ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 784/2015

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 11 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus, în baza art. 599 alin. (1) și art. 597 alin. (4) rap. la art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a contestației la executare formulată de petentul-condamnat D.R., deținut în Penitenciarul Miercurea-Ciuc, împotriva sentinței penale nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în Dosar nr. 33/43/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1890 din 02 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În baza art. 275 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în Dosar nr. 33/43/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1890 din 02 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au hotărât următoarele: În temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a C. proc. pen., a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Miercurea Ciuc cu privire la persoana privată de libertate D.R. În baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 s-a constatat intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa principală de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., aplicate condamnatului D.R.

prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În baza art. 6 alin. (1) C. proc. pen., a fost redusă pedeapsa principală stabilită în sarcina condamnatului D.R. prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., de 8 ani închisoare la 7 ani închisoare. În conformitate cu decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, rap. la art. 447 alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii vechi prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare durata reținerii din 05 februarie 2008 și cea executată, din 24 mai 2013 până la zi și a fost menținută starea de arest a condamnatului. A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 70 din 22 mai 2013 emis de Curtea de Apel Brașov în baza sentinței penale arătate mai sus și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, în baza prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că, prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție condamnatului i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, în urma contopirii a două pedepse cu închisoarea, dintre care una de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen. Limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă, respectiv de art. 205 alin. (1) C. pen. sunt închisoarea de la.1 la 7 ani, astfel încât pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în baza legii vechi, depășește maximul special de 7 ani închisoare prevăzut de legea nouă.

Față de cele reținute, s-a constatat că deveneau incidente disp. art. 6 alin. (1) C. pen., potrivit cărora: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii (...) a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim". În conformitate cu decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, rap. la art. 447 alin. (3) C. proc.

pen., a fost menținută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii vechi prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece, urmând pașii indicați de instanța supremă privind descontopirea pedepselor componente, reducerea pedepsei potrivit legii noi (de la 8 la 7 ani închisoare) și contopirea acestora potrivit art. 39 C. pen. (două pedepse a câte 7 ani închisoare fiecare), s-ar ajunge la o rezultantă de 9,4 ani închisoare, mai mare de cea de 8 ani închisoare aplicată potrivit legii vechi. Asupra contestației la executare, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că motivele invocate nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prev. de art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc.

pen. Astfel, s-a invocat mai întâi existența unei nelămuriri la executare, în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., constând în aceea că nu se cunoaște de unde vine pretinsul spor de pedeapsă, acela de 1 an închisoare. Așa cum rezultă din motivarea hotărârii atacate, petentului nu i-a fost aplicat vreun spor de pedeapsă, ci situația acestuia a fost analizată în urma sesizării Comisiei din cadrul Penitenciarului Miercurea Ciuc, în privința incidenței art. 6 C. pen. pentru aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Or, în absența aplicării unui spor de pedeapsă, nu se poate reține existența unei nelămuriri la executare. Și al doilea motiv a fost considerat ca nefondat, respectiv existența unei cauze de micșorare a pedepsei.

În mod eronat susține petentul că, prin sentința nr. 14/CC din 25 aprilie 2014, în cadrul unei contestații la executare, nu ar fi permisă reindividualizarea judiciară a pedepsei prin aplicarea pretinsului spor de 1 an închisoare. Așa cum s-a arătat, hotărârea atacată a fost pronunțată în urma sesizării Comisiei din cadrul penitenciarului, constituită în baza H.G. nr. 836/2013 și a fost pronunțată în cadrul procedurii speciale, reglementate de art. 23 din Legea nr. 255/2013, iar aplicarea art. 6 alin. (1) C. pen. s-a făcut în conformitate cu cele statuate prin decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (desigur, cu observațiile cuprinse în considerentele deciziei penale nr. 1890/2014, prin care a fost respinsă contestația petentului-condamnat), fără a se face o nouă contopire a pedepselor componente și fără aplicarea vreunui spor.

De altfel, motivele contestației la executare au fost invocate și în fața instanței supreme cu ocazia dezbaterilor din 02 iunie 2014, când s-a judecat contestația formulată de petent împotriva sentinței penale nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 (pag. 2 din decizia nr. 1890/2014). Așadar, criticile aduse de contestator nu constituie nici "nelămurire la executare" și nici "cauză de micșorare a pedepsei" în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) sau d) C. proc. pen. Împotriva sentinței penale nr. 11 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 21 aprilie 2015, a formulat contestație contestatorul D.R., criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Astfel, contestația la executare reprezintă mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta. Contestatorul D.R. a invocat cazurile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., respectiv când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută și când se invocă o cauză de micșorare a pedepsei. Astfel, ceea ce a invocat contestatorul nu ține de executarea deciziei penale sus-menționate, neconstituind nici nelămuriri cu privire la respectiva hotărâre și nici vreo împiedicare la executare, în mod corect instanța fondului apreciind că criticile aduse de contestator nu constituie nici "nelămurire la executare" și nici "cauză de micșorare a pedepsei" în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) sau d) C. proc.

pen. În concret, contestatorul este nemulțumit de faptul că prin sentința penală nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în Dosar nr. 33/43/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1890 din 02 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Miercurea Ciuc cu privire la persoana privată de libertate D.R. și, în baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, s-a constatat intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa principală de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., aplicate condamnatului D.R.

prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, în baza art. 6 alin. (1) C. proc. pen., a fost redusă pedeapsa principală stabilită în sarcina condamnatului D.R. prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., de 8 ani închisoare la 7 ani închisoare. Însă, pentru a se respecta decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, rap. la art. 447 alin. (3) C. proc.

pen., a fost menținută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii vechi prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, deși a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Miercurea Ciuc cu privire la condamnatul D.R. și i s-a redus pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din C. pen. anterior, de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare, pedeapsa rezultantă a rămas tot de 8 ani închisoare, acesta fiind motivul pentru care este nemulțumit contestatorul, acesta solicitând reducerea pedepsei la 7 ani închisoare.

Însă, în mod corect, s-a apreciat că, deși în hotărârea prin care a fost admisă sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, se combină etapa evaluării teoretice ce corespunde legii noi cu menținerea pedepsei rezultante, aplicată potrivit legii vechi, nemaifăcându-se aplicarea art. 39 C. pen. întrucât s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă mai mare, se impune menținerea hotărârii, respectiv a pedeapsei de 8 ani închisoare. Astfel, după ce s-a constatat că deveneau incidente disp.

art. 6 alin. (1) C. pen., potrivit cărora: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii (...) a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim" și s-a redus pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare deoarece limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă, respectiv de art. 205 alin. (1) C. pen. sunt închisoarea de la 1 la 7 ani, astfel încât pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în baza legii vechi, depășește maximul special de 7 ani închisoare prevăzut de legea nouă, instanța a fost nevoită să pună în aplicare dispozițiile deciziei nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În conformitate cu decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, rap. la art. 447 alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii vechi prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece, urmând pașii indicați de instanța supremă privind descontopirea pedepselor componente, reducerea pedepsei potrivit legii noi (de la 8 la 7 ani închisoare) și contopirea acestora potrivit art. 39 C. pen. (două pedepse a câte 7 ani închisoare fiecare), s-ar fi ajuns la o pedeapsă rezultantă de 9,4 ani închisoare, mai mare de cea de 8 ani închisoare aplicată potrivit legii vechi.

În concluzie, prin aplicarea legii noi ca lege penală mai favorabilă, deși s-a redus pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, ca urmare a aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni, potrivit cărora la pedeapsa cea mai grea este obligatoriu aplicarea unui spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (art. 39 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.), s-ar fi ajuns la o situație mai grea pentru condamnatul D.R. În consecință, instanța, deși a redus pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal de la 8 ani la 7 ani închisoare a păstrat pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare nemaidispunând contopirea pedepselor și aplicarea sporului de pedeapsă.

De asemenea, în mod corect a constatat instanța fondului, că motivele contestației la executare au fost invocate și în fața instanței supreme cu ocazia dezbaterilor din 02 iunie 2014, când s-a judecat contestația formulată de petent împotriva sentinței penale nr. 14/CC din 25 aprilie 2014, instanța supremă făcând o analiză completă și pertinentă cu privire la modalitatea de aplicarea a legii penale mai favorabile și a deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru considerentele arătate mai sus, având în vedere că criticile aduse de contestator nu constituie nici "nelămurire la executare" și nici "cauză de micșorare a pedepsei" în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) sau d) C. proc.

pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul D.R. împotriva sentinței penale nr. 11 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul D.R. împotriva sentinței penale nr. 11 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 iunie 2015.