ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 759/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 759/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului, se constată

că:

Prin

sentința nr. 2817 din data de 24 septembrie 2010, Tribunalul Comercial Mureș a respins

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC N. SA, împotriva pârâtei

SC G.A.S.R. SRL, având ca obiect pretenții și a respins cererea pârâtei SC

G.A.S.R. SRL de obligare a reclamantei SC N. SA la plata sumei de 10.000 RON, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile

delictuale a pârâtei.

Reclamanta SC N. SA și-a fundamentat pretențiile

pe temeiul răspunderii civile delictuale, susținând că pârâta SC G.A.S.R. SRL a

acționat cu rea-credință, producându-i un prejudiciu.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile

art. 998 C. civ. și ale art. 1169 C. civ., reclamanta este cea obligată să facă

dovada existenței celor patru cerințe legale pentru angajarea răspunderii civile

delictuale a pârâtei.

Astfel, în privința faptei ilicite, reclamanta

a susținut că aceasta a îmbrăcat forma abuzului de drept din partea pârâtei care

cu rea-credință a depus la Biroul de carte funciară Sighișoara cerere de notare

a două dintre litigiile dintre părți care se aflau în acel moment pe rolul instanțelor.

În

acest sens că, prin încheierea din 22 februarie 2008 a Biroului

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sighișoara, la cererea pârâtei, s-a dispus

notarea în foaia de sarcini a C.F. nr. X Sighișoara a procesului din dosarul Tribunalului

Comercial Mureș nr. 3601/85/2006.

În

urma procesului promovat de reclamantă, încheierea a fost

anulată prin sentința Judecătoriei Sighișoara nr. 1419 din 22 decembrie 2008, rămasă

irevocabilă prin decizia Culții de Apel Târgu Mureș nr. 36/R din 20 ianuarie 2010.

Prin încheierea din 22 februarie 2008 a

Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sighișoara, la cererea pârâtei, s-a

dispus notarea în foaia de sarcini a C.F. nr. X Sighișoara a procesului din dosarul

Tribunalului Comercial Cluj nr. 3023/1285/2006.

În

urma procesului promovat de reclamantă, încheierea a fost

anulată prin sentința Judecătoriei Sighișoara nr. 1420 din 22 decembrie 2008, rămasă

irevocabilă prin decizia Curții de Apel Târgu Mureș nr. 85/R din 09 februarie 2010.

Având în vedere menționatele hotărâri judecătorești

irevocabile, instanța de fond a apreciat că dezlegările date în aceste litigii se

impun și în prezenta cauză.

Din această perspectivă s-a reținut că

motivația pentru care s-au anulat cele două încheieri a fost aceea că din înscrisurile

depuse de pârâtă nu rezultă că cele două litigii poartă asupra imobilelor indicate

în cererile de notare ale pârâtei și identificate de aceasta prin numerele topografice.

Fapta ilicită a pârâtei a constat, în opinia

reclamantei, în abuzul de drept, dovedit prin aceea că instanțele au stabilit în

mod irevocabil că notările în cartea funciară au fost făcute cu încălcarea dispozițiilor

legale.

Instanța de fond a reținut că notările

vizau două procese ce aveau ca obiect revendicarea căii de acces și a parcării aflate

în posesia pârâtei și obținerea dreptului de acces asupra unui imobil.

Prin cele două cereri, pârâta nu a făcut

decât să-și exercite un drept prevăzut de lege, fără, însă, a depăși limitele îngăduite

de scopul legii și de echitate.

Faptul că încheierile prin care au fost

admise cererile de notare în cartea funciară a celor două procese au fost anulate

ca fiind nelegale nu înseamnă automat că depunerea cererilor de către pârâtă a fost

nelegală sau abuzivă neexistând nicio dovadă în acest sens.

Prin aceste cereri, pârâta nu a urmărit

decât să asigure publicitatea și opozabilitatea față de terți a respectivelor procese,

procese care, de altfel, au fost pornite de reclamantă.

Cu privire la existența și întinderea prejudiciului,

reclamanta a susținut că datorită celor două notări a fost nevoită să-și vândă imobilele

cu un preț mult mai mic decât cel la care au fost evaluate, așa încât, nereușind

să-și valorifice activul imobiliar la momentul de maximă tranzacționare imobiliară

din anul 2008, societatea ar putea intra în insolvență, ceea ce i-ar cauza un prejudiciu

de 6.324.570 RON.

Într-adevăr, reclamanta nu a reușit să

valorifice activele la licitații la prețurile de strigare și nici să vândă terenul

din patrimoniul societății conform planului de reorganizare în cuantumul evaluat

în anul 2008.

În

comparație cu valorile de piață aferente anului 2008 ale activelor

reclamantei, sumele pe care le-ar fi obținut prin valorificarea unora dintre acestea

sau pe care le poate spera că le-ar putea obține pentru activul rămas de vândut

sunt diminuate cu o valoare considerabilă, motiv pentru care, din acest punct de

vedere, s-a considerat că reclamanta justifică un prejudiciu cert.

În

ceea ce privește prejudiciul izvorât pe o obligație condiționată,

respectiv prejudiciul care s-ar produce în cazul în care reclamanta ar intra în

faliment judiciar, s-a reținut că un astfel de prejudiciu este incert, nici existența

și nici întinderea acestuia nefiind certe, neputându-se stabili nici dacă societatea

va intra în faliment și nici care va fi acel moment și nici care va fi, la acea

dată, pierderea înregistrată de societate.

Cum doar prejudiciile certe, atât cele

prezente, cât și cele viitoare, pot fi acoperite în temeiul răspunderii delictuale,

suma de 6.324.570 RON pretinsă de reclamantă nu poate fi reparată în cadrul prezentului

litigiu.

Cu privire la existența raportului de cauzalitate

dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit, reclamanta a prezentat corespondența

purtată cu terții interesați de achiziționarea activelor sale și care au ezitat

să cumpere respectivele imobile întrucât situația sarcinilor asupra imobilelor era

neclară, constituind un factor de risc pentru aceștia, ceea ce a dus la prelungirea

negocierilor și, implicit, diminuarea prețurilor de cumpărare.

Prima instanță a reținut că terții erau

interesați de o cale de acces la respectivele parcele de teren și ca acele imobile

să fie libere de sarcini fără nicio referire expresă la notările de procese făcute

la solicitarea pârâtei.

De altfel, aceste notări aveau ca efect

informarea terților și, nicidecum, o interdicție de vânzare a respectivelor imobile

sau regimul juridic al sarcinilor imobilelor.

Îngrijorarea terților era legată de existența

litigiilor ce vizau calea de acces și nu de notarea în cartea funciară a acelor

litigii, or, aceste litigii au fost declanșate tocmai de reclamantă.

Așadar, instanța de fond a apreciat că

obținerea unui preț de vânzare la un preț inferior prețului de strigare stabilit

în urma evaluării respectivelor imobile nu poate fi pusă în legătură cauzală cu

notarea în cartea funciară a litigiilor existente între părți, fiind efectul căderii

pieței imobiliare din cauza crizei economice.

Cu privire la vinovăție, reclamanta a susținut

că aceasta a îmbrăcat din partea pârâtei forma intenției, însă instanța de fond

a reținut că pârâta nu a făcut decât să-și exercite un drept recunoscut de lege,

așa încât nu se poate reține vreo vinovăție în sarcina sa.

Cu privire la declarația autentificată

dată de pârâtă pentru radierea notărilor de procese din mai multe cărți funciare

în care proprietar este SC R.E. SRL, cumpărătoare a respectivelor imobile, aceasta

nu reprezintă o dovadă a relei-credințe a pârâtei, ci, dimpotrivă, o dovadă a faptului

că prin acele notări pârâta nu a urmărit îndepărtarea potențialilor cumpărători,

dându-și concursul pentru folosirea netulburată de către terți a proprietății lor.

Prin decizia nr. 26/A din 18 aprilie 2011,

Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelurile declarate de SC N. SA și SC G.A.S.R.

SRL, împotriva sentinței nr. 2817 din 24 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul

Comercial Mureș, pe care a anulat-o și a reținut cauza pentru judecarea fondului,

stabilind termen de judecată la 16 mai 2011, cu citarea părților, inclusiv a pârâtului

H.G.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut, în esență, că reclamanta a înțeles să stabilească inițial cadrul procesual

prin introducerea în cauză a numitului H.G., încă de la învestirea instanței, așadar,

se impunea ca judecarea cauzei în primă instanță să fie făcută în raport și de această

persoană, astfel că, procedând altfel, respectiv prin necitarea acestuia și judecarea

cauzei în lipsa sa, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Cu ocazia rejudecării cauzei, a fost citat

în cauză pârâtul H.G., căruia i s-au comunicat de altfel toate actele de procedură

care-l vizează, inclusiv cererea de chemare în judecată, pentru a se asigura în

acest fel respectarea principiului contradictorialității, precum și cel al dreptului

la apărare al pârâtului.

Prin decizia nr. 42/A din 08 iunie 2011,

în rejudecare, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții

de Apel Târgu Mureș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

H.G. și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC N. SA, împotriva

acestuia; a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC N. SA, împotriva

pârâtei SC G.A.S.R. SRL și a obligat reclamanta la plata sumei de 17.000 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată, către pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut următoarele:

Cu privire la calitatea procesuală a pârâtului

H.G., instanța a apreciat că excepția invocată de acesta este întemeiată, pentru

următoarele considerente:

Într-adevăr, conform art. 35 din Decretul

nr. 31/1954, persoana juridică își exercită drepturile își îndeplinește obligațiile

prin organele sale.

Actele juridice făcute de organele persoanei

juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice

însăși.

Faptele ilicite săvârșite de organele sale

obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării

funcției lor.

Faptele ilicite atrag și răspunderea personală

a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al

treilea.

Însă, în raport cu aceste dispoziții legale,

pentru a se putea atrage răspunderea personală a pârâtului H.G., care, în calitatea

sa de reprezentant legal al pârâtei SC G.A.S.R. SRL a semnat cererile de notare

a proceselor în cartea funciară, trebuie determinată reaua-credință a acestuia și

caracterul ilicit al acestor fapte.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară produc doar efecte de opozabilitate față

de terți, iar, potrivit art. 26 alin. (4), notarea în cartea funciară are ca obiect

înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la

starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum

și a măsurilor de indisponibilizare în legătură cu imobilele din cartea funciară.

Totodată, art. 47 pct. 5 din același act

normativ prevede că înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea pârtilor

interesate, cu excepția cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu.

Pârâtul H.G. a acționat ca reprezentant

legal al pârâtei SC G.A.S.R. SRL și nu în numele său de persoană fizică.

În

procesul civil, părțile litigante sunt, în mod firesc, și

subiecte ale raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, au calitatea de părți titularii

de drepturi și obligații ce formează conținutul raportului juridic de drept substanțial.

În

speță, cererile de notare a proceselor nu au fost semnate

de pârât în nume propriu, litigiile purtate de părți pentru anularea notărilor din

cartea funciară au avut ca părți doar reclamanta și pârâta SC G.A.S.R. SRL, iar

reclamanta nu a justificat în niciun fel faptul că pârâtul H.G. a acționat în nume

propriu și nu în numele societății pe care o reprezenta.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de

apel a reținut, în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 998 C. civ., atragerea

răspunderii civile delictuale a pârâtei SC G.A.S.R. SRL presupune îndeplinirea cumulativă

a celor patru condiții: fapta

ilicită, prejudiciul cauzat,

raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția pârâtei.

Cererile de notare a proceselor și înscrierea

efectivă în cartea funciară sunt două operațiuni distincte.

Astfel, dacă inițiativa depunerii cererilor

la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sighișoara aparține pârâtei, verificarea

legalității acestora, admiterea lor prin încheieri și notarea în foaia de sarcini

a cărții funciare revine registratorilor din cadrul Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară.

Prin cele două hotărâri irevocabile, încheierile

au fost anulate cu motivația că nu s-a dovedit că cele două litigii poartă asupra

imobilelor indicate în cererile de notare depuse de pârâtă și identificate de aceasta

prin numerele topografice, deci notările în cartea funciară au fost admise în mod

nelegal și nu depunerea cererilor de către pârâtă a fost nelegală.

Fiind vorba de două hotărâri judecătorești,

instanța este obligată să țină seama și de considerentele acestora, motiv pentru

care nu se poate considera că pârâta și-a exercitat în mod abuziv dreptul prevăzut

de Legea nr. 7/1996. Așadar, fapta ilicită a pârâtei nu este dovedită de către reclamantă.

În

ceea ce privește existența și întinderea prejudiciului, reclamanta

a susținut că din cauza celor două notări a fost nevoită să-și vândă imobilele cu

un preț mult mai mic decât cel la care ele au fost evaluate.

Reclamanta și-a evaluat și precizat acest

prejudiciu, după cum urmează:

- suma de 2.525.000 RON, precizată ulterior

la 2.213.880,26 RON și care reprezintă, în opinia reclamantei, prejudiciu simplu

cauzat prin vânzarea activelor sub prețul de evaluare a acestora la nivelul anului

2008;

- suma de 6.324.570 RON, reprezentând un

prejudiciu afectat de o condiție, respectiv de intrarea reclamantei în faliment

și constând în despăgubiri datorate acționarilor societății.

Într-adevăr, activele înstrăinate de reclamantă

au fost valorificate sub prețul la care acestea au fost evaluate.

Astfel, în cadrul licitațiilor din 23 septembrie

2008 și din 10 noiembrie 2009, reclamanta a obținut prețuri cu 935.332,26 RON mai

mici decât prețurile de strigare, iar ultimul activ a fost valorificat în data de

25 mai 2011 la un preț cu 1.278.548 RON mai mic decât prețul de referință.

Incontestabil că, în raport cu prețurile

pieței imobiliare aferente anului 2008, sumele obținute de reclamantă în urma valorificării

activelor imobiliare sunt mult diminuate, prejudiciul astfel creat de 2.213.880,26

RON fiind un prejudiciu prezent și cert.

Însă, prejudiciul de 6.324.570 RON, constând

în despăgubiri datorate acționarilor societății în situația în care societatea reclamantă

va intra în faliment, nu poate fi considerat un prejudiciu viitor cert.

De esența răspunderii civile delictuale

este că pot fi reparate în temeiul acesteia doar prejudiciile certe, atât cele prezente,

cât și cele viitoare.

Prejudiciul reclamat în speță de 6.324.570

RON, constituie, evident, un prejudiciu viitor, însă, incert, atât din punct de

vedere al existenței lui, neputându-se aprecia nici dacă reclamanta va intra în

faliment sau momentul în care se va întâmpla, dar nici întinderea prejudiciului

pe care îl va încerca reclamanta în situația în care acest eveniment se va produce.

Nu se poate reține nici existența unui

raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Pentru dovedirea acestuia reclamanta a

invocat atât corespondența purtată cu potențiali cumpărători ai activelor sale imobiliare,

cât și comportamentul ulterior vânzării acestora în raport cu terții care le-au

achiziționat față de notările existente în cartea funciară.

Instanța constată că, în fapt, terții erau

interesați să aibă o cale de acces spre respectivele imobile și ca acestea să fie

libere de sarcini, nefacându-se nicio referire expresă la cele două notări de procese

înscrise la solicitarea pârâtei.

Deși notările sunt înscrise în foaia de

sarcini a proprietății, ele au doar un efect de informare a terților asupra unor

fapte

juridice, procese și nu de interdicții

de înstrăinare sau regimul juridic al altor sarcini.

Cele două litigii notate în cartea funciară

și pornite de reclamantă aveau ca obiect revendicarea căii de acces și a parcării

aflate în posesia pârâtei și obținerea dreptului de acces asupra unui imobil, iar

potențialii cumpărători erau procupați de existența în sine a acestor litigii și

nu de notarea lor în cartea funciară.

Așadar, nu cele două notări au produs efecte

negative asupra prețurilor de vânzare a imobilelor, ci procesele în sine, procese

declanșate de reclamantă însăși.

Incontestabil că un asemenea efect l-a

avut și conjunctura economică ulterioară anului 2008, piața imobliară fiind vădit

afectată de criza economică.

Existența litigiilor a condus, în raport

cu dispozițiile art. 1 alin. (18) din Regulamentul de organizare și funcționare

a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, la respingerea cererii de dezmembrare

și nu notarea acestora, astfel că nu există vreun raport de cauzalitate între fapta

pârâtei de a solicita notarea în cartea funciară a celor două litigii dintre părți

aflate pe rolul instanțelor și prejudiciul suferit de reclamantă prin vânzarea activelor

sub prețul de evaluare a acestora.

În

privința vinovăției pârâtei, indiferent de forma pe care ar

îmbrăca-o, aceasta trebuie dovedită, or, prin cererile de notare a celor două litigii

pârâta nu a urmărit decât să asigure informarea terților, a potențialilor cumpărători,

despre problemele existente asupra căii de acces, protejându-și și propriile interese.

Cele patru condiții nu au fost îndeplinite

cumulativ și nici nu au fost dovedite pentru a se putea atrage răspunderea civilă

delictuală a pârâtei.

Împotriva deciziei secției comerciale,

de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș nr. 42/A din

08 iunie 2011 a formulat recurs reclamanta SC N. SA, invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii și obligarea pârâtei

la plata sumei de 2.213.880,26 RON, prejudiciu total produs prin notarea abuzivă

în cartea funciară a două procese ce s-au aflat pe rolul Tribunalului Comercial

Cluj - Dosar. nr. 3023/1285/2006 - și, respectiv Tribunalului Comercial Mureș -

Dosar. nr. 3601/85/2006.

Recurenta a arătat, în esență, următoarele:

- instanța de „fond” a apreciat în mod

greșit că reclamanta este cea care trebuie să facă dovada existenței celor patru

cerințe legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei: - fapta

ilicită; - prejudiciul; - raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul

creat; - vinovăția pârâtei, acestea nefiind îndeplinite cumulativ;

- instanța de apel nu a evidențiat care

sunt prevederile legale care îl exonerează de răspundere pe pârâtul H.G., apreciind

eronat că nu s-a dovedit reaua-credință a acestuia ori abuzul de drept;

- instanța a reținut în mod greșit că pârâta

nu și-a exercitat în mod abuziv dreptul prevăzut de Legea nr. 7/1996, cu privire

la depunerea cererilor de notare a proceselor în cartea funciară;

- instanța a concluzionat greșit că notările

au efect doar de publicitate și opozabilitate față de terți.

Recursul este nefondat.

- art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Este necesar de precizat că notarea în

cartea funciară reprezintă acea înscriere care are ca obiect menționarea în cartea

funciară a unor drepturi personale, fapte sau alte raporturi juridice strâns legate

de drepturile tabulare, pentru a le face opozabile terțelor persoane.

Notarea în cartea funciară nu are caracter

constitutiv de drepturi, ci informativ, pentru eventualele terțe persoane interesate

de situația juridică a imobilului și a drepturilor proprietarului tabular.

Notarea în cartea funciară a unei acțiuni

prezintă importanță și din perspectiva prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea

nr. 7/1996, potrivit cărora, eventualul dobânditor este considerat de bună-credință

dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu

a fost notată nicio acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau

dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo

neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.

Este de subliniat, așadar, că notarea în

cartea funciară a unui litigiu ce are ca obiect un imobil este destinată numai pentru

informare, neprezentând relevanță cu privire la dreptul de proprietate, întrucât

conform art. 33 din Legea nr. 7/1996, această operațiune are loc numai pentru informare,

fără a afecta dreptul sau a putea duce la indisponibilizarea bunului.

Este de observat, deopotrivă, distincția

ce trebuie tăcută între formularea și înregistrarea cererii de notare și admisibilitatea

notării propriu-zise în cartea funciară din perspectiva întrunirii cerințelor prevăzute

de art. 42 alin. (2) lit. q) din Ordinul nr. 633/2006 potrivit cărora este admisibilă

notarea în cartea funciară a acțiunilor a căror notare este permisă de lege și au

legătură cu imobilul.

Așadar, având în vedere evocatele aspecte,

se constată că în mod just instanța de apel a considerat că notările au efect doar

de publicitate și opozabilitate față de terți, iar pârâta nu și-a exercitat în mod

abuziv dreptul prevăzut de Legea nr. 7/1996 cu privire la depunerea cererilor de

notare a proceselor în cartea funciară.

În

legătură cu ipotetica îndeplinire cumulativă a celor patru

condiții spre a atrage răspunderea pârâtei este de menționat că, într-adevăr, potrivit

art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă

pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

Din precitatele prevederi legale rezultă

că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ

următoarele condiții: - existența unui prejudiciu, care trebuie sa fie cert, adică

sigur sub aspectul existenței sale și al posibilităților de evaluare și să nu fi

fost reparat încă; - existența unei fapte ilicite, faptă prin care, încălcându-se

normele dreptului obiectiv, cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei

persoane; - existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;

- existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența

sau imprudența cu care a acționat.

Sarcina probei pentru angajarea răspunderii

civile delictuale revine victimei prejudiciului, potrivit art. 1169 C. civ., care

dispune în sensul că persoana ce face o propunere în fața judecății are obligația

să o dovedească, respectiv, în cauză, aceasta probă incumbă reclamantei.

Or, în speță, instanța de apel în mod corect

a reținut că reclamanta nu a tăcut proba ce-i revenea, a îndeplinirii tuturor condițiilor

antrenării răspunderii civile delictuale în privința pârâtei.

- art. 304 pct. 7 C. proc. civ.:

Este de remarcat că nu se poate considera

că pârâta a dovedit rea-credință ori a produs un abuz de drept prin simpla cerere

de notare în cartea funciară a proceselor existente cu privire la imobilul în cauză

în raport cu caracterul esențialmente informativ asupra terțelor persoane despre

care s-a făcut deja vorbire în combaterea recursului.

În

același sens nu se poate reține nici reaua-credință sau abuzul

de drept în persoana lui H.G., care a acționat în calitatea sa de reprezentant legal

al pârâtei și nicidecum în nume propriu, cum în mod eronat a înțeles recurenta-reclamantă.

- art. 304 pct. 8 C. proc. civ.:

Este necesar de menționat că notarea în

cartea funciară a unui litigiu ce are ca obiect un imobil este destinată numai pentru

informare, neprezentând relevanță cu privire la dreptul de proprietate, neafectând

dreptul sau neputând duce la indisponibilizarea bunului.

Așadar, având în vedere evocatele aspecte,

se constată că în mod corect instanța de apel a considerat că notările au efect

doar de publicitate și opozabilitate față de terți.

În consecință, pentru considerentele arătate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca

nefondat recursul formulat în cauză.

Văzând și cererea de acordare a cheltuielilor

de judecată formulată de intimata SC G.A.S.R. SRL, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită și să oblige recurenta să plătească

părții potrivnice suma de 9.015 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat

de reclamanta SC N. SA, prin administrator special E.P. și prin administrator judiciar

G.M.C. SPRL, împotriva deciziei secției comerciale, de contencios administrativ

și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș nr. 42/A din 08 iunie 2011.

Obligă recurenta să plătească intimatei

SC G.A.S.R. SRL suma de 9.015 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 februarie 2012.