CtEDO 25.09.2008 Auto

ELEORE DEFERI c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
25.09.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ELEORE DEFERI c. FRANCE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 41054/05 prezentată de Valentine ELEORE DEFERI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 25 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători; și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 8 noiembrie 2005, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie în fața recurentei, Valentine Eleore Deferi, este cetățean francez, născut în 1949 și rezident în Saint-Clement. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Alex Ursulet, avocat la Paris. Guvernul francez ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, se pot rezuma după cum urmează: reclamanta este un agent de supraveghere al orașului Paris de atunci 1992. Cu ocazia unei dispute cu un brigadier, superiorul său ierarhic, a fost convocată în fața comisarului responsabil cu conducerea agenților orașului Paris, dar nu s-a prezentat; acesta din urmă ar fi dat ca instrucțiune superiorului său ierarhic să o solicite la locul său de muncă. La 3 decembrie 1998, Brigadier a dus-o pe reclamantă în vehicul, indicându-i că se îndreptau spre secție, totuși, vehiculul a luat o altă cale. A întrebat-o pe reclamantă despre destinația lor, iar brigadier i-a răspuns că o ducea la un centru de sănătate pentru a fi supus unui examen psihiatric. Recurenta a indicat superiorului său că, în lipsa unei convocari periodice, nu trebuia să se prezinte la psihiatru în timp ce era în deplină stare fizică și mintală. După o scurtă trecere prin secția de poliție, unde pretindea că a fost maltratată, reclamanta a fost dusă în fața unui medic psihiatru, iar acesta, după ce a auzit-o mult timp, a indicat că starea ei nu justifică o examinare psihiatrică. A fost chemată în biroul brigadierului, iar brigadier-ul a dus-o la centrul de sănătate al prefecturii de poliție unde, după o scurtă discuție, un doctor i-a cerut să meargă la doctor. La ora 17:00, brigadier-ul a pus-o pe reclamantă în fața secției de poliție, indicându-i că putea să se întoarcă acasă. Recurenta s-a dus la urgențele medicale ale clinicii Aubervilliers unde au fost diagnosticate contuzii la gât, dureri la umăr și la șoldul drept, ceea ce a dus la o întrerupere temporară a activității de șase zile. Recurenta a depus plângeri împotriva șefilor violenței voluntare și abuzului de autoritate [articolele 222-13 alineatele (4) și (7) și 432-4 din noul cod penal] și s-a constituit în fața decanului judecătorilor de cercetare ai Tribunalului de Mare Instanță din Paris și, în sprijinul plângerii sale, a produs mai multe certificate medicale care indicau absența patologiei mintale. La 22 noiembrie 2001, judecătorul de instrucțiuni a emis o ordonanță de nejudiciare, iar instrucțiunile au arătat că niciuna dintre infracțiunile denunțate nu a fost caracterizată; reclamanta a formulat un apel împotriva acestei ordonanțe. La 4 octombrie 2002, camera de instrucțiuni a Curții de Apel din Paris a infirmat ordonanța întreprinderilor. La 23 mai 2003, judecătorul de instrucțiuni a emis o nouă ordonanță de refuz și a menționat că funcționarii Inspectoratului General al Serviciilor au efectuat audieri suplimentare care nu au determinat nici un element nou care să caracterizeze infracțiunile denunțate. Aceasta concluzionează că comportamentul inadecvat și irațional al recurentei cu brigadierul impunea prin funcțiile sale de agent de supraveghere din orașul Paris, însărcinat cu misiunea de serviciu public, să fie examinat de un medic specializat și că episodul isteric urmat de acesta a legitimat o examinare la urgențele psihiatrice. La 29 septembrie 2004, Curtea de Casație a respins recursul. Invocând art. 3 din convenție, recurenta se plânge că a fost supusă unui tratament umilitor și degradant. Invocând art. 5 din convenție, recurenta se plânge că a făcut obiectul unei rețineri ilegale de drept la despăgubire. Invocând art. 6 din convenție, recurenta se plânge că nu a avut cauza sa auzită în cadrul unui proces echitabil. ÎN DREPTul principal, guvernul susține că prezenta cerere trebuie respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni. Recurenta subliniază că trebuie reținut ca punct de plecare al termenului de șase luni, nu la 29 septembrie 2004, data la care Curtea de Casație și-a pronunțat hotărârea, ci a doua zi după data notificării hotărârii recurentei, la 8 noiembrie 2004. În cazul în care nu și-a putut depune cererea mai repede la Curte, aceasta deoarece, în perioada respectivă, avea probleme de sănătate, având ca rezultat mai multe opriri de boală, a trebuit să-și urmeze soțul în Guadelupa, unde acesta a fost operat, și a trebuit să-și asiste fiul, care avea și el probleme de sănătate importante. În cele din urmă, guvernul nu a stabilit niciun motiv care să-i fie cauzat de o întârziere de câteva luni. Curtea ia notă de faptul că recurenta a sesizat Curtea la 8 noiembrie 2005, data primei comunicări care expune pe scurt obiectul cererii, adică aproximativ 12 luni după data la care pretinde că a luat cunoștință de hotărârea Curții de Casație, care fusese pronunțată la 29 septembrie 2004. Curtea consideră că nicio împrejurare nu justifică suspendarea termenului în perioada luată în considerare. Întradevăr, din afirmațiile recurentei nu reiese că aceasta era împiedicată să-și depună cererea în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă