ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3417/2014

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Obiectul

cauzei

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 1066 din 8 octombrie 2013 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată

de doamna C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București,

de eliberare din funcția de procuror și numirea în funcția de judecător la Judecătoriile

sectoarelor 2, 6, 1 sau 3 București.

Anterior, prin Hotărârea nr. 500 din 28 mai 2013,

secția pentru Judecători a constat îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru

numirea în funcția de judecător a doamnei C.M., procuror la Parchetul de pe lângă

Judecătoria sectorului 3 București, fiind sesizat Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii cu cererea de numire în funcția de judecător formulată de petentă.

La adoptarea Hotărârii nr. 1066/2013 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii au fost avute în vedere atât locurile vacante

la Judecătoriile unde s-a solicitat numirea, cât și volumul de muncă de la Parchetul

de pe lângă Judecătoriei sectorului 3 care s-a situat cu mult peste media națională,

vacantarea unui post fiind de natură să accentueze situația dificilă cu care se

confrunta unitatea de parchet la care funcționează d-na procuror C.M.

Recursul exercitat în cauză

Prin recursul formulat de recurenta C.M., în condițiile

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii,

cu modificările și completările ulterioare, s-a solicitat anularea Hotărârii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1066 din 8 octombrie 2013; obligarea Consiliului

Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să fie admisă cererea de

numire în funcția de judecător la una din judecătoriile 1, 2, 3, 5 sau 6 București,

la data existenței unui post vacant și să propună Președintelui României numirea

în funcția de judecător la una din instanțele respective.

În motivarea recursului, recurenta arată că prin

Hotărârea nr. 1066/2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a reținut

„artificial” încărcătura foarte mare la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului

3 București în condițiile în care conducerea unității de parchet a dat aviz favorabil

la cererea de transfer.

De asemenea și două din judecătoriile de sector

la care s-a solicitat numirea, au dat aviz favorabil având în vedere posturile vacante.

La data formulării cererii de numire în funcția

de judecător, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București erau ocupate

toate posturile prevăzute în schema de personal, motiv pentru care plecarea unui

procuror nu ar fi generat dificultăți de funcționare a instituției. Recurenta arată

că la nivelul parchetelor de pe lângă judecătoriile de sector au fost admise cereri

de delegări la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București sau Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, aspect care denotă faptul că un parchet de sector poate

funcționa în lipsa unui procuror pe o perioadă scurtă de timp.

În plus, Plenul Consiliul Superior al Magistraturii

nu a respectat Hotărârea nr. 718/2013 prin care a stabilit că cererile procurorilor

de numire în funcția de judecător să fie discutate după sesiunea de transfer a judecătorilor

din luna iulie, modul în care a procedat fiind arbitrar.

Practica de principiu a Consiliul Superior al

Magistraturii de a acorda prioritate cererilor de transfer ale judecătorilor față

de cererile de numire formulate de procurori ar putea avea unele derogări în condițiile

în care au fost admise cereri de transfer la doar câteva luni de zile după absolvirea

examenului de capacitate.

Consiliul Superior al Magistraturii, ar trebui

să aibă în vedere opțiunea fiecăruia pentru o profesie sau alta, iar numărul mare

de dosare ar trebui să reprezinte un criteriu favorabil.

În esență, se apreciază că Hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 1066 din 8 octombrie 2013 a fost emisă cu „exces de

putere”, puterea decizională a instituției având caracter discreționar, independent

de criterii obiective sau considerente de oportunitate pe care trebuie să le îndeplinească

orice act administrativ.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii,

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

ținând cont de faptul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea

realizării scopului și atribuțiilor sale, a avut în vedere, la momentul soluționării

cererilor de numire în funcția de judecător, asigurarea unui echilibru între interesul

general și interesele de ordin personal.

Având în vedere necesitatea unei bune organizări

și funcționări a instanțelor judecătorești și a parchetelor, în raport cu numărul

de dosar/procuror, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că prin

admiterea cererii formulate de recurentă, ar putea periclita activitatea Parchetului

de pe lângă Judecătoria sectorului 3.

Rațiunea pentru care cererea d-nei procuror a

fost respinsă poate fi ușor decelată, fiind menționate criteriile avute în vedere

la adoptarea hotărârii, respectiv volumul mare de activitate la Parchetul de pe

lângă Judecătoria sectorului 3 București, lipsa posturilor vacante la Judecătoria

sectorului 1 și 3 București și avizul nefavorabil al Judecătoriei sectorului 6 București.

Dispozițiile legale ce reglementează instituția

numirii din funcția de procuror în funcția de judecător și, respectiv judecător

în funcția de procuror, au caracter supletiv ce nu creează în mod automat un drept,

respectiv o obligație a Consiliului Superior al Magistraturii în acest sens, ci

doar o vocație rămânând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii să

dispună cu privire la cererile de numire în funcția de procuror sau de judecător.

Consiliul Superior al Magistraturii și-a exercitat

dreptul de apreciere în limitele competențelor stabilite de lege, recursul formulat

în cauză fiind nefondată.

În raport de dispozițiile art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, intimata a depus la dosar actele ce au stat la baza emiterii

Hotărârii respective.

Hotărârea instanței de recurs

Raportat la actele și lucrările dosarului se constată

că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost investită conform art. 29 alin.

(7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu recursul

formulat de d-na. C.M., ce are ca obiect anularea Hotărârii nr. 1066 din 8

octombrie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost

respinsă cererea acesteia de eliberare din funcția de procuror la Parchetul de le

lângă Judecătoria sectorului 3 București și, numirea în funcția de judecător la

una din Judecătoriile sectoarelor 2, 6, 1 sau 3 București.

Analizând considerentele hotărârii recurate, raportat

la pretinsele aspecte de nelegalitate expuse de recurentă dar și la prevederile

legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză nu subzistă

motive de nelegalitate care să aducă la anularea hotărârii recurate.

În exercitarea controlului de legalitate asupra

hotărârii recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a se raporta la

imperativul principiului priorității interesului public în raporturile de drept

administrativ, evaluând deopotrivă interesul public pe care Consiliul Superior al

Magistraturii are obligația să-l ocrotească, conform art. 41 din Legea nr. 317/2004

și conținutul dreptului sau interesul legitim prevăzut, care ar putea fi vătămat

printr-o hotărâre vizând cariera de judecător și procuror.

Este de remarcat că din motivarea Hotărârii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1066/2013 rezultă, contrar celor afirmate

de recurentă, că au fost respectate prevederile legale incidente.

Potrivit dispozițiilor art. 22 și 23 din Regulamentul

privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea, numirea

judecătorilor și procurorilor în alte funcții, precum și numirea judecătorilor în

funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător „La soluționarea cererilor

de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor

fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului

de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor

vacante și al posturilor temporar vacante, la instanțele ori parchetele implicate

și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectuată în funcția de judecător sau

procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care

se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv

parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecător/procuror/specializările

complementare, vechimea în cadrul secțiilor/completului corespunzător specializării

precum și disponibilitatea de a activa în altă secție/complet decât cele corespunzătoare

specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu

cerințele acestuia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soțului sau soției;

- distanța dintre domiciliul și sediul instanței

sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile

reale de navetă, inclusiv timpul alocat acesteia;

- starea de sănătate și situația familiară”.

Raportat la dispozițiile legale arătate, se reține

că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat și evaluat atât volumul

de activitate și încărcătura pe procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria

sectorului 3 București unde funcționează d-na. C.M., cât și la Judecătoriile la

care s-a solicitat numirea ca judecător, ținând cont și de avizele emise de instanțele

și parchetele implicate.

Aceste mențiuni reprezintă constatarea unor modalități

obiective, demonstrând evaluarea și motivarea respingerii cererii recurentei, de

numire în funcția de judecător, hotărârea recurată fiind legală, fără a se putea

reține excesul de putere invocat de recurentă.

Cererea recurentei a fost analizată de Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii prin raportare la mai multe criterii dintre

cele aplicabile, evaluarea globală fiind realizată de Plen conform prerogativelor

legale conferite potrivit art. 61 din Legea nr. 303/2004 republicată, iar îndeplinirea

condițiilor legale pentru numirea din funcția de procuror în funcția de judecător

nu constituie pentru solicitanți un drept ci doar o vocație.

În virtutea competențelor cu caracter constituțional,

în materia gestionării carierei judecătorilor și procurorilor Consiliul Superior

al Magistraturii are o libertate de apreciere extinsă în ceea ce privește stabilirea

politicii de resurse umane în sistemul judiciar.

Respectând însă principiul egalității, trebuie

recunoscut dreptul Consiliul Superior al Magistraturii, ca și autoritate administrativă

cu competența în gestionarea carierei judecătorilor și procurorilor, de a aprecia

dacă și în ce măsură diferențele între situații similare în alte privințe, justifică

diferențele de tratament juridic în soluționarea unor cereri de numire în funcție.

Stare de discriminare invocată de recurentă în

raport de cererile de delegare la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București sau Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism nu constituie motiv de nelegalitate.

Nu poate fi reținută nici critica vizând nerespectarea

propriilor hotărâri de către Consiliul Superior al Magistraturii în sensul că prin

Hotărârea nr. 718 din 27 iunie 2013 s-a stabilit ca cererile procurorilor de numire

în funcția de judecător să se analizeze după sesiunea de transfer din luna iulie,

cererile de numire fiind analizate în luna octombrie, în condițiile în care, politica

de resurse umane în sistemul judiciar este stabilită de Consiliul Superior al Magistraturii

în virtutea competențelor sale cu suport constituțional.

Concluzionând, Înalta Curte reține că nu sunt

întemeiate criticile recurentei, hotărârea atacată fiind temeinică și legală în

privința cererii de numire în funcția de judecător formulată de dna procuror C.M.,

astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 29 din Legea

nr. 317/2004 se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de C.M. împotriva

Hotărârii nr. 1066 din 08 octombrie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie

2014.