ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2015

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății și procedura derulată în primă instanță Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4973/30 din 22 martie 2010, astfel cum a fost precizată, reclamanta R.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC U.T.T. SA, anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria X1 din 11 august 2008. Prin Sentința civilă nr. 1.372 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

La Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 4973/30/2010. Prin Sentința civilă nr. 416 din 3 octombrie 2011 pronunțată de această instanță, s-a dispus: respingerea acțiunii formulate de reclamanta R.S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și SC U.T.T. SA și plata onorariului de avocat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva Sentinței civile nr. 416 din 3 octombrie 2011 a declarat recurs reclamanta R.S., iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus, prin Decizia nr. 3.814 din 28 septembrie 2012, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

La Curtea de Apel Timișoara, cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată sub nr. 4973/30/2010. 2. Hotărârea primei instanței, în faza rejudecării cauzei Prin Sentința civilă nr. 90 din 30 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta R.S., în contradictoriu cu pârâții Statul Român - Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC U.T.T. SA, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Certificatul Seria X1 din 11 august 2008 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, a fost atestat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei SC U.T.T.

SA, în calitate de societate cu capital de stat, înființată prin H.G. nr. 1527 din 21 decembrie 1990, pentru suprafața de 20.076 mp teren. Din documentația existentă la dosarul cauzei rezultă că terenul în discuție s-a aflat în administrarea operativă a pârâtei SC U.T.T. SA, iar conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăților comerciale ce au luat ființă ca urmare a reorganizării fostelor întreprinderi de stat, sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu. Totodată, conform înscrisurilor de la dosar, rezultă că pârâta a suportat taxele și impozitele aferente terenului în discuție. Din documentația existentă la dosarul cauzei și din expertiza tehnică în specialitatea topografie efectuată în cauză, rezultă că terenul care face obiectul certificatului a cărui anulare se solicită este necesar pentru desfășurarea activității pârâtei.

Examinarea temeiniciei cererii de față se realizează în cadrul procedurii speciale a contenciosului administrativ, exclusiv în limitele verificării legalității emiterii actului administrativ atacat, fără să poată fi pus în discuție dreptul de proprietate asupra terenului al uneia sau alteia dintre părți, o astfel de competență revenind instanței civile. În ipoteza în care reclamanta ar obține pe cale civilă titlul de proprietate asupra terenului în discuție, aceasta ar putea să solicite o eventuală comparare de titluri pe calea dreptului comun, întrucât pe calea procedurii speciale a contenciosului administrativ se poate dispune anularea actului administrativ doar în măsura în care se stabilește încălcarea dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ al cărui anulare se solicită.

În concluzie, prima instanță a apreciat că acțiunea promovată de reclamantă este neîntemeiată și a dispus respingerea acesteia. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 60 din 3 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta R.S., susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: 3.1. În mod eronat prima instanță a respins solicitarea de a se dispune o expertiză contrarie, fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. Solicitarea ca în temeiul art. 212 C. proc. civ. să fie anulat raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză și să fie efectuată o expertiză contrarie a fost făcută la primul termen la care părțile legal citate și prezente au luat cunoștință de răspunsul expertului la obiecțiunile încuviințate de instanță.

Instanța a respins solicitarea, apreciind că este tardiv formulată, deși reclamanta putea recurge la acest demers procedural doar după ce părțile au luat cunoștință de conținutul final al raportului de expertiză, respectiv la primul termen după formularea răspunsului la obiecțiuni. În acest context, devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât instanța a pronunțat încheierea de respingere a cererii de administrare a unei probe pe care reclamanta o apreciază ca fiind esențială pentru soluționarea cauzei. 3.2. Actul administrativ atacat este lovit de nulitate. Astfel, în contextul în care prin acest act administrativ se atestă dreptul de proprietate al SC U.T.T.

SA asupra unui imobil care a fost în mod abuziv expropriat din patrimoniul reclamantei, este îndeplinită condiția vătămării unui drept și a unui interes legitim, potrivit cerinței instituite de art. 1 din Legea nr. 554/2004. Dovada îndeplinirii acestei condiții este dată, pe de o parte, de Hotărârea nr. 1/82 din 21 februarie 2008 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Timiș prin care se dispune recunoașterea dreptului de proprietate pentru suprafața de 630 mp teren, iar, pe de altă parte, de recunoașterea făcută de directorul executiv al societății, prin Adresa nr. A1 din 12 iunie 2008, cu privire la împrejurarea că imobilul solicitat este cuprins într-un activ aflat în administrarea societății și că este informată societatea de demersul reclamantei de a solicita retrocedarea parcelei de sub vechiul număr topografic T1.

Or, pentru emiterea acestui act administrativ de autoritate, era necesar îndeplinirea anumitor condiții, printre care și inexistența unor litigii cu persoane fizice sau juridice. O declarație neconformă cu realitatea face ca actul administrativ de autoritate să fie lipsit de legalitate, putând fi sancționat conform legii. Motivele pe care se sprijină hotărârea de respingere a cererii reclamantei sunt străine de natura pricinii, iar instanța, în mod deliberat, a interpretat documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ, apreciind că documentația prezentată este legală. Acest act administrativ a fost emis în temeiul H.G.

nr. 834 din 1991 care, în conținutul art. 1 stabilește condițiile inițiale pentru întocmirea documentației în vederea eliberării certificatului: a) terenurile să se afle în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora și b) să fie necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate. O condiție esențială pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei de rangul 2 asupra terenului în litigiu este aceea ca această societate să fi avut în patrimoniul său terenul care a făcut obiectul certificatului a cărui anulare se solicită. Existența terenului în patrimoniul societății are semnificația deținerii unui drept real asupra terenului, iar pârâta SC U.T.T.

SA nu a adus nicio probă din care să rezulte modul de dobândire a dreptului său de proprietate sau a altui drept real. Prima instanță a schimbat chiar condiționalitatea legală, impunând o condiție suis generis: "pârâta a dobândit dreptul de proprietate prin certificatul în discuție verificându-se cu ocazia emiterii sale dacă terenul s-a aflat în administrarea operativă a fostei societății cu capital de stat la data înființării acesteia (...)". În ceea ce privește condiția ca terenul să fie necesar desfășurării activității societății, dovezile din care ar rezulta îndeplinirea acestei condiții sunt discutabile. Instanța a înlăturat toate susținerile reclamantei, a înlăturat mijloacele de probă de natura înscrisurilor și a dat credit unei expertize subiective și discutabile din punct de vedere științific.

În mod evident că nu activitatea sportivă este obiectul de activitate al acestei societății comerciale. Este de menționat faptul că în anul 2007, potrivit certificatului constatator, domeniul de activitate al pârâtei viza strict producția de țesături și că abia din anul 2010 au apărut în certificatul constatator anumite modificări cu privire la activitatea desfășurată, introducându-se și activități ale bazelor sportive și alte activități recreative și distractive. În opinia recurentei, aceste mențiuni nu sunt făcute decât pro causa, în condițiile în care au continuat demersurile acesteia pentru restituirea proprietății. Referitor la H.G. nr. 834/1991, se impune a se observa că aplicabilitatea acesteia este de strictă interpretare, doar societăților cu capital de stat.

Or, la momentul eliberării actului atacat, respectiv în anul 2008, structura acționariatului la această societate era 100% privată. În concluzie, pentru motivele expuse, în temeiul art. 313 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. 4. Apărările formulate în cauză Intimata SC U.T.T. SA a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta R.S. a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria X1 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor la data de 11 august 2008 pentru SC U.T.T. SA. În considerarea celor statuate cu caracter obligatoriu prin decizia de casare și a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în mod legal prima instanță a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice de specialitate, expertiză întocmită de expert G.I. Este neîntemeiată critica ce vizează greșita respingere de către prima instanță a cererii reclamantei de anulare a raportului de expertiză și de efectuare în cauză a unei noi expertize.

Astfel, în mod corect au fost interpretate și aplicate prevederile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care cererea de efectuare a unei noi expertize nu a fost formulată la primul termen după depunerea lucrării. În plus, nu a fost invocată nerespectarea unei dispoziții legale la întocmirea raportului de expertiză care să atragă nulitatea acestuia, susținerile reclamantei reprezentând nemulțumiri față de constatările și concluziile expertizei cu privire la care expertul și-a prezentat punctul de vedere prin răspunsul la obiecțiunile încuviințate de instanță. Sunt neîntemeiate și criticile privitoare la greșita respingere de către prima instanță a cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Astfel, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria X1 din 11 august 2008 a fost emis în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, neavând relevanță în privința legalității acestuia existența/inexistența unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de teren ce face obiectul acestuia. Contrar susținerilor recurentei, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, coroborate cu constatările și concluziile expertizei judiciare, rezultă că terenul care face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate se afla în folosința pârâtei și în patrimoniul acesteia, fiind necesar pentru exercitarea obiectului său de activitate.

Conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăților comerciale care au luat ființă ca urmare a reorganizării fostelor întreprinderi de stat sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu. De asemenea, art. 8 din H.G. nr. 834/1991 prevede că terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității, vor constitui obiect al certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În mod corect prima instanță a constatat că nu a existat nicio încălcare a dispozițiilor legale în procedura de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și că pretențiile reclamantei ar putea fi valorificate într-o acțiune promovată pe calea dreptului comun, care să vizeze compararea titlurilor de proprietate emise pentru terenul în litigiu.

În ceea ce privește critica potrivit căreia la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pârâta SC U.T.T. SA nu îndeplinea condițiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991, nefiind societate cu capital de stat, Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate a actului administrativ s-a invocat pentru prima oară în fața instanței de recurs, astfel că nu este de natură să afecteze legalitatea și temeinicia sentinței recurate. Însăși prima instanță a reținut în considerentele hotărârii pronunțate, împrejurarea că pârâta, societate comercială constituită în temeiul Legii nr. 15/1990 ca societate comercială pe acțiuni cu capital integral de stat, beneficiază de prevederile H.G.

nr. 834/1991 și că nu a fost contestată în cauză îndeplinirea condiției ca societatea să fi fost cu capital integral de stat la data înființării acesteia. În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R.S. împotriva Sentinței nr. 60 din 3 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2015. Procesat de GGC - MI