Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4602/2014

HOTĂRÂRE
02.12.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4602/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 28 februarie 2014 sub nr. 276/59/2014, reclamanta A.E. Întreprindere Individuală a chemat în judecată pe pârâta A.P.D.R.P. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării actului administrativ - Proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 23 august 2013 privind proiectul „înființare service utilaje agricole ” , cod proiect C 312M020953700141 din 28 iunie 2010, beneficiar A.E. Întreprindere Individuală, emis de Centrul regional de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit 7 Alba Iulia, prin care s-a instituit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 523.955 lei, până la pronunțarea instanței de fond, în Dosarul nr. 127/59/2014 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență. 2.1. Prin Sentința civilă nr. 123 din 28 aprilie 2014 Curtea de Apel Timișoara a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A.E. Întreprindere Individuală în contradictoriu cu pârâtele A.P.D.R.P., și Centru Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7 Alba Iulia, având ca obiect suspendare act administrativ, în favoarea Tribunalului Timiș. Curtea a reținut că în speța de față se solicită suspendarea executării procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, emis de Centrul Regional de Plăți pentru dezvoltare Rurală și Pescuit 7, Alba Iulia și, nefiind emis de o autoritate de nivel central, este exclusă aplicabilitatea dispozițiilor art. 10.alin.

(1) 1 din Legea nr. 554/204. S-a constatat că prin actul a cărui suspendare se solicită a fost stabilită valoarea creanței bugetare ca fiind de 523.955 lei, care se situează sub pragul valoric de 1.000.000 lei, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigii care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. 2.2. Prin Sentința civilă nr. 3649 din 1 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și a fost declinată competența in soluționarea prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia pe calea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut incidența dispozițiilor art. 10 1 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ contestat fiind emis de către o autoritate publică centrală II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 23 august 2013 privind proiectul „înființare service utilaje agricole", cod proiect C 312M020953700141 din 28 iunie 2010, beneficiar A.E.

Întreprindere Individuală emis de A.P.D.R.P. Dispozițiile legale incidente sunt cele prevăzute de art. 10 alin. (1) 1 din Legea nr. 554/2004 „Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea U.E., indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.” Din interpretarea textului de lege menționat se constată că pentru a fi incidente dispozițiile art. 10 alin (1) 1 din Legea nr. 554/2004, o primă condiție obligatorie pentru a fi atrasă competența curților de apel o constituie ca actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene să fie emise de către autorități publice centrale.

Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a), c) și e), art. 20 alin. (1) și (4) și art. 21 alin. (1), (16), (19) și (20) din O.U.G. nr. 66/2011 constată că autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene este A.P.D.R.P., care desfășoară activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora, procesele-verbale întocmite in acest sens fiind aprobate de conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control. Astfel, rezultă că actul administrativ atacat este emis de către A.P.D.R.P. care poate delega activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare organismelor intermediare care funcționează în cadrul său.

Prin urmare, în raport cu faptul că emitentul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a cărui suspendare face obiectul prezentei cauze este o autoritate publică centrală, iar acesta privește acordarea unei finanțări nerambursabile din partea Uniunii Europene, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) 1 din Legea Contenciosului administrativ. În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a mai pronunțat, în situații similare și prin alte decizii (ex. Decizia nr. 2342/2014). 2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe A.E., A.P.D.R.P. și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7 Alba Iulia în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2014.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1238/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/59/2014 la 9.05.2014, reclaman
ÎCCJ 2014-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3333/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. 8287/30/2013, reclamantul P.E.C. a solicitat ca, în contradictoriu
ÎCCJ 2014-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3333/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. 8287/30/2013, reclamantul P.E.C. a solicitat ca, în contradictoriu
ÎCCJ 2014-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4077/2014
ul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș. Tribunalul Timiș, prin Sentința nr. 2644 din 11 iunie 2014, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a
ÎCCJ 2014-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4748/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel Timișoara, reclamanta B.A.S. Întreprindere Ind
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă