ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 160/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 160/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 1183/2/2013, reclamanta SC N. & G.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a solicitat instanței să dispună anularea

Ordinului nr. 1640 din 8 noiembrie 2012 emis de pârât, anexa 2, ce cuprinde criteriile

de evaluare ale operatorilor de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru

transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean,

respectiv:

- pct. 2 teza a II-a „Vehiculele

deținute au contract de închiriere nu pot participa la atribuirea traseelor cuprinse

în programul de transport interjudețean”.

- pct. 6 „operatorul de

transport rutier va fi depunctat cu număr de 10 puncte. În cazul în care se află

sub incidența Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenței cu modificările și

completările ulterioare”

- pct. 9 „Operatorul de

transport rutier nu poate participa la atribuirea traseelor/curselor interjudețene,

în cazul în care înregistrează obligații restante la bugetul centralizat al statului,

conform certificatului de atestare fiscală”.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată, în esență, că dispozițiile normative, a căror anulare se solicită,

încalcă principiul echității, principiul legalității, principiul liberei concurențe

și a garantării accesului liber și nediscriminatoriu la piața transportului rutier.

Ordinul nr. 1640/2012,

emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, încalcă dispozițiile cuprinse

în art. 45 și 53 din Constituția României, art. 1 și 23 din O.G. nr. 27/2011,

art. 2 și art. 9 lit. b) din Legea nr. 21/1996, art. 1 și art. 2 alin. (3) din O.G.

nr. 137/2000, Legea nr. 85/2006, Regulamentul Parlamentului European nr. 1071/2009

și Legea nr. 94/2000 privind normele de tehnică legislativă.

La data de 26 martie 2013

a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului, intervenienta

SC N.T. SRL și intervenienta G.T.I. SRL, cereri ce au fost respinse de instanță

prin încheierea din data de 23 aprilie 2013.

Reclamanta SC N. &

G.I. a formulat la data de 26 martie 2013, cerere de introducere în cauză a altor

subiecți de drept, respectiv Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

și Consiliul Concurenței.

Hotărârea instanței de

fond

Prin sentința civilă

nr. 1929 din 11 iunie 2013, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâților Consiliul Concurenței și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

A fost admisă în parte

acțiunea formulată de recurenta SC N. & G.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Transporturilor, fiind anulat pct. 2 teza a doua și pct. 6 din anexa

nr. 2 la Ordinul nr. 1640/2012, emis de pârât.

În motivarea sentinței,

instanța de fond a reținut, în esență, că pârâții Consiliul Concurenței și Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt organisme sociale interesate, în

sensul dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta

nu a formulat nicio pretenție concretă față de acești doi pârâți, astfel că în cauză

se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei instanța

a reținut că prin Ordinul Ministerului Transportului și Infrastructurii nr.

1640 din 08 noiembrie 2012 au fost modificate și completate Normele metodologice

privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor

rutiere și a activităților conexe acestora, stabilite prin O.G. nr. 27/2011 privind

transporturile rutiere, norme aprobate inițial prin Ordinul Ministerului Transportului

și Infrastructurii nr. 980/2011.

Prin anexa nr. 2 se prevăd

criteriile de evaluare a operatorilor de transport și punctajele ce se acordă în

cazul atribuirii traseelor/curselor interjudețene, iar pct. 2, pct. 6 și pct. 9

din anexa nr. 2 au următorul conținut:

2) În funcție de structura

parcului de vehicule utilizat pentru executarea acelei curse sau traseu, se acordă

10 puncte pentru fiecare vehicul aflat în proprietate sau deținut cu contract de

leasing. Vehiculele deținute cu contract de închiriere nu pot participa la atribuirea

traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean.

6) Operatorul de transport

rutier va fi depunctat cu un număr de 10 puncte în cazul în care se află sub incidența

Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările

ulterioare.

9) Operatorul de transport

rutier nu poate participa la atribuirea traseelor/curselor interjudețene, în cazul

în care înregistrează obligații restante la bugetul centralizat al statului, conform

certificatului de atestare fiscală”.

Instanța de fond a reținut

că, Ordinul Ministerului Transportului și Infrastructurii nr. 1640 din 08

noiembrie 2012 a fost emis în temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) lit. e),

art. 6 alin. (3) lit. d), art. 24 alin. (5), art. 38, 42, art. 48 alin. (4),

art. 57, art. 73 alin. (2) și art. 89 alin. (1) din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile

rutiere.

Art. 1 alin. (1) și (2)

din O.G. nr. 27/2011 (actul normativ cu forță juridică superioară, în baza căruia

a fost emis ordinul) are următorul conținut:

(1) Dispozițiile prezentei

ordonanțe constituie cadrul general pentru organizarea și efectuarea transporturilor

rutiere de mărfuri și persoane pe teritoriul României, precum și a activităților

conexe acestora, în condiții de siguranță și calitate, cu respectarea principiilor

liberei concurențe, garantarea accesului liber și nediscriminatoriu la piața transportului

rutier, protecția mediului înconjurător, a drepturilor și intereselor legitime ale

persoanelor fizice și juridice și pentru satisfacerea necesităților economiei naționale

și a nevoilor de apărare ale țării.

(2) Prin prezenta ordonanță

se creează cadrul legal general pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului

(CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie

2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite

pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei

96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului

European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul

la piața transportului rutier internațional de mărfuri și ale Regulamentului (CE)

nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009

privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport

cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006, denumite

în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009,

respectiv Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009.

Potrivit art. 3 alin.

(2) din Legea nr. 24/2000 normele de tehnică legislativă se aplică, în mod corespunzător,

și la elaborarea și adoptarea proiectelor de ordine, instrucțiuni și de alte acte

normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate,

iar în conformitate cu art. 4 alin. (4) din aceeași lege actele normative date în

executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele

și potrivit normelor care le ordonă.

În raport de dispozițiile

legale arătate s-a apreciat că prevederile pct. 2 teza a doua și pct. 6 din anexa

nr. 2 la Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1640 din

08 noiembrie 2012, sunt într-o evidentă contradicție cu litera și spiritul actului

normativ în temeiul cărora au fost elaborate și implicit cu normele de drept comunitar

pe care acesta din urmă le transpune.

Conform pct. 2 teza a

doua din anexă, vehiculele deținute cu contract de închiriere nu pot participa la

atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean, în timp ce

pentru vehiculele deținute în baza unui contract de leasing se acordă 10 puncte.

Instanța de fond a reținut

că, prevederile O.G. nr. 27/2011, definește la art. 3 pct. 10 contractul de închiriere

de vehicule rutiere ca fiind acel contract încheiat în formă autentică, prin care

un locator, persoană fizică sau juridică, transmite, contra cost, dreptul de folosință

pe perioadă determinată a unuia sau mai multor vehicule, către o altă persoană fizică

sau juridică, numită locatar.

Art. 1 alin. (1) din O.G.

nr. 51/1997 prevede că prin operațiunea de leasing o parte, denumită locator/finanțator,

transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al

cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită locatar/utilizator, la solicitarea

acesteia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul

perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune

al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing

fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.

Nu există diferență de

regim juridic între cele două categorii de vehicule în perioada de derulare a contractelor

de închiriere și respectiv de leasing, în ce privește existența și întinderea dreptului

de folosință asupra autovehiculului și nu există nicio justificare rezonabilă și

obiectivă pentru care vehiculele deținute cu contract de închiriere să nu participe

la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean, spre deosebire

de cele deținute în temeiul unui contract de leasing. Atât locatarul cât și utilizatorul

beneficiază de același dezmembrământ al dreptului de proprietate (dreptul de folosință)

pe toată durata contractului de închiriere și respectiv de leasing, singura diferență

existând la finalizarea contractelor, în sensul că beneficiarul poate opta pentru

cumpărarea bunului dar există întotdeauna posibilitatea ca locatarul să cumpere

bunul de la locator, după cum există posibilitatea ca la finalul contractului de

leasing utilizatorul să nu se prevaleze de dreptul său de a cumpăra bunul.

Cât privește prevederile

de la pct. 6 din anexă, instanța de fond a constatat că Legea nr. 85/2006, prevede

două proceduri distincte în cadrul insolvenței, respectiv reorganizarea judiciară

și falimentul. Or, potrivit art. 3 pct. 24 din lege, procedura generală reprezintă

procedura prin care un debitor care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 1

alin. (1), fără a le îndeplini simultan și pe cele de la art. 1 alin. (2), intră,

după perioada de observație, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară și

în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar

în procedura falimentului.

Din lectura acestui text

se poate desprinde concluzia că aplicarea Legii nr. 85/2006 nu presupune în mod

necesar falimentul debitorului, fiind posibil ca în urma reorganizării judiciare

să intervină o reabilitare care să permită redresarea activității în condiții de

profitabilitate.

Prin urmare, aplicarea

fără nicio distincție a prevederilor pct. 6 din anexă, fără niciun suport normativ

în O.G. nr. 27/2011, constituie un tratament discriminatoriu al unui agent economic

aflat în dificultate financiară în raport cu alți operatori economici ce nu se află

într-o astfel de situație.

Un atare tratament nu

are nicio justificare rezonabilă deoarece, actul normativ cu forță juridică superioară

nu cuprinde nicio prevedere cu privire la această situație.

Prevederea criticată instituie

în fapt o sancțiune pentru agenții economici aflați în situație de insolvență, în

condițiile în care însăși legea privind procedura insolvenței are ca scop, în primul

rând redresarea agentului economic, iar nu îngrădirea dreptului de a desfășura activități

economice profitabile.

Referitor la dispozițiile

pct. 9 din anexa nr. 2, instanța a împărtășit punctul de vedere al autorității pârâte,

conform căruia eliminarea operatorului de transport rutier de la atribuirea traseelor

județene, în cazul în care înregistrează obligații restante la bugetul centralizat

al statului, conform certificatului de atestare fiscală, urmărește reducerea evaziunii

fiscale și a datoriilor pe care operatorii de transport le înregistrează față de

bugetul consolidat al statului, iar achitarea obligațiilor față de bugetul statului

este o obligație generală a oricărui agent economic, fără discriminare. Ca urmare

instanța de fond a admis în parte acțiunea și a dispus anularea pct. 2 și 6 din

anexa 2 la Ordinul nr. 1640/2012 emis de Ministrul Transporturilor.

Recursul exercitat în

cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 1929 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Transporturilor,

prin care solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii

ca nefondate.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul

arată că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, Ordinul nr. 1640/2012

fiind emis cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 27/2011 privind transportul rutier

și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Criteriile de evaluare

a operatorilor de transport și punctajele care se acordă în cazul atribuirii traseelor

curselor interjudețene, au fost stabilite în baza actului normativ cu forță juridică

superioară, respectând astfel dispozițiile art. 6 alin. (2) lit. e), art. 6

alin. (3) lit. b) art. 38, art. 42 lit. a), art. 57 și art. 89 alin. (1) din O.G.

nr. 27/2011.

În mod greșit a reținut

instanța de fond că reglementările cuprinse în criteriile de evaluare contestate

sunt în contradicție cu litera și spiritul actului normativ în temeiul cărora au

fost elaborate.

Depunctarea cu un număr

de 10 puncte în cazul operatorilor aflați în procedura prevăzută de Legea nr. 86/2006,

măsură prevăzută la pct. 6 din anexa II-a a Ordinului, este justificată de durata

licenței de transport, cu o valabilitate de 72 luni, aspect ce implică o mare responsabilitate

din partea operatorilor de transport.

Inclusiv din punctul de

vedere al Consiliului Concurenței, reglementările cuprinse în criteriile de evaluare

prevăzute la pct. 6 din anexa II la Ordinul nr. 1640/2012, nu sunt de natură a afecta

libera concurență.

Trebuie avute în vedere

și dispozițiile art. 95 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, conform cărora planul de

reorganizare poate avea o durată de maxim 3 ani, cu mult mai mică decât durata de

valabilitate a licenței de transport, existând riscul ca după perioada de 3 ani,

societatea respectivă să intre în faliment.

Criteriile de evaluare

și punctajele acordate se aplică în mod cumulativ tuturor operatorilor participanți

la ședințele de atribuire motiv pentru care, chiar dacă reclamanta nu s-ar fi aflat

în procedura insolvenței, acest fapt nu i-ar fi garantat adjudecarea traseelor.

În ceea ce privește criteriul

prevăzut la pct. 2 teza a II-a din anexa II - la Ordin, trebuia reținut faptul că

prin acestea se urmărește continuarea investițiilor în autovehicule cu care să se

presteze în mod real și continuu serviciile de transport asumate.

Riscurile bunului închiriat

în cadrul contractului de închiriere nu se transmite utilizatorului ci aparține

proprietarului, dar în cazul contractului de leasing se conferă utilizatorului anumite

drepturi, iar la termenul stabilit în contract, își poate manifesta opțiunea de

a cumpăra vehiculul respectiv.

Reglementările ce vizează

criteriile de evaluare a operatorilor de transport și punctajele acordate, au fost

emise în vederea menținerii și stabilirii unui mediu concurențial real, fiind aplicabil

tuturor operatorilor de transport rutier care doresc să participe la ședințele de

atribuire a noului program.

Reglementările contestate

nu sunt de natură a afecta libera concurență sau accesul liber și nediscriminatoriu

la piața transportului rutier, scopul criteriilor fiind acela de a asigura siguranța

circulației rutiere și a serviciilor prestate.

Intimatul Consiliul Concurenței

a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale pasive,

arătând că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta nu a formulat

nici o pretenție în raport de Consiliu, Ordinul a cărei anulare se solicită, fiind

emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Reclamanta SC N. &

G.I. SRL, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență respingerea recursului

ca nefondat, arătând că dispozițiile Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii

nr. 1640/2012, respectiv anexa II pct. 2 și pct. 6, contravin literei și spiritului

O.G. nr. 27/2011.

În recurs, au formulat

cereri de intervenție accesoriu în interesul recurentului Ministerul Transporturilor,

intervenienții: SC C. & I.G.I. SRL, SC N.T. SRL, SC D.C. SRL SC E.C. SRL, SC

N.T. SRL, SC N. SRL, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din

România, cereri ce au fost admise în principiu în ședința publică din data de 14

ianuarie 2014.

Toate intervenientele

au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii

cererii de chemare în judecată.

Recurentul Ministerul

Transporturilor, prin notele scrise depuse la dosar la data de 13 ianuarie 2015

a invocat excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește pct. 6 din anexa

nr. 2 la Ordinul nr. 1640/2012, având în vedere că prin sentința civilă nr. 192/2013

a Curții de Apel Galați s-a admis cererea vizând anularea pct. 6 din anexa nr. 2.

Această excepție a fost

respinsă ca nefondată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2015, având în

vedere că în cauză nu sunt îndeplinite, cumulativ, dispozițiile art. 163 C. proc.

civ. pentru a se putea reține autoritatea de lucru judecat.

După admiterea în principiu

a cererilor de intervenție accesorie, a fost pusă în discuția părților, excepția

autorității de lucru judecat invocată de intervenienții SC N.T. SRL și Confederația

Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, excepție ce urmează a

fi respinsă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 163 C. proc.

civ. în sensul că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză. Ambele

interveniente, prin precizările formulate, au arătat că excepția autorității de

lucru judecat vizează pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul Ministrului Transporturilor

și Infrastructurii nr. 1640/2012 în raport de sentința civilă nr. 192/2013 a Curții

de Apel Galați pronunțată în Dosarul nr. 527/44/2013, prin raportare la obiectul

acțiunii din prezenta cauză.

Analizând existența identității

celor trei elemente, între hotărârea dată și cea care urmează, respectiv identitatea

de obiect (eadem res), identitate de cauză (eadem cauza) și identitatea de părți

(eadem condițio personarum), se constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ

cele trei condiții pentru a se putea admite excepția invocată.

În ceea ce privește identitatea

de obiect, este adevărat că prin ambele acțiuni s-a solicitat anularea pct. 6 din

anexa 2 a Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1640/2013

dar cauza invocată este diferită, regula generală fiind aceea că identitatea de

cauză implică existența unei identități de fapte și de reguli de drept aplicabile

acestor fapte.

O altă condiție a autorității

lucrului judecat este - „aceleași părți și aceiași calitate”. Aceasta se explică

prin aceea că hotărârile judecătorești nu produc efecte decât între părțile litigante

conform principiului „res inter alios indicata allies neque nocere neque prodesse

potest.” Așadar, autoritatea lucrului judecat a hotărârii judecătorești își produce

efectul doar între părțile litigante, ea neputând să creeze situații avantajoase

pentru alte părți sau să dăuneze acestora.

Ca urmare, pentru considerentele

expuse va fi respinsă ca nefondată excepția autorității de lucru judecat invocată

de intervenientele Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din

România și SC N.T. SRL

Hotărârea instanței de

recurs

Analizând sentința recurată

în raport de criticile formulate, ținând cont de limitele investirii, se constată

că recursul este nefondat.

Instanța de fond, a admis

în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC N. & G.I. și a dispus anularea

pct. 2 teza a doua și pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1640/2012, emis de pârât.

O.G. nr. 27/2011 privind

transporturile rutiere, constituie, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din

actul normativ menționat „cadrul general pentru organizarea și efectuarea transporturilor

rutiere de mărfuri și persoane pe teritoriul României, precum și a activităților

conexe acestora, în condiții de siguranță și calitate, cu respectarea principiilor

liberei concurențe, garantarea accesului liber și nediscriminatoriu la piața transportului

rutier, protecția mediului înconjurător, a drepturilor și intereselor legitime ale

persoanelor fizice și juridice (...)”.

Prin Ordinul Ministrului

Transporturilor și Infrastructurii nr. 980/2011 au fost aprobate Normele metodologice

privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transportului

rutier, stabilite prin O.G. nr. 27/2011.

Ulterior, a fost emis

Ordinul nr. 1640 din 8 noiembrie 2012 pentru modificarea și completarea Normelor

metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea

transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin O.G.

nr. 27/2011, privind transportul rutier, aprobate prin Ordinul ministrului transportului

și infrastructurii nr. 980/2011.

Prin anexa nr. 2 la Ordinul

nr. 1640/2012 au fost stabilite criteriile de evaluare a operatorilor de transport

și punctajele care se acordă în cazul atribuirii traseelor/curselor interjudețene.

La pct. 2 alin. (1) din

anexa 2, s-a stabilit că „În funcție de structura parcului de vehicule utilizate

pentru executarea acelei curse sau traseu, se acordă 10 puncte pentru fiecare vehicul

aflat în proprietate sau deținut cu contract de leasing” iar la pct. 2 alin.

(2) s-a stabilit că „Vehiculele deținute cu contract de închiriere nu pot participa

la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport județean”.

Pornind de la caracterele

juridice ale contractului de leasing reglementat de O.G. nr. 51/1995 în comparație

cu caracterele juridice ale contractului de închiriere, definit la art. 3 pct. 10

din O.G. nr. 27/2011, instanța de fond în mod corect a stabilit că nu există diferențe

de regim juridic, având în vedere că prin ambele categorii de contracte se transmite

doar folosința bunului pe o perioadă determinată.

Ca urmare, nu se justifică

obiectiv și rezonabil interdicția prevăzută la pct. 2 alin. (2), anexa 2 din Ordinul

nr. 1640/2012 în sensul că „vehiculele deținute cu contract de închiriere nu pot

participa la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport județean” în

condițiile în care la pct. 2 alin. (1) din același act normativ și stabilește un

alt regim pentru vehiculele deținute cu contract de leasing.

Recurenta prin motivele

de recurs justifică diferența de tratament aplicată pentru vehiculele deținute prin

contracte de leasing comparativ cu vehiculele deținute prin contractul de închirieri

prin scopul urmărit, respectiv continuarea investițiilor în autovehicule performante,

confortabile și mai puțin poluante, justificare ce nu are un suport legal în condițiile

în care în anexa 2 sunt stabilite alte criterii care diferențiază operatorii în

raport de gradul de confort al vehiculelor, de performanțe și grad de poluare, (pct.

3 - 5 din anexa 2)

Tratamentul diferențiat,

stabilit prin criteriile de calificare de la pct. 2 din anexa 2 din Ordinul nr.

1640/2012 nu este justificat de un scop obiectiv și rezonabil care să justifice

diferențele de tratament juridic aplicabil pentru vehiculele deținute cu contract

de închiriere în comparație cu cele deținute prin contract de leasing, prin ambele

contracte transmițându-se pentru o perioadă determinată doar dreptul de folosință.

La pct. 6 din anexa

nr. 2 la Ordinul Ministerului Transportului și Infrastructurii nr. 1640/2012 s-a

stabilit că „Operatorul de transport rutier va fi depunctat cu un număr de 10 puncte

în cazul în care se află sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței”.

Procedura insolvenței

constituie un ansamblu de norme juridice, prin care se urmărește obținerea fondurilor

bănești pentru plata datoriilor debitorului aflat în dificultate față de creditorii

săi, prin reorganizare judiciară bazată pe un plan de reorganizare sau prin faliment.

Procedura insolvenței

are un caracter de remediu sau după caz de executare silită, având ca scop acoperirea

pasivului debitorului aflat în insolvență, scop ce se realizează fie prin procedura

reorganizării judiciare fie prin procedura insolvenței.

Reorganizarea judiciară

reprezintă un remediu pentru activitatea debitorului pe când procedura falimentului

constituie un instrument de executare silită asupra averii debitorului.

Prin prevederile stabilite

la pct. 6 din anexa 2 la Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii

nr. 1640/2012 se instituie o sancțiune pentru operatorii economici aflați în procedura

insolvenței, aspect reținut corect de instanța de fond, în condițiile în care O.G.

nr. 27/2011 nu prevede o astfel de sancțiune, iar scopul reorganizării judiciare

reprezintă un remediu pentru activitatea debitorului.

Prin Legea nr. 85/2006

sunt reglementate două proceduri, respectiv procedura generală care se aplică categoriilor

de persoane prevăzute de art. 1 alin. (1) din lege, fiind supuse, după perioada

de observație „fie succesiv, procedurii de reorganizare judiciară și procedurii

falimentului, fie separat, numai procedurii reorganizării judiciare ori procedurii

falimentului” și procedura simplificată aplicabilă categoriilor de persoane prevăzute

de art. 1 alin. (2) din lege „aceste persoane fiind supuse direct procedurii falimentului”.

Depunctarea operatorului

de transport rutier cu un număr de 10 puncte în cazul în care se află sub incidența

Legii nr. 85/2006, fără a se diferența în ce stadiu al procedurii insolvenței pot

fi aplicate astfel de criterii și fără o justificare rezonabilă a diferențelor de

tratament, cu atât mai mult cu cât O.G. nr. 27/2011 nu prevede dispoziții cu privire

la agenții economici aflați în insolvență, sunt criterii discriminatorii și fără

suport normativ, aspect reținut corect de prima instanță.

Critica recurentei în

sensul că planul de reorganizare poate avea o perioadă de maxim 3 ani, cu mult mai

mică decât durata de valabilitate a licenței de transport nu are un suport legal

și o justificare rezonabilă, având în vedere că pe perioada de valabilitate a licențelor,

orice titular poate să intre în incapacitate de plată și deci în procedura insolvenței.

Atât recurentul cât și

intervenienții fac referire la Regulamentul CE nr. 1071/2009 al Parlamentului European

și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind

condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de transportator

rutier și de abrogare a Directivei nr. 96/26/CE a Consiliului, respectiv a dispozițiilor

art. 3 privind cerințele pentru a exercita ocupația de transportator rutier, arătând

că reclamanta aflată în procedura insolvenței nu se bucură de o bună reputație conform

cerinței impuse de art. 3 lit. b) dar omite dispozițiile art. 3 alin. (2) din același

regulament care stabilește că Statele membre pot decide să impună cerințe suplimentare,

care trebuie să fie proporționale și nediscriminatorii, pe care întreprinderile

trebuie să le îndeplinească pentru a exercita ocupația de transportator rutier.

Depunctarea operatorilor

aflați în insolvență cu 10 puncte este o sancțiune discriminatorie și fără un suport

normativ, în O.G. nr. 27/2011 nefiind prevăzute dispoziții pentru o astfel de situație.

Față de considerentele

expuse, se constată că motivele de recurs formulate de Ministerul Transporturilor

nu pot fi reținute, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

Având în vedere că recursul

recurentului Ministerul Transporturilor va fi respins ca nefondat în raport de dispozițiile

art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse

și cererile de intervenție accesorie formulate în interesul recurentului-pârât Ministerul

Transporturilor de SC D.C. SRL, SC N.T. SRL, SC E.C. SRL, SC N. SRL, SC N.T. SRL,

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România și SC C&I.G.I.

SRL, fără a fi necesară analiza separată a motivelor de recurs formulate de intervenientele

accesorii. De asemenea va fi respinsă și excepția autorității de lucru judecat invocată

de intervenientele Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din

România și SC N.T. SRL, pentru considerentele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția autorității

de lucru judecat invocată de intervenientele Confederația Operatorilor și Transportatorilor

Autorizați din România și SC N.T. SRL.

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva sentinței civile nr. 1929 din 11

iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererile de intervenție accesorie formulate

în interesul recurentului-pârât Ministerul Transporturilor de SC D.C. SRL, SC N.T.

SRL, SC E.C. SRL, SC N. SRL, SC N.T. SRL, Confederația Operatorilor și Transportatorilor

Autorizați din România și SC C&I.G.I. SRL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie

2015.