ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3323/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3323/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6719 din 26

noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul

G.C., a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității și a sesizat

Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr.

24/2008.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a analizat, în prealabil, calitatea dnei F.R.

de a solicita verificarea pârâtului în Dosarul nr. 235186, reținând că aceasta

îndeplinește condiția art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

Referitor la

împrejurarea că sesizarea dnei F.R. nu putea fi extinsă și în ceea ce privește dosarele

CNSAS privind pe P.E și Ș.L.E, Curtea a analizat dispozițiile art. 1 alin. (7)

din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității și ale art. 27 din Regulamentul de organizare și funcționare a

C.N.S.A.S., aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008, reținând că sfera verificării

calității de lucrător al Securității este limitată la ofițerii și subofițerii

care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv

persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de

Securitate, iar nu și a altor persoane.

Mai mult decât atât,

niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor

calității de lucrător al Securității cu privire la alte persoane decât

solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de

Securitate, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Ca atare, exercitarea

dreptului de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru

ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de

Securitate al unei persoane aparține în exclusivitate numai acelei persoane,

iar nu și altor persoane, cu excepția situației în care acestea din urmă au

fost împuternicite cu procură specială și autentică în acest scop.

În raport de aceste

susțineri, instanța de fond a reținut că acțiunea în constatare a vizat

activitatea paratului ca lucrător al Securității în instrumentarea unor dosare

ce vizau urmărirea unor persoane ce nu au formulat cerere pentru aflarea

identității lucrătorilor Securității și nici verificarea calității de lucrător

al Securității, iar C.N.S.A.S. nu poate extinde verificările la alte persoane

urmărite dacă nu au fost formulate cereri de către acele persoane pentru că

s-ar ajunge la extinderea verificărilor din oficiu și la alte cazuri decât cele

expres prevăzute de lege.

Prin urmare, Curtea

nu a analizat susținerile reclamantului în ceea ce privește calitatea pârâtului

de lucrător al fostei Securități în ceea ce privește dosarele - titular Ș.L.E.,

precum și dosarul R 225403 pentru care se afirma că pârâtul a instruit și

dirijat rezidentul P.E. precum și rețeaua informativă, întrucât din conținutul

cererii dnei F.R. rezultă că aceasta a solicitat verificarea numai pentru

titularul N. A. (Dosar CNSAS I 235186).

Cu privire la fondul

cauzei, Curtea a examinat conținutul notei de constatare nr. DI/I/1088 din 14

mai 2012, al Rapoartelor întocmite și semnate olograf de către pârât în 25

martie 1983, 26 martie 1983 și 29 martie 1983, precum și al Notei întocmite și

semnate olograf de It. maj. G.C. în 28 martie 1983, reținând că simpla obținere

a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de

Securitate fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu

aveau de a face cu apărarea intereselor naționale constituia o violare a

dreptului la viață privată.

Astfel, activitățile

desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au

adus atingere dreptului la viață privată, garantat de art. 17 din Pactul

Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Nu pot fi reținute

apărările pârâtului în sensul că a desfășurat activitățile respective în

deplină conformitate cu legea și cu ordinele primite, întrucât rațiunea

adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești pronunțate în

urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu

modificări prin Legea nr. 293/2008 este arătată chiar în preambulul O.U.G. nr.

24/2008, în care se arată că „în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă

între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în

special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o

permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor

fundamentale”.

Curtea a apreciat,

totodată, că nu pot fi reținute nici apărările pârâtului în sensul că acțiunile

sale ar fi fost justificate de rațiunea protejării siguranței naționale, câtă

vreme o atare ipoteză nu rezultă din înscrisurile dosarului, deci nu este

dovedită.

Apoi, pârâtul invoca

apărări cu privire la actele cu comandament militar, însă Curtea a remarcat

faptul că acțiunea nu urmărește anularea unor astfel de acte, ci exclusiv

reținerea calității de lucrător al Securității ca urmare a îndeplinirii

criteriilor legale necesare, afirmațiile pârâtului fiind neîntemeiate sub acest

aspect.

Împotriva Sentinței

civile nr. 6719 din 26 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în

termen legal pârâtul G.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în

temeiul art. 304 C. proc. civ.

Prin criticile

formulate în susținerea căii de atac promovate recurentul-pârât a susținut că sentința

contestată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, cu omisiunea sau interpretarea greșită a legii, cu omisiunea sau

interpretarea greșită a unor probe administrate în cauză și nu cuprinde

motivele pe care se sprijină.

Astfel, în

dezvoltarea criticilor formulate recurentul-pârât a susținut în esență,

următoarele:

Motivarea instanței

de fond asupra calității în care F.R. a solicitat verificarea pârâtului, în

dosarul fond informativ nr. I.235186 privind pe numitul N.A., fost membru

legionar, este neîntemeiată, nelegală și nu corespunde realității, în

condițiile în care subiect al respectivului dosar informativ este numitul N.A.

și nu F.R. care nu a fost urmărită de securitate în acest dosar, sens în care

este evident că nu putea solicita să afle identitatea lucrătorilor Securității

și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea

dosarului deoarece nu îndeplinea condiția prevăzută de art. 1 alin. (7) din

O.U.G. nr. 24/2008.

Instanța de fond, s-a

arătat, a omis să se pronunțe și să arate de ce nu a respins sau reținut

susținerile pârâtului conform cărora F.R. nu îndeplinește nici condiția art. 1

alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece calitatea probată de aceasta este

numai aceea de fiică a lui N.A., persoana care a făcut obiectul dosarului fond

informativ nr. I.235186, dar nu sunt probate celelalte cerințe necesare

îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (8) și anume dacă soțul

supraviețuitor este sau nu în viață întrucât conform prevederilor legale,

acesta este cel care beneficiază în primul rând de drepturile prevăzute la art.

(1) alin. (1) - (7) din O.U.G. nr. 24/2008 și nu rudele sau moștenitorii

testamentari și dacă F.R. are calitatea de moștenitor testamentar.

Ca urmare, susține

recurentul- pârât că în condițiile în care F.R. nu are calitatea de persoană,

subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de securitate, este

evident că motivarea instanței de fond conform căreia din înscrisurile

dosarului rezultă că dna F.R. îndeplinește condiția art. 1 alin. (7) din lege

este neîntemeiată și nelegală.

Printr-o altă critică

formulată recurentul-pârât susține că motivarea instanței conform căreia nu pot

fi reținute apărările pârâtului în sensul că a desfășurat activitățile respective

în deplină conformitate cu legea și cu ordinile primite datorită rațiunii

adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

securității este nelegală și netemeinică deoarece se încalcă nu numai dreptul

la apărare al pârâtului cât și dreptul la un proces echitabil, dar se încalcă

însăși prevederile art. 1 din preambulul O.U.G. nr. 24/2008 dar în nici într-un

caz nu îndreptățește respingerea dreptului la apărare sau nereținerea

apărărilor pârâtului sub pretextul rațiunii adoptării O.U.G. nr. 24/2008, după

cum motivează instanța de fond.

În opinia

recurentului-pârât neacceptarea de către instanță a probelor/apărărilor

pârâtului relevă fără echivoc că s-au încălcat principii procedurale

fundamentale precum contradictorialitatea și dreptul la apărare al pârâtului.

Motivarea instanței conform căreia apărările pârâtului nu pot fi reținute în

sensul că acțiunile sale ar fi fost justificate de rațiunea protejării

siguranței naționale, câtă vreme o atare ipoteză nu rezultă din înscrisurile

dosarului, deci nu este dovedită, constituie o interpretare greșită a probelor

administrate în cauză, deoarece înscrisul intitulat Notă emis de C.N.S.A.S.

relevă clar că motivul urmăririi informative a titularului N.A. erau activități

legionare ale subiectului și anume cel al stabilirii eventualei activități

clandestine, a legăturilor cu emigrația legionară și a celorlalte legături la

Craiova și alte localități, respectiv o motivație care avea de a face cu

apărarea securității/siguranței statului și nu motivații politice sau acțiuni

îndreptate împotriva regimului.

Mai arată

recurentul-pârât că motivația instanței de a nu reține apărările pârâtului sub

pretextul că nu există în dosar probe care să susțină rațiunea protejării

siguranței naționale, este nejustificată, ilogică și nu are legătură cu pricina

al cărui obiect este O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care pârâtul nu a

avut acces la dosarul informativ nr. I.235186 pentru a extrage și însera la

dosarul cauzei probe ale activității clandestine legionare a numitului N.A., și

mai ales că este de notorietate publică faptul că datorită numeroaselor crime

și atentate comise, Mișcarea Legionară a fost considerată ca fiind naționalist

extremistă, iar activitățile legionare și membrii acesteia organizații au fost

permanent monitorizații de organele de informații.

Ca urmare, se susține

prin cererea de recurs că instanța de fond a făcut aplicarea și interpretarea

greșită a legii întrucât a ignorat faptul că activitatea legionară era

incriminată de legislația în vigoare la momentul respectiv iar existența unor

posibile restrângeri ale drepturilor era permisă sub imperiul legislației

comuniste dar este permisă și în prezent iar această restrângere se circumscrie

dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În opinia

recurentului-pârât instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care în persoana

pârâtului nu a fost îndeplinită una dintre condițiile cumulative impuse de

legiuitor, respectiv efectul activității desfășurate să fi fost suprimarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În acest sens se arată că

niciuna din informațiile furnizate de C.N.S.A.S. nu dovedesc un asemenea efect

de suprimare sau îngrădire a unor drepturi sau libertăți fundamentale, în

condițiile în care pârâtul a obținut informații și nu a interzis sau limitat

opiniile politice ale fostului legionar N.A. nu a întreprins nici o activitate

cu caracter punitiv asupra acestuia, nici nu i-a suprimat și nici nu i-a

îngrădit drepturile și libertățile fundamentale iar drept urmare persoana

respectivă și-a desfășurat în continuare fără restricții sau suprimări aceleași

activități cotidiene.

O interpretare

corectă a înscrisurilor depuse de C.N.S.A.S. evidențiază că sensul

activităților informative desfășurate de pârât în calitatea sa de locotenent

major al Securității și nu în interes personal, s-au desfășurat în secret, fără

ca persoana urmărită informativ să sesizeze acest aspect și nu au avut drept consecință

directă limitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei

vizate, fiind activități desfășurate în exercitarea atribuțiilor normale de

serviciu, cu respectarea ordinelor de serviciu și a cadrului legal în vigoare,

nefiind dovedit vreun abuz din partea pârâtului sau exercitarea nejustificată

și cu rea-credință fără existența unui scop legitim.

Soluționarea de către

instanță a acțiunii de constatare a calității de lucrător al Securității a

pârâtului se bazează exclusiv pe relatările verbale consemnate de pârât în

dosarul fond informativ nr. I.235186 privind pe numitul N.A. fost membru

legionar, respectiv numai pe rapoarte și note întocmite și semnate olograf de

pârât, în dezacord cu Decizia Curții Constituționale nr. 672 din 26 iunie 2012.

Printr-o altă critică

formulată recurentul pârât susține că sentința atacată este nemotivată

corespunzător dispozițiilor imperative instituite de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., iar instanța a omis să arate în mod explicit de ce s-au reținut probele

administrate de reclamant și de ce au fost înlăturate/nereținute susținerile

pârâtului arătate prin întâmpinare și completarea la aceasta depuse la dosarul

cauzei.

Mai susține

recurentul-pârât că instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că motivarea sumară, care nu răspunde

tuturor criticilor și apărărilor echivalează cu o nemotivare ceea ce atrage

nulitatea și casarea hotărârii atacate, reținând că instanța de fond a redat în

hotărârea atacate o motivare confuză, succintă, ceea ce echivalează cu o

nemotivare, contrar cerințelor impuse de art. 261 pct. 5, considerente care

atrag nulitatea absolută a hotărârii în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Luând în considerare

faptul că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea mai multor norme

imperative, precum și a principiilor fundamentale ale procesului civil, se

conturează faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului

imparțialității consacrat de art. 124 din Constituția României.

În cauză

intimatul-reclamant C.N.S.A.S. nu a formulat întâmpinare în condițiile art. 308

alin. (2) C. proc. civ., însă cu ocazia dezbaterilor din data de 18 septembrie

2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și

temeinică a hotărârii instanței de fond, susținând, în acest sens, că instanța

de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii la situația de fapt

rezultată din probatoriul administrat în cauză.

Înalta Curte,

examinând sentința atacată, față de criticile ce i-au fost aduse, raportat la

actele și lucrările dosarului dar și la prevederile legale din materia supusă

examinării, reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a

antrena modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Astfel, Înalta Curte

reține că intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în

temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul

dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare,

cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a

recurentului-pârât.

Verificările au fost

efectuate ca urmare a cererii formulate în acest sens de către F.R., în temeiul

art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanță a

reținut în mod corect, pe baza documentației prezentate de Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, că recurentul-pârât a avut calitatea de

ofițer al fostei Securități și că, prin activitatea desfășurată, a îngrădit

exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cu referire

concretă la N.A., titular al dosarului fond informativ nr. I 235186 (cotă

C.N.S.A.S.).

Răspunzând punctual

criticilor formulate de recurentul-pârât, circumscrise motivelor de recurs

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată următoarele:

Critica privind

greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (7) și (8) din

O.U.G. nr. 24/2008 este nefondată, în condițiile în care F.R., în calitate de

fiică a titularului dosarului operativ nr. I 235186, beneficia, în baza

dispozițiilor art. 1 alin. (8), atât de dreptul de acces la dosarul de

securitate al tatălui său (exercitat în baza cererii nr. P/13 septembrie 2010)

cât și de dreptul de a solicita verificarea calității de lucrător al

Securității pentru ofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de

Securitate al tatălui său (cererea nr. P/04 octombrie 2010), reglementate prin

dispozițiile art. 1 alin. (7) din același act normativ.

Astfel, nu vor fi

primite criticile recurentului-pârât referitoare la nerespectarea condițiilor

impuse prin dispozițiile art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile

în care în cazul rudelor până la gradul patru inclusiv, exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 1 alin. (7) nu este condiționată de dovedirea calității de

moștenitor al titularului dosarului informativ, legiuitorul făcând referire

expresă sub acest aspect doar la moștenitorii testamentari nu și la

moștenitorii legali, iar respectarea ordinii proximității gradului de rudenie

se pune doar pe linia rudelor până la gradul patru inclusiv, ceea ce exclude o

raportare și la soțul supraviețuitor, care nu este rudă cu soțul decedat.

Așadar, cum din

actele de stare civilă depuse la dosarul de fond rezultă că F.R. era rudă de

gradul 1 cu titularul dosarului informativ, devine inutilă verificarea ordinii

proximității în raport cu celelalte rude până la gradul patru inclusiv,

susținerile recurentului-pârât în acest sens fiind nejustificate.

Sunt neîntemeiate și

criticile referitoare la încadrarea activității recurentului-pârât în

prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Potrivit prevederii

legale enunțate, este lucrător al Securității „orice persoană care, având

calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu

atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 -

1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului”.

Recurentul-pârât a

încercat să acrediteze ideea că, prin activitățile desfășurate în calitatea sa

de locotenent major, și respectiv căpitan în cadrul Inspectoratului Județean de

Securitate Dolj, a întocmit din rațiuni impuse de calitatea de fost legionar a

persoanei urmărite, acte specifice activității de Securitate, în limitele

impuse de respectarea unor exigențe privind securitatea națională, conforme cu

legislația în vigoare la epoca faptelor și prin care nu a suprimat sau îngrădit

drepturi sau libertăți fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată

însă că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al căror conținut este

sintetizat prin hotărârea instanței de fond, demonstrează cu prisosință faptul

că recurentul-pârât, în calitate de ofițer de securitate, a desfășurat, în

perioada 24 martie 1983 - 4 aprilie 1983, o serie de activități prin care a

intervenit în mod nepermis și nejustificat, chiar și prin raportare la epoca

faptelor, în viața privată a persoanei urmărite, acțiuni ce pot fi încadrate,

cu ușurință, în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, ca fiind de

natură a îngrădi dreptul la viața privată, libertatea de exprimare și

libertatea opiniilor, protejate normativ, cel puțin la nivel formal, și în

perioada anterioară anului 1989.

O.U.G. nr. 24/2008 nu

condiționează constatarea calității de lucrător al Securității de cunoașterea

sau nu a activităților desfășurate de ofițerii de Securitate de către

persoanele supravegheate, și nici nu instituie criterii cantitative, fiind

suficient să se probeze că persoana supusă verificărilor a contribuit la

instrumentarea unui dosar, chiar și printr-un singur act material de natură a

se circumscrie unei activități prin care să se suprime ori să se îngrădească drepturi

și libertăți fundamentale ale omului.

Astfel, în cauză nu

prezintă relevanță faptul că înscrisurile aflate în dosarul operativ nr. I

235186 sunt contestate de recurentul-pârât sub aspectul calității informațiilor

câtă vreme din conținutul acestora rezultă în mod clar, că măsurile/acțiunile

intruzive ale ofițerilor de securitate au fost de natură a îngrădi dreptul la

viața privată, inclusiv în componenta sa privind secretul corespondenței, ca și

libertatea de exprimare și libertatea de opinie a lui N.A., chiar și prin

raportare la legislația în vigoare la epoca faptelor.

În acest sens, Înalta

Curte văzând conținutul înscrisurilor depuse în dosarele I 235186, și indicând

în acest sens Rapoartele întocmite și semnate de trei/doi ofițeri de Securitate

printre care se află și cel întocmit de recurentul-pârât la data de 25 martie

1983/26 martie 1983/29 martie 1983 prin care se atestă efectuarea unor

pătrunderi secrete într-o camera de hotel ocupată de N.A. și soția sa,

controlarea bagajelor ca și citirea și copierea corespondenței acestora; notele

de redare atât a activităților cotidiene, cât și a comunicațiilor soților NA și

N.A., datate 24 martie 1983/25 martie 1983/ 26 martie 1983/27 martie 1983/28

martie 1983, după plasarea dirijată a acestora într-o cameră de hotel din

Stațiunea Sângeorz Băi, județul Bistrița-Năsăud, în care în prealabil fusese

instalată tehnică de supraveghere operativă, constată, în acord cu instanța de

fond, că măsurile informative-operative pe care recurentul-pârât le-a efectuat

în calitate de ofițer de Securitate, în instrumentarea dosarului de urmărire

informativă a lui N.A., exced în mod evident prevederilor legale în limitele

cărora recurentul-pârât își desfășura activitatea în perioada de referință și

au fost de natură a-i îngrădi persoanei urmărite dreptul la viața privată,

dreptul la secretul corespondenței, libertatea de exprimare și libertatea

opiniilor, protejate normativ și prin legislația anterioară anului 1989.

Prin urmare, este pe

deplin justificată reținerea calității de lucrător al Securității prin prisma

dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, argumentele referitoare la

protejarea securității naționale, cu accent pe calitatea de fost legionar a

persoanei urmărite, nefiind suficiente pentru a justifica imixtiunea

recurentului-pârât, în calitate de ofițer al fostei Securități, în viața

privată a lui N.A., fiind lesne de observat dezechilibrul major dintre măsurile

dispuse/aduse la îndeplinire și rațiunile în raport de care s-a dispus

urmărirea informativă a N.A.

Este evident că o

persoană care, în calitate de fost legionar a fost supus unei sancțiuni penale

purta corespondență cu persoane stabilite în străinătate, despre care nu

existau dovezi că ar fi aparținut unor foste structuri legionare, respectiv

asculta posturile de radio E.L., Vocea Americii sau BBS și comenta unele știri

în mediul privat cu soția, nu putea prezenta, în mod rezonabil, pericol pentru

securitatea națională a României.

Cu privire la

calitatea motivării sentinței și încălcarea principiului imparțialității precum

și a principiului unei judecăți echitabile, Înalta Curte, verificând

considerentele sentinței atacate, constată că judecătorul fondului a explicat

în mod convingător rațiunile pentru care a ajuns la concluzia că în speță sunt

întrunite condițiile impuse de prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008, pentru reținerea calității de lucrător al Securității în persoana

recurentului-pârât.

Astfel, împrejurarea

că instanța de fond nu a răspuns punctual și în detaliu fiecărui argument dintre

cele înfățișate în apărare de către recurentul-pârât, sau faptul că a dat

propria interpretare activității desfășurate de recurentul-pârât, atât prin

raportare la rațiunile care au justificat adoptarea O.U.G. nr. 24/2008 cât și

prin prisma caracteristicilor regimului comunist, nu echivalează cu nemotivarea

hotărârii, sau cu încălcarea principiului imparțialității, și a dreptului la un

proces echitabil cum greșit se susține prin cererea de recurs, câtă vreme

instanța de fond a examinat și a răspuns prin argumente convingătoare sub

aspect obiectiv, problemelor esențiale ridicate de părți, astfel cum rezultă și

din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus.

Prin urmare,

dezlegarea dată fondului cauzei reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea

corectă a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport cu probele cauzei,

iar motivele care au format convingerea instanței sunt expuse în mod logic și

detaliat, întrunind toate cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în

cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune,

în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu

modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului

declarat de G.C. împotriva Sentinței civile nr. 6719 din data de 26 noiembrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.C. împotriva Sentinței civile nr. 6719 din 26 noiembrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM