ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 876/2015

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 681 din

22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, s-a respins cererea

reclamantei SC Z.C.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul Cabinetului de avocatură

M.M., având ca obiect obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 637.170,15 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a constatat că, în speță nu sunt dovedite condițiile

răspunderii civile delictuale prevăzute de dispozițiile art. 1357 din noul C.

civ. (aplicabil speței dat fiind faptul că fapta ilicită invocată, înaintarea cererii

în anulare, a avut loc la data de 7 noiembrie 2011).

Astfel, deși se

susține că înaintarea cererii în anulare are caracter ilicit, instanța de fond a

constatat că pârâtul a inițiat un demers procesual deschis de legiuitor prin

art. 13 din O.U.G. nr. 119/2007, în baza unui contract de asistență juridică

din 4 noiembrie 2011 depus la Dosarul nr. 2649/1371/2011, în care se consemnează

împuternicirea acestuia de a redacta și semna cererea în anulare, pe acest contract

fiind aplicată ștampila societății S.B.A. Olanda sucursala Târgu-Mureș, care creează

prezumția de legalitate a acestuia.

Instanța de fond

a învederat faptul că, în baza informațiilor furnizate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul

Mureș, s-a constatat că P.I.C. nu are calitatea de reprezentant al debitoarei, însă

reclamanta nu a dovedit că această împrejurare era cunoscută de pârât, care astfel

a acționat în fraudarea intereselor sale împreună cu numitul P.I.C. Or, potrivit

art. 14 alin. (2) din noul C. civ. „buna-credință se prezumă până la proba contrară”.

Reclamanta nu a dovedit intenția pârâtului de a-i frauda interesele prin introducerea

cu rea-credință a unei cererii în anulare, cunoscând că împuternicirea primită nu

este dată de reprezentantul societății debitoare.

Pe de altă parte,

instanța de fond observă că reclamanta a invocat ca prejudiciu valoarea creanței

de 637.170,15 RON recunoscute prin ordonanța din 24 august 2011 pronunțată în Dosarul

nr. 2092/1371/2011 de Tribunalul Comercial Mureș, creanță la acoperirea căreia a

fost obligată debitoarea S.B.A. Olanda Sucursala Târgu-Mureș, fără însă a dovedi

că nu a fost posibilă recuperarea acelei creanțe după ce instanța a constat nulitatea

cererii în anulare care susține că a stopat executarea.

Instanța de fond

a observat că chiar și în situația în care ar fi fost dovedit caracterul ilicit

al faptei pârâtului de a fi înaintat cererea în anulare, reclamanta nu era îndreptățită

să solicite obligarea acestuia la plata sumei de 637.170,15 RON decât în situația

în care ar fi dovedit, fără putință de tăgadă, că se află în imposibilitatea obiectivă

de a se îndestula în baza titlurilor executorii de la S.B.A. Olanda Sucursala Târgu-Mureș,

respectiv SC C.A. SA în caz contrar, reclamanta ar obține două titluri executorii

pentru aceeași creanță (chiar dacă în baza unor temeiuri diferite). Singurul prejudiciu

pe care l-ar fi putut invoca reclamanta, dacă s-ar fi dovedit caracterul ilicit

al faptei pârâtului, ar fi fost cel dat de întârziere în executarea hotărârilor

mai sus menționate, eventual dobânda legală sau alt prejudiciu creat de indisponibilizarea

temporară a sumei ce putea fi executată în lipsa cererii în anulare.

Instanța de fond

a subliniat faptul că în lipsa caracterului ilicit al faptei și, ca atare, și a

legăturii de cauzalitate cu prejudiciul invocat, nu poate face aplicarea dispozițiilor

art. 1381 din noul C. civ., invocat de reclamantă.

Curtea de Apel

Târgu-Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 229/A din 11 iunie 2014 a respins cererea de repunere în termenul de apel, formulată

de reclamanta SC Z.C.S. SRL și în consecință a respins ca tardiv formulat apelul

declarat de reclamanta de SC Z.C.S. SRL.

În argumentarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență că motivele invocate de apelantă

în susținerea cererii de repunere în termen nu se circumscriu dispozițiilor art.

103 alin. (1) C. proc. civ. (aplicabil în cauză raportat la data introducerii cererii,

15 mai 2012), aspectele legate de necomunicarea sentinței atacate fiind în fapt

cauze care împiedică chiar curgerea termenului pentru exercitarea căii de atac,

față de prevederile art. 102 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de apel

examinând hotărârea atacată prin prisma excepției de tardivitate, a constatat că

sentința civilă nr. 681 a fost comunicată apelantei la data de 24 iulie 2013 prin

afișare, la sediul indicat chiar de apelanta reclamantă prin cererea de chemare

în judecată, respectiv București, str. M.I.C., conform dovezii aflate la dosar fond.

S-a menționat

faptul că atât la Judecătoria Târgu-Mureș, cât și la Tribunalul Mureș, reclamanta

apelantă a fost citată la acest sediu, indicat chiar de către ea și nici un moment

aceasta nu a înțeles să facă vreo mențiune cu privire la indicarea greșită a sediului,

denumirea străzii de C. în loc de C1, acest fapt fiind menționat pentru prima dată

în cererea de repunere în termenul de apel.

Or, reține instanța

de apel, în condițiile în care partea însăși a indicat această adresă pentru efectuarea

procedurilor de citare și a omis să solicite instanțelor rectificarea unei eventuale

erori materiale strecurate la momentul redactării cererii de chemare în judecată,

actele de procedură se consideră a fi legal comunicate la sediul indicat de parte,

în sensul dispozițiilor art. 98 C. proc. civ.

În concluzie,

instanța de apel a reținut că sentința a fost comunicată la data de 24 iulie 2013,

iar apelul a fost înregistrat la data de 7 aprilie 2014 (depus la oficiul poștal

la data de 4 aprilie 2014) apelanta a depășit termenul prevăzut imperativ de

art. 284 alin. (1) C. proc. civ. și pe cale de consecință, potrivit art. 103 C.

proc. civ. față de acesta a operat decăderea din dreptul de a mai formula apel,

astfel fiind sancționată pasivitatea de care a dat dovadă în exercitarea dreptului

de a exercita o cale de atac prevăzută de lege.

Împotriva acestei

decizii reclamanta SC Z.C.S. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea

motivului de recurs invocat, recurenta după o prezentare a situației de fapt și

redarea unor fragmente din considerentele deciziei recurate, a arătat, în esență,

că din lecturarea dovezii de comunicare, rezultă fără cuviință de tăgadă că această

comunicare s-a făcut în București. Str. I.C., iar nu I.C1. așa cum corect se precizează

și în adresa ce însoțește dovada de comunicare.

Recurenta susține

că nevalabilitatea actului de procedură al comunicării este incompatibilă cu dispozițiile

art. 103 alin. (2) C. proc. civ., pentru că, dacă actul de procedură al comunicării

hotărârii judecătorești este lovit de nulitate, rezultă că acesta nu are aptitudinea

de a declanșa în mod valabil curgerea termenului de declarare a apelului, consecința

fiind că partea ar fi fost în termen legal de formulare a apelului, în absența unei

comunicări valabile a hotărârii primei instanțe.

Totodată, susține

recurenta, prin decizia recurată instanța de apel i-a încălcat dreptul de a-și putea

exercita calea de atac și nu a luat în considerare faptul că în toate cererile formulate

a precizat sediul corect și anume: București, str. M.I.C1.

Recurenta consideră

că instanța se contrazice reținând prin decizie că de fapt s-a indicat un sediu

procesual ales, dar nu au fost respectate dispozițiile art. 98 C. proc. civ. și

anume indicarea persoanei desemnate cu primirea actelor de procedură, deși în toate

cererile formulate se menționează „cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat

T.G.L., din București, sector 2” existând relații cu privire atât la sediul procesual

ales cât și la persoana desemnată cu primirea actelor de procedură.

Pentru aceste

motive recurenta a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate ținând

cont de toate aspectele precizate.

Înalta Curte,

analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs,

constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai

pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Criticile recurentei

vizând greșita respingere a cererii de repunere în termen și a apelului ca tardiv

formulat nu pot fi reținute.

Potrivit art.

103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea

oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care

legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare

mai presus de voința sa.

Contrar susținerilor

recurentei, în speță, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

art. 103 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 284 alin. (1) C.

proc. civ., apreciind ca fiind nefondată cererea reclamantei de repunere în termenul

de apel și constatând tardivitatea declarării căii de atac.

Astfel, se constată

că, normele procedurale stabilesc ca regulă generală că apelul trebuie exercitat

de partea interesată în termenul de 15 zile, prevăzut de dispozițiile art. 284 alin.

(1) C. proc. civ., care se calculează de la momentul comunicării hotărârii. Termenul

prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac este unul imperativ, astfel că,

nerespectarea acestuia atrage decăderea părții din dreptul de a mai declara apel.

În situația în

care partea, totuși, promovează calea de atac cu nerespectarea termenului legal

imperativ, sancțiunea va fi respingerea apelului ca tardiv declarat, excepția tardivității

fiind o excepție peremptorie dirimantă.

În speță, se constată

că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale evocate,

pronunțând o hotărâre legală, în contextul în care sentința apelată a fost comunicată

reclamantei la data de 24 iulie 2013, fapt ce rezultă din procesul-verbal de comunicare

al hotărârii, aflat la dosar fond, iar calea de atac a apelului a fost promovată

la data de 4 aprilie 2014, așa cum reiese din data aplicării ștampilei de către

Oficiul Poștal pe plicul aflat la dosar apel.

Prin urmare, termenul

de apel, calculat în concordanță cu prevederile legale, respectiv art. 284 (1) și

art. 101 alin. (1) C. proc. civ., a început să curgă la data de 24 iulie 2013 și

s-a epuizat la data de 9 august 2013, astfel că apelul declarat de reclamantă la

data de 4 aprilie 2014, corect a fost respins ca tardiv formulat, având în vedere

caracterul imperativ al termenului de exercitare a căii de atac.

Față de considerentele

expuse, aserțiunile recurentei privind faptul că pe documentul de comunicare a sentinței

s-a trecut „C” în loc de „C1”, nu are nici o relevanță sub aspectul vicierii procedurii

de comunicare, întrucât, așa cu corect a reținut și instanța de apel, reclamanta

prin acțiunea introductivă a indicat adresa sediului ca fiind în „M.I.C.” și nu

„C1” și pe parcursul derulării procesului la instanța de fond nu a înțeles să facă

vreo mențiune cu privire la indicarea greșită a sediului.

Astfel fiind,

în condițiile în care partea însăși a indicat această adresă pentru efectuarea procedurilor

de citare, fără a solicita rectificarea adresei indicate actele de procedură au

fost îndeplinite cu respectarea dispozițiilor art. 98 C. proc. civ., instanța de

apel făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Este de reținut

că în speță prin cereri depuse la instanța de fond privind depunerea taxei judiciare

de timbru, de solicitare de probe sau concluziile scrise s-a indicat sediul procesual

ales însă prin aceste cereri nu s-a solicitat a se lua act de schimbarea sediului

și prin urmare nu au fost întrunite condițiile art. 98 C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC Z.C.S.

SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC Z.C.S. SRL împotriva deciziei nr. 229/A din 11

iunie 2014 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 martie 2015.