ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5165/2012

Prin Decizia civilă nr. 202/A din 25 octombrie 2006, Curtea de Apel București a admis apelul reclamantului, a schimbat sentința atacată, în sensul admiterii contestației și anulării în parte a Dispoziției nr. 179 din 29 martie 2005; a dispus restituirea în natură a suprafeței de 0,55 ha teren intravilan, situat între ștrand (nord), stadionul mic (est), stadionul (sud) și D. (vest); a menținut dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în ceea ce privește diferența de teren menționată în Dispoziția nr. 179/2005, cu diminuarea corespunzătoare a contravalorii terenului restituit în natură; a obligat pârâta la 600 RON, cheltuieli de judecată către reclamant. Prin Decizia nr. 3622 din 4 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei împotriva deciziei sus-menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel, reținând că expertiza s-a realizat cu încălcarea formelor procedurale, art. 208 - 209 C. proc.

civ., fiind nelegală constatarea instanței de apel față de concluziile expertizei, că terenul în litigiu, în suprafață de 5.500 mp este liber de construcții și utilități, nelegalitate rezultată și din greșita aplicare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care Anexa nr. 1 lit. a) a legii la care face referire art. 16 nu cuprinde, în enumerarea limitativă, imobilul în litigiu.

Prin Decizia civilă nr. 191A din 2 octombrie 2008 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel a admis apelul reclamantului împotriva Sentinței civile nr. 552 din 27 iunie 2005 a Tribunalului Teleorman; a schimbat în parte sentința atacată; a admis în parte contestația; a anulat în parte Dispoziția nr. 179 din 29 martie 2005 emisă de pârâtă; a obligat pârâta să restituie în natură reclamantului suprafața de 4735 mp situată în orașul Videle, jud. Teleorman, identificată prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert B.D.; a menținut dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în ceea ce privește diferența de teren ce face obiectul deciziei contestate cu diminuarea corespunzătoare a contravalorii terenului restituit în natură; a obligat pârâta la 1.352,25 RON, cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că pârâta nu a dovedit existența pe terenul expertizat a unor amenajări de interes public, însă în ceea ce privește Lotul nr. 1, în suprafața de 8373 mp, din expertiză, rezultă că acesta este folosit ca teren de antrenament al echipei de fotbal și pe care se găsește conform Autorizației de construcție nr. 65 din 18 octombrie 2007 Sala de Sport Polivalentă, acest teren se încadrează în categoria terenurilor nerestituibile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,iar instanța nu poate în lua în considerare cererea reclamantului de restituire a întregii suprafețe, dat fiind că aceasta are caracterul unei solicitări noi, formulată pentru prima dată în apel, astfel încât aceasta este inadmisibilă, nefiind permisă modificarea cadrului procesual în această fază a soluționării cauzei.

Prin Decizia nr. 10052 din 10 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtă împotriva Deciziei civile nr. 19A din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel București, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că prin motivele de recurs s-au formulat critici exclusiv din perspectiva existenței pe terenul de 4735 mp a unor amenajări de utilitate publică (respectiv, a unui puț forat de mare adâncime cu unitate de pompare a apei pompă HEBE, cu conducte subterane de transportare a apei și tablou electric de alimentare a pompei HEBE), nu și a amplasamentului terenului stabilit de expert, nefiind luate în considerare înscrisurile depuse în faza recursului din ciclul procesual anterior, nici măcar după obiecțiunile formulate de către recurentă, în care reitera susținerile din acea etapă procesuală, relative la existența puțului de mare adâncime și a conductelor subterane de apă.

Rețeaua de conducte este configurată în raportul de expertiză extrajudiciară depus în dosarul acestei instanțe, întocmit de expertul T.M., ca atare, susținerile recurentei privind existența acesteia sunt plauzibile și verificabile printr-un efort probator minim. De asemenea, instanța ar fi trebuit să se preocupe de suprafața de 384,40 mp, la care se face referire în motivele de recurs ca reprezentând drumul de acces la puțul forat de mare adâncime și careul sondei de apă; această suprafață a intrat în proprietatea Consiliului Local în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 15 decembrie 2006, act existent în dosarul Înaltei Curți din ciclul procesual anterior și menționat în considerentele deciziei de casare.

În aceste condiții, valorificarea de către instanța de apel a constatărilor expertului, fără clarificarea împrejurărilor reținute în decizia de casare, căreia trebuia să se conformeze, echivalează cu o insuficientă lămurire a situației de fapt cu ocazia rejudecării căii ordinare de atac. În rejudecarea apelului, în limitele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin admiterea recursului pârâtei, dosarul de apel s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. 4644/2 din 27 mai 2010, fiind administrată proba cu expertiza tehnică de specialitate amenajări și construcții hidrotehnice. Prin Decizia civilă nr. 111/A din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că terenul de 4735 mp, pentru care apelul se află în rejudecare, nu este liber, ci este ocupat cu tabloul electric de alimentare și puțul de sondă forat adaptat și folosit la irigarea stadionului din zonă, la umplerea bazinului de beton al ștrandului din apropiere și la alimentarea cu apă a cișmelei din parc, aflându-se în aceeași suprafață și conducte subterane de alimentare cu apă a celor patru guri de hidrant care fac legătura între pompa tip HEBE și latura de sud a stadionului mare în scopul irigării acestuia, între pompa și bazinul de beton al ștrandului din apropiere și cișmeaua din parc, cum a constatat expertul de specialitate.

Instanța de apel a constatat, în acest sens, că dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și ale art. 10 al Legii nr. 10/2001 nu permit retrocedarea în natură a terenului în suprafață de 4735 mp, pe calea anulării parțiale a Dispoziției din 2005, indiferent că la suprafață numai în parte este afectat drumul de acces către sala de sport și către puțul forat, cum rezultă din expertiză.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat problema de drept a acestui teren de 4735 mp ocupat de puțul forat și rețeaua de conducte subterane în ultima decizie de recurs, când a stabilit că „În măsura în care se va stabili că utilitățile există și sunt funcționale, pentru suprafața de teren afectată acestora, reclamantul este îndreptățit doar la măsuri reparatorii în echivalent". Așadar, Dispoziția nr. 179 din 29 martie 2005, emisă de Primarul Orașului Videle, a stabilit în mod corect că nu se putea face restituirea în natură nici pentru terenul de 4735 mp, pentru care apelul se află în rejudecare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.M., arătând că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) și art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Recurentul-reclamant a mai arătat că instanța de apel în mod greșit a respins excepția de suspendare a cauzei până la soluționarea Dosarului nr. 3025/2/2011 având ca obiect anulare act administrativ, respectiv, H.G. nr. 1358/2001, de trecere a terenului aparținând reclamantului în domeniul public prin măsuri abuzive, adică în timpul procedurii de retrocedare, dosarul respectiv având legătură cu prezenta cauză, a cărei rezolvare o poate influența. Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată de intimata-pârâtă, a cărei analiză este prioritară față de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și o va admite, urmând a constata nulitatea recursului, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, se constată că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

În cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci reclamantul arată că au fost încălcate dispoziții legale incidente în cauză, respectiv, dispozițiile art. 10 alin. (2) și art. 16 din Legea nr. 10/2001, fără a preciza în ce modalitate s-a realizat această încălcare. Astfel, deși reclamantul a încadrat formal calea de atac în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținerile acestuia nu se circumscriu cazului de casare indicat și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este insuficientă simpla indicare a textului legal, fiind necesară raportarea acestuia la hotărârea atacată.

Or, în speță, reclamantul nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, nici în ce constă interpretarea și aplicarea greșită a normelor despre care susține că nu au fost corect analizate. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre. Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei nr. 111/A din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ