ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 759/2012

Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului, se constată că: Prin sentința nr. 2817 din data de 24 septembrie 2010, Tribunalul Comercial Mureș a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC N. SA, împotriva pârâtei SC G.A.S.R. SRL, având ca obiect pretenții și a respins cererea pârâtei SC G.A.S.R. SRL de obligare a reclamantei SC N. SA la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei. Reclamanta SC N. SA și-a fundamentat pretențiile pe temeiul răspunderii civile delictuale, susținând că pârâta SC G.A.S.R.

SRL a acționat cu rea-credință, producându-i un prejudiciu. Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 998 C. civ. și ale art. 1169 C. civ., reclamanta este cea obligată să facă dovada existenței celor patru cerințe legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei. Astfel, în privința faptei ilicite, reclamanta a susținut că aceasta a îmbrăcat forma abuzului de drept din partea pârâtei care cu rea-credință a depus la Biroul de carte funciară Sighișoara cerere de notare a două dintre litigiile dintre părți care se aflau în acel moment pe rolul instanțelor. În acest sens că, prin încheierea din 22 februarie 2008 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sighișoara, la cererea pârâtei, s-a dispus notarea în foaia de sarcini a C.F.

nr. X Sighișoara a procesului din dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr. 3601/85/2006. În urma procesului promovat de reclamantă, încheierea a fost anulată prin sentința Judecătoriei Sighișoara nr. 1419 din 22 decembrie 2008, rămasă irevocabilă prin decizia Culții de Apel Târgu Mureș nr. 36/R din 20 ianuarie 2010. Prin încheierea din 22 februarie 2008 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sighișoara, la cererea pârâtei, s-a dispus notarea în foaia de sarcini a C.F. nr. X Sighișoara a procesului din dosarul Tribunalului Comercial Cluj nr. 3023/1285/2006. În urma procesului promovat de reclamantă, încheierea a fost anulată prin sentința Judecătoriei Sighișoara nr. 1420 din 22 decembrie 2008, rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel Târgu Mureș nr. 85/R din 09 februarie 2010. Având în vedere menționatele hotărâri judecătorești irevocabile, instanța de fond a apreciat că dezlegările date în aceste litigii se impun și în prezenta cauză.

Din această perspectivă s-a reținut că motivația pentru care s-au anulat cele două încheieri a fost aceea că din înscrisurile depuse de pârâtă nu rezultă că cele două litigii poartă asupra imobilelor indicate în cererile de notare ale pârâtei și identificate de aceasta prin numerele topografice. Fapta ilicită a pârâtei a constat, în opinia reclamantei, în abuzul de drept, dovedit prin aceea că instanțele au stabilit în mod irevocabil că notările în cartea funciară au fost făcute cu încălcarea dispozițiilor legale. Instanța de fond a reținut că notările vizau două procese ce aveau ca obiect revendicarea căii de acces și a parcării aflate în posesia pârâtei și obținerea dreptului de acces asupra unui imobil.

Prin cele două cereri, pârâta nu a făcut decât să-și exercite un drept prevăzut de lege, fără, însă, a depăși limitele îngăduite de scopul legii și de echitate. Faptul că încheierile prin care au fost admise cererile de notare în cartea funciară a celor două procese au fost anulate ca fiind nelegale nu înseamnă automat că depunerea cererilor de către pârâtă a fost nelegală sau abuzivă neexistând nicio dovadă în acest sens. Prin aceste cereri, pârâta nu a urmărit decât să asigure publicitatea și opozabilitatea față de terți a respectivelor procese, procese care, de altfel, au fost pornite de reclamantă.

Cu privire la existența și întinderea prejudiciului, reclamanta a susținut că datorită celor două notări a fost nevoită să-și vândă imobilele cu un preț mult mai mic decât cel la care au fost evaluate, așa încât, nereușind să-și valorifice activul imobiliar la momentul de maximă tranzacționare imobiliară din anul 2008, societatea ar putea intra în insolvență, ceea ce i-ar cauza un prejudiciu de 6.324.570 RON.

Într-adevăr, reclamanta nu a reușit să valorifice activele la licitații la prețurile de strigare și nici să vândă terenul din patrimoniul societății conform planului de reorganizare în cuantumul evaluat în anul 2008. În comparație cu valorile de piață aferente anului 2008 ale activelor reclamantei, sumele pe care le-ar fi obținut prin valorificarea unora dintre acestea sau pe care le poate spera că le-ar putea obține pentru activul rămas de vândut sunt diminuate cu o valoare considerabilă, motiv pentru care, din acest punct de vedere, s-a considerat că reclamanta justifică un prejudiciu cert.

În ceea ce privește prejudiciul izvorât pe o obligație condiționată, respectiv prejudiciul care s-ar produce în cazul în care reclamanta ar intra în faliment judiciar, s-a reținut că un astfel de prejudiciu este incert, nici existența și nici întinderea acestuia nefiind certe, neputându-se stabili nici dacă societatea va intra în faliment și nici care va fi acel moment și nici care va fi, la acea dată, pierderea înregistrată de societate. Cum doar prejudiciile certe, atât cele prezente, cât și cele viitoare, pot fi acoperite în temeiul răspunderii delictuale, suma de 6.324.570 RON pretinsă de reclamantă nu poate fi reparată în cadrul prezentului litigiu.

Cu privire la existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit, reclamanta a prezentat corespondența purtată cu terții interesați de achiziționarea activelor sale și care au ezitat să cumpere respectivele imobile întrucât situația sarcinilor asupra imobilelor era neclară, constituind un factor de risc pentru aceștia, ceea ce a dus la prelungirea negocierilor și, implicit, diminuarea prețurilor de cumpărare. Prima instanță a reținut că terții erau interesați de o cale de acces la respectivele parcele de teren și ca acele imobile să fie libere de sarcini fără nicio referire expresă la notările de procese făcute la solicitarea pârâtei. De altfel, aceste notări aveau ca efect informarea terților și, nicidecum, o interdicție de vânzare a respectivelor imobile sau regimul juridic al sarcinilor imobilelor.

Îngrijorarea terților era legată de existența litigiilor ce vizau calea de acces și nu de notarea în cartea funciară a acelor litigii, or, aceste litigii au fost declanșate tocmai de reclamantă. Așadar, instanța de fond a apreciat că obținerea unui preț de vânzare la un preț inferior prețului de strigare stabilit în urma evaluării respectivelor imobile nu poate fi pusă în legătură cauzală cu notarea în cartea funciară a litigiilor existente între părți, fiind efectul căderii pieței imobiliare din cauza crizei economice. Cu privire la vinovăție, reclamanta a susținut că aceasta a îmbrăcat din partea pârâtei forma intenției, însă instanța de fond a reținut că pârâta nu a făcut decât să-și exercite un drept recunoscut de lege, așa încât nu se poate reține vreo vinovăție în sarcina sa.

Cu privire la declarația autentificată dată de pârâtă pentru radierea notărilor de procese din mai multe cărți funciare în care proprietar este SC R.E. SRL, cumpărătoare a respectivelor imobile, aceasta nu reprezintă o dovadă a relei-credințe a pârâtei, ci, dimpotrivă, o dovadă a faptului că prin acele notări pârâta nu a urmărit îndepărtarea potențialilor cumpărători, dându-și concursul pentru folosirea netulburată de către terți a proprietății lor. Prin decizia nr. 26/A din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelurile declarate de SC N. SA și SC G.A.S.R. SRL, împotriva sentinței nr. 2817 din 24 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, pe care a anulat-o și a reținut cauza pentru judecarea fondului, stabilind termen de judecată la 16 mai 2011, cu citarea părților, inclusiv a pârâtului H.G.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta a înțeles să stabilească inițial cadrul procesual prin introducerea în cauză a numitului H.G., încă de la învestirea instanței, așadar, se impunea ca judecarea cauzei în primă instanță să fie făcută în raport și de această persoană, astfel că, procedând altfel, respectiv prin necitarea acestuia și judecarea cauzei în lipsa sa, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. Cu ocazia rejudecării cauzei, a fost citat în cauză pârâtul H.G., căruia i s-au comunicat de altfel toate actele de procedură care-l vizează, inclusiv cererea de chemare în judecată, pentru a se asigura în acest fel respectarea principiului contradictorialității, precum și cel al dreptului la apărare al pârâtului.

Prin decizia nr. 42/A din 08 iunie 2011, în rejudecare, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului H.G. și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC N. SA, împotriva acestuia; a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC N. SA, împotriva pârâtei SC G.A.S.R. SRL și a obligat reclamanta la plata sumei de 17.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâtă. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Cu privire la calitatea procesuală a pârâtului H.G., instanța a apreciat că excepția invocată de acesta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Într-adevăr, conform art. 35 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică își exercită drepturile își îndeplinește obligațiile prin organele sale.

Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși. Faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea. Însă, în raport cu aceste dispoziții legale, pentru a se putea atrage răspunderea personală a pârâtului H.G., care, în calitatea sa de reprezentant legal al pârâtei SC G.A.S.R. SRL a semnat cererile de notare a proceselor în cartea funciară, trebuie determinată reaua-credință a acestuia și caracterul ilicit al acestor fapte.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară produc doar efecte de opozabilitate față de terți, iar, potrivit art. 26 alin. (4), notarea în cartea funciară are ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare în legătură cu imobilele din cartea funciară. Totodată, art. 47 pct. 5 din același act normativ prevede că înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea pârtilor interesate, cu excepția cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu. Pârâtul H.G. a acționat ca reprezentant legal al pârâtei SC G.A.S.R.

SRL și nu în numele său de persoană fizică. În procesul civil, părțile litigante sunt, în mod firesc, și subiecte ale raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, au calitatea de părți titularii de drepturi și obligații ce formează conținutul raportului juridic de drept substanțial. În speță, cererile de notare a proceselor nu au fost semnate de pârât în nume propriu, litigiile purtate de părți pentru anularea notărilor din cartea funciară au avut ca părți doar reclamanta și pârâta SC G.A.S.R. SRL, iar reclamanta nu a justificat în niciun fel faptul că pârâtul H.G. a acționat în nume propriu și nu în numele societății pe care o reprezenta. Cu privire la fondul cauzei, instanța de apel a reținut, în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 998 C. civ., atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei SC G.A.S.R.

SRL presupune îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții: fapta ilicită, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția pârâtei. Cererile de notare a proceselor și înscrierea efectivă în cartea funciară sunt două operațiuni distincte. Astfel, dacă inițiativa depunerii cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sighișoara aparține pârâtei, verificarea legalității acestora, admiterea lor prin încheieri și notarea în foaia de sarcini a cărții funciare revine registratorilor din cadrul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Prin cele două hotărâri irevocabile, încheierile au fost anulate cu motivația că nu s-a dovedit că cele două litigii poartă asupra imobilelor indicate în cererile de notare depuse de pârâtă și identificate de aceasta prin numerele topografice, deci notările în cartea funciară au fost admise în mod nelegal și nu depunerea cererilor de către pârâtă a fost nelegală.

Fiind vorba de două hotărâri judecătorești, instanța este obligată să țină seama și de considerentele acestora, motiv pentru care nu se poate considera că pârâta și-a exercitat în mod abuziv dreptul prevăzut de Legea nr. 7/1996. Așadar, fapta ilicită a pârâtei nu este dovedită de către reclamantă. În ceea ce privește existența și întinderea prejudiciului, reclamanta a susținut că din cauza celor două notări a fost nevoită să-și vândă imobilele cu un preț mult mai mic decât cel la care ele au fost evaluate. Reclamanta și-a evaluat și precizat acest prejudiciu, după cum urmează: - suma de 2.525.000 RON, precizată ulterior la 2.213.880,26 RON și care reprezintă, în opinia reclamantei, prejudiciu simplu cauzat prin vânzarea activelor sub prețul de evaluare a acestora la nivelul anului 2008; - suma de 6.324.570 RON, reprezentând un prejudiciu afectat de o condiție, respectiv de intrarea reclamantei în faliment și constând în despăgubiri datorate acționarilor societății.

Într-adevăr, activele înstrăinate de reclamantă au fost valorificate sub prețul la care acestea au fost evaluate. Astfel, în cadrul licitațiilor din 23 septembrie 2008 și din 10 noiembrie 2009, reclamanta a obținut prețuri cu 935.332,26 RON mai mici decât prețurile de strigare, iar ultimul activ a fost valorificat în data de 25 mai 2011 la un preț cu 1.278.548 RON mai mic decât prețul de referință. Incontestabil că, în raport cu prețurile pieței imobiliare aferente anului 2008, sumele obținute de reclamantă în urma valorificării activelor imobiliare sunt mult diminuate, prejudiciul astfel creat de 2.213.880,26 RON fiind un prejudiciu prezent și cert. Însă, prejudiciul de 6.324.570 RON, constând în despăgubiri datorate acționarilor societății în situația în care societatea reclamantă va intra în faliment, nu poate fi considerat un prejudiciu viitor cert.

De esența răspunderii civile delictuale este că pot fi reparate în temeiul acesteia doar prejudiciile certe, atât cele prezente, cât și cele viitoare. Prejudiciul reclamat în speță de 6.324.570 RON, constituie, evident, un prejudiciu viitor, însă, incert, atât din punct de vedere al existenței lui, neputându-se aprecia nici dacă reclamanta va intra în faliment sau momentul în care se va întâmpla, dar nici întinderea prejudiciului pe care îl va încerca reclamanta în situația în care acest eveniment se va produce. Nu se poate reține nici existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Pentru dovedirea acestuia reclamanta a invocat atât corespondența purtată cu potențiali cumpărători ai activelor sale imobiliare, cât și comportamentul ulterior vânzării acestora în raport cu terții care le-au achiziționat față de notările existente în cartea funciară.

Instanța constată că, în fapt, terții erau interesați să aibă o cale de acces spre respectivele imobile și ca acestea să fie libere de sarcini, nefacându-se nicio referire expresă la cele două notări de procese înscrise la solicitarea pârâtei. Deși notările sunt înscrise în foaia de sarcini a proprietății, ele au doar un efect de informare a terților asupra unor fapte juridice, procese și nu de interdicții de înstrăinare sau regimul juridic al altor sarcini. Cele două litigii notate în cartea funciară și pornite de reclamantă aveau ca obiect revendicarea căii de acces și a parcării aflate în posesia pârâtei și obținerea dreptului de acces asupra unui imobil, iar potențialii cumpărători erau procupați de existența în sine a acestor litigii și nu de notarea lor în cartea funciară.

Așadar, nu cele două notări au produs efecte negative asupra prețurilor de vânzare a imobilelor, ci procesele în sine, procese declanșate de reclamantă însăși. Incontestabil că un asemenea efect l-a avut și conjunctura economică ulterioară anului 2008, piața imobliară fiind vădit afectată de criza economică. Existența litigiilor a condus, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (18) din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, la respingerea cererii de dezmembrare și nu notarea acestora, astfel că nu există vreun raport de cauzalitate între fapta pârâtei de a solicita notarea în cartea funciară a celor două litigii dintre părți aflate pe rolul instanțelor și prejudiciul suferit de reclamantă prin vânzarea activelor sub prețul de evaluare a acestora.

În privința vinovăției pârâtei, indiferent de forma pe care ar îmbrăca-o, aceasta trebuie dovedită, or, prin cererile de notare a celor două litigii pârâta nu a urmărit decât să asigure informarea terților, a potențialilor cumpărători, despre problemele existente asupra căii de acces, protejându-și și propriile interese. Cele patru condiții nu au fost îndeplinite cumulativ și nici nu au fost dovedite pentru a se putea atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei. Împotriva deciziei secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș nr. 42/A din 08 iunie 2011 a formulat recurs reclamanta SC N. SA, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 2.213.880,26 RON, prejudiciu total produs prin notarea abuzivă în cartea funciară a două procese ce s-au aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj - Dosar. nr. 3023/1285/2006 - și, respectiv Tribunalului Comercial Mureș - Dosar. nr. 3601/85/2006.

Recurenta a arătat, în esență, următoarele: - instanța de „fond” a apreciat în mod greșit că reclamanta este cea care trebuie să facă dovada existenței celor patru cerințe legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei: - fapta ilicită; - prejudiciul; - raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul creat; - vinovăția pârâtei, acestea nefiind îndeplinite cumulativ; - instanța de apel nu a evidențiat care sunt prevederile legale care îl exonerează de răspundere pe pârâtul H.G., apreciind eronat că nu s-a dovedit reaua-credință a acestuia ori abuzul de drept; - instanța a reținut în mod greșit că pârâta nu și-a exercitat în mod abuziv dreptul prevăzut de Legea nr. 7/1996, cu privire la depunerea cererilor de notare a proceselor în cartea funciară; - instanța a concluzionat greșit că notările au efect doar de publicitate și opozabilitate față de terți.

Recursul este nefondat. - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Este necesar de precizat că notarea în cartea funciară reprezintă acea înscriere care are ca obiect menționarea în cartea funciară a unor drepturi personale, fapte sau alte raporturi juridice strâns legate de drepturile tabulare, pentru a le face opozabile terțelor persoane. Notarea în cartea funciară nu are caracter constitutiv de drepturi, ci informativ, pentru eventualele terțe persoane interesate de situația juridică a imobilului și a drepturilor proprietarului tabular.

Notarea în cartea funciară a unei acțiuni prezintă importanță și din perspectiva prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora, eventualul dobânditor este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nicio acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală. Este de subliniat, așadar, că notarea în cartea funciară a unui litigiu ce are ca obiect un imobil este destinată numai pentru informare, neprezentând relevanță cu privire la dreptul de proprietate, întrucât conform art. 33 din Legea nr. 7/1996, această operațiune are loc numai pentru informare, fără a afecta dreptul sau a putea duce la indisponibilizarea bunului.

Este de observat, deopotrivă, distincția ce trebuie tăcută între formularea și înregistrarea cererii de notare și admisibilitatea notării propriu-zise în cartea funciară din perspectiva întrunirii cerințelor prevăzute de art. 42 alin. (2) lit. q) din Ordinul nr. 633/2006 potrivit cărora este admisibilă notarea în cartea funciară a acțiunilor a căror notare este permisă de lege și au legătură cu imobilul. Așadar, având în vedere evocatele aspecte, se constată că în mod just instanța de apel a considerat că notările au efect doar de publicitate și opozabilitate față de terți, iar pârâta nu și-a exercitat în mod abuziv dreptul prevăzut de Legea nr. 7/1996 cu privire la depunerea cererilor de notare a proceselor în cartea funciară.

În legătură cu ipotetica îndeplinire cumulativă a celor patru condiții spre a atrage răspunderea pârâtei este de menționat că, într-adevăr, potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Din precitatele prevederi legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: - existența unui prejudiciu, care trebuie sa fie cert, adică sigur sub aspectul existenței sale și al posibilităților de evaluare și să nu fi fost reparat încă; - existența unei fapte ilicite, faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane; - existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; - existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Sarcina probei pentru angajarea răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului, potrivit art. 1169 C. civ., care dispune în sensul că persoana ce face o propunere în fața judecății are obligația să o dovedească, respectiv, în cauză, aceasta probă incumbă reclamantei. Or, în speță, instanța de apel în mod corect a reținut că reclamanta nu a tăcut proba ce-i revenea, a îndeplinirii tuturor condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale în privința pârâtei. - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.: Este de remarcat că nu se poate considera că pârâta a dovedit rea-credință ori a produs un abuz de drept prin simpla cerere de notare în cartea funciară a proceselor existente cu privire la imobilul în cauză în raport cu caracterul esențialmente informativ asupra terțelor persoane despre care s-a făcut deja vorbire în combaterea recursului.

În același sens nu se poate reține nici reaua-credință sau abuzul de drept în persoana lui H.G., care a acționat în calitatea sa de reprezentant legal al pârâtei și nicidecum în nume propriu, cum în mod eronat a înțeles recurenta-reclamantă. - art. 304 pct. 8 C. proc. civ.: Este necesar de menționat că notarea în cartea funciară a unui litigiu ce are ca obiect un imobil este destinată numai pentru informare, neprezentând relevanță cu privire la dreptul de proprietate, neafectând dreptul sau neputând duce la indisponibilizarea bunului. Așadar, având în vedere evocatele aspecte, se constată că în mod corect instanța de apel a considerat că notările au efect doar de publicitate și opozabilitate față de terți.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul formulat în cauză. Văzând și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC G.A.S.R. SRL, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită și să oblige recurenta să plătească părții potrivnice suma de 9.015 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC N. SA, prin administrator special E.P. și prin administrator judiciar G.M.C. SPRL, împotriva deciziei secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș nr. 42/A din 08 iunie 2011. Obligă recurenta să plătească intimatei SC G.A.S.R. SRL suma de 9.015 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.