ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5165/2012

Prin Decizia civilă nr. 202/A din 25

octombrie 2006, Curtea de Apel București a admis apelul reclamantului, a

schimbat sentința atacată, în sensul admiterii contestației și anulării în

parte a Dispoziției nr. 179 din 29 martie 2005; a dispus restituirea în natură

a suprafeței de 0,55 ha teren intravilan, situat între ștrand (nord), stadionul

mic (est), stadionul (sud) și D. (vest); a menținut dispoziția de acordare a

măsurilor reparatorii în echivalent în ceea ce privește diferența de teren

menționată în Dispoziția nr. 179/2005, cu diminuarea corespunzătoare a

contravalorii terenului restituit în natură; a obligat pârâta la 600 RON,

cheltuieli de judecată către reclamant.

Prin Decizia nr. 3622 din 4 mai 2007, Înalta

Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei împotriva deciziei

sus-menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare instanței

de apel, reținând că expertiza s-a realizat cu încălcarea formelor procedurale,

art. 208 - 209 C. proc. civ., fiind nelegală constatarea instanței de apel față

de concluziile expertizei, că terenul în litigiu, în suprafață de 5.500 mp este

liber de construcții și utilități, nelegalitate rezultată și din greșita

aplicare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care

Anexa nr. 1 lit. a) a legii la care face referire art. 16 nu cuprinde, în

enumerarea limitativă, imobilul în litigiu.

Prin Decizia civilă nr. 191A din 2 octombrie

2008 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel a admis apelul reclamantului

împotriva Sentinței civile nr. 552 din 27 iunie 2005 a Tribunalului Teleorman;

a schimbat în parte sentința atacată; a admis în parte contestația; a anulat în

parte Dispoziția nr. 179 din 29 martie 2005 emisă de pârâtă; a obligat pârâta

să restituie în natură reclamantului suprafața de 4735 mp situată în orașul

Videle, jud. Teleorman, identificată prin raportul de expertiză topografică

întocmit de expert B.D.; a menținut dispoziția de acordare a măsurilor

reparatorii în echivalent în ceea ce privește diferența de teren ce face

obiectul deciziei contestate cu diminuarea corespunzătoare a contravalorii

terenului restituit în natură; a obligat pârâta la 1.352,25 RON, cheltuieli de

judecată către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel

a reținut că pârâta nu a dovedit existența pe terenul expertizat a unor

amenajări de interes public, însă în ceea ce privește Lotul nr. 1, în suprafața

de 8373 mp, din expertiză, rezultă că acesta este folosit ca teren de

antrenament al echipei de fotbal și pe care se găsește conform Autorizației de

construcție nr. 65 din 18 octombrie 2007 Sala de Sport Polivalentă, acest teren

se încadrează în categoria terenurilor nerestituibile prevăzute de art. 16

alin. (1) din Legea nr. 10/2001,iar instanța nu poate în lua în considerare

cererea reclamantului de restituire a întregii suprafețe, dat fiind că aceasta

are caracterul unei solicitări noi, formulată pentru prima dată în apel, astfel

încât aceasta este inadmisibilă, nefiind permisă modificarea cadrului procesual

în această fază a soluționării cauzei.

Prin Decizia nr. 10052 din 10 decembrie 2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtă

împotriva Deciziei civile nr. 19A din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel

București, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de

Apel București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

recurs a reținut, în esență, că prin motivele de recurs s-au formulat critici

exclusiv din perspectiva existenței pe terenul de 4735 mp a unor amenajări de

utilitate publică (respectiv, a unui puț forat de mare adâncime cu unitate de

pompare a apei pompă HEBE, cu conducte subterane de transportare a apei și

tablou electric de alimentare a pompei HEBE), nu și a amplasamentului terenului

stabilit de expert, nefiind luate în considerare înscrisurile depuse în faza

recursului din ciclul procesual anterior, nici măcar după obiecțiunile formulate

de către recurentă, în care reitera susținerile din acea etapă procesuală,

relative la existența puțului de mare adâncime și a conductelor subterane de

apă.

Rețeaua de conducte este configurată în

raportul de expertiză extrajudiciară depus în dosarul acestei instanțe,

întocmit de expertul T.M., ca atare, susținerile recurentei privind existența

acesteia sunt plauzibile și verificabile printr-un efort probator minim.

De asemenea, instanța ar fi trebuit să se

preocupe de suprafața de 384,40 mp, la care se face referire în motivele de

recurs ca reprezentând drumul de acces la puțul forat de mare adâncime și

careul sondei de apă; această suprafață a intrat în proprietatea Consiliului

Local în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 15 decembrie

2006, act existent în dosarul Înaltei Curți din ciclul procesual anterior și

menționat în considerentele deciziei de casare.

În aceste condiții, valorificarea de către

instanța de apel a constatărilor expertului, fără clarificarea împrejurărilor

reținute în decizia de casare, căreia trebuia să se conformeze, echivalează cu

o insuficientă lămurire a situației de fapt cu ocazia rejudecării căii ordinare

de atac.

În rejudecarea apelului, în limitele

stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin admiterea recursului

pârâtei, dosarul de apel s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel București

sub nr. 4644/2 din 27 mai 2010, fiind administrată proba cu expertiza tehnică

de specialitate amenajări și construcții hidrotehnice.

Prin Decizia civilă nr. 111/A din 6

septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat,

apelul.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel

a reținut, în esență, că terenul de 4735 mp, pentru care apelul se află în

rejudecare, nu este liber, ci este ocupat cu tabloul electric de alimentare și

puțul de sondă forat adaptat și folosit la irigarea stadionului din zonă, la

umplerea bazinului de beton al ștrandului din apropiere și la alimentarea cu

apă a cișmelei din parc, aflându-se în aceeași suprafață și conducte subterane

de alimentare cu apă a celor patru guri de hidrant care fac legătura între

pompa tip HEBE și latura de sud a stadionului mare în scopul irigării acestuia,

între pompa și bazinul de beton al ștrandului din apropiere și cișmeaua din

parc, cum a constatat expertul de specialitate.

Instanța de apel a constatat, în acest sens,

că dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și ale art. 10 al Legii nr. 10/2001 nu

permit retrocedarea în natură a terenului în suprafață de 4735 mp, pe calea

anulării parțiale a Dispoziției din 2005, indiferent că la suprafață numai în

parte este afectat drumul de acces către sala de sport și către puțul forat,

cum rezultă din expertiză.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a

dezlegat problema de drept a acestui teren de 4735 mp ocupat de puțul forat și

rețeaua de conducte subterane în ultima decizie de recurs, când a stabilit că

„În măsura în care se va stabili că utilitățile există și sunt funcționale,

pentru suprafața de teren afectată acestora, reclamantul este îndreptățit doar

la măsuri reparatorii în echivalent". Așadar, Dispoziția nr. 179 din 29

martie 2005, emisă de Primarul Orașului Videle, a stabilit în mod corect că nu

se putea face restituirea în natură nici pentru terenul de 4735 mp, pentru care

apelul se află în rejudecare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul C.M., arătând că hotărârea instanței de apel este nelegală și

netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) și art.

16 din Legea nr. 10/2001.

Recurentul-reclamant a mai arătat că instanța

de apel în mod greșit a respins excepția de suspendare a cauzei până la

soluționarea Dosarului nr. 3025/2/2011 având ca obiect anulare act administrativ,

respectiv, H.G. nr. 1358/2001, de trecere a terenului aparținând reclamantului

în domeniul public prin măsuri abuzive, adică în timpul procedurii de

retrocedare, dosarul respectiv având legătură cu prezenta cauză, a cărei

rezolvare o poate influența.

Examinând recursul în raport de excepția de

nulitate invocată de intimata-pârâtă, a cărei analiză este prioritară față de

aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată

și o va admite, urmând a constata nulitatea recursului, pentru următoarele

argumente:

Potrivit art. 302

1

lit. a) C.

proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe

care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C.

proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs,

motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă

nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.

(2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior citate

rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul

prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie

motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu

este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot

fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., calea de atac

va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că succesiunea de fapte

și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere

juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică

susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita

controlul judiciar în recurs.

În cererea de recurs nu se fac referiri la

soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt, în concret, motivele de

nelegalitate ale deciziei recurate, ci reclamantul arată că au fost încălcate

dispoziții legale incidente în cauză, respectiv, dispozițiile art. 10 alin. (2)

și art. 16 din Legea nr. 10/2001, fără a preciza în ce modalitate s-a realizat

această încălcare.

Astfel, deși reclamantul a încadrat formal

calea de atac în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținerile

acestuia nu se circumscriu cazului de casare indicat și nu reprezintă chestiuni

de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs,

întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este insuficientă simpla

indicare a textului legal, fiind necesară raportarea acestuia la hotărârea

atacată.

Or, în speță, reclamantul nu arată în ce

modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, nici în ce constă

interpretarea și aplicarea greșită a normelor despre care susține că nu au fost

corect analizate.

Recursul este o cale extraordinară de atac,

de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente

controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când

criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă

acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept,

atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin

respectiva hotărâre.

Pentru considerentele arătate, constatând și

că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a

constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul

dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de

reclamantul C.M. împotriva Deciziei nr. 111/A din 6 septembrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11

septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ