ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4884/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura

în fața primei instanțe

Prin cererea

înregistrată la 1 aprilie 2011, reclamantul C.M. a chemat in judecata pe

pârâtul G.R. prin M.F., solicitând:

- constatarea

nulității absolute parțiale a H.G. nr. 1358/2001 și a H.G. nr. 735/2008 de

modificare a H.G. nr. 1358/2001 privind atestarea domeniului public al

Județului Teleorman cu privire la terenurile din raza localității Videle poz.

738 1.6.2 stadion st = 12 223 mp; poz. 739 1.6.2 Baza antrenament st= 7694 mp ;

poz 740 1.6.2 teren joaca st = 445 mp; terenuri revendicate prin reconstituirea

dreptului de proprietate în baza Legii fond funciar nr. 18/1991; 10/2001 de C.M.

la 31 iulie 2001;

- restabilirea

terenurilor ce fac obiectul H.G. nr. 1358/2001 la pct. 1 din prezenta, in

situația anterioara si redarea in situația aplicării legii fondului funciar.

La 19 octombrie 2011,

pârâtul a depus întâmpinare, formulând și o cerere pentru introducerea în cauză

a unității administrativ-teritoriale orașul Videle, județul Teleorman,

reprezentat prin primar, pentru asigurarea contradictorialității, precum și a

unității administrativ-teritoriale orașul Videle, titulară a unui drept real

asupra imobilului în discuție.

În susținerea

apărărilor, pârâtul a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii și

excepția lipsei plângerii prealabile.

2.

Hotărârea

instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

731 din 3 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității și a dispus respingerea

cererii reclamantului C.M., în contradictoriu cu pârâții G.R. și O. Videle prin

P., ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a analizat cu prioritate excepțiile invocate,

reținând următoarele aspecte:

H.G. nr.

1358/2001, cu modificările și completările ulterioare, are caracterul unui act

administrativ individual, iar cel mai târziu la data de 27 iunie 2005,

reclamatul avea cunoștință de cuprinsul H.G. nr. 1358/2001 în ceea ce privește

includerea imobilului despre care face vorbire la domeniul public al orașului

Videle și nu a introdus cererea de anulare în termenul de decădere de 1 an.

În ceea ce privește

H.G. nr. 735/2008 pentru modificarea H.G. nr. 1358/2001, aceasta s-a publicat în

M. Of. nr. 585/04 august 2008 și, de aceea, se prezumă ca reclamantul a luat

cunoștință de acest act administrativ individual la 4 august 2008 și nu a

introdus acțiunea de anulare în termen de un an, iar în baza art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis excepția tardivității și a respins cererea

ca tardiv formulată.

3.

Calea

de atac exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul C.M. a

declarat recurs.

Recurentul expune

istoricul cauzei și demersurile efectuate în sensul reconstituirii dreptului de

proprietate, criticând sentința pronunțată în cauză și susținând că instanța de

fond în mod eronat a reținut că a depășit termenul legal prevăzut de art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 ca termen de prescripție, întrucât intimata C.F.F. Videle

și C.J.T. nu au comunicat reclamantului, printr-un act administrativ, situația

juridică a terenului trecut în domeniul public, astfel încât să fie pus în

termen legal de contestație.

Cu privire la atacarea

actelor administrative H.G. nr. 1358/2001 și H.G. nr. 738/2008, arată că a luat

la cunoștință de acestea prin expertiza efectuată în dosarul nr. 4464/2/2011 al

Curții de Apel București la data de 7 mai 2011, motiv pentru care a formulat

acțiunea în termen de 6 luni, respectiv un an de la data luării la cunoștință, neputându-se

reține tardivitatea.

Totodată, recurentul

susține că instanța de fond în mod eronat a reținut lipsa plângerii prealabile,

reclamantul depunând mai multe cereri către C.J.T. și Comisia de fond funciar,

pentru reconstituirea dreptului de proprietate, rămase fără rezultat, astfel

cum rezultă din comunicările din dosar.

4.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

4.1. Astfel, cum

rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul C.M. a

solicitat constatarea nulității absolute parțiale a H.G. nr. 1358/2001 și a

H.G. nr. 735/2008 de modificare a H.G. nr. 358/2001 privind atestarea

domeniului public al Județului Teleorman cu privire la terenurile din raza

localității Videle poz. 738 1.6.2 stadion st = 12 223 mp; poz. 739 1.6.2 Baza

antrenament st = 7694 mp; poz 740 1.6.2 teren joaca st = 445 mp; terenuri

revendicate prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii fond

funciar nr. 18/1991 și nr. 10/2001 de C.M., la data de 31 iulie 2001, precum și

restabilirea în situația anterioară a terenurilor ce fac obiectul H.G. nr. 1358/2001-

pct. 1.

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „Pentru motive

temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă

și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data

comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau

data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz”.

În mod corect a

remarcat instanța de fond că

H.G. nr. 1358/2001, cu modificările și completările

ulterioare, are caracterul unui act administrativ individual, dat fiind faptul

că privește anumite persoane juridice, respectiv unitățile

administrativ-teritoriale din județul Teleorman, precum și municipiile, orașele

și comunele din județul Teleorman, dispozițiile cuprinse în aceasta neavând

deci caracter general și impersonal.

Înscrisurile aflate

la dosarul cauzei atestă faptul că reclamantul a luat cunoștință de cuprinsul

H.G. nr. 1358/2011 la data de 27 iunie 2005 și de cel al H.G. nr. 735/2008 la

data de 4 august 2008, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la

data de un aprilie 2011.

În concluzie, în mod

corect a reținut Curtea de apel că reclamantul a introdus acțiunea cu nerespectarea

termenului de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

fiind întemeiată excepția tardivității introducerii cererii de chemare în

judecată.

Față de cele

reținute, instanța de recurs nu va mai analiza legalitatea și temeinicia

sentinței recurate sub aspectul celorlalte critici din recursul declarat de

reclamant.

4.2. Înalta Curte

constată faptul că intimatul-pârât O. Videle prin P. a solicitat acordarea

cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, în cuantum 2.250

lei, astfel cum rezultă din înscrisurile doveditoare aflate la dosarul de

recurs.

Având în vedere

soluția pronunțată în etapa procesuală a recursului, devin incidente

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar instanța de control judiciar

va face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora

„judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile

avocaților…, ori de către ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici

sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat” și va

reduce cheltuielile de judecată la suma de 700 lei.

Este adevărat că

onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de

asistență juridică, însă acest contract nu este opozabil terților în proces și

ca atare, în raport de natura litigiului și după criteriile prevăzute de art. 274

alin. (3) C. proc. civ., instanța poate majora sau micșora, nu onorariul

avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu

de onorariu de avocat.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant, ca

nefondat.

În

temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., constatând culpa

procesuală a recurentului, Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata către

intimatul O. Videle prin P. a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.M. împotriva sentinței civile nr. 731 din 3 februarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurentul la

plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât O. Videle

prin P., stabilite conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2013.