ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4884/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2011, reclamantul C.M. a chemat in judecata pe pârâtul G.R. prin M.F., solicitând: - constatarea nulității absolute parțiale a H.G. nr. 1358/2001 și a H.G. nr. 735/2008 de modificare a H.G. nr. 1358/2001 privind atestarea domeniului public al Județului Teleorman cu privire la terenurile din raza localității Videle poz. 738 1.6.2 stadion st = 12 223 mp; poz. 739 1.6.2 Baza antrenament st= 7694 mp ; poz 740 1.6.2 teren joaca st = 445 mp; terenuri revendicate prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii fond funciar nr. 18/1991; 10/2001 de C.M.

la 31 iulie 2001; - restabilirea terenurilor ce fac obiectul H.G. nr. 1358/2001 la pct. 1 din prezenta, in situația anterioara si redarea in situația aplicării legii fondului funciar. La 19 octombrie 2011, pârâtul a depus întâmpinare, formulând și o cerere pentru introducerea în cauză a unității administrativ-teritoriale orașul Videle, județul Teleorman, reprezentat prin primar, pentru asigurarea contradictorialității, precum și a unității administrativ-teritoriale orașul Videle, titulară a unui drept real asupra imobilului în discuție. În susținerea apărărilor, pârâtul a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii și excepția lipsei plângerii prealabile. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 731 din 3 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității și a dispus respingerea cererii reclamantului C.M., în contradictoriu cu pârâții G.R.

și O. Videle prin P., ca tardiv formulată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat cu prioritate excepțiile invocate, reținând următoarele aspecte: H.G. nr. 1358/2001, cu modificările și completările ulterioare, are caracterul unui act administrativ individual, iar cel mai târziu la data de 27 iunie 2005, reclamatul avea cunoștință de cuprinsul H.G. nr. 1358/2001 în ceea ce privește includerea imobilului despre care face vorbire la domeniul public al orașului Videle și nu a introdus cererea de anulare în termenul de decădere de 1 an. În ceea ce privește H.G. nr. 735/2008 pentru modificarea H.G. nr. 1358/2001, aceasta s-a publicat în M. Of.

nr. 585/04 august 2008 și, de aceea, se prezumă ca reclamantul a luat cunoștință de acest act administrativ individual la 4 august 2008 și nu a introdus acțiunea de anulare în termen de un an, iar în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis excepția tardivității și a respins cererea ca tardiv formulată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul C.M. a declarat recurs. Recurentul expune istoricul cauzei și demersurile efectuate în sensul reconstituirii dreptului de proprietate, criticând sentința pronunțată în cauză și susținând că instanța de fond în mod eronat a reținut că a depășit termenul legal prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ca termen de prescripție, întrucât intimata C.F.F.

Videle și C.J.T. nu au comunicat reclamantului, printr-un act administrativ, situația juridică a terenului trecut în domeniul public, astfel încât să fie pus în termen legal de contestație. Cu privire la atacarea actelor administrative H.G. nr. 1358/2001 și H.G. nr. 738/2008, arată că a luat la cunoștință de acestea prin expertiza efectuată în dosarul nr. 4464/2/2011 al Curții de Apel București la data de 7 mai 2011, motiv pentru care a formulat acțiunea în termen de 6 luni, respectiv un an de la data luării la cunoștință, neputându-se reține tardivitatea. Totodată, recurentul susține că instanța de fond în mod eronat a reținut lipsa plângerii prealabile, reclamantul depunând mai multe cereri către C.J.T.

și Comisia de fond funciar, pentru reconstituirea dreptului de proprietate, rămase fără rezultat, astfel cum rezultă din comunicările din dosar. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. 4.1. Astfel, cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul C.M. a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a H.G. nr. 1358/2001 și a H.G. nr. 735/2008 de modificare a H.G. nr. 358/2001 privind atestarea domeniului public al Județului Teleorman cu privire la terenurile din raza localității Videle poz.

738 1.6.2 stadion st = 12 223 mp; poz. 739 1.6.2 Baza antrenament st = 7694 mp; poz 740 1.6.2 teren joaca st = 445 mp; terenuri revendicate prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii fond funciar nr. 18/1991 și nr. 10/2001 de C.M., la data de 31 iulie 2001, precum și restabilirea în situația anterioară a terenurilor ce fac obiectul H.G. nr. 1358/2001- pct. 1. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz”.

În mod corect a remarcat instanța de fond că H.G. nr. 1358/2001, cu modificările și completările ulterioare, are caracterul unui act administrativ individual, dat fiind faptul că privește anumite persoane juridice, respectiv unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, precum și municipiile, orașele și comunele din județul Teleorman, dispozițiile cuprinse în aceasta neavând deci caracter general și impersonal. Înscrisurile aflate la dosarul cauzei atestă faptul că reclamantul a luat cunoștință de cuprinsul H.G. nr. 1358/2011 la data de 27 iunie 2005 și de cel al H.G. nr. 735/2008 la data de 4 august 2008, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de un aprilie 2011. În concluzie, în mod corect a reținut Curtea de apel că reclamantul a introdus acțiunea cu nerespectarea termenului de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind întemeiată excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată.

Față de cele reținute, instanța de recurs nu va mai analiza legalitatea și temeinicia sentinței recurate sub aspectul celorlalte critici din recursul declarat de reclamant. 4.2. Înalta Curte constată faptul că intimatul-pârât O. Videle prin P. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, în cuantum 2.250 lei, astfel cum rezultă din înscrisurile doveditoare aflate la dosarul de recurs. Având în vedere soluția pronunțată în etapa procesuală a recursului, devin incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar instanța de control judiciar va face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților…, ori de către ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat” și va reduce cheltuielile de judecată la suma de 700 lei.

Este adevărat că onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică, însă acest contract nu este opozabil terților în proces și ca atare, în raport de natura litigiului și după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate majora sau micșora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentului, Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata către intimatul O. Videle prin P. a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinței civile nr. 731 din 3 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât O. Videle prin P., stabilite conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013.