ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3516/2015

Decizia nr. 3516/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Autoritatea Rutieră Română, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună revocarea în parte a Ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1640/2012 și a Ordinului comun M.A.I. nr. 240/1614/2012, respectiv a art. II anexa nr. 2, pct. 6 și 9, în sensul înlăturării acestor puncte din cuprinsul anexei.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, potrivit dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative și art. 26 alin. (2) din același act normativ.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 68 din 17 martie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal:

- a admis în parte acțiunea reclamantei SC A. SA Arad, în contradictoriu cu pârâții M.A.I. actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;

- a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Autoritatea Rutieră Română, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuale pasive;

- a dispus anularea dispozițiilor pct. 6 din Anexa nr. 2 la Ordinul M.A.I. nr. 240/1614/2012, precum și a dispozițiilor pct. 6 din Anexa nr. 2 la Ordinul M.T.I. nr. 1640 din 8.11.2012.

- a respins în rest acțiunea și a obligat reclamanta la 3.399,74 lei cheltuieli de judecată către pârâta Autoritatea Rutieră Română.

I.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinței nr. 68 din 17.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Transporturilor, solicitând casarea acesteia, iar pe fond, în rejudecare, respingerea acțiunii, motivele de recurs fiind încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții au formulat critici similare legate de fondul pretențiilor deduse judecății, arătând în esență următoarele:

- hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, Ordinul nr. 1640/2012 fiind emis cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 27/2011 privind transportul rutier și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă;

- criteriile de evaluare a operatorilor de transport și punctajele care se acordă în cazul atribuirii traseelor curselor interjudețene au fost stabilite în baza actului normativ cu forță juridică superioară, respectând astfel dispozițiile art. 6 alin. (2) lit. e), art. 6 alin. (3) lit. b) art. 38, art. 42 lit. a), art. 57 lit. 2) și art. 89 alin. (1) din O.G. nr. 27/2011;

- instanța de fond și-a fundamentat hotărârea pe argumente ce vizează oportunitatea și nu legalitatea dispozițiilor contestate, prevalându-se de dispozițiile art. 154 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, care nu au aplicabilitate în cauză, interpretând eronat situația de fapt;

- dispozițiile atacate vizează doar depunctarea operatorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006, iar acest criteriu suplimentar de selecție nu creează discriminare, ci constituie o măsură suplimentară prin care autoritatea competentă își protejează interesele în vederea asigurării prestării serviciului public în condiții de siguranță.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenții-pârâți, Înalta Curte constată că motivul de casare întemeiate pe disp.art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.‚ vizând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Controlul de legalitate declanșat de intimata-reclamantă SC A. vizează dispozițiile Ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1640/2012 și ale Ordinului comun nr. 240/1614/2012, respectiv art. II Anexa nr. 2 pct. 6 și 9.

Potrivit dispozițiilor pct. 6 mai sus menționat: „operatorul de transport rutier va fi depunctat cu un număr de 10 puncte în cazul în care se află sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței cu modificările și completările ulterioare”, iar conform disp. pct. 9: „operatorul de transport rutier nu poate participa la atribuirea traseelor județene în cazul în care înregistrează obligații bugetare datorate și neachitate conform certificatului de atestare fiscală”.

Curtea de apel a admis în parte cererea reclamantului și a dispus anularea dispozițiilor pct. 6 Anexa nr. 2 a Ordinului M.A.I. nr. 240/1614/2012, precum și a dispozițiilor pct. 6 Anexa nr. 2 la Ordinul M.T.I. nr. 1614/2012. A respins acțiunea cu privire la celelalte dispoziții legale.

Recurentul-pârât M.D.R.A.P. susține că prima prevedere contestată, ce conduce la o depunctare a operatorului de transport aflat sub incidența Legii nr. 85/2006 prin aplicarea unei „penalități”, are ca scop legitim asigurarea unui risc financiar minim precum și a unui mediu concurențial liber între operatorii de transport care sunt chemați să realizeze un serviciu public.

Pornind de la premisa că prin emiterea normei contestate recurentul-pârât a urmărit un scop legitim, în mod corect judecătorul fondului a analizat în ce măsură există o justificare rezonabilă și obiectivă în atingerea acestuia, concluzionând că prevederea contestată depunctează operatorii economici pe baza unei simple prezumții, respectiv aceea că operatorul economic nu va avea succes în finalizarea procedurii de reorganizare și va intra în procedura falimentului cu consecința lichidării persoanei juridice, în condițiile legii.

Înalta Curte împărtășește abordarea instanței de fond și prin raportare la dispozițiile art. 154

2

din Legea nr. 85/2006, în forma în vigoare la data emiterii ordinelor contestate, potrivit cărora: „Orice decăderi, limitări, interdicții ori altele asemenea instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolvență vor fi aplicabile doar de la data deschiderii procedurii falimentului”.

Or, a institui o astfel de limitare a drepturilor operatorului de transport încă de la data deschiderii procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006, deci cu mult înainte de data deschiderii falimentului este nelegală întrucât contravine dispozițiilor legale de nivel superior menționate anterior. De asemenea, sunt încălcate în acest mod disp. art. 3 alin. (2) coroborate cu disp. art. 4 alin. (3), art. 77, 78 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă la elaborarea actelor normative, forma în vigoare la data emiterii ordinelor contestate.

Concluzionând, se reține că prima instanță a observat judicios că limitarea drepturilor operatorilor de transport aflați sub incidența dispozițiilor Legii nr. 85/2006 constituie o discriminare ce a fost interzisă prin disp.art. 154

2

din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește oportunitatea demersului administrativ cu privire la care recurentul-pârât M.D.R.A.P. apreciază că nu poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ, Curtea de apel a explicat convingător că o dispoziție normativă privind o procedură de atribuire supusă unor termene și condiții stricte și care pretinde că asigură un mediu concurențial liber, nu poate fi exceptată de la cenzura de legalitate a instanței judecătorești.

În consecință, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței nr. 68 din 17 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2015.