dec.), nr 47377/99, 11 iulie 2000). Curtea ia notă în această privință de faptul că prima comunicare a reclamantului a ajuns la Curte la 19 februarie 2004. La 23 martie 2004, grefa i-a răspuns, printre altele, că nu a furnizat formularul de cerere. Reclamantul nu a trimis formularul de cerere, precum și o serie de înscrisuri la grefă decât la 8 martie 2005, adică la aproape un an după ce a primit formularul de cerere și la aproape un an după ultima sa scrisoare. În aceste condiții, Curtea consideră că este necesar să se stabilească la 8 martie 2005 data de la care a fost introdusă prezenta hotărâre. Or, la hotărârea Curții de Casație din 13 ianuarie 2004, care constituie decizia internă definitivă, a fost trimisă reclamantului de către consiliul său la 4 februarie 2004. Prin urmare, acesta a sesizat Curtea la mai mult de șase luni de la data deciziei interne definitive. Prin urmare, acest aspect este întârziat și, în orice caz, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă