ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 784/2015
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 784/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei penale de față, constată
următoarele:
Prin
sentința penală nr. 11 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția
penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus, în baza art. 599
alin. (1) și art. 597 alin. (4) rap. la art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc.
pen., respingerea, ca nefondată, a contestației la executare formulată de
petentul-condamnat D.R., deținut în Penitenciarul Miercurea-Ciuc, împotriva
sentinței penale nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel
Târgu-Mureș în Dosar nr. 33/43/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1890
din 02 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În
baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul
la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut
următoarele:
Prin sentința penală nr. 14/CC din 25
aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în Dosar nr. 33/43/2014, definitivă
prin decizia penală nr. 1890 din 02 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție s-au hotărât următoarele:
În
temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în
aplicare a C. proc. pen., a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare
a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Miercurea Ciuc
cu privire la persoana privată de libertate D.R.
În
baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 s-a constatat
intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa principală de 8 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin.
(1), (2) din vechiul C. pen., aplicate condamnatului D.R. prin sentința penală
nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosar nr. 602/64/2008,
definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție.
În
baza art. 6 alin. (1) C. proc. pen., a fost redusă pedeapsa
principală stabilită în sarcina condamnatului D.R. prin sentința penală nr. 49/F
din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii
de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., de
8 ani închisoare la 7 ani închisoare.
În
conformitate cu decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, rap. la art. 447 alin. (3) C. proc. pen.,
a fost menținută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii
vechi prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de
Apel Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție.
În
baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, s-a dedus din
pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare durata reținerii din 05
februarie 2008 și cea executată, din 24 mai 2013 până la zi și a fost menținută
starea de arest a condamnatului.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei
închisorii nr. 70 din 22 mai 2013 emis de Curtea de Apel Brașov în baza sentinței
penale arătate
mai sus și s-a dispus emiterea unui nou
mandat de executare, în baza prezentei hotărâri.
În
baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare
au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a
reținut că, prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea
de Apel Brașov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr.
1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție condamnatului i-a fost
aplicată o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, în urma contopirii a două pedepse
cu închisoarea, dintre care una de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul
C. pen.
Limitele de pedeapsă prevăzute de legea
nouă, respectiv de art. 205 alin. (1) C. pen. sunt închisoarea de la.1 la 7 ani,
astfel încât pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în baza legii vechi, depășește
maximul special de 7 ani închisoare prevăzut de legea nouă.
Față de cele reținute, s-a constatat că
deveneau incidente disp. art. 6 alin. (1) C. pen., potrivit cărora: "Când după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a
pedepsei închisorii (...) a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară,
sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru
infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim".
În
conformitate cu decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, rap. la art. 447 alin. (3) C. proc. pen.,
a fost menținută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii
vechi prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de
Apel Brașov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705
din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece, urmând pașii indicați
de instanța supremă privind descontopirea pedepselor componente, reducerea pedepsei
potrivit legii noi (de la 8 la 7 ani închisoare) și contopirea acestora potrivit
art. 39 C. pen. (două pedepse a câte 7 ani închisoare fiecare), s-ar ajunge la o
rezultantă de 9,4 ani închisoare, mai mare de cea de 8 ani închisoare aplicată potrivit
legii vechi.
Asupra contestației la executare, Curtea
de Apel Târgu Mureș a reținut că motivele invocate nu se încadrează în cazurile
strict și limitativ prev. de art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen.
Astfel, s-a invocat mai întâi existența
unei nelămuriri la executare, în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,
constând în aceea că nu se cunoaște de unde vine pretinsul spor de pedeapsă, acela
de 1 an închisoare.
Așa cum rezultă din motivarea hotărârii
atacate, petentului nu i-a fost aplicat vreun spor de pedeapsă, ci situația acestuia
a fost analizată în urma sesizării Comisiei din cadrul Penitenciarului Miercurea
Ciuc, în privința incidenței art. 6 C. pen. pentru aplicarea legii penale mai favorabile
după judecarea definitivă a cauzei.
Or, în absența aplicării unui spor de pedeapsă,
nu se poate reține existența unei nelămuriri la executare.
Și al doilea motiv a fost considerat ca
nefondat, respectiv existența unei cauze de micșorare a pedepsei. În mod eronat
susține petentul că, prin sentința nr. 14/CC din 25 aprilie 2014, în cadrul unei
contestații la executare, nu ar fi permisă reindividualizarea judiciară a pedepsei
prin aplicarea pretinsului spor de 1 an închisoare.
Așa cum s-a arătat, hotărârea atacată a
fost pronunțată în urma sesizării Comisiei din cadrul penitenciarului, constituită
în baza H.G. nr. 836/2013 și a fost pronunțată în cadrul procedurii speciale, reglementate
de art. 23 din Legea nr. 255/2013, iar aplicarea art. 6 alin. (1) C. pen. s-a făcut
în conformitate cu cele statuate prin decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție (desigur, cu observațiile cuprinse în considerentele
deciziei penale nr. 1890/2014, prin care a fost respinsă contestația petentului-condamnat),
fără a se face o nouă contopire a pedepselor componente și fără aplicarea vreunui
spor.
De altfel, motivele contestației la executare
au fost invocate și în fața instanței supreme cu ocazia dezbaterilor din 02
iunie 2014, când s-a judecat contestația formulată de petent împotriva sentinței
penale nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 (pag. 2 din decizia nr. 1890/2014).
Așadar, criticile aduse de contestator
nu constituie nici "nelămurire la executare" și nici "cauză de micșorare
a pedepsei" în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) sau d) C. proc. pen.
Împotriva sentinței penale nr. 11 din 21
aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie, la data de 21 aprilie 2015, a formulat contestație contestatorul
D.R., criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Examinând contestația formulată, în baza
actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte
constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen.
contestația împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele
cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre
care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva
altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire
la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția,
grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Astfel, contestația la executare reprezintă
mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute
de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii
penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură
cu aceasta.
Contestatorul D.R. a invocat cazurile prevăzute
de art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., respectiv când se ivește vreo
nelămurire cu privire la hotărârea care se execută și când se invocă o cauză de
micșorare a pedepsei.
Astfel, ceea ce a invocat contestatorul
nu ține de executarea deciziei penale sus-menționate, neconstituind nici nelămuriri
cu privire la respectiva hotărâre și nici vreo împiedicare la executare, în mod
corect instanța fondului apreciind că criticile aduse de contestator nu constituie
nici "nelămurire la executare" și nici "cauză de micșorare a pedepsei"
în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) sau d) C. proc. pen.
În
concret, contestatorul este nemulțumit de faptul că prin sentința
penală nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în
Dosar nr. 33/43/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1890 din 02 iunie 2014
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă sesizarea formulată
de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul
Miercurea Ciuc cu privire la persoana privată de libertate D.R. și, în baza
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, s-a constatat intervenirea legii penale
mai favorabile pentru pedeapsa principală de 8 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul
C. pen., aplicate condamnatului D.R. prin sentința penală nr. 49/F din 18
aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă
prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
iar, în baza art. 6 alin. (1) C. proc. pen., a fost redusă pedeapsa principală stabilită
în sarcina condamnatului D.R. prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012
pronunțată de Curtea de Apel Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de
libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., de 8 ani închisoare
la 7 ani închisoare.
Însă, pentru a se respecta decizia nr.
1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, rap. la
art. 447 alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută pedeapsa rezultantă de 8 ani
închisoare, stabilită potrivit legii vechi prin sentința penală nr. 49/F din 18
aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, definitivă prin decizia penală
nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, deși a fost admisă sesizarea formulată
de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul
Miercurea Ciuc cu privire la condamnatul D.R. și i s-a redus pedeapsa pentru săvârșirea
infracțiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din C. pen.
anterior, de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare, pedeapsa rezultantă a rămas
tot de 8 ani închisoare, acesta fiind motivul pentru care este nemulțumit contestatorul,
acesta solicitând reducerea pedepsei la 7 ani închisoare.
Însă, în mod corect, s-a apreciat că, deși
în hotărârea prin care a fost admisă sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței
aplicării legii penale mai favorabile, se combină etapa evaluării teoretice ce corespunde
legii noi cu menținerea pedepsei rezultante, aplicată potrivit legii vechi, nemaifăcându-se
aplicarea
art. 39 C. pen. întrucât s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă mai mare, se impune
menținerea hotărârii, respectiv a pedeapsei de 8 ani închisoare.
Astfel, după ce s-a constatat că deveneau
incidente disp. art. 6 alin. (1) C. pen., potrivit cărora: "Când după rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii
(...) a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată,
dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită,
se reduce la acest maxim" și s-a redus pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii
de lipsire de libertate de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare deoarece limitele
de pedeapsă prevăzute de legea nouă, respectiv de art. 205 alin. (1) C. pen. sunt
închisoarea de la 1 la 7 ani, astfel încât pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată
în baza legii vechi, depășește maximul special de 7 ani închisoare prevăzut de legea
nouă, instanța a fost nevoită să pună în aplicare dispozițiile deciziei nr. 1
din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În
conformitate cu decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, rap. la art. 447 alin. (3) C. proc. pen.,
a fost menținută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii
vechi prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de
Apel Brașov în Dosar nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705
din 21 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece, urmând pașii indicați
de instanța supremă privind descontopirea pedepselor componente, reducerea pedepsei
potrivit legii noi (de la 8 la 7 ani închisoare) și contopirea acestora potrivit
art. 39 C. pen. (două pedepse a câte 7 ani închisoare fiecare), s-ar fi ajuns la
o pedeapsă rezultantă de 9,4 ani închisoare, mai mare de cea de 8 ani închisoare
aplicată potrivit legii vechi.
În
concluzie, prin aplicarea legii noi ca lege penală mai favorabilă,
deși s-a redus pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în
mod ilegal, ca urmare a aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni, potrivit
cărora la pedeapsa cea mai grea este obligatoriu aplicarea unui spor de 1/3 din
totalul celorlalte pedepse stabilite (art. 39 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.),
s-ar fi ajuns la o situație mai grea pentru condamnatul D.R.
În
consecință, instanța, deși a redus pedeapsa pentru săvârșirea
infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal de la 8 ani la 7 ani închisoare
a păstrat pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare nemaidispunând contopirea pedepselor
și aplicarea sporului de pedeapsă.
De asemenea, în mod corect a constatat
instanța fondului, că motivele contestației la executare au fost invocate și în
fața instanței supreme cu ocazia dezbaterilor din 02 iunie 2014, când s-a judecat
contestația formulată de petent împotriva sentinței penale nr. 14/CC din 25
aprilie 2014, instanța supremă făcând o analiză completă și pertinentă cu privire
la modalitatea de aplicarea a legii penale mai favorabile și a deciziei nr. 1/2014
a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru considerentele arătate mai sus,
având în vedere că criticile aduse de contestator nu constituie nici "nelămurire
la executare" și nici "cauză de micșorare a pedepsei" în sensul
art. 598 alin. (1) lit. c) sau d) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondată,
contestația formulată de condamnatul D.R. împotriva sentinței penale nr. 11 din
21 aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie.
În
baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul
condamnat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestația formulată
de condamnatul D.R. împotriva sentinței penale nr. 11 din 21 aprilie 2015 a Curții
de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă contestatorul condamnat la plata
sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25
RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se
va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 05 iunie 2015.