ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1236/2015

Asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea

introdusă la data de 16 mai 2013,

reclamantul

D.G.

a solicitat

,

în contradictoriu cu

pârâta

Casa județeană de pensii Buzău

, obligarea pârâtei să accepte adeverințele privind grupa

de muncă, eliberate de SC A. SA Buzău, necesare în vederea pensionării.

Tribunalul Buzău -

Secția I civilă, prin sentința nr. 970 din 16 septembrie 2013, a respins

acțiunea formulată de reclamant.

Curtea de Apel

Ploiești, secția I civilă, prin Decizia

nr. 1448 din 08 decembrie 2014

, a constatat

perimată cererea de apel formulată de reclamantul

D.G.

În considerentele

deciziei s-a reținut că, din verificarea actelor dosarului, a rezultat că

ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21 ianuarie 2014, când

judecarea apelului fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților,

conform art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I și alin. (2) C. proc. civ., dată de la

care dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților.

Având în vedere că în

pricina de față, de la data de 21 ianuarie 2014, cauza a rămas în nelucrare mai

mult de 6 luni din vina părților și nu poate fi reținut niciun motiv de

suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, s-a admis excepția și

s-a constatat că a intervenit perimarea cererii de apel.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamantul D.G., solicitând admiterea căii

de atac, cu consecința rejudecării cauzei, fără a indica, în concret, critici

de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată și fără a invoca vreunul din

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, reclamantul își exprimă nemulțumirea în legătură cu modul de

soluționare a cauzei.

Cererea de recurs a

fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26

ianuarie 2015.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a procedat, la data de 16 martie 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru,

constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ.,

a dispus, prin rezoluția din 16 martie 2015, comunicarea raportului părților,

pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art.

493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor

aflate la filele 21-22 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității

în principiu a recursului a fost comunicat recurentului și intimatei.

Părțile nu au depus

puncte de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin.

(4) C. proc. civ.

Analizând recursul

formulat, prin raportare la criticile invocate, Înalta Curte constată că acesta

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”, iar alin.

(2) al art. 416 C. proc. civ. arată că termenul de perimare curge de la ultimul

act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

De asemenea, potrivit

art. 420 C. proc. Civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

În cauza de față,

ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21 ianuarie 2014, când Curtea

de Apel Ploiești, secția I civilă, a dispus suspendarea judecării apelului pentru

lipsa nejustificată a părților, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I și alin.

(2) C. proc. civ., dată de la care dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6

luni, din vina părților.

Ulterior, prin Decizia

nr. 1448 din 08 decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a

constatat perimată cererea de apel formulată de reclamantul D.G.

Se constată că, în

mod legal, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) C.

proc. civ. referitoare la perimare, cererea de apel fiind perimată de drept, ca

o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității

judiciare.

Ca atare, perimarea

apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în

soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de

desistare de la judecată.

În definirea

perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente

esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra

căilor de atac.

Prin urmare, având în

vedere considerentele expuse, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul D.G. împotriva Deciziei nr. 1448 din 08 decembrie 2014 a Curții de

Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva Deciziei nr. 1448 din

08 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2015.