ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3417/2014

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cauzei Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii Prin Hotărârea nr. 1066 din 8 octombrie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de doamna C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București, de eliberare din funcția de procuror și numirea în funcția de judecător la Judecătoriile sectoarelor 2, 6, 1 sau 3 București. Anterior, prin Hotărârea nr. 500 din 28 mai 2013, secția pentru Judecători a constat îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător a doamnei C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București, fiind sesizat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu cererea de numire în funcția de judecător formulată de petentă.

La adoptarea Hotărârii nr. 1066/2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost avute în vedere atât locurile vacante la Judecătoriile unde s-a solicitat numirea, cât și volumul de muncă de la Parchetul de pe lângă Judecătoriei sectorului 3 care s-a situat cu mult peste media națională, vacantarea unui post fiind de natură să accentueze situația dificilă cu care se confrunta unitatea de parchet la care funcționează d-na procuror C.M.

Recursul exercitat în cauză Prin recursul formulat de recurenta C.M., în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, s-a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1066 din 8 octombrie 2013; obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să fie admisă cererea de numire în funcția de judecător la una din judecătoriile 1, 2, 3, 5 sau 6 București, la data existenței unui post vacant și să propună Președintelui României numirea în funcția de judecător la una din instanțele respective. În motivarea recursului, recurenta arată că prin Hotărârea nr. 1066/2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a reținut „artificial” încărcătura foarte mare la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București în condițiile în care conducerea unității de parchet a dat aviz favorabil la cererea de transfer.

De asemenea și două din judecătoriile de sector la care s-a solicitat numirea, au dat aviz favorabil având în vedere posturile vacante. La data formulării cererii de numire în funcția de judecător, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București erau ocupate toate posturile prevăzute în schema de personal, motiv pentru care plecarea unui procuror nu ar fi generat dificultăți de funcționare a instituției. Recurenta arată că la nivelul parchetelor de pe lângă judecătoriile de sector au fost admise cereri de delegări la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sau Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, aspect care denotă faptul că un parchet de sector poate funcționa în lipsa unui procuror pe o perioadă scurtă de timp.

În plus, Plenul Consiliul Superior al Magistraturii nu a respectat Hotărârea nr. 718/2013 prin care a stabilit că cererile procurorilor de numire în funcția de judecător să fie discutate după sesiunea de transfer a judecătorilor din luna iulie, modul în care a procedat fiind arbitrar. Practica de principiu a Consiliul Superior al Magistraturii de a acorda prioritate cererilor de transfer ale judecătorilor față de cererile de numire formulate de procurori ar putea avea unele derogări în condițiile în care au fost admise cereri de transfer la doar câteva luni de zile după absolvirea examenului de capacitate. Consiliul Superior al Magistraturii, ar trebui să aibă în vedere opțiunea fiecăruia pentru o profesie sau alta, iar numărul mare de dosare ar trebui să reprezinte un criteriu favorabil.

În esență, se apreciază că Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1066 din 8 octombrie 2013 a fost emisă cu „exces de putere”, puterea decizională a instituției având caracter discreționar, independent de criterii obiective sau considerente de oportunitate pe care trebuie să le îndeplinească orice act administrativ. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, ținând cont de faptul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea realizării scopului și atribuțiilor sale, a avut în vedere, la momentul soluționării cererilor de numire în funcția de judecător, asigurarea unui echilibru între interesul general și interesele de ordin personal.

Având în vedere necesitatea unei bune organizări și funcționări a instanțelor judecătorești și a parchetelor, în raport cu numărul de dosar/procuror, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că prin admiterea cererii formulate de recurentă, ar putea periclita activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3. Rațiunea pentru care cererea d-nei procuror a fost respinsă poate fi ușor decelată, fiind menționate criteriile avute în vedere la adoptarea hotărârii, respectiv volumul mare de activitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București, lipsa posturilor vacante la Judecătoria sectorului 1 și 3 București și avizul nefavorabil al Judecătoriei sectorului 6 București.

Dispozițiile legale ce reglementează instituția numirii din funcția de procuror în funcția de judecător și, respectiv judecător în funcția de procuror, au caracter supletiv ce nu creează în mod automat un drept, respectiv o obligație a Consiliului Superior al Magistraturii în acest sens, ci doar o vocație rămânând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile de numire în funcția de procuror sau de judecător. Consiliul Superior al Magistraturii și-a exercitat dreptul de apreciere în limitele competențelor stabilite de lege, recursul formulat în cauză fiind nefondată. În raport de dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimata a depus la dosar actele ce au stat la baza emiterii Hotărârii respective.

Hotărârea instanței de recurs Raportat la actele și lucrările dosarului se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost investită conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu recursul formulat de d-na. C.M., ce are ca obiect anularea Hotărârii nr. 1066 din 8 octombrie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea acesteia de eliberare din funcția de procuror la Parchetul de le lângă Judecătoria sectorului 3 București și, numirea în funcția de judecător la una din Judecătoriile sectoarelor 2, 6, 1 sau 3 București. Analizând considerentele hotărârii recurate, raportat la pretinsele aspecte de nelegalitate expuse de recurentă dar și la prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză nu subzistă motive de nelegalitate care să aducă la anularea hotărârii recurate.

În exercitarea controlului de legalitate asupra hotărârii recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a se raporta la imperativul principiului priorității interesului public în raporturile de drept administrativ, evaluând deopotrivă interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească, conform art. 41 din Legea nr. 317/2004 și conținutul dreptului sau interesul legitim prevăzut, care ar putea fi vătămat printr-o hotărâre vizând cariera de judecător și procuror. Este de remarcat că din motivarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1066/2013 rezultă, contrar celor afirmate de recurentă, că au fost respectate prevederile legale incidente.

Potrivit dispozițiilor art. 22 și 23 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător „La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: - volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante, la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; - vechimea efectuată în funcția de judecător sau procuror; - vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; - vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; - specializarea judecător/procuror/specializările complementare, vechimea în cadrul secțiilor/completului corespunzător specializării precum și disponibilitatea de a activa în altă secție/complet decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acestuia; - domiciliul solicitantului; - locul de muncă al soțului sau soției;

- distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul alocat acesteia; - starea de sănătate și situația familiară”. Raportat la dispozițiile legale arătate, se reține că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat și evaluat atât volumul de activitate și încărcătura pe procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București unde funcționează d-na. C.M., cât și la Judecătoriile la care s-a solicitat numirea ca judecător, ținând cont și de avizele emise de instanțele și parchetele implicate. Aceste mențiuni reprezintă constatarea unor modalități obiective, demonstrând evaluarea și motivarea respingerii cererii recurentei, de numire în funcția de judecător, hotărârea recurată fiind legală, fără a se putea reține excesul de putere invocat de recurentă.

Cererea recurentei a fost analizată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin raportare la mai multe criterii dintre cele aplicabile, evaluarea globală fiind realizată de Plen conform prerogativelor legale conferite potrivit art. 61 din Legea nr. 303/2004 republicată, iar îndeplinirea condițiilor legale pentru numirea din funcția de procuror în funcția de judecător nu constituie pentru solicitanți un drept ci doar o vocație. În virtutea competențelor cu caracter constituțional, în materia gestionării carierei judecătorilor și procurorilor Consiliul Superior al Magistraturii are o libertate de apreciere extinsă în ceea ce privește stabilirea politicii de resurse umane în sistemul judiciar.

Respectând însă principiul egalității, trebuie recunoscut dreptul Consiliul Superior al Magistraturii, ca și autoritate administrativă cu competența în gestionarea carierei judecătorilor și procurorilor, de a aprecia dacă și în ce măsură diferențele între situații similare în alte privințe, justifică diferențele de tratament juridic în soluționarea unor cereri de numire în funcție. Stare de discriminare invocată de recurentă în raport de cererile de delegare la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sau Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu constituie motiv de nelegalitate.

Nu poate fi reținută nici critica vizând nerespectarea propriilor hotărâri de către Consiliul Superior al Magistraturii în sensul că prin Hotărârea nr. 718 din 27 iunie 2013 s-a stabilit ca cererile procurorilor de numire în funcția de judecător să se analizeze după sesiunea de transfer din luna iulie, cererile de numire fiind analizate în luna octombrie, în condițiile în care, politica de resurse umane în sistemul judiciar este stabilită de Consiliul Superior al Magistraturii în virtutea competențelor sale cu suport constituțional. Concluzionând, Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile recurentei, hotărârea atacată fiind temeinică și legală în privința cererii de numire în funcția de judecător formulată de dna procuror C.M., astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. raportat la art. 29 din Legea nr. 317/2004 se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația formulată de C.M. împotriva Hotărârii nr. 1066 din 08 octombrie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.