AFFAIRE KATRITSCH c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable;Violation de l'art. 6-3-b et 6-3-c;Non-violation de l'art. 6-3-e;Dommage matériel et préjudice moral - reparation
AFFAIRE KATRITSCH c. FRANCE (CtEDO, 2010)
A CINCEA SECȚIUNE
CAUZA KATRITSCH c. FRANȚA
(Cerere nr. 22575/08)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
4 noiembrie 2010
DEFINITIVĂ
04/02/2011
Această hotărâre a devenit definitivă în virtutea articolului 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi corectată din punct de vedere formal.
În cauza Katritsch c. Franța,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), ședință în cameră compusă din:
Peer Lorenzen,
președinte,
Renate Jaeger,
Jean-Paul Costa,
Karel Jungwiert,
Rait Maruste,
Isabelle Berro-Lefèvre,
Zdravka Kalaydjieva,
judecători,
și Claudia Westerdiek,
grefierer de secțiune,
După ce a deliberat în ședință a Camerei de Consiliu la 12 octombrie 2010,
Pronunță hotărârea următoare, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
1.
La baza prezentei cauze se află o cerere (nr. 22575/08) îndreptată împotriva Republicii Franceze și depusă la Curte de către un cetățean al Federației Ruse, dl. Vladlen Katritsch („reclamantul"), în data de 23 aprilie 2008, în temeiul articolului 34 al Convenției de protejare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").
2.
Reclamantul, care a fost admis la beneficiul asistenței juridice, este reprezentat de către D-nul R. Garcia, avocat la Paris. Guvernul francez („Guvernul") este reprezentat de către agentul său, doamna E. Belliard, director al afacerilor juridice la ministerul afacerilor externe.
3.
Invocând art. 6 §§ 1 și 3 al Convenției, reclamantul se plângea de injustiția procesului și de nu a beneficia de asistența unui avocat și a unui interpret la ședința în fața curții de apel și pentru pregătirea apărării sale. Din perspectiva aceleiași dispoziții, reclamantul denunța absența motivării privind pronunțarea pedepsei de curtea de apel.
4.
La 10 iulie 2009, președintele secțiunii a cincea a hotărât să comunice motivul tirat din încălcarea articolului 6 § 3 lit. b), c) și e) Guvernului. Așa cum permite art. 29 § 1 al Convenției, s-a hotărât de asemenea ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și fondului.
5.
La 16 iulie 2009, guvernul rus a fost invitat să prezinte, dacă dorește, observații scrise asupra cauzei (articolele 36 § 1 al Convenției și 44 ale regulamentului). La 12 octombrie 2009, acesta a informat Curtea că nu intenționează să se prevaleze de dreptul de a interveni în procedură.
ÎN FAPT
6.
Reclamantul este cetățean rus, născut în 1970, și în prezent încarcerat la penitenciarul din Fresnes.
7.
La 13 octombrie 2000, reclamantul a fost pus în examen pentru furt în grup și prin efracție, ședere neregulată în Franța și falsificarea de document, și a fost plasat în detenție preventivă.
8.
Reclamantul indică că în timpul reținerii și a comparării sale în fața judecătorului de instrucție a fost asistent de un interpret. El precizează de asemenea că a beneficiat de asistența unui avocat desemnat din oficiu în timp ce dosarul era în curs de instrucție.
9.
La 23 noiembrie 2000, reclamantul a fost renviat în fața tribunalului penal de Compiègne.
10.
La 12 decembrie 2000, a depus o cerere de eliberare. Printr-o ordonanță din 18 decembrie 2000, cererea sa a fost respinsă. Reclamantul, asistat de un avocat, a contestat ordonanța. La 4 ianuarie 2001, în fața camerei de instrucție a curții de apel din Amiens s-a ținut o ședință la care a fost asistat de un interpret. În aceeași zi, ordonanța a fost anulată și reclamantul a fost pus în libertate.
11.
La 3 ianuarie 2002, în fața tribunalului penal s-a ținut o ședință la care reclamantul nu s-a prezentat și nu a fost reprezentat. Printr-o sentință din 3 ianuarie 2002, pronunțată în lipsă, tribunalul penal l-a declarat pe reclamant vinovat al faptelor imputate și l-a condamnat la o pedeapsă de doisprezece luni de închisoare, din care patru luni cu suspendare.
12.
La 3 iulie 2003, după o verificare de identitate, reclamantul a fost notificat cu sentința și a declarat că se opune. A fost citat să se prezinte în fața tribunalului penal din Compiègne.
13.
Reclamantul indică că la aceeași dată a fost plasat în detenție preventivă la penitenciarul din Fleury-Merogis în cadrul altei cauze.
14.
La 22 septembrie 2003, reclamantul a informat tribunalul din Compiègne de imposibilitatea sa de a fi prezent la ședință din motive de sănătate și a cerut o amânare a acesteia la luna ianuarie 2004.
15.
La 23 septembrie 2003, în fața tribunalului s-a ținut ședința la care reclamantul nu s-a prezentat și nu a fost reprezentat. În aceeași zi, tribunalul a pronunțat o sentință prin lipsă reiterată. A declarat opoziția ca nevenită, a spus că sentința din 3 ianuarie 2002 va avea plin și întreg efect, l-a declarat pe reclamant vinovat al faptelor imputate și l-a condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare, din care patru luni cu suspendare.
16.
La 8 decembrie 2003, reclamantul a contestat sentința.
17.
Deoarece reclamantul nu s-a prezentat nici nu a fost reprezentat la ședința în fața curții de apel din Amiens, aceasta a pronunțat la 4 mai 2005 o hotărâre în lipsă, confirmând sentința privind declarația de culpabilitate a reclamantului și anulând-o cu privire la pedeapsă, ridicând-o la un an de închisoare pe termen lung, în timp ce a pronunțat o interzicere a teritoriului francez timp de cinci ani.
18.
La 24 martie 2006, reclamantul a depus opoziție la acea hotărâre.
19.
Reclamantul declară că la 12 septembrie 2006 a informat avocatul desemnat din oficiu care l-a asistat în timp ce dosarul era în curs de instrucție de data ședinței în fața curții de apel. Nu a primit niciun răspuns.
20.
La 16 octombrie 2006, reclamantul, încarcerat la penitenciarul din Nanterre, a cerut curții de apel o amânare a ședinței pe motiv că nu primise niciun răspuns la cererea sa de transfer.
21.
La 23 octombrie 2006, ședința de apel s-a ținut în prezența reclamantului care a cerut amânarea cauzei pentru a-și pregăti apărarea cu fostul avocat. Cererea sa a fost respinsă de curte pe motiv că a avut timp suficient pentru a contacta avocatul. Reclamantul indică de asemenea că a cerut asistența unui interpret la ședință.
22.
Printr-o hotărâre din 27 noiembrie 2006, curtea de apel a declarat opoziția admisibilă, a anulat hotărârea din 4 mai 2005, a confirmat declarația de culpabilitate, l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de un an de închisoare pe termen lung și a pronunțat o interzicere a teritoriului francez timp de cinci ani.
23.
Reclamantul reprezentat de un avocat la caseație s-a pourvoit în casație. Unu din cele două mijloace ridicate în sprijinul recursului privea nerespectarea dreptului la un proces echitabil, precum și dreptul oricărui acuzat la asistența unui apărător și a unui interpret, garantate de art. 6 al Convenției.
24.
Printr-o hotărâre din 24 octombrie 2007, Curtea de Casație a declarat recursul inadmisibil.
ÎN DREPT
I.
PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI
25.
Reclamantul se plânge de injustiția procesului și de nu a beneficia de asistența unui avocat și a unui interpret la ședința în fața curții de apel și pentru pregătirea apărării sale. El denunță de asemenea absența motivării privind pronunțarea pedepsei de curtea de apel. Reclamantul invocă art. 6 §§ 1 și 3 al Convenției, ale cărui dispoziții relevante se citesc după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul să aibă o cauză ascultată echitabil (...) de o instanță (...) care să se pronunțe (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală adusă împotriva ei. (...)
3.
Orice persoană acuzată are dreptul în special la:
(...)
lit. b)
dispunerea timpului și a facilităților necesare pentru pregătirea apărării sale;
lit. c)
apărarea proprie sau asistența unui apărător de alegerea sa și, dacă nu are mijloace de a plăti un apărător, de a i se oferi gratuit un avocat din oficiu, când interesele justiției o cer;
(...)
lit. e)
asistența gratuită a unui interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la ședință.
"
A.
Privind presupusa încălcare a dreptului la asistența unui avocat
1.
Tezele părților
26.
Guvernul consideră că acest motiv este în mod evident neîntemeiat. El reamintește că dreptul la asistența unui avocat este un drept al cărui exercitare aparține inculpatului și numai acestuia; în niciun caz o instanță nu poate interveni în strategie apărării unui inculpat și doar inculpatul poate alege avocatul, care nu i se poate impune. Guvernul precizează că, deși justițiabili dispun de posibilitatea de a solicita un avocat desemnat din oficiu, această posibilitate, în afară de anumite ipoteze specifice, nu poate fi impusă. El adaugă că libertatea totală de care dispun inculpații pentru a-și organiza apărarea după dorință este de asemenea o garanție fundamentală a unui proces echitabil.
27.
În prezenta cauză, Guvernul susține că reclamantul indicase curții de apel că aleguse să fie apărat în fața acestei judecători de avocatul care asigurase apărarea sa când fusese interpelat. Curtea de apel nu putea deci să-i impună un avocat desemnat din oficiu pe care nu l-a solicitat. De asemenea, și deoarece avocatul reclamantului nu s-a făcut cunoscut pentru a informa curtea de apel de o posibilă indisponibilitate sau pentru a solicita o amânare, nimic nu venea confirma afirmațiile inculpatului conform cărora luase contact cu avocatul și se înțelegese cu el pentru a asigura apărarea. Așa cum observase curtea de apel, reclamantul cunoștea data ședinței de șapte luni. Conform Guvernului, putea deci să-și organizeze și pregătească apărarea. În sfârsit, subliniază că faptele imputate reclamantului datau de mai mult de șase ani și că nu mai puțin de patru ședințe au fost consacrate procesului.
28.
Cât pentru reclamant, susține că manifestase dorința de a fi asistat de un avocat în fața curții de apel. La 12 septembrie 2006, crezând că avocatul desemnat din oficiu care l-a asistat în timp ce dosarul era în curs de instrucție i fusese desemnat pentru întreaga procedură, l-a contactat în scris cu ajutorul unui terț pentru a-l informa de data ședinței. Reclamantul susține că nu fusese informat că avocatul desemnat din oficiu l-a asistat doar până la comparerea lui în fața tribunalului penal. Apoi, la ședința din 23 octombrie 2006, reclamantul a reiterat alegerea de a fi asistat de un avocat, chiar și atunci când comparărea, pentru prima dată, după șase ani de procedură, în fața judecătorilor. Reclamantul consideră deci că fusese diligent pentru a se asigura de prezența efectivă a unui avocat la ședința în fața curții de apel. Cu toate acestea, mai degrabă decât să ia act de această neînțelegere admisibilă pentru un străin care nu vorbea limba franceză, curtea de apel a crezut necesar să-l priveze pe reclamant de dreptul de a fi apărat de un avocat. Importanța pe care guvernul o atribuie faptului că faptele imputate reclamantului datau de mai mult de șase ani este nesemnificativă. Reclamantul susține că nu mai puțin rămâne că avea dreptul la prezența unui avocat, și aceasta atunci când comparărea pentru prima dată în fața instanțelor de fond și că în niciun moment nu putea suspecta absența avocatul care l-a asistat de la 13 octombrie 2000.
2.
Aprecierea Curții
29.
Curtea a reamintit în repetate rânduri că Convenția urmărește să protejeze nu drepturi teoretice sau iluzorie, ci drepturi concrete și efective. Or, desemnarea unui consilier nu asigură de la sine eficacitatea asistenței pe care o poate furniza inculpatului. Nu se poate imputa totuși unui stat responsabilitatea pentru orice neîndeplinire a unui avocat din oficiu. Din independența baroului față de stat decurge că conducerea apărării aparține în esență inculpatului și avocatului, desemnat drept asistență juridică sau remunerat de clientul acestuia. art. 6 § 3 lit. c) nu obligă autoritățile naționale competente să intervină decât dacă neîndeplinirea avocatului din oficiu apare manifestă sau dacă sunt informate suficient în alt fel (Hermi c. Italia [Marea Cameră], nr. 18114/02, § 96, CEDO 2006-XII, și Czekalla c. Portugalia, nr. 38830/97, § 60, CEDO 2002-VIII).
30.
În prezenta cauză, constată că la ședința de apel din 23 octombrie 2006, reclamantul nu a beneficiat de asistența unui avocat, chiar și atunci când ceruse o amânare a ședinței pentru a fi asistat de fostul consilier și pentru a-și pregăti apărarea.
31.
Curtea observă că reclamantul a fost declarat vinovat și condamnat la un an de închisoare de curtea de apel. Or, reamintește că, conform jurisprudenței sale, în cauzele în care asistența gratuită a unui apărător lipsește și când o privare de libertate este în joc, interesele justiției comandă în principiu acordarea asistenței unui avocat (vezi, printre altele, Benham c. Regatul Unit, 10 iunie 1996, § 61, Colecția hotărârilor și deciziilor 1996-III, și Shabelnik c. Ucraina, nr. 16404/03, § 58, 19 februarie 2009).
32.
Curtea observă apoi că reclamantul comparărea pentru prima dată în fața judecătorilor de fond și că ședința de apel reprezenta singurul prilej pentru ca el să se facă ascultat asupra faptelor care i se imputau. Într-adevăr, rezultă din deciziile pronunțate în lipsă și lipsă reiterată că în două rânduri reclamantul nu primise citația de a se prezenta în fața judecătorilor, că i se refuzase apoi o cerere de amânare a ședinței și, în sfârsit, că nu fusese reprezentat la ședințele ținute în absența sa.
33.
În fine, chiar și dacă reclamantul ar fi încălcat o obligație de diligență în necontactarea unui avocat mai devreme, aceasta nu ar putea justifica, ținând cont de cele de mai sus, refuzul de amânare a ședinței opus de curtea de apel. După opinia Curții, nu se poate trece peste faptul că reclamantul fusese încarcerat de mai mulți luni, ceea ce complică necesară demersurile pentru a se informa și găsi un avocat, atât din cauza stării sale de deținut cât și din cauza cunoștințelor insuficiente ale procedurilor interne.
34.
Ținând cont de cele de mai sus, Curtea consideră că în refuzul de a amâna ședința, autoritățile au, în circumstanțele prezentei cauze, adus atingere dreptului reclamantului de a dispune de timp și facilități necesare pentru pregătirea apărării și la asistența unui avocat garantate de art. 6 § 3 lit. b) și c) al Convenției.
B.
Privind presupusa încălcare a dreptului la asistența unui interpret
1.
Tezele părților
35.
Guvernul susține că, în sistemul judecesc francez, dreptul de a fi asistat de un interpret se află la baza chiar a dezbaterii judiciare. El adaugă că dreptul la asistența unui interpret în fața unei judecății penale este incontestabil, atât din perspectiva dreptului intern cât și din cea a dreptului convenției. Singurul întrebar care se poate pune, conform afirmațiilor sale, se referă la modalitățile exercitării acestui drept. Într-adevăr, două ipoteze trebuie atunci luate în considerare: fie inculpatul cere asistența unui interpret și în acest caz judecătoria nu poate decât să-și dea acordul la această cerere fără a putea aprecia bine-fondatele acesteia; fie niciun cerere nu se formează, și aparține judecății inițiativa de a desemna un interpret atunci când are sentimentul că inculpatul nu este în stare să se explice în limba franceză și să înțeleagă dezbaterile.
36.
În prezenta cauză, Guvernul susține că, dacă reclamantul indică că solicita asistența unui interpret, nimic nu permite confirma această afirmație. Conform Guvernului, nu ignora că putea formula o asemenea cerere având în vedere cunoașterea pe care o avea a funcționării judecătorilor penali francezi. Cât pentru stăpânirea limbii franceze, afirmația reclamantului pare, din perspectiva Guvernului, discutabilă.
37.
Guvernul adaugă că reclamantul este în Franța, conform declarațiilor sale, din februarie 2000, că are o soție și un copil scolarizat în Franța și că declară că lucrează ca antrenor de sport. Evident, pe parcursul acestor șase ani, reclamantul a dobândit o stăpânire a limbii franceze infinit mai bună decât cea pe care o putea avea la prima interpelare. Reclamantul produce dosarul penal întocmit la 15 mai 2006 de penitenciarul din Nanterre în care este indicat „limba franceză" ca limbă vorbită.
38.
Pentru partea sa, reclamantul susține că un interpret este necesar atunci când inculpatul nu stăpânește suficient limba judecătorilor. Aparține acestora să se informeze cu privire la prezența unui interpret de îndată ce necesitatea se duce resimți în cadrul schimbului necesar cu inculpatul.
39.
Conform reclamantului, curtea de apel din Amiens s-a arătat deranjată de scrisori diferite la ședința din 23 octombrie 2006 și probabil că acela agrement a condus la refuzul de a amâna această cauză pentru a-i permite să fie asistat de un avocat.
40.
Reclamantul susține că, deși a putut dobândi bazele elementare ale limbii franceze, este totuși evident, chiar și astăzi, că nu dispune vocabularului suficient pentru a putea susține o convorbire juridică. Or, evocarea acestei cauze în fața curții de apel din Amiens cerea ca i se notifice, într-o limbă înțeleasă de el, diferitele acuzații și reamintirea faptelor, pentru a colecta observațiile sale și a permite un dezbatere contradictorie. Conform reclamantului, aceste cerințe proprii dezbaterii penale nu puteau fi satisfacute fără prezența unui interpret.
2.
Aprecierea Curții
Curtea reamintește că §3 lit. e) al articolului 6 proclamă dreptul la asistența gratuită a unui interpret. Acest drept nu se aplică doar la declarații orale la ședință, ci și la piese scrise și la instrucția pregătitoare. Dispoziția în cauză înseamnă că inculpatul care nu înțelege sau nu vorbește limba folosită în sala de judecată are dreptul la serviciile gratuite ale unui interpret pentru a-i fi traduse sau interpretate orice act al procedurilor angajate împotriva sa a căror semnificație trebuie să o surprindă, pentru a beneficia de un proces echitabil, sau de a fi făcut să înțeleagă în limba tribunalului (Hermi, precitat, §§ 69-70). Cu toate acestea, §3 lit. e) nu merge până a cere traducere scrisă a tuturor dovezilor documentare sau pieselor oficiale ale dosarului. În această privință, trebuie menționat că textul dispoziției în cauză face referință la un „interpret", și nu la un „traducător". Aceasta sugerează că asistența lingvistică orală poate satisface cerințele Convenției (Husain c. Italia (decizie), nr. 18913/03, 24 februarie 2005).
42.
Nu mai puțin rămâne că asistența acordată în ceea ce privește interpretarea trebuie să permită inculpatului să știe ce i se impută și să se apere, în special prin a-și prezenta versiunea evenimentelor în fața tribunalului (Güngör c. Germania (decizie), nr. 31540/96, 17 mai 2001). Dreptul asfel garantat trebuie să fie concret și efectiv. Obligația autoritățile competente nu se limitează deci la desemnarea unui interpret: le aparține de asemenea, odată alertate într-un caz dat, să exercite o anumită control ulterior al valorii interpretării asigurate (Kamasinski c. Austria, 19 decembrie 1989, § 74, seria A nr. 168).
43.
Curtea consideră că, în cadrul aplicării paragrafului 3 lit. e), chestiunea cunoștințelor lingvistice ale reclamantului este primordială și că trebuie de asemenea să se gândească la natura faptelor imputate unui inculpat sau la comunicările care i se adresează de autorități interne pentru a evalua dacă sunt de o complexitate atât de mare încât ar fi trebuit o cunoaștere profundă a limbii folosite în sala de judecată (vezi, mutatis mutandis, Güngör, precitat).
44.
În fine, chiar dacă conducerea apărării aparține în esență inculpatului și avocatului, desemnat drept asistență juridică sau remunerat de clientul acestuia (Kamasinski precitat, § 65, și Stanford c. Regatul Unit, 23 februarie 1994, § 28, seria A nr. 282-A), tribunalele interne sunt ultimi garanți ai corectitudinii procedurii, inclusiv în ceea ce privește absența posibilă de traducere sau interpretare în favoarea unui inculpat străin (Cuscani c. Regatul Unit, nr. 32771/96, § 39, 24 septembrie 2002).
45.
În prezenta cauză, Curtea observă că, dacă la ședință, reclamantul a solicitat explicit asistența avocatului, nu a formulat nicio cerere de interpretare. Cu toate acestea, după ce fusese asistat de un interpret în cursul instrucției șase ani mai devreme, nu putea ignora că o asemenea posibilitate i se oferea în caz de stăpânire insuficientă a limbii franceze. Deși este dificil de determinat nivelul real al cunoștințelor limbii franceze la data ședinței, anumite elemente din dosar demonstrează că acest nivel era suficient pentru ca să poată înțelege procedura, precum și faptele imputate care i fuseseră aduse la cunoștință de la punerea în examen în octombrie 2000 și care nu erau, de altfel, de o mare complexitate (furt calificat, intrare sau ședere neregulată și falsificare de document). Într-adevăr, Curtea constată, asemeni Guvernului, că reclamantul locuia în Franța de cel puțin șase ani, că era căsătorit, avea un copil, și exercita profesia de antrenor de sport, ceea ce indicase în formularul de cerere. În fine, Curtea observă că, la încarcerarea sa la 15 mai 2006, serviciul penitenciar al penitenciarului din Nanterre indicase în dosarul penal că vorbea limba franceză.
46.
În consecință, Curtea consideră că, în circumstanțele prezentei cauze, autoritățile nu au adus atingere dreptului reclamantului la asistența unui interpret.
47.
Nu a existat deci nici o încălcare a articolului 6 § 3 lit. e) al Convenției.
C.
Privind defectul susținut de motivare
48.
Reclamantul denunță absența motivării privind pronunțarea pedepsei de curtea de apel. Ținând cont de ansamblul elementelor din care dispune, și în măsura în care era competentă să cunoască de susținerile formulate, Curtea nu observă nicio apariție de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de Protocoalele sale.
49.
Rezultă că acest motiv este în mod evident neîntemeiat și inadmisibil în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.
II.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI
50.
Conform articolului 41 al Convenției,
„Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Statului contractant nu permite de a șterge decât incomplet consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă se cuvine, o satisfacție echitabilă."
A.
Pagubă morală și materială
51.
Reclamantul cere 40.000 de euro (EUR) în repararea prejudiciului. În sprijinul cererii, expune că a suferit un prejudiciu grav din cauza pedepsei de un an de închisoare pe termen lung pronunțată împotriva sa. Nerespectarea garanțiilor procedurale ale articolului 6 al Convenției l-au împiedicat să se explice în fața judecătorilor asupra faptelor care i se imputau și să sublinieze calea parcursă de-a lungul șase ani. Reclamantul adaugă că a suferit pierdere de șanse reale de a obține de la justiție o diminuare semnificativă a cuantumului pedepsei de închisoare.
52.
Guvernul se opune acestei cereri care îi pare în mod evident excesivă și observă că realitatea prejudiciului moral nu este chiar explicită. El consideră că un simplu constat de încălcare constituie, în sensul articolului 41 al Convenției, o satisfacție echitabilă. Aceasta este cu atât mai mult cazul deoarece dreptul francez cunoaște un mecanism de reexaminare a unei proceduri penale atunci când Curtea a estimat că această procedură este entachée de o încălcare a Convenției.
53.
Curtea consideră că atunci când o persoană, ca în prezenta cauză, a fost victimă a unei proceduri entachée de manquements la cerințele articolului 6 al Convenției, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea interesatului reprezintă în principiu un mijloc corespunzător de a remedia încălcarea constatată (vezi, mutatis mutandis, Öcalan c. Turcia [Marea Cameră], nr. 46221/99, § 210, CEDO 2005-IV, Sejdovic c. Italia [Marea Cameră], nr. 56581/00, § 126, CEDO 2006-II, și Salduz c. Turcia [Marea Cameră], nr. 36391/02, § 72, 27 noiembrie 2008). Curtea observă apoi că baza de reținut pentru acordarea unei satisfacții echitabile rezidă în prezenta cauză în faptul că reclamantul nu a putut să-și bucure de garanțiile articolului 6. Nu poate sigur să speculeze asupra a ceea ce ar fi fost rezultatul procesului în caz contrar, dar nu consideră neîntemeiată o gândire că interesatul a suferit o pierdere de șanse (Colozza c. Italia, hotărâre din 12 februarie 1985, § 38, seria A nr. 89, și Pélissier și Sassi c. Franța [Marea Cameră], nr. 25444/94, § 80, CEDO 1999-II). La care se adaugă un prejudiciu moral căruia constatarea încălcării Convenției figurând în prezenta hotărâre nu este suficientă să-i remedieze. Pronunțând-se în echitate, așa cum cere art. 41 al Convenției, Curtea acordă suma de 3.000 EUR reclamantului.
B.
Cheltuieli și costuri procesuale
54.
Reclamantul cere 5.000 EUR la titlu al cheltuielilor angajate în cadrul procedurii în fața Curții.
55.
Guvernul se opune acestei cereri și reamintește că Curtea nu acordă rambursări de asemenea cheltuieli decât pentru cheltuielile angajate pentru corectarea unei posibile încălcări a Convenției, și cu condiția că se găsească stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei acestora (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [Marea Cameră], nr. 31107/96, CEDO 2000-XI și Besseau c. Franța, nr. 73893/01, 7 martie 2006). În prezenta cauză, în absență oricărui justificativ care să stabilească realitatea cheltuielilor angajate, Guvernul consideră că suma de 500 EUR constituie un montant rezonabil.
56.
Curtea constată că reclamantul nu furnizează niciun justificativ în sprijinul cererii și că a primit suma de 850 EUR de la Consilul Europei la titlu de asistență juridică. Nicio sumă nu îi va fi acordată la acest titlu.
C.
Dobânzi de întârziere
57.
Curtea consideră că este apropiat să modeleze rata dobânzilor de întârziere conform ratei dobânzii a facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE,
1.
Declară cererea admisibilă cu privire la motivele tirate din art. 6 § 3 lit. b), c) și e) al Convenției și inadmisibilă pentru rest;
2.
Constată că a existat o încălcare a articolului 6 § 3 lit. b) și c) al Convenției;
3.
Constată că nu a existat o încălcare a articolului 6 § 3 lit. e) al Convenției;
4.
Dispune
a)
că Statul pârât trebuie să verse reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției, 3.000 EUR (trei mii euro) pentru pagube materiale și morale, plus orice sumă care poate fi datorată la titlu de impozit de reclamant;
b)
că de la expirarea termenului și până la plată, suma va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada aceea, majorată cu trei puncte procentuale;
5.
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris la 4 noiembrie 2010, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Grefierer
Președinte