ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3003/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3003/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă

nr.

443 din

24

februarie

2006, pronunțată în

Dosarul nr.

7087/C/2005, modificată prin

încheierea din 3

mai

2006 de îndreptare a

erorilor

materiale,

Tribunalul Caraș

Severin

a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Primăria municipiului Reșița prin

primar împotriva pârâtului

M.I.

și a dispus exproprierea pentru cauză

de utilitate publică a terenurilor situate în

Țerova,

înscrise

în

C.F.,

Țerova

,

livadă în Slatina de 2

.

374 mp.

A dispus întabularea

dreptului de proprietate obținut asupra acestui teren.

A disjuns capătul de

cerere privind acordarea despăgubirilor și cererea de intervenție în interes

propriu formulată de SC C.S.R. SA.

Pentru judecata

acestor din urmă cereri s-a înregistrat la Tribunalul Caraș Severin Dosarul nr.

3314/115/2006.

Prin acțiune, reclamanta

Primăria Reșița, prin primar, a solicitat constatarea exproprierii pentru cauză

de utilitate publică a terenului înscris în C.F., Țerova, proprietatea

pârâtului M.I. (în calitate de moștenitor al lui J.R.P.) și acordarea

despăgubirilor cuvenite la valoarea propusă, respectiv la 4,03 euro (155.490

lei)/mp.

În cauză a formulat

cerere de intervenție în interes propriu SC C.S.R. SA, prin care a arătat că pe

terenul în litigiu, alături de alte terenuri în aceeași zonă, care au fost

expropriate de stat în baza Decretului nr. 302/1983, a construit U.C.C., iar

terenurile se află în administrarea sa.

Prin sentința civilă nr.

1046 din 28 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3314/115/2006, Tribunalul

Caraș-Severin a admis acțiunea formulată de reclamanta Primăria Reșița prin

primar împotriva pârâtului M.I. și i-a acordat pârâtului despăgubiri de 41.760

euro, reprezentând valoarea de circulație a terenului situat în Reșița, Țerova,

întabulat în C.F. Țerova, în suprafață de 994 mp și 1.094 mp, în total 2.088

mp.

A respins cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC T.M.K. SA Reșița

(fostă SC C.S.R. SA Reșița).

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că terenurile situate în zona Reșița - Țerova

au făcut obiectul interesului statului încă din anul 1983, când prin decret s-a

aprobat amplasarea în afara perimetrului constructibil al municipiului Reșița a

unor obiecte din cadrul obiectivului de investiții denumit „Uzina cocsochimică,

bateriile 4-5, inclusiv lucrări de apărare împotriva inundațiilor a platformei

Țerova”.

Potrivit adreselor din

30 noiembrie 2005, emise de către Primăria Reșița, terenurile din zona Țerova

sunt declarate ca obiectiv de interes public sub denumirea „Zona industrială

Valea Țerovei”.

În baza constatării

exproprierii pentru cauză de utilitate publică, printre care și terenurile din

C.F., Țerova, potrivit adresei din 2005 a Consiliului Local al Municipiului

Reșița s-a declanșat procedura administrativă pentru declararea utilității publice

a terenurilor în cauză.

Drept urmare,

Consiliul Local al Municipiului Reșița a întocmit memoriu justificativ pentru

declararea ca obiectiv de utilitate publică a lucrării denumită „Reabilitare

zonă industrială Valea Țerovei - Reșița”, iar Consiliul Județean Caraș-Severin,

potrivit Dispoziției nr. 7/2005, a aprobat dispozițiile înscrise în procesul

verbal pentru consemnarea rezultatului cercetării prealabile în vederea

declarării utilității publice a lucrării de interes local.

Prin adresa din 2005,

Municipiul Reșița prin primar, l-a notificat pe pârât și a confirmat că livada

din Slatina, în suprafață de 994 mp și livada din Slatina, în suprafață de 1.094

mp au fost declarate de utilitate publică în temeiul Hotărârii Consiliului

Județean nr. 3/2005.

Prin cererea de

intervenție în interes propriu, SC C.S.R. SA, în prezent cu noua denumire SC

T.M.K. SA, a solicitat să se constate că în baza Decretului de expropriere nr. 302/1983,

terenul în litigiu trecea în administrarea directă a C.S. Reșița, iar în anul

1990 aceste terenuri au fost cuprinse în patrimoniul C.S.R., motiv pentru care

a folosit terenul netulburat perioadă lungă de timp, sens în care a solicitat a

se respinge acțiunea.

În ceea

ce privește capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, instanța a

reținut că despăgubirea propusă de către reclamant este de 4,03 euro/mp.

Potrivit art.

23 din Legea nr. 33/1994 modificată, Tribunalula constatat că instanța verifică

dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru expropriere, motiv pentru

care va stabili cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită părții.

Referitor

la cuantumul sumei propusă de către reclamantă, tribunalul a reținut că aceasta

nu a fost acceptată de către moștenitorului pârâtului, motiv pentru care,

potrivit art. 25 din același act normativ, a dispus numirea unui expert de

specialitate, care a stabilit o valoarea mai mare decât cea propusă, respectiv

o valoare de 20 euro/mp.

Tribunalul

a reținut că suma stabilită prin raportul de expertiză contabilă este

întemeiată, că expertul a ținut cont de valoarea de circulație a imobilului, de

caracteristicile zonei evaluate și faptul că reclamanta nu a formulat

obiecțiuni, ci a solicitat a se avea în vedere suma impusă la data introducerii

acțiunii, care se ridică la valoarea de 4,03 euro/mp.

În

consecință, tribunalul a admis acțiunea formulată de către reclamantă, în

sensul că a acordat despăgubiri pârâtului moștenitor M.I. în cuantum de 41.760

euro, reprezentând valoarea de circulație a terenurilor situate în loc. Reșița,

Țerova, intabulat în C.F., Țerova, în suprafață de 994 mp și respectiv 1.094

mp, în total 2.088 mp.

Cererea de

intervenție a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că intervenienta,

prin extrasele de carte funciară depuse la dosar, nu a dovedit că ar fi fost titulara

vreunui drept de proprietate și nici că ar fi folosit terenul conform

dispozițiilor Legii nr. 33/1994.

Împotriva sentinței

civile nr. 1046 din 28 iunie 2012 a Tribunalului Caraș-Severin a declarat apel

în termenul legal reclamanta Primăria Reșița, prin primar.

Prin Decizia civilă nr.

201 din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul formulat de

reclamanții Consiliul Local și primarul municipiului Reșița și a schimbat

sentința apelată, în sensul că a redus valoarea despăgubirilor cuvenite

pârâtului M.I. la suma de 13.314,24 euro sau echivalentul în lei la data plății

efective.

A menținut în rest

sentința apelată.

În termen legal, împotriva

acestei decizii au declarat recurs primarul municipiului Reșița și pârâtul M.I.

Prin Decizia civilă nr.

3457/115/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

declarate de reclamanții primarul municipiului Reșița, Consiliul local al

municipiului Reșița și de pârâtul M.I. A casat decizia atacată și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de casare a reținut că instanța de apel a redus

cuantumul despăgubirii cuvenite pârâtului bazându-se pe un contract de vânzare-cumpărare

întocmit în 2009 și nu în 2012, când a fost efectuat raportul de expertiză la

fond și când s-a judecat și cererea de apel, precum și pe prețul cu care

reclamanta a concesionat alte terenuri, criterii care sunt străine de cele

statuate prin art. 26 din Legea nr. 33/1994. Mai mult, calculul despăgubirii

s-a făcut eronat, în sensul că instanța de apel s-a raportat la o suprafață de

teren mai mare decât cea expropriată, respectiv la o suprafață de 3.082 mp și

nu de 2088 mp, cât este în realitate

suprafața

expropriată.

Cât timp

instanța de apel,

în pronunțarea

soluției, nu a respectat

reperul

temporal consacrat de

art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, nu a exercitat un rol activ și a omis

să răspundă

apărărilor

pârâtului invocate prin întâmpinarea formulată în cauză, care vizau faptul că

reclamanta a solicitat, prin cererea de apel să se ia în considerare, în

stabilirea despăgubirilor, prețul unui teren pe care se află o uzină

cocso-chimică, cu o situație diferită de cea a terenului expropriat, decizia

recurată este nelegală, a concluzionat Înalta Curte.

În rejudecare, având în

vedere dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., precum și cele ale art. 295

alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus efectuarea unui raport suplimentar

de expertiză, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr.

33/1994.

Prin Decizia civilă nr.

71/A din data de 21mai 2014 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis

apelul declarat de reclamanta Primăria Reșița prin primar împotriva sentinței

civile nr. 1046 din 28 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin.

A schimbat, în parte,

hotărârea atacată, în sensul că a redus la 31.946 euro (sau echivalentul în lei

la data plății) cuantumul despăgubirilor la care are dreptul pârâtul M.I.

A obligat pârâtul la

plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.500 lei, reprezentând cheltuielile

de judecată în apel.

Pentru a adopta

această soluție instanța de rejudecare a avut în vedere următoarele

considerente:

Pârâtului M.I. i-au

fost expropriate terenurile de 994 mp, respectiv de 1.094 mp înscrise în C.F. Țerova.

Propunerea formulată

de reclamantă prin acțiunea din care derivă și prezentul dosar, în ceea ce

privește despăgubirile cuvenite pârâtului, a fost de 4,03 euro/mp.

Prima instanță a numit

o comisie de experți conform cerințelor art. 25 din Legea nr. 33/1994, care

însă nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 la stabilirea despăgubirilor, acesta fiind și unul dintre motivele

pentru care instanța de casare a dispus rejudecarea cauzei.

În rejudecare,

instanța a dispus efectuarea unui raport suplimentar de expertiză cu

respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul

despăgubirilor urmând să fie calculat prin metoda comparației directe cu

tranzacții ale unor terenuri similare celui expropriat.

Nici experții, care

au făcut demersuri în acest sens, și nici părțile în proces nu au fost însă în

măsură să obțină contracte de vânzare- cumpărare ale unor terenuri similare,

din aceeași zonă. Deși există oferte pentru vânzări ale unor terenuri din zonă,

nu există cerere.

În această situație,

experții au estimat valoarea de piață a terenurilor expropriate prin metoda

bonității, având în vedere și ofertele de terenuri găsite pe piața imobiliară

locală a municipiului Reșița.

Conform calculului

cuprins în anexa nr. 1 a raportului suplimentar de expertiză, valoarea de

circulație a terenului de 2.088 mp este de 31.946 euro, fiind luat în

considerare prețul de 15,30 euro/mp.

La această sumă instanța

a redus despăgubirile acordate reclamantului de prima instanță.

S-a reținut că nu pot

fi acordate despăgubirile calculate de experți pentru prejudiciul (dauna)

cauzată expropriatului, întrucât nu a fost dovedit un astfel de prejudiciu.

Pârâtul M.I. nu a

făcut dovada că urmărește să achiziționeze un alt teren similar celui

expropriat și că s-a adresat unei agenții imobiliare în acest sens.

De asemenea, nu a

făcut dovada faptului că terenul respectiv a fost cultivat și că începând din

anul 2006 a fost împiedicat să-l mai cultive și astfel nu a mai obținut

venituri.

Față de aceste

considerente, instanța de apel a admis apelul declarat de reclamanta Primăria

Reșița prin primar, împotriva sentinței civile nr. 1046 din 28 iunie 2012,

pronunțată de Tribunalul Caraș Severin; a schimbat în parte hotărârea atacată,

în sensul că a redus la 31.946 euro (sau echivalentul în lei la data plății)

cuantumul despăgubirilor la care are dreptul pârâtul M.I.; a menținut hotărârea

atacată în privința respingerii cererii de intervenție în interes propriu

formulată de intervenienta SC T.M.K. SA.

În baza art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a

sumei de 4.500 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Consiliul local al municipiului Reșița, reclamantul

municipiului Reșița prin primar și pârâtul M.I.

Deși separat promovate,

recursurile declarate de Consiliul local al municipiului Reșița și de reclamantul

municipiului Reșița prin primar, conțin critici identice, după cum urmează:

- În urma

soluționării litigiului, în rejudecarea apelurilor formulate de către Consiliul

local al municipiului Resița și primarul municipiului Reșița, instanța de apel

a dispus doar admiterea apelului declarat de Primăria municipiului Reșița prin

primar, iar în ceea ce privește apelul Consiliului local al municipiului Reșița,

instanța de apel a omis să se pronunțe, nefăcând absolut nici o referire la

acesta prin decizia pronunțată;

- Valoarea terenului

estimată și stabilită de către experții tehnici judiciari numiți în cauză nu

este o valoare justă, ci una pur ipotetică, stabilirea acesteia realizându-se

în contradicție cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Față de

actele depuse la dosar, respectiv ofertele de vânzare vizând terenuri similare

existente pe piața imobiliară din municipiu Reșița, valoarea stabilită de către

experții tehnici judiciari este exagerat de mare.

- În contextul pieței

imobiliare din municipiul Reșița, prețul de 4,03 euro/mp. reprezintă un preț

real și serios pentru terenul expropriat, cel reținut de instanța de apel fiind

unul exagerat.

În consecință, recurenții

au solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii recurate cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii

atacate, în sensul admiterii recursului și stabilirea despăgubirilor ce se

cuvin pârâtului la valoarea de 4,03 euro/mp., respectiv valoarea de 8.414,64

euro pentru întreaga suprafață a ternului de 2.088 mp.

În recursul său pârâtul

M.I. a susținut incidența în

cauză a motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a

formulat următoarele critici:

În mod greșit

instanța de apel a admis apelul Primăriei municipiului Reșița prin primar,

reducând cuantumul despăgubirilor la suma de 31.946 euro, obligându-l totodată

pe pârât la plata în favoarea apelantei a sumei de 4.500 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată în apel.

Subliniază că în mod

greșit s-a reținut de către instanța de apel împrejurarea că nu pot fi acordate

despăgubirile calculate de experți pentru prejudiciul cauzat de expropriere,

urmare a faptului că acest prejudiciu nu a fost dovedit.

Apreciază că obligarea

sa la plata cheltuielilor de judecată în apel, nu este legală. Raportat la

obiectul cauzei, această dispoziție excede principiilor Legii nr. 33/1994 și

jurisprudenței C.E.D.O., plata cheltuielilor de judecată fiind în sarcina exclusivă

a expropriatorului.

În consecință,

solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în

sensul obligării intimatelor la plata către pârât a sumei de 40.434 euro,

precum și a cheltuielilor de judecată efectuate cu soluționarea prezentului

litigiu.

Analizând recursurile

deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele:

de Consiliul local al municipiului Reșița.

În cauza supusă

analizei, decizia tribunalului nu a fost atacată cu apel de către Consiliul local

al municipiului Reșița, care nici nu a fost parte în proces, motiv pentru care,

urmează a se respinge, ca inadmisibil, recursul acestuia.

de reclamantul municipiului Reșița prin primar.

Critica vizând

nerespectarea

dispozițiilor art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 este nefondată, pentru

următoarele considerente:

Prin suplimentul

raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în fața instanței de apel,

conform îndrumărilor de casare, experții au estimat valoarea de piață a terenurilor

expropriate prin metoda bonității, având totodată în vedere și ofertele de

terenuri găsite pe piața imobiliară locală a municipiului Reșița, întrucât nu

existau date referitoare la tranzacții cu imobile similare, pe raza aceluiași

teritoriu administrativ.

Atâta vreme cât în

cauză nici experții și nici părțile în proces nu au fost în măsură să obțină

contracte de vânzare - cumpărare ale unor terenuri similare, din aceeași zonă,

deși s-au făcut demersuri în acest sens, s-a constatat, conform calculului

cuprins în anexa nr. 1 a raportului suplimentar de expertiză, că valoarea de

circulație a terenului de 2088 mp este de 31.946 euro, fiind luat în considerare

prețul de 15,30 euro/mp, cu indicarea criteriului avut în vedere.

Acestea au fost

datele de care au dispus experții, iar lipsirea de proprietate a pârâtului nu

se putea face decât cu plata unei despăgubiri, așa cum prevede art. 481 C. civ.

(în vigoare la data respectivă) și art. 1 din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce privește susținerea

potrivit căreia instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la apelul Consiliului

Local al municipiului Reșița, Înalta Curte Constată că nu poate fi primită,

întrucât așa cum s-a arătat mai sus, această parte nu a declarat calea de atac

a apelului.

Drept urmare,

recursul declarat de reclamantul municipiului Reșița prin primar urmează a fi

respins, ca nefondat.

de pârâtul M.I.

Cu privire la critica

referitoare la neacordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat de

expropriere, este de reținut că pârâtul M.I. nu a formulat apel în cauză,

această susținere fiind formulată omisso medio, direct în recurs și nu poate fi

primită.

Referitor la critica

privind cheltuielile de judecată la care pârâtul a fost obligat, Înalta Curte

constată că este fondată având în vedere că reclamantul municipiului Reșița

prin primar este partea care a ocazionat declanșarea procedurii judiciare.

Potrivit art.

38 din Legea nr. 33/1994 „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea

procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor

judecătorești se suportă de expropriator.”

Obligația

de plată a cheltuielilor de judecată care se fundamentează pe ideea de culpă

procesuală este reglementată de art. 274 C. proc. civ.

În

coliziunea dintre cele două texte legale are prioritate dispoziția din legea

specială, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant.

Or,

dispoziția aplicabilă din Legea nr. 33/1994 stabilește în mod expres și

neechivoc în sarcina expropriatorului obligația de a plăti, în procedura

exproprierii unui bun imobil, inclusiv cheltuielile efectuate înaintea

instanțelor judecătorești.

Pârâtul M.I.,

în calitate de persoană expropriată, și-a făcut apărările de rigoare în cadrul

procedurii inițiate de reclamantul expropriator, iar suma acordată cu titlu de

cheltuieli de judecată, în cuantum de 45.00 lei, reprezintă onorariul pentru suplimentul

de expertiză încuviințat în cauză de către instanța de judecată.

Având în vedere

textele legale mai sus enunțate, suma de

4.500 lei nu i se poate imputa pârâtului,

această sumă reprezentând cheltuieli de judecată efectuate pe parcursul

procedurii exproprierii, astfel cum este reglementată de legea specială

aplicabilă în cauză.

Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

dmite recursul declarat de pârâtul M.I., va modifică, în parte, decizia, în

sensul că va înlătură obligația acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

Cu aplicarea

art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., recurentul reclamant municipiului Reșița prin primar va fi obligat

la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către

recurentul pârât M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de Consiliul local al municipiului Reșița împotriva Deciziei

nr. 71/A din data de 21 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul municipiului Reșița prin primar împotriva aceleiași

decizii.

Admite recursul

declarat de pârâtul M.I. împotriva aceleiași decizii.

Modifică, în parte,

decizia, în sensul că înlătură obligația pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Obligă pe recurentul reclamant

municipiului

Reșița prin primar la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, către recurentul pârât M.I..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2014.