ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2823/2014

Asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, la data de 13 decembrie 2013,

pârâta SC S.E.O. SRL Timișoara

a

declarat apei împotriva sentinței civile nr. 911 din 10 decembrie 2013

pronunțată de Tribunalul Timiș.

Prin Încheierea de ședință din 23

aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă,

pronunțată în Dosarul nr. 5547/30/2009*,

instanța a recalificat calea de atac incidență în cauză ca fiind recursul,

având în vedere dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ. și a amânat judecata

cauzei la data de 27 mai 2014 pentru constituirea legală a completului de

recurs.

La termenul

din 27 mai 2014, apărătorul pârâtei SC S.E.O. SRL Timișoara a invocat excepția

privind greșita recalificare a căii de atac, precizând că, la termenul din 23

aprilie 2014, completul de apel, în mod eronat a recalificat calea de atac din

apel în recurs.

Prin

încheierea de ședință din 27 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția a Il-a

civilă,

pronunțată în Dosarul

nr. 5547/30/2009*, instanța a respins, ca nefondată, excepția privind greșita

recalificare a căii de atac din apel în recurs și a menținut calea de atac dată

prin încheierea din 23 aprilie 2014.

Împotriva

încheierii de ședință din 27 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara,

secția a II-a civilă, a declarat

recurs pârâta SC S.E.O. SRL, întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte,

la termenul din 22 octombrie 2014, a invocat; din oficiu, excepția

înadmisibilității recursului a cărei analiză este prioritară în raport de

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepție pe care o va admite și

va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele care succed.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă

decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac

prevăzute delege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se

obține reformarea sau retractarea unei hotărâri

judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din

Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o

hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea

acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Dreptul

de a exercita o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul

lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac

împotriva aceleiași hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în

aceeași cale de atac.

Recursul

este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict

și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii

atacate cu regulile de drept.

Art. 299

alin. (1) C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile date iară drept de apel, cele

date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor

organe jurisdicționale sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2)

sunt aplicabile în mod corespunzător".

Potrivit art. 282

C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate tace apel sau

recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt

cursul judecății.

În speță,

recurenta a declarat recurs împotriva unei încheieri prin care instanța,

învestită cu soluționarea unei căi de atac exercitată ca apel și recalificată

ca recurs, a respins, ca nefondată, excepția privind greșita recalificare a

căii de atac din apel în recurs și a menținut calea de atac dată prin

încheierea din 23 aprilie 2014.

Potrivit

codului de procedură civilă, toate încheierile care preced hotărârea și au ca

scop să pregătească soluționarea pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele

dintre acestea pot conține dispoziții pur premergătoare (încheierii

preparatorii) care nu leagă instanța (art. 268 alin. (2) C. proc. civ.) sau,

dimpotrivă, pot conține soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului

care leagă instanța (încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate

reveni asupra celor hotărâte (art. 268 alin. (3) C. proc. civ.).

Consecința

practică a unei astfel de reglementări constă, printre altele, în aceea că

încheierile premergătoare, indiferent de felul lor (încheieri preparatorii sau

încheieri interlocutorii) nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul.

Recursul declarat împotriva hotărârii se socotește că a fost făcut și împotriva

încheierilor premergătoare (art. 299 C. proc. civ.).

Prin

urmare, încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală și vor fi

supuse recursului numai odată cu aceasta.

În consecință,

recursul împotriva încheierii prin care s-a recalificat calea de atac nu poate

fi promovat decât odată cu fondul, fiind vorba de o încheiere premergătoare,

interlocutorie, care este supusă, cu privire la căile de atac, regimului

juridic prevăzut de art. 282 alin. (2) C. proc. civ., fiind susceptibilă de a

fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea, câtă vreme este vorba de o

încheiere care nu întrerupe cursul judecății

.

Având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de pârâta SC S.E.O. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC S.E.O. SRL împotriva Încheierii din

27 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul

nr. 5547/30/2009*.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2014.