ELEORE DEFERI c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 41054/05 prezentată de Valentine ELEORE DEFERI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 25 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători; și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 8 noiembrie 2005, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie în fața recurentei, Valentine Eleore Deferi, este cetățean francez, născut în 1949 și rezident în Saint-Clement. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Alex Ursulet, avocat la Paris. Guvernul francez ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, se pot rezuma după cum urmează: reclamanta este un agent de supraveghere al orașului Paris de atunci 1992. Cu ocazia unei dispute cu un brigadier, superiorul său ierarhic, a fost convocată în fața comisarului responsabil cu conducerea agenților orașului Paris, dar nu s-a prezentat; acesta din urmă ar fi dat ca instrucțiune superiorului său ierarhic să o solicite la locul său de muncă. La 3 decembrie 1998, Brigadier a dus-o pe reclamantă în vehicul, indicându-i că se îndreptau spre secție, totuși, vehiculul a luat o altă cale. A întrebat-o pe reclamantă despre destinația lor, iar brigadier i-a răspuns că o ducea la un centru de sănătate pentru a fi supus unui examen psihiatric. Recurenta a indicat superiorului său că, în lipsa unei convocari periodice, nu trebuia să se prezinte la psihiatru în timp ce era în deplină stare fizică și mintală. După o scurtă trecere prin secția de poliție, unde pretindea că a fost maltratată, reclamanta a fost dusă în fața unui medic psihiatru, iar acesta, după ce a auzit-o mult timp, a indicat că starea ei nu justifică o examinare psihiatrică. A fost chemată în biroul brigadierului, iar brigadier-ul a dus-o la centrul de sănătate al prefecturii de poliție unde, după o scurtă discuție, un doctor i-a cerut să meargă la doctor. La ora 17:00, brigadier-ul a pus-o pe reclamantă în fața secției de poliție, indicându-i că putea să se întoarcă acasă. Recurenta s-a dus la urgențele medicale ale clinicii Aubervilliers unde au fost diagnosticate contuzii la gât, dureri la umăr și la șoldul drept, ceea ce a dus la o întrerupere temporară a activității de șase zile. Recurenta a depus plângeri împotriva șefilor violenței voluntare și abuzului de autoritate [articolele 222-13 alineatele (4) și (7) și 432-4 din noul cod penal] și s-a constituit în fața decanului judecătorilor de cercetare ai Tribunalului de Mare Instanță din Paris și, în sprijinul plângerii sale, a produs mai multe certificate medicale care indicau absența patologiei mintale. La 22 noiembrie 2001, judecătorul de instrucțiuni a emis o ordonanță de nejudiciare, iar instrucțiunile au arătat că niciuna dintre infracțiunile denunțate nu a fost caracterizată; reclamanta a formulat un apel împotriva acestei ordonanțe. La 4 octombrie 2002, camera de instrucțiuni a Curții de Apel din Paris a infirmat ordonanța întreprinderilor. La 23 mai 2003, judecătorul de instrucțiuni a emis o nouă ordonanță de refuz și a menționat că funcționarii Inspectoratului General al Serviciilor au efectuat audieri suplimentare care nu au determinat nici un element nou care să caracterizeze infracțiunile denunțate. Aceasta concluzionează că comportamentul inadecvat și irațional al recurentei cu brigadierul impunea prin funcțiile sale de agent de supraveghere din orașul Paris, însărcinat cu misiunea de serviciu public, să fie examinat de un medic specializat și că episodul isteric urmat de acesta a legitimat o examinare la urgențele psihiatrice. La 29 septembrie 2004, Curtea de Casație a respins recursul. Invocând art. 3 din convenție, recurenta se plânge că a fost supusă unui tratament umilitor și degradant. Invocând art. 5 din convenție, recurenta se plânge că a făcut obiectul unei rețineri ilegale de drept la despăgubire. Invocând art. 6 din convenție, recurenta se plânge că nu a avut cauza sa auzită în cadrul unui proces echitabil. ÎN DREPTul principal, guvernul susține că prezenta cerere trebuie respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni. Recurenta subliniază că trebuie reținut ca punct de plecare al termenului de șase luni, nu la 29 septembrie 2004, data la care Curtea de Casație și-a pronunțat hotărârea, ci a doua zi după data notificării hotărârii recurentei, la 8 noiembrie 2004. În cazul în care nu și-a putut depune cererea mai repede la Curte, aceasta deoarece, în perioada respectivă, avea probleme de sănătate, având ca rezultat mai multe opriri de boală, a trebuit să-și urmeze soțul în Guadelupa, unde acesta a fost operat, și a trebuit să-și asiste fiul, care avea și el probleme de sănătate importante. În cele din urmă, guvernul nu a stabilit niciun motiv care să-i fie cauzat de o întârziere de câteva luni. Curtea ia notă de faptul că recurenta a sesizat Curtea la 8 noiembrie 2005, data primei comunicări care expune pe scurt obiectul cererii, adică aproximativ 12 luni după data la care pretinde că a luat cunoștință de hotărârea Curții de Casație, care fusese pronunțată la 29 septembrie 2004. Curtea consideră că nicio împrejurare nu justifică suspendarea termenului în perioada luată în considerare. Întradevăr, din afirmațiile recurentei nu reiese că aceasta era împiedicată să-și depună cererea în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

41054/05

présentée par Valentine ELEORE DEFERI

contre la France

La Cour européenne des droits de l'homme (cinquième section), siégeant le 25 septembre 2008 en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président,

Rait Maruste,

Jean-Paul Costa,

Karel Jungwiert,

Renate Jaeger,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

juges,

et de Claudia Westerdiek,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 8 novembre 2005,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, M

me

Valentine Eleore Deferi, est une ressortissante française, née en 1949 et résidant à Saint-Clément. Elle est représentée devant la Cour par M

e

Alex Ursulet, avocat à Paris. Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

E.

Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

La requérante est un agent de surveillance de la ville de Paris depuis

Le 3 décembre 1998, le brigadier fit monter la requérante dans le véhicule, lui indiquant qu'ils se rendaient au commissariat Toutefois, le véhicule emprunta un autre chemin. Interrogée par la requérante sur leur destination, le brigadier lui répondit qu'il l'emmenait dans un centre de santé pour subir un examen psychiatrique. La requérante indiqua à son supérieur qu'en l'absence de convocation régulière, elle n'avait pas à se présenter chez le psychiatre alors qu'elle était en parfaite santé physique et mentale.

Après un bref passage au commissariat, où elle prétend avoir subi des mauvais traitements, la requérante fut emmenée devant un médecin psychiatre. Celui-ci, après l'avoir entendue longuement, indiqua que son état ne justifiait pas d'examen en psychiatrie.

La requérante fut à nouveau amenée au commissariat, où après deux

heures d'attente, elle fut convoquée dans le bureau du brigadier. Le brigadier la conduit au centre de santé de la préfecture de police où, à l'issue d'un court entretien, un docteur l'incita à aller consulter son médecin. A 17

heures, le brigadier déposa la requérante devant le commissariat, en lui indiquant qu'elle pouvait rentrer chez elle.

La requérante se rendit aux urgences médicales de la clinique d'Aubervilliers où furent diagnostiquées une contusion au cou ainsi qu'une douleur à l'épaule et à la hanche droite entraînant une interruption temporaire de travail de six jours.

La requérante déposa plainte des chefs de violences volontaires et d'abus d'autorité (articles 222-13, alinéas 4 et 7 et 432-4 du nouveau code pénal) et se constitua partie civile devant le doyen des juges d'instruction du tribunal de grande instance de Paris. A l'appui de sa plainte, elle produisit plusieurs certificats médicaux faisant état d'absence de pathologie mentale.

Le 22 novembre 2001, le juge d'instruction rendit une ordonnance de non-lieu. L'instruction avait démontré qu'aucune des infractions dénoncées n'était caractérisée.

La requérante forma un appel contre cette ordonnance. Le 4

octobre

2002, la chambre de l'instruction de la cour d'appel de Paris infirma l'ordonnance entreprise.

Le 23 mai 2003, le juge d'instruction rendit une nouvelle ordonnance de non-lieu. Elle releva que les fonctionnaires de l'Inspection Générale des Services avaient procédé à de nouvelles auditions qui n'avaient amené aucun élément nouveau de nature à caractériser les infractions dénoncées. Elle conclut que le comportement déplacé et irrationnel de la requérante avec le brigadier nécessitait de par de ses fonctions d'agent de surveillance de la ville de Paris, chargée de mission de service public, qu'elle soit examinée par un médecin spécialisé et que l'épisode hystérique qui s'en était suivi légitimait un examen aux urgences psychiatriques.

La requérante saisit à nouveau la chambre de l'instruction de la cour d'appel de Paris qui confirma l'ordonnance de non-lieu par un arrêt du 28

novembre

2003.

La requérante se pourvut en cassation contre cette ordonnance. Le 29

septembre 2004, la Cour de cassation rejeta le pourvoi.

GRIEFS

Invoquant l'article 3 de la Convention, la requérante se plaint d'avoir été soumise à un traitement humiliant et dégradant.

Invoquant l'article 5 de la Convention, la requérante se plaint d'avoir fait l'objet d'une retenue illégale ouvrant droit à réparation.

Invoquant l'article 6 de la Convention, la requérante se plaint de ne pas avoir eu sa cause entendue dans le cadre d'un procès équitable.

EN DROIT

A titre principal, le Gouvernement soutient que la présente requête doit être rejetée pour non-respect du délai de six mois.

La requérante fait observer qu'il convient de retenir comme point de départ du délai de six mois, non pas le 29 septembre 2004, date à laquelle la Cour de cassation a rendu son arrêt, mais le lendemain de la date de notification de l'arrêt à la requérante, le 8 novembre 2004. Si elle n'a pas pu déposer sa requête à la Cour plus rapidement, c'est parce que, pendant la période concernée, elle avait des problèmes de santé, ayant donné lieu à plusieurs arrêts maladie, elle a dû suivre son époux en Guadeloupe, où celui-ci a été opéré, et elle a dû assister son fils qui avait lui aussi d'importants problèmes de santé. Enfin, le Gouvernement n'établit pas un quelconque grief qui lui serait causé par un retard de quelques mois.

La Cour note que la requérante a saisi la Cour le 8 novembre 2005, date de la première communication exposant sommairement l'objet de la requête, soit douze mois environ après la date à laquelle elle prétend avoir pris connaissance de l'arrêt de la Cour de cassation, qui avait été rendu le 29

septembre 2004.

La Cour estime qu'aucune circonstance ne justifie la suspension du délai pendant la période considérée. En effet, il ne ressort pas des affirmations de la requérante qu'elle était empêchée d'introduire sa requête conformément à l'article 35 § 1 de la Convention.

Il s'ensuit que la requête doit être rejetée en application de l'article 35 §§

1 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président