ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1236/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 16 mai 2013, reclamantul D.G. a solicitat , în contradictoriu cu pârâta Casa județeană de pensii Buzău , obligarea pârâtei să accepte adeverințele privind grupa de muncă, eliberate de SC A. SA Buzău, necesare în vederea pensionării. Tribunalul Buzău - Secția I civilă, prin sentința nr. 970 din 16 septembrie 2013, a respins acțiunea formulată de reclamant. Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 1448 din 08 decembrie 2014 , a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamantul D.G.

În considerentele deciziei s-a reținut că, din verificarea actelor dosarului, a rezultat că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21 ianuarie 2014, când judecarea apelului fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I și alin. (2) C. proc. civ., dată de la care dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților. Având în vedere că în pricina de față, de la data de 21 ianuarie 2014, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, s-a admis excepția și s-a constatat că a intervenit perimarea cererii de apel.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul D.G., solicitând admiterea căii de atac, cu consecința rejudecării cauzei, fără a indica, în concret, critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată și fără a invoca vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamantul își exprimă nemulțumirea în legătură cu modul de soluționare a cauzei. Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 ianuarie 2015. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 16 martie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 16 martie 2015, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 21-22 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentului și intimatei. Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Analizând recursul formulat, prin raportare la criticile invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc.

civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”, iar alin. (2) al art. 416 C. proc. civ. arată că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. De asemenea, potrivit art. 420 C. proc. Civ., perimarea se poate constata și din oficiu. În cauza de față, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21 ianuarie 2014, când Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a dispus suspendarea judecării apelului pentru lipsa nejustificată a părților, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I și alin. (2) C. proc.

civ., dată de la care dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților. Ulterior, prin Decizia nr. 1448 din 08 decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamantul D.G. Se constată că, în mod legal, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la perimare, cererea de apel fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare. Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de desistare de la judecată.

În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac. Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva Deciziei nr. 1448 din 08 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva Deciziei nr. 1448 din 08 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2015.