ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procedura derulată în primă instanță

Prin Cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 4973/30 din 22 martie 2010, astfel cum a fost precizată, reclamanta

R.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului

și Mediului de Afaceri și SC U.T.T. SA, anularea Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria X1 din 11 august 2008.

Prin Sentința civilă

nr. 1.372 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de

necompetență materială a instanței și s-a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

La Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată

sub nr. 4973/30/2010.

Prin Sentința civilă

nr. 416 din 3 octombrie 2011 pronunțată de această instanță, s-a dispus:

respingerea acțiunii formulate de reclamanta R.S., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Economiei și Finanțelor și SC U.T.T. SA și plata onorariului de

avocat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva Sentinței

civile nr. 416 din 3 octombrie 2011 a declarat recurs reclamanta R.S., iar

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a dispus, prin Decizia nr. 3.814 din 28 septembrie 2012, admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță.

La Curtea de Apel

Timișoara, cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată sub nr.

4973/30/2010.

instanței, în faza rejudecării cauzei

Prin Sentința civilă

nr. 90 din 30 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta R.S., în contradictoriu cu pârâții Statul Român - Ministerul

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC U.T.T. SA, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Certificatul

Seria X1 din 11 august 2008 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, a fost

atestat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei SC U.T.T. SA, în calitate de

societate cu capital de stat, înființată prin H.G. nr. 1527 din 21 decembrie

1990, pentru suprafața de 20.076 mp teren.

Din documentația

existentă la dosarul cauzei rezultă că terenul în discuție s-a aflat în

administrarea operativă a pârâtei SC U.T.T. SA, iar conform art. 20 alin. (2)

din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăților comerciale ce au

luat ființă ca urmare a reorganizării fostelor întreprinderi de stat, sunt

proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

Totodată, conform

înscrisurilor de la dosar, rezultă că pârâta a suportat taxele și impozitele

aferente terenului în discuție.

Din documentația

existentă la dosarul cauzei și din expertiza tehnică în specialitatea

topografie efectuată în cauză, rezultă că terenul care face obiectul

certificatului a cărui anulare se solicită este necesar pentru desfășurarea

activității pârâtei.

Examinarea

temeiniciei cererii de față se realizează în cadrul procedurii speciale a

contenciosului administrativ, exclusiv în limitele verificării legalității

emiterii actului administrativ atacat, fără să poată fi pus în discuție dreptul

de proprietate asupra terenului al uneia sau alteia dintre părți, o astfel de

competență revenind instanței civile.

În ipoteza în care

reclamanta ar obține pe cale civilă titlul de proprietate asupra terenului în

discuție, aceasta ar putea să solicite o eventuală comparare de titluri pe

calea dreptului comun, întrucât pe calea procedurii speciale a contenciosului

administrativ se poate dispune anularea actului administrativ doar în măsura în

care se stabilește încălcarea dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost

emis actul administrativ al cărui anulare se solicită.

În concluzie, prima

instanță a apreciat că acțiunea promovată de reclamantă este neîntemeiată și a

dispus respingerea acesteia.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 60 din 3 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta R.S.,

susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

3.1. În mod eronat

prima instanță a respins solicitarea de a se dispune o expertiză contrarie,

fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9

C. proc. civ.

Solicitarea ca în

temeiul art. 212 C. proc. civ. să fie anulat raportul de expertiză judiciară

întocmit în cauză și să fie efectuată o expertiză contrarie a fost făcută la

primul termen la care părțile legal citate și prezente au luat cunoștință de

răspunsul expertului la obiecțiunile încuviințate de instanță.

Instanța a respins

solicitarea, apreciind că este tardiv formulată, deși reclamanta putea recurge

la acest demers procedural doar după ce părțile au luat cunoștință de

conținutul final al raportului de expertiză, respectiv la primul termen după

formularea răspunsului la obiecțiuni.

În acest context,

devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., întrucât instanța a pronunțat încheierea de respingere a cererii de

administrare a unei probe pe care reclamanta o apreciază ca fiind esențială

pentru soluționarea cauzei.

3.2. Actul

administrativ atacat este lovit de nulitate.

Astfel, în contextul

în care prin acest act administrativ se atestă dreptul de proprietate al SC

U.T.T. SA asupra unui imobil care a fost în mod abuziv expropriat din

patrimoniul reclamantei, este îndeplinită condiția vătămării unui drept și a

unui interes legitim, potrivit cerinței instituite de art. 1 din Legea nr.

554/2004. Dovada îndeplinirii acestei condiții este dată, pe de o parte, de

Hotărârea nr. 1/82 din 21 februarie 2008 a Comisiei județene pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor Timiș prin care se dispune

recunoașterea dreptului de proprietate pentru suprafața de 630 mp teren, iar,

pe de altă parte, de recunoașterea făcută de directorul executiv al societății,

prin Adresa nr. A1 din 12 iunie 2008, cu privire la împrejurarea că imobilul

solicitat este cuprins într-un activ aflat în administrarea societății și că

este informată societatea de demersul reclamantei de a solicita retrocedarea

parcelei de sub vechiul număr topografic T1.

Or, pentru emiterea

acestui act administrativ de autoritate, era necesar îndeplinirea anumitor

condiții, printre care și inexistența unor litigii cu persoane fizice sau

juridice. O declarație neconformă cu realitatea face ca actul administrativ de

autoritate să fie lipsit de legalitate, putând fi sancționat conform legii.

Motivele pe care se

sprijină hotărârea de respingere a cererii reclamantei sunt străine de natura

pricinii, iar instanța, în mod deliberat, a interpretat documentația care a

stat la baza emiterii actului administrativ, apreciind că documentația

prezentată este legală.

Acest act

administrativ a fost emis în temeiul H.G. nr. 834 din 1991 care, în conținutul

art. 1 stabilește condițiile inițiale pentru întocmirea documentației în

vederea eliberării certificatului: a) terenurile să se afle în patrimoniul

societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora și b)

să fie necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate.

O condiție esențială

pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate al

pârâtei de rangul 2 asupra terenului în litigiu este aceea ca această societate

să fi avut în patrimoniul său terenul care a făcut obiectul certificatului a

cărui anulare se solicită. Existența terenului în patrimoniul societății are

semnificația deținerii unui drept real asupra terenului, iar pârâta SC U.T.T.

SA nu a adus nicio probă din care să rezulte modul de dobândire a dreptului său

de proprietate sau a altui drept real.

Prima instanță a

schimbat chiar condiționalitatea legală, impunând o condiție suis generis:

"pârâta a dobândit dreptul de proprietate prin certificatul în discuție

verificându-se cu ocazia emiterii sale dacă terenul s-a aflat în administrarea

operativă a fostei societății cu capital de stat la data înființării acesteia

(...)".

În ceea ce privește

condiția ca terenul să fie necesar desfășurării activității societății,

dovezile din care ar rezulta îndeplinirea acestei condiții sunt discutabile.

Instanța a înlăturat toate susținerile reclamantei, a înlăturat mijloacele de

probă de natura înscrisurilor și a dat credit unei expertize subiective și

discutabile din punct de vedere științific. În mod evident că nu activitatea

sportivă este obiectul de activitate al acestei societății comerciale.

Este de menționat

faptul că în anul 2007, potrivit certificatului constatator, domeniul de

activitate al pârâtei viza strict producția de țesături și că abia din anul

2010 au apărut în certificatul constatator anumite modificări cu privire la

activitatea desfășurată, introducându-se și activități ale bazelor sportive și

alte activități recreative și distractive.

În opinia recurentei,

aceste mențiuni nu sunt făcute decât pro causa, în condițiile în care au

continuat demersurile acesteia pentru restituirea proprietății.

Referitor la H.G. nr.

834/1991, se impune a se observa că aplicabilitatea acesteia este de strictă

interpretare, doar societăților cu capital de stat. Or, la momentul eliberării

actului atacat, respectiv în anul 2008, structura acționariatului la această

societate era 100% privată.

În concluzie, pentru

motivele expuse, în temeiul art. 313 C. proc. civ., recurenta a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

formulate în cauză

Intimata SC U.T.T. SA

a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat și menținerea

hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința

atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările

dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta R.S. a

supus controlului de legalitate, în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, Certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor seria X1 emis de Ministerul Economiei și

Finanțelor la data de 11 august 2008 pentru SC U.T.T. SA.

În considerarea celor

statuate cu caracter obligatoriu prin decizia de casare și a dispozițiilor art.

315 C. proc. civ., în mod legal prima instanță a dispus efectuarea în cauză a

unei expertize tehnice de specialitate, expertiză întocmită de expert G.I.

Este neîntemeiată

critica ce vizează greșita respingere de către prima instanță a cererii

reclamantei de anulare a raportului de expertiză și de efectuare în cauză a

unei noi expertize.

Astfel, în mod corect

au fost interpretate și aplicate prevederile art. 212 alin. (2) C. proc. civ.,

în condițiile în care cererea de efectuare a unei noi expertize nu a fost

formulată la primul termen după depunerea lucrării.

În plus, nu a fost

invocată nerespectarea unei dispoziții legale la întocmirea raportului de

expertiză care să atragă nulitatea acestuia, susținerile reclamantei

reprezentând nemulțumiri față de constatările și concluziile expertizei cu

privire la care expertul și-a prezentat punctul de vedere prin răspunsul la

obiecțiunile încuviințate de instanță.

Sunt neîntemeiate și

criticile privitoare la greșita respingere de către prima instanță a cererii de

anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Astfel, Certificatul

de atestare a dreptului de proprietate seria X1 din 11 august 2008 a fost emis

în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991,

neavând relevanță în privința legalității acestuia existența/inexistența unor

cereri de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de

teren ce face obiectul acestuia.

Contrar susținerilor

recurentei, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, coroborate cu

constatările și concluziile expertizei judiciare, rezultă că terenul care face

obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate se afla în

folosința pârâtei și în patrimoniul acesteia, fiind necesar pentru exercitarea

obiectului său de activitate.

Conform art. 20 alin.

(2) din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăților comerciale

care au luat ființă ca urmare a reorganizării fostelor întreprinderi de stat

sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

De asemenea, art. 8

din H.G. nr. 834/1991 prevede că terenurile aflate în patrimoniul societăților

comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare

desfășurării activității, vor constitui obiect al certificatului de atestare a

dreptului de proprietate.

În mod corect prima

instanță a constatat că nu a existat nicio încălcare a dispozițiilor legale în

procedura de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și

că pretențiile reclamantei ar putea fi valorificate într-o acțiune promovată pe

calea dreptului comun, care să vizeze compararea titlurilor de proprietate

emise pentru terenul în litigiu.

În ceea ce privește

critica potrivit căreia la data emiterii certificatului de atestare a dreptului

de proprietate, pârâta SC U.T.T. SA nu îndeplinea condițiile prevăzute de H.G.

nr. 834/1991, nefiind societate cu capital de stat, Înalta Curte constată că

acest motiv de nelegalitate a actului administrativ s-a invocat pentru prima

oară în fața instanței de recurs, astfel că nu este de natură să afecteze

legalitatea și temeinicia sentinței recurate.

Însăși prima instanță

a reținut în considerentele hotărârii pronunțate, împrejurarea că pârâta,

societate comercială constituită în temeiul Legii nr. 15/1990 ca societate comercială

pe acțiuni cu capital integral de stat, beneficiază de prevederile H.G. nr.

834/1991 și că nu a fost contestată în cauză îndeplinirea condiției ca

societatea să fi fost cu capital integral de stat la data înființării acesteia.

În concluzie, pentru

toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată este

legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul va fi respins ca

nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta R.S. împotriva Sentinței nr. 60 din 3 martie 2014 a

Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2015.

Procesat de GGC - MI