ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1288/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1288/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 278 din 21 iunie

2013 Tribunalul Harghita a respins cererea de schimbare a încadrării juridice

în infracțiunea prev. de art. 177 C. pen. formulată de inculpată. A admis

cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174

alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în cea prevăzută de art. 174

alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) și d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita.

În baza art. 174

alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și d) și art. 176 alin. (1)

lit. a) C. pen. a condamnat inculpata la 16 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e)

C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit

de grav.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatei.

În baza art. 88 C.

pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive începând cu data de 19 decembrie 2012 la zi.

Inculpata a fost

obligată să plătească 8.992,216 lei cu dobânzile legale aferente cu titlu de

despăgubiri părții civile Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că în data de 23 noiembrie 2013, ora 12:40,

Postul de Poliție Șimonești a fost sesizat către secretara primăriei, M.G. cu

privire la faptul că martorul S.S.Z. trecând pe drumul comunal în fața

imobilului nr. 49 a văzut în livadă, în spatele șurei cadavrul unui nou-născut

de sex feminin, fără îmbrăcăminte, cu cordonul ombilical atașat, fără membre

inferioare și superioare.

După ce a fost

identificată inculpata, aceasta a declarat că la data de 14 noiembrie 2012, în

timp ce era singură acasă - cei 4 copii ai ei fiind plecați la școală - a

născut la domiciliu, neasistată medical și crezând că fătul este mort, l-a dus

și l-a îngropat în curtea locuinței, de unde probabil a fost dus de câini în

locul unde a fost găsit.

Din raportul

medico-legal de necropsie a rezultat că moartea copilului a fost violentă,

cauza medicală a morții fiind exsangvinarea în urma unei hemoragii externe după

amputarea traumatică a membrelor superioare și inferioare. Leziunile traumatice

a membrelor superioare și inferioare s-au putut produce prin tăiere-despicare cu

un obiect cu un obiect tăietor-despicător, posibil topor puțin ascuțit, iar

leziunea regiunii lombare drepte cu un instrument tăietor-înțepător - cuțit,

briceag sau similar. S-a stabilit că între leziunile traumatice și deces există

o cauzalitate directă, necondiționată.

S-a reținut că

inculpata nu a recunoscut fapta, aceasta afirmând că, a născut acasă, dar a

susținut că fătul s-a născut mort, din această cauză l-a îngropat și membrele

i-au fost mâncate de câinii care l-au dezgropat.

Susținerile ei au fost

infirmate de concluziile raportului medico-legal, prin care s-a concluzionat că

nou-născutul s-a născut viu și a fost viabil, precum și din constatarea că

membrele nou-născutului au fost tăiate.

Inculpata a mai

declarat că anterior nașterii a fost bolnavă și nu și-a dat seama efectiv că

naște, nou-născutul căzând în vasul de toaletă.

În apărare inculpata

a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de

pruncucidere susținând că a fost tulburată de naștere.

Această cerere nu a

putut fi primită, având în vedere faptul că inculpata a ascuns că era gravidă,

iar potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, inculpata nu

prezenta tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de

apreciere critică a conținutului faptelor sale. Avea discernământul păstrat în

raport cu fapta comisă și nu s-a putut reconstitui existența unor tulburări

psihice pricinuite de naștere în sensul unei psihoze post-partum a unei psihoze

de lactație sau stare delirantă în legătură directă cu nașterea.

S-a reținut că fapta

inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit

de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) și d) și

art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., încadrare solicitată și de parchet față de

încadrarea juridică inițială.

La individualizarea

pedepsei instanța a avut în vedere gravitatea și pericolul social al faptei

comise, dar și împrejurarea că inculpata nu avea antecedente penale și

conștientizarea consecințelor comiterii faptei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și

inculpata B.M.

Prin Decizia penală

nr. 57/A din 02 decembrie 2013 Curtea de Apel Târgu Mureș, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva Sentinței

penale nr. 278 din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Harghita. A

desființat parțial hotărârea atacată și în rejudecare, în baza art. 71 C. pen,

a interzis inculpatei B.M., pe durata executării pedepsei principale stabilită

de prima instanță și exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. d) C. pen.,

ca pedeapsă accesorie. În baza art. 174 alin. (1) teza finală, art. 175 alin.

(1) teza finală și art. 176 alin. (1) teza finală C. pen. rap. la art. 65 C.

pen., a aplicat inculpatei, ca pedeapsă complementară, și interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. d) C. pen, pe o durată de 5 ani. Au fost

menținute celelalte dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin

prezentei decizii.

În temeiul art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen, a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpata-apelantă B.M. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 381

alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen, a dedus din pedeapsa aplicată

durata arestării preventive din 21 iunie 2013 până la zi. În baza art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen, a menținut starea de arest preventiv a

inculpatei.

A fost respinsă

cererea de revocare, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen, apelanta inculpată a fost obligată la plata

cheltuielilor judiciare.

Pentru a decide

astfel, curtea a reținut că sub aspectul stării de fapt, care a fost corect

reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe

parcursul desfășurării procesului penal în faza de urmărire penală și în fața

primei instanțe - hotărârea instanței de fond nu comportă niciun fel de

critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, respectiv la

respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice, la condamnarea

inculpatei-apelante și a stabilirii modalității de executare a pedepsei în

regim de detenție.

Pentru a face o

asemenea apreciere, instanța de control judiciar a considerat că din conținutul

materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că

inculpata se face vinovată de comiterea faptei penale în modalitatea descrisă,

chiar dacă aceasta a avut o atitudine oscilantă privind săvârșirea faptei.

Asupra primului motiv

de recurs, respectiv acela al greșitei încadrări juridice dată faptei prin

actul de sesizare, Curtea a reținut că potrivit art. 177 C. pen., pruncuciderea

constă în uciderea copilului nou-născut, săvârșită imediat după naștere de

către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere.

Stabilirea

"stării de tulburare pricinuită de naștere", în sensul art. 177 C.

pen, se face prin efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, prin

care să se constate că, în condițiile concrete în care a săvârșit fapta,

inculpata s-a aflat sub imperiul unei astfel de stări.

În cauză s-au

efectuat un raport de primă expertiză medico-legală psihiatrică și completare

la acest raport, prin care s-a concluzionat că inculpata nu prezintă tulburări

psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a

conținutului faptelor sale, că aceasta are discernământul păstrat în raport cu

fapta pentru care este cercetată și nu se pot reconstitui existența unor

tulburări psihice pricinuite de naștere în sensul unei psihoze post-partum, a

unei psihoze de lactație sau stare delirantă, în legătură cu nașterea

respectivă.

Curtea a apreciat că

atâta timp cât, în urma examenului medico-legal de specialitate, nu s-a atestat

științific existența unei stări psihologice produsă în timpul nașterii și

determinată de aceasta, fapta inculpatei nu poate fi încadrată în infracțiunea

de pruncucidere, ci constituie omor deosebit de grav.

Numărul mare de copii

pe care îi are inculpata și starea materială precară, pot fi de natură a

influența psihicul inculpatei, constituind mobiluri ale săvârșirii faptei, fără

semnificația juridică a unor tulburări pricinuite de naștere, așa cum se

prevede în art. 177 C. pen.

Având în vedere

modalitatea concretă, în care a acționat inculpata, respectiv și-a ascuns

sarcina, s-a retras în casă și a născut neasistată, precum și probele

științifice, potrivit cărora copilul s-a născut viu și era viabil, durata

vieții extrauterine a fost de circa 12 - 24 ore, leziunile traumatice a

membrelor superioare și inferioare s-au putut produce prin tăiere-despicare cu

un obiect tăietor-despicător (posibil topor puțin ascuțit), iar leziunea

regiunii lombare drepte cu un instrument tăietor-înțepător (cuțit, briceag sau

similar), nu au putut fi primite apărările inculpatei potrivit cărora fătul ar

fi fost dezgropat de animale, sau că l-ar fi tăiat întâmplător cu o sapă.

Moartea victimei a

fost una violentă, cauza medicală a morții fiind exsangvinarea în urma unei

hemoragii externe după amputarea traumatică a membrelor superioare și

inferioare, iar între leziunile traumatice și decesul copilului există

cauzalitate directă necondiționată.

Chiar dacă textul

legii nu arată ce se înțelege prin cruzimi, în acord cu judecătorul fondului,

și Curtea a apreciat că amputarea pe rând a membrelor superioare și inferioare,

prin folosirea unui topor, iar apoi, cu un briceag sau cuțit, producerea unei

leziuni în regiunea lombară dreaptă, a provocat chinuri și suferințe grele,

relativ prelungite în timp.

Și din punct de

vedere subiectiv există acest element circumstanțial, deoarece modalitatea în

care a acționat inculpata, arată că aceasta a știut că provoacă victimei

chinuri grele și prelungite, acceptând producerea acestor suferințe.

Așadar, Curtea a

constatat că încadrarea juridică stabilită de prima instanță este cea corectă,

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpată fiind

nefondată.

Pornind de la

încadrarea juridică, respectiv art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c),

d) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen, analizând cel de-al doilea motiv de

apel privind reindividualizarea pedepsei aplicate, Curtea a constatat că prima

instanță a făcut o corectă apreciere și o justă aplicare a criteriilor prev. de

art. 72 C. pen, reținând gravitatea și pericolul social al faptei comise, dar

și împrejurarea că inculpata nu are antecedente penale, conștientizarea

consecințelor faptei, fără însă a-i reține circumstanțele atenuante prev. de

art. 74 lit. a), c) C. pen. Lipsa antecedentelor penale nu este un argument

suficient, în lipsa altor probe, de a se reține circumstanța atenuantă prev. de

art. 74 lit. a) C. pen, iar nerecunoașterea inculpatei și atitudinea oscilantă

manifestată de aceasta, inclusiv în cursul judecății cauzei în apel, în fața

evidenței celor întâmplate, nu-i poate fi reținută nici circumstanța atenuantă

prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

Lipsa antecedentelor

penale se reflectă însă în stabilirea pedepsei orientate către minimul special

prevăzut de lege, pedeapsă care, în lipsa oricărei circumstanțe atenuante, nu

poate fi coborâtă sub acest minim.

Sintetizând cele de

mai sus, Curtea a constatat că pedeapsa aplicată inculpatei a fost corect

individualizată ca și cuantum, iar ca modalitate de executare, detenția este

singura formă care poate fi aplicată.

Faptul că inculpata

nu are soț, ori concubinul acesteia este plecat în străinătate, că mai are

acasă patru copii lângă care vrea să revină cât de repede, că și-a iubit

copiii, nu reprezintă argumente care să convingă instanța că o pedeapsă

coborâtă sub minimul special ar fi de natură să ducă la atingerea scopului

prev. de art. 52 C. pen.

În privința pedepsei

accesorii și celei complementare, prima instanță a omis să interzică inculpatei

și drepturile prev. de art. 64 lit. d) C. pen.

Analizând motivele de

recurs ale parchetului, Curtea a reținut că, potrivit art. 176 C. pen, omorul

deosebit de grav se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoarea de la

15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Conform art. 65 C.

pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este

obligatorie, dacă pedeapsa principală stabilită, este închisoarea de cel puțin

2 ani, în cazul în care aplicarea pedepsei complementare este prevăzută de

lege.

În prezentul dosar,

instanța a aplicat inculpatei B.M. o pedeapsă de 16 ani închisoare pentru

infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 C. pen., fără a

aplica și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părintești,

prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen.

Interzicerea

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen. se

impune în cazul comiterii unor infracțiuni asupra minorilor, care îl fac pe

inculpat, pentru o perioada, incompatibil cu calitatea de părinte, tutore sau

curator.

În prezentul dosar,

așa cum a rezultat probele administrate în cauză, inculpata a dat dovadă de o

cruzime extremă, aceasta fiind în stare să își ucidă propriul făt, născut viu

și viabil, să îi secționeze membrele, ulterior îngropând cadavrul în grădină.

S-a apreciat că,

interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) C. pen., se impuneau a fi

aplicate alături de interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, ținând

seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei,

de persoana inculpatei (care a ascuns sarcina și a preferat să ucidă pruncul

nou-născut în loc să îl dea spre adopție, sau să întrerupă sarcina în termenul

legal dacă nu îl dorea) și de interesele copiilor acesteia.

De asemenea, Curtea a

constatat că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive se

mențin și în prezent, iar revocarea arestului preventiv sau înlocuirea acestei

măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, așa cum a solicitat

apărătorul inculpatei, nu este oportună la acest moment.

Împotriva acestei

decizii inculpata a declarat recurs, solicitând, în esență, aplicarea

dispozițiilor art. 5 C. pen., schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

prev. de art. 200 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni corespunzătoare raportat

la circumstanțele reale ale faptei și la circumstanțele personale ale inculpatei.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru

următoarele considerente:

Prioritar se constată

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, având în vedere data pronunțării

deciziei recurate, respectiv 2 decembrie 2013, ulterioară intrării în vigoare a

legii mai sus menționate.

Recurenta inculpată a

invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., apreciind că faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, astfel

că a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de pruncucidere.

Instanța de recurs

reține că susținerea inculpatei privind greșita încadrare juridică a faptei

pentru care a fost condamnată reprezintă o reiterare a cererii de schimbare a

încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea

de pruncucidere.

Starea de fapt astfel

cum a fost stabilită de instanța de fond și confirmată de instanța de apel, a

relevat că inculpata B.M., la data de 14 noiembrie 2012, în timp ce era singură

acasă - cei 4 copii ai ei fiind plecați la școală - a născut la domiciliu,

neasistată medical un făt viu căruia i-a amputat mâinile și picioarele și

despicat regiunea lombară, după care l-a îngropat în curtea locuinței.

În urma necropsiei

medico-legale s-a stabilit că moartea fătului a fost violentă, existând, între

leziunile traumatice și deces o cauzalitate directă, necondiționată.

De asemenea,

inculpata a fost expertizată, atât raportul de primă expertiză medico-legală

psihiatrică cât și completarea la acest raport, au concluzionat că inculpata nu

prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de

apreciere critică a conținutului faptelor sale, că aceasta are discernământul

păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetată și nu se pot reconstitui

existența unor tulburări psihice pricinuite de naștere în sensul unei psihoze

post-partum, a unei psihoze de lactație sau stare delirantă, în legătură cu

nașterea respectivă.

Pentru a fi reținută

infracțiunea de pruncucidere, astfel cum era reglementată de dispozițiile art.

177 C. pen. inculpata ar fi trebuit să sufere o tulburare pricinuită de

naștere, adică o disoluție a funcțiilor conștiinței care depășește prin

gravitatea și intensitatea ei tulburarea acceptabilă sau normală, suportată de

către majoritate mamelor, instalându-se spontan ca urmare a unor condiții de

excepție intervenite în procesul nașterii.

Este adevărat că,

fiind o formă atenuantă a omorului, pruncuciderea se realizează sub aspectul

laturii obiective ca și omorul și anume, printr-o activitate de ucidere, iar în

plus sub aspectul laturii subiective, ambele infracțiuni se săvârșesc cu

intenție directă sau indirectă.

Deosebirea dintre

infracțiunea de omor și cea de pruncucidere constă în starea psihică a

făptuitoarei în momentul comiterii faptei. În cazul pruncuciderii, intenția

este spontană: ea se formează sub imperiul stării de tulburare pricinuită de

naștere și se execută simultan sau în intervalul de timp cât persistă această

stare. Nu pot fi considerate asemenea tulburări pricinuite de naștere

tulburările specifice nașterii, care încetează odată cu nașterea și nici

manifestările emoțional-afective determinate de stările conflictuale în care se

găsește mama care nu-și dorește copilul. Tulburările pricinuite de naștere pe

care le-a avut în vedere legiuitorul sunt numai tulburările de natură

psiho-patologică, tulburările anormale, maladive provocate de diverși factori

nocivi. Pentru stabilirea unei asemenea stări de tulburare este necesară

efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se constate că, în

condițiile concrete în care a săvârșit fapta, mama s-a aflat sub imperiul unei

asemenea stări.

Or, atât raportul de

primă expertiză medico-legală psihiatrică cât și completarea la acest raport,

au concluzionat că inculpata nu prezintă tulburări psihice.

Față de concluziile

rapoartelor medico-legale efectuate în cauză, de modalitatea concretă, în care

a acționat inculpata, respectiv și-a ascuns sarcina, s-a retras în casă și a

născut neasistată, având în vedere și probatoriul administrat în cauză se

constată că încadrarea juridică a faptei, astfel cum a fost stabilită de

instanța de fond, este corectă, fapta întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de omor deosebit de grav.

În aceste condiții,

cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de

grav în infracțiunea de pruncucidere este nefondată.

Recurenta inculpată,

prin intermediul apărătorului său a solicitat aplicarea legii penale mai

favorabile și reindividualizarea pedepsei.

În cazul în care de

la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit

una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În speță, de la data

pronunțării deciziei din apel, 02 decembrie 2013 și până la data soluționării

recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de

față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp, a fost abrogat

Codul penal anterior și a intrat în vigoare un alt C. pen.

În aceste condiții,

în examinarea legii incidente cu privire la acuzațiile formulate față de

inculpat, Înalta Curte urmează să analizeze:

modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor

de care sunt acuzați (în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta

mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate

retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică);

produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și

consecințele la data judecării recursului (în examinarea acestui criteriu, se

va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și

circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată

faptei).

Influența

modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale

infracțiunilor pentru care este acuzat:

Astfel inculpata a

fost condamnată pentru infracțiunea prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin.

(1) lit. c) și d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Art. 174 C. pen.

anterior

Uciderea unei

persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor

drepturi.

Tentativa se

pedepsește.

Art. 175 alin. (1)

lit. c) și d)

Omorul săvârșit în

vreuna din următoarele împrejurări:

a) (...);

b) (...);

c) asupra soțului sau

unei rude apropiate;

d) profitând de

starea de neputință a victimei de a se apăra;

(...),

se pedepsește cu

închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Tentativa se

pedepsește.

Art. 176 alin. (1)

lit. a) C. pen.

Omorul săvârșit în

vreuna din următoarele împrejurări:

a) prin cruzimi;

(...)

se pedepsește cu

detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea

unor drepturi.

Tentativa se

pedepsește.

Art. 188 noul C. pen.

Omorul

(1) Uciderea unei

persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea

exercitării unor drepturi.

(2) Tentativa se

pedepsește.

Art. 189 - Omorul

calificat

(1) Omorul săvârșit

în vreuna dintre următoarele împrejurări:

(...)

h) prin cruzimi,

se pedepsește cu

detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea

exercitării unor drepturi.

(2) Tentativa se

pedepsește.

Art. 199 - Violența

în familie

(1) Dacă faptele

prevăzute în art. 188, art. 189 și art. 193 - 195 sunt săvârșite asupra unui

membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează

cu o pătrime.

Se observă că atât

noua cât și vechea lege incriminează omorul săvârșit prin cruzimi asupra unei rude

aflată în neputință de a se apăra, legiuitorul sancționând cu închisoarea

conduita infractorului.

Însă, în noua

reglementare, legiuitorul a extins sfera de incriminare în materia violenței în

familie prin mărirea paletei de subiecți pasivi prin noua definiție a noțiunii

de membru de familie în art. 177 noul C. pen., precum și prin lărgirea paletei

de infracțiuni cuprinse în infracțiunea complexă de violență în familie: omor,

omor calificat, loviri sau alte violențe, vătămarea corporală și lovirile sau vătămările

cauzatoare de moarte.

Astfel, dacă sub

imperiul Codului penal anterior fapta inculpatei întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1)

lit. c) și d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și este sancționată cu

închisoarea de la 15 - 25 ani, noua lege incriminează fapta inculpatei în

dispozițiile art. 188 - 189 lit. h) și art. 199 din noul C. pen., cu

specificarea că limitele de pedeapsă se majorează. Ca atare se constată o

agravare a sistemului sancționator.

În aceste condiții

Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpata

B.M. împotriva Deciziei penale nr. 57/A din 02 decembrie 2013 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va deduce

din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reținerii și arestării preventive de

la 19 decembrie 2012 la 11 aprilie 2014 și va obliga recurenta la plata cheltuielilor

judiciare conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva Deciziei penale nr.

57/A din 02 decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatei, durata reținerii și arestării preventive de la 19

decembrie 2012 la 11 aprilie 2014.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 aprilie 2014.

Procesat

de GGC - NN