ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3323/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 6719 din 26 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul G.C., a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat, în prealabil, calitatea dnei F.R. de a solicita verificarea pârâtului în Dosarul nr. 235186, reținând că aceasta îndeplinește condiția art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008. Referitor la împrejurarea că sesizarea dnei F.R. nu putea fi extinsă și în ceea ce privește dosarele CNSAS privind pe P.E și Ș.L.E, Curtea a analizat dispozițiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității și ale art. 27 din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.S.A.S., aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008, reținând că sfera verificării calității de lucrător al Securității este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu și a altor persoane. Mai mult decât atât, niciun text din O.U.G.

nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calității de lucrător al Securității cu privire la alte persoane decât solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens. Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al unei persoane aparține în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu și altor persoane, cu excepția situației în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială și autentică în acest scop.

În raport de aceste susțineri, instanța de fond a reținut că acțiunea în constatare a vizat activitatea paratului ca lucrător al Securității în instrumentarea unor dosare ce vizau urmărirea unor persoane ce nu au formulat cerere pentru aflarea identității lucrătorilor Securității și nici verificarea calității de lucrător al Securității, iar C.N.S.A.S. nu poate extinde verificările la alte persoane urmărite dacă nu au fost formulate cereri de către acele persoane pentru că s-ar ajunge la extinderea verificărilor din oficiu și la alte cazuri decât cele expres prevăzute de lege. Prin urmare, Curtea nu a analizat susținerile reclamantului în ceea ce privește calitatea pârâtului de lucrător al fostei Securități în ceea ce privește dosarele - titular Ș.L.E., precum și dosarul R 225403 pentru care se afirma că pârâtul a instruit și dirijat rezidentul P.E.

precum și rețeaua informativă, întrucât din conținutul cererii dnei F.R. rezultă că aceasta a solicitat verificarea numai pentru titularul N. A. (Dosar CNSAS I 235186). Cu privire la fondul cauzei, Curtea a examinat conținutul notei de constatare nr. DI/I/1088 din 14 mai 2012, al Rapoartelor întocmite și semnate olograf de către pârât în 25 martie 1983, 26 martie 1983 și 29 martie 1983, precum și al Notei întocmite și semnate olograf de It. maj. G.C. în 28 martie 1983, reținând că simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale constituia o violare a dreptului la viață privată.

Astfel, activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au adus atingere dreptului la viață privată, garantat de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. Nu pot fi reținute apărările pârâtului în sensul că a desfășurat activitățile respective în deplină conformitate cu legea și cu ordinele primite, întrucât rațiunea adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești pronunțate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 este arătată chiar în preambulul O.U.G.

nr. 24/2008, în care se arată că „în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale”. Curtea a apreciat, totodată, că nu pot fi reținute nici apărările pârâtului în sensul că acțiunile sale ar fi fost justificate de rațiunea protejării siguranței naționale, câtă vreme o atare ipoteză nu rezultă din înscrisurile dosarului, deci nu este dovedită. Apoi, pârâtul invoca apărări cu privire la actele cu comandament militar, însă Curtea a remarcat faptul că acțiunea nu urmărește anularea unor astfel de acte, ci exclusiv reținerea calității de lucrător al Securității ca urmare a îndeplinirii criteriilor legale necesare, afirmațiile pârâtului fiind neîntemeiate sub acest aspect.

Împotriva Sentinței civile nr. 6719 din 26 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal pârâtul G.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 C. proc. civ. Prin criticile formulate în susținerea căii de atac promovate recurentul-pârât a susținut că sentința contestată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, cu omisiunea sau interpretarea greșită a legii, cu omisiunea sau interpretarea greșită a unor probe administrate în cauză și nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Astfel, în dezvoltarea criticilor formulate recurentul-pârât a susținut în esență, următoarele: Motivarea instanței de fond asupra calității în care F.R.

a solicitat verificarea pârâtului, în dosarul fond informativ nr. I.235186 privind pe numitul N.A., fost membru legionar, este neîntemeiată, nelegală și nu corespunde realității, în condițiile în care subiect al respectivului dosar informativ este numitul N.A. și nu F.R. care nu a fost urmărită de securitate în acest dosar, sens în care este evident că nu putea solicita să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului deoarece nu îndeplinea condiția prevăzută de art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Instanța de fond, s-a arătat, a omis să se pronunțe și să arate de ce nu a respins sau reținut susținerile pârâtului conform cărora F.R.

nu îndeplinește nici condiția art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece calitatea probată de aceasta este numai aceea de fiică a lui N.A., persoana care a făcut obiectul dosarului fond informativ nr. I.235186, dar nu sunt probate celelalte cerințe necesare îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (8) și anume dacă soțul supraviețuitor este sau nu în viață întrucât conform prevederilor legale, acesta este cel care beneficiază în primul rând de drepturile prevăzute la art. (1) alin. (1) - (7) din O.U.G. nr. 24/2008 și nu rudele sau moștenitorii testamentari și dacă F.R. are calitatea de moștenitor testamentar. Ca urmare, susține recurentul- pârât că în condițiile în care F.R.

nu are calitatea de persoană, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de securitate, este evident că motivarea instanței de fond conform căreia din înscrisurile dosarului rezultă că dna F.R. îndeplinește condiția art. 1 alin. (7) din lege este neîntemeiată și nelegală. Printr-o altă critică formulată recurentul-pârât susține că motivarea instanței conform căreia nu pot fi reținute apărările pârâtului în sensul că a desfășurat activitățile respective în deplină conformitate cu legea și cu ordinile primite datorită rațiunii adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității este nelegală și netemeinică deoarece se încalcă nu numai dreptul la apărare al pârâtului cât și dreptul la un proces echitabil, dar se încalcă însăși prevederile art. 1 din preambulul O.U.G.

nr. 24/2008 dar în nici într-un caz nu îndreptățește respingerea dreptului la apărare sau nereținerea apărărilor pârâtului sub pretextul rațiunii adoptării O.U.G. nr. 24/2008, după cum motivează instanța de fond. În opinia recurentului-pârât neacceptarea de către instanță a probelor/apărărilor pârâtului relevă fără echivoc că s-au încălcat principii procedurale fundamentale precum contradictorialitatea și dreptul la apărare al pârâtului. Motivarea instanței conform căreia apărările pârâtului nu pot fi reținute în sensul că acțiunile sale ar fi fost justificate de rațiunea protejării siguranței naționale, câtă vreme o atare ipoteză nu rezultă din înscrisurile dosarului, deci nu este dovedită, constituie o interpretare greșită a probelor administrate în cauză, deoarece înscrisul intitulat Notă emis de C.N.S.A.S.

relevă clar că motivul urmăririi informative a titularului N.A. erau activități legionare ale subiectului și anume cel al stabilirii eventualei activități clandestine, a legăturilor cu emigrația legionară și a celorlalte legături la Craiova și alte localități, respectiv o motivație care avea de a face cu apărarea securității/siguranței statului și nu motivații politice sau acțiuni îndreptate împotriva regimului. Mai arată recurentul-pârât că motivația instanței de a nu reține apărările pârâtului sub pretextul că nu există în dosar probe care să susțină rațiunea protejării siguranței naționale, este nejustificată, ilogică și nu are legătură cu pricina al cărui obiect este O.U.G.

nr. 24/2008, în condițiile în care pârâtul nu a avut acces la dosarul informativ nr. I.235186 pentru a extrage și însera la dosarul cauzei probe ale activității clandestine legionare a numitului N.A., și mai ales că este de notorietate publică faptul că datorită numeroaselor crime și atentate comise, Mișcarea Legionară a fost considerată ca fiind naționalist extremistă, iar activitățile legionare și membrii acesteia organizații au fost permanent monitorizații de organele de informații. Ca urmare, se susține prin cererea de recurs că instanța de fond a făcut aplicarea și interpretarea greșită a legii întrucât a ignorat faptul că activitatea legionară era incriminată de legislația în vigoare la momentul respectiv iar existența unor posibile restrângeri ale drepturilor era permisă sub imperiul legislației comuniste dar este permisă și în prezent iar această restrângere se circumscrie dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În opinia recurentului-pârât instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care în persoana pârâtului nu a fost îndeplinită una dintre condițiile cumulative impuse de legiuitor, respectiv efectul activității desfășurate să fi fost suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În acest sens se arată că niciuna din informațiile furnizate de C.N.S.A.S. nu dovedesc un asemenea efect de suprimare sau îngrădire a unor drepturi sau libertăți fundamentale, în condițiile în care pârâtul a obținut informații și nu a interzis sau limitat opiniile politice ale fostului legionar N.A. nu a întreprins nici o activitate cu caracter punitiv asupra acestuia, nici nu i-a suprimat și nici nu i-a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale iar drept urmare persoana respectivă și-a desfășurat în continuare fără restricții sau suprimări aceleași activități cotidiene.

O interpretare corectă a înscrisurilor depuse de C.N.S.A.S. evidențiază că sensul activităților informative desfășurate de pârât în calitatea sa de locotenent major al Securității și nu în interes personal, s-au desfășurat în secret, fără ca persoana urmărită informativ să sesizeze acest aspect și nu au avut drept consecință directă limitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei vizate, fiind activități desfășurate în exercitarea atribuțiilor normale de serviciu, cu respectarea ordinelor de serviciu și a cadrului legal în vigoare, nefiind dovedit vreun abuz din partea pârâtului sau exercitarea nejustificată și cu rea-credință fără existența unui scop legitim. Soluționarea de către instanță a acțiunii de constatare a calității de lucrător al Securității a pârâtului se bazează exclusiv pe relatările verbale consemnate de pârât în dosarul fond informativ nr. I.235186 privind pe numitul N.A.

fost membru legionar, respectiv numai pe rapoarte și note întocmite și semnate olograf de pârât, în dezacord cu Decizia Curții Constituționale nr. 672 din 26 iunie 2012. Printr-o altă critică formulată recurentul pârât susține că sentința atacată este nemotivată corespunzător dispozițiilor imperative instituite de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar instanța a omis să arate în mod explicit de ce s-au reținut probele administrate de reclamant și de ce au fost înlăturate/nereținute susținerile pârâtului arătate prin întâmpinare și completarea la aceasta depuse la dosarul cauzei. Mai susține recurentul-pârât că instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., în sensul că motivarea sumară, care nu răspunde tuturor criticilor și apărărilor echivalează cu o nemotivare ceea ce atrage nulitatea și casarea hotărârii atacate, reținând că instanța de fond a redat în hotărârea atacate o motivare confuză, succintă, ceea ce echivalează cu o nemotivare, contrar cerințelor impuse de art. 261 pct. 5, considerente care atrag nulitatea absolută a hotărârii în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Luând în considerare faptul că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea mai multor norme imperative, precum și a principiilor fundamentale ale procesului civil, se conturează faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului imparțialității consacrat de art. 124 din Constituția României.

În cauză intimatul-reclamant C.N.S.A.S. nu a formulat întâmpinare în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., însă cu ocazia dezbaterilor din data de 18 septembrie 2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, susținând, în acest sens, că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză. Înalta Curte, examinând sentința atacată, față de criticile ce i-au fost aduse, raportat la actele și lucrările dosarului dar și la prevederile legale din materia supusă examinării, reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Astfel, Înalta Curte reține că intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât. Verificările au fost efectuate ca urmare a cererii formulate în acest sens de către F.R., în temeiul art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanță a reținut în mod corect, pe baza documentației prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, că recurentul-pârât a avut calitatea de ofițer al fostei Securități și că, prin activitatea desfășurată, a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cu referire concretă la N.A., titular al dosarului fond informativ nr. I 235186 (cotă C.N.S.A.S.). Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-pârât, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Critica privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G.

nr. 24/2008 este nefondată, în condițiile în care F.R., în calitate de fiică a titularului dosarului operativ nr. I 235186, beneficia, în baza dispozițiilor art. 1 alin. (8), atât de dreptul de acces la dosarul de securitate al tatălui său (exercitat în baza cererii nr. P/13 septembrie 2010) cât și de dreptul de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al tatălui său (cererea nr. P/04 octombrie 2010), reglementate prin dispozițiile art. 1 alin. (7) din același act normativ. Astfel, nu vor fi primite criticile recurentului-pârât referitoare la nerespectarea condițiilor impuse prin dispozițiile art. 1 alin. (8) din O.U.G.

nr. 24/2008, în condițiile în care în cazul rudelor până la gradul patru inclusiv, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 1 alin. (7) nu este condiționată de dovedirea calității de moștenitor al titularului dosarului informativ, legiuitorul făcând referire expresă sub acest aspect doar la moștenitorii testamentari nu și la moștenitorii legali, iar respectarea ordinii proximității gradului de rudenie se pune doar pe linia rudelor până la gradul patru inclusiv, ceea ce exclude o raportare și la soțul supraviețuitor, care nu este rudă cu soțul decedat. Așadar, cum din actele de stare civilă depuse la dosarul de fond rezultă că F.R. era rudă de gradul 1 cu titularul dosarului informativ, devine inutilă verificarea ordinii proximității în raport cu celelalte rude până la gradul patru inclusiv, susținerile recurentului-pârât în acest sens fiind nejustificate.

Sunt neîntemeiate și criticile referitoare la încadrarea activității recurentului-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Potrivit prevederii legale enunțate, este lucrător al Securității „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că, prin activitățile desfășurate în calitatea sa de locotenent major, și respectiv căpitan în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Dolj, a întocmit din rațiuni impuse de calitatea de fost legionar a persoanei urmărite, acte specifice activității de Securitate, în limitele impuse de respectarea unor exigențe privind securitatea națională, conforme cu legislația în vigoare la epoca faptelor și prin care nu a suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată însă că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al căror conținut este sintetizat prin hotărârea instanței de fond, demonstrează cu prisosință faptul că recurentul-pârât, în calitate de ofițer de securitate, a desfășurat, în perioada 24 martie 1983 - 4 aprilie 1983, o serie de activități prin care a intervenit în mod nepermis și nejustificat, chiar și prin raportare la epoca faptelor, în viața privată a persoanei urmărite, acțiuni ce pot fi încadrate, cu ușurință, în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, ca fiind de natură a îngrădi dreptul la viața privată, libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, protejate normativ, cel puțin la nivel formal, și în perioada anterioară anului 1989. O.U.G.

nr. 24/2008 nu condiționează constatarea calității de lucrător al Securității de cunoașterea sau nu a activităților desfășurate de ofițerii de Securitate de către persoanele supravegheate, și nici nu instituie criterii cantitative, fiind suficient să se probeze că persoana supusă verificărilor a contribuit la instrumentarea unui dosar, chiar și printr-un singur act material de natură a se circumscrie unei activități prin care să se suprime ori să se îngrădească drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Astfel, în cauză nu prezintă relevanță faptul că înscrisurile aflate în dosarul operativ nr. I 235186 sunt contestate de recurentul-pârât sub aspectul calității informațiilor câtă vreme din conținutul acestora rezultă în mod clar, că măsurile/acțiunile intruzive ale ofițerilor de securitate au fost de natură a îngrădi dreptul la viața privată, inclusiv în componenta sa privind secretul corespondenței, ca și libertatea de exprimare și libertatea de opinie a lui N.A., chiar și prin raportare la legislația în vigoare la epoca faptelor. În acest sens, Înalta Curte văzând conținutul înscrisurilor depuse în dosarele I 235186, și indicând în acest sens Rapoartele întocmite și semnate de trei/doi ofițeri de Securitate printre care se află și cel întocmit de recurentul-pârât la data de 25 martie 1983/26 martie 1983/29 martie 1983 prin care se atestă efectuarea unor pătrunderi secrete într-o camera de hotel ocupată de N.A.

și soția sa, controlarea bagajelor ca și citirea și copierea corespondenței acestora; notele de redare atât a activităților cotidiene, cât și a comunicațiilor soților NA și N.A., datate 24 martie 1983/25 martie 1983/ 26 martie 1983/27 martie 1983/28 martie 1983, după plasarea dirijată a acestora într-o cameră de hotel din Stațiunea Sângeorz Băi, județul Bistrița-Năsăud, în care în prealabil fusese instalată tehnică de supraveghere operativă, constată, în acord cu instanța de fond, că măsurile informative-operative pe care recurentul-pârât le-a efectuat în calitate de ofițer de Securitate, în instrumentarea dosarului de urmărire informativă a lui N.A., exced în mod evident prevederilor legale în limitele cărora recurentul-pârât își desfășura activitatea în perioada de referință și au fost de natură a-i îngrădi persoanei urmărite dreptul la viața privată, dreptul la secretul corespondenței, libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, protejate normativ și prin legislația anterioară anului 1989. Prin urmare, este pe deplin justificată reținerea calității de lucrător al Securității prin prisma dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, argumentele referitoare la protejarea securității naționale, cu accent pe calitatea de fost legionar a persoanei urmărite, nefiind suficiente pentru a justifica imixtiunea recurentului-pârât, în calitate de ofițer al fostei Securități, în viața privată a lui N.A., fiind lesne de observat dezechilibrul major dintre măsurile dispuse/aduse la îndeplinire și rațiunile în raport de care s-a dispus urmărirea informativă a N.A. Este evident că o persoană care, în calitate de fost legionar a fost supus unei sancțiuni penale purta corespondență cu persoane stabilite în străinătate, despre care nu existau dovezi că ar fi aparținut unor foste structuri legionare, respectiv asculta posturile de radio E.L., Vocea Americii sau BBS și comenta unele știri în mediul privat cu soția, nu putea prezenta, în mod rezonabil, pericol pentru securitatea națională a României.

Cu privire la calitatea motivării sentinței și încălcarea principiului imparțialității precum și a principiului unei judecăți echitabile, Înalta Curte, verificând considerentele sentinței atacate, constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător rațiunile pentru care a ajuns la concluzia că în speță sunt întrunite condițiile impuse de prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru reținerea calității de lucrător al Securității în persoana recurentului-pârât. Astfel, împrejurarea că instanța de fond nu a răspuns punctual și în detaliu fiecărui argument dintre cele înfățișate în apărare de către recurentul-pârât, sau faptul că a dat propria interpretare activității desfășurate de recurentul-pârât, atât prin raportare la rațiunile care au justificat adoptarea O.U.G.

nr. 24/2008 cât și prin prisma caracteristicilor regimului comunist, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, sau cu încălcarea principiului imparțialității, și a dreptului la un proces echitabil cum greșit se susține prin cererea de recurs, câtă vreme instanța de fond a examinat și a răspuns prin argumente convingătoare sub aspect obiectiv, problemelor esențiale ridicate de părți, astfel cum rezultă și din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus. Prin urmare, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport cu probele cauzei, iar motivele care au format convingerea instanței sunt expuse în mod logic și detaliat, întrunind toate cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de G.C. împotriva Sentinței civile nr. 6719 din data de 26 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.C. împotriva Sentinței civile nr. 6719 din 26 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM