ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 865/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 865/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub 26913/3/2012 reclamanta L.C.

Ploiești SRL a chemat în judecată pârâta S.O.E.S. SRL și a solicitat ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 727.341,27

euro (611.211,15 euro plus TVA 19% în valoare de 116.130,12 euro) în echivalent

în lei la data plății, reprezentând cea de-a doua tranșă a prețului de

achiziție a terenului care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare

încheiat la 25 ianuarie 2008, a dobânzilor legale aferente sumei de 727.341,27

euro, calculate de la data scadenței 16 aprilie 2012, și până la data plății

efective a acesteia și a cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta

cauză.

În motivarea cererii

se arată că la data de 25 ianuarie 2008 a încheiat cu pârâta contractul de

vânzare-cumpărare din 25 ianuarie 2008. în temeiul contractului reclamanta a

transmis dreptul de proprietate asupra unui teren situat în intravilanul

Comunei Aricești Rahtivani, județul Prahova, parcela xxx/1, xxx/2, xx1/1 -

tarlaua 71 - 72, cu o suprafață totală de 51.579 mp identificat cu număr

cadastral X1 (în prezent număr cadastral X2) și înregistrat în cartea funciară

nr. 3531 a comunei Ariceștii Rahtivani, pe care pârâta intenționa dezvoltarea unui

proiect constând într-o bază operațională pentru servicii petroliere.

Prețul terenului a

fost stabilit la suma totală de 2.037.350,5 euro la care se adaugă TVA de 19%

în valoare de 387.100,4 euro din care: 70%, respectiv suma de 1.426.159,35

euro, la care se adaugă TVA de 19% a fost achitat odată cu încheierea

contractului și 30% respectiv suma de 611.211,15 euro la care se adaugă TVA de

19%, urma să fie achitată în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care

reclamanta acordă pârâtei accesul la drumul național DN72 și utilități.

În conformitate cu

dispozițiile contractuale, utilitățile urmau a fi asigurate la punctele de

racordare situate la limita terenului evidențiate în Anexa 2 la contract, fapt

ce urma a fi constatat prin intermediul unui proces-verbal de predare-primire

încheiat între părți.

Totodată raportat la

perioada anticipată de către pârâtă pentru dezvoltarea propriului proiect

constând în baza operațiunilor pentru servicii petroliere a cărui construire

aceasta a cumpărat terenul, s-a estimat ca utilitățile să fie furnizate până la

sfârșitul lui decembrie 2008.

Deși, începând cu

perioada imediat următoare semnării contractului, reclamanta a fost în măsură

să furnizeze utilitățile, pârâta i-a comunicat faptul că utilitățile nu ar fi

fost încă necesare întrucât aceasta nu demarase proiectul conform planului avut

în vedere la data semnării contractului, că ar exista posibilitatea modificării

proiectului în ce privește datele tehnice inițiale privitoare la necesarul

utilităților, fiind astfel de acord cu amânarea furnizării utilităților

asumându-și inclusiv amânarea scadenței celei de-a doua tranșe din preț.

Reclamanta a procedat

la realizarea tuturor conexiunilor la utilitățile pe care și le-a asumat prin

contract:

- accesul la drumul

național DN 72 - procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost

încheiat la data de 12 octombrie 2009;

- conexiunea la gaze

naturale se certifică prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor

din 29 aprilie 2010;

- conexiunea la

electricitate 1 MW - se certifică prin procesul-verbal de recepție la

terminarea lucrărilor încheiat la 25 mai 2011;

- cabluri de fibră

optică - pentru telecomunicații, deși toate echipamentele necesare furnizării

serviciilor sunt deja disponibile pe terenul adiacent datorită inexistenței

vreunui edificiu pe terenul pârâtei este imposibil de realizat furnizarea

acestor echipamente.

În condițiile

prezentate, reclamanta a transmis pârâtei la data de 23 martie 2012, o

invitație pentru data de 10 aprilie 2012 în vederea realizării inspecției și

încheierii procesului-verbal de predare-primire a utilităților, anexând

documente care atestă realizarea utilităților, însă pârâta a refuzat semnarea

procesului-verbal sub pretextul că utilitățile nu ar fi fost furnizate în acord

cu termenii contractului.

În legătură cu plata

tranșei a II-a, se arată că factura fiscală aferentă și anume factura fiscală

din 21 august 2009, astfel cum a fost corectată cu factura din 15 iunie 2010, a

fost transmisă pârâtei anterior datei de 10 aprilie 2012, emiterea anticipată

fiind necesară din rațiuni fiscale.

În drept, reclamanta

a invocat dispozițiile art. 969, 1073 și art. 1361 din vechiul C. civ. precum

și a dispozițiilor art. 2 din contract, art. 1369 din vechiul C. civ., art. 43

C. com. în vigoare la data încheierii contractului.

Pârâta a formulat

întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată invocând

interdependența și reciprocitatea obligațiilor părților.

Mai precis, între

obligația reclamantei de furnizare a utilităților în termenul și condițiile

prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare și obligația ulterioară a pârâtei

de plată a sumei B (727.341,27 euro).

Prin contractul de

vânzare-cumpărare din 25 ianuarie 2008 părțile (reclamanta și pârâta) au

stabilit prețul contractului la suma totală de 2.424.470,9 euro (TVA inclus).

În baza art. 2.2.2.

din Contract, părțile au prevăzut în mod expres ce include prețul Contractului,

respectiv au prevăzut faptul că prețul a fost stabilit în considerarea

îndeplinirii de către reclamanta vânzătoare a două categorii de obligații

prevăzute în acest art. 2.2.2 din Contract:

(i) Transferul

titlului de proprietate exclusiv și negrevat și a posesiei exclusive și

nestânjenite asupra Proprietății precum și

(ii) Furnizarea de

către reclamantă a utilităților până la punctele de conectare situate la limita

Proprietății, conform celor indicate în Anexa nr. 2 atașată la Contract: (a)

gaz pentru încălzirea unei suprafețe de aproximativ 3000 mp, (b) furnizarea de

curent electric de 1 MW, (c) cabluri din fibră optică pentru telecomunicații

(telefon, internet).

De asemenea tot ca

parte a acestei de-a doua obligații Vânzătorul s-a obligat să furnizeze

Cumpărătorului acces direct la drumul național DN 72, conform traseului marcat

în Anexa nr. 3 la Contract, acces ce se realiza prin sistemul de drumuri

private al Parcului Industrial ce trebuia înființat de către reclamantă.

Termenul convenit în

baza art. 2.2.2. și 2.3.3. din Contract până la care toate cele patru utilități

trebuiau să fie accesibile pârâtei cumpărătoare a fost data de 31 decembrie

2008.

Pârâta a susținut că

reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a furniza până la sfârșitul anului

2008 utilitățile și nici nu a notificat pârâta până la sfârșitul lunii

octombrie 2008 asupra faptului că nu își poate îndeplini această obligație, așa

cum avea această obligație contractuală.

Acest termen a fost

stabilit în mod ferm și cu caracter imperativ. Singura posibilitate de derogare

este prevăzută în alin. (2) din art. 2.3.3 "în cazul în care Vânzătorul

estimează că nu va putea să furnizeze accesul Proprietății la Utilități până la

sfârșitul lui decembrie 2008, Vânzătorul trebuie să îl notifice pe Cumpărător

în acest sens până la sfârșitul lui octombrie 2008, iar Părțile vor conlucra

pentru a obține accesul la utilități".

Pârâta a susținut că

nu a primit nicio notificare din partea reclamantei până la sfârșitul lunii

octombrie 2008. De asemenea și din actele depuse reiese clar că nu a existat

nicio Notificare din partea reclamantei cu privire la amânarea termenului de

furnizare a utilităților așadar nu s-a îndeplinit singura posibilitate în care

putea fi amânată în mod rezonabil data de furnizare a utilităților.

Așadar din chiar

stipularea datei scadente în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare precum

și stipularea în amănunt a situației derogatorii de amânare a datei scadente

reiese, în opinia pârâtei, faptul că termenul prevăzut în alin. (2) din art.

2.3.3 din Contract a fost unul esențial, determinant pentru furnizarea

utilităților.

Prin Sentința civilă

nr. 6840 din 02 decembrie 2013 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a

respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, instanța primind integral

apărările pârâtei și care au fost redate mai sus.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC L.C. Ploiești SRL.

Prin Decizia civilă

nr. 941 din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a apreciat că hotărârea primei instanțe este

temeinică și legală, în acord cu probele administrate și dispozițiile legale

incidente.

Împotriva acestei

soluții a declarat recurs reclamanta care a invocat dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ. solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului și a

cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs reclamanta a susținut că instanța de apel a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia precizând că obligația pârâtei de a achita tranșa a

II-a a prețului nu este afectată de o condiție suspensivă, iar incidența în

speță a unei condiții suspensive nu poate atrage exonerarea pârâtei de la plata

prețului.

Recurenta a susținut

că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii în

ceea ce privește: efectele produse de contractul de vânzare-cumpărare și ale

relei-credințe a pârâtei în executarea contratului.

Reclamanta a susținut

că obligația S. de a plăti suma B, fiind parte componentă a prețului terenului,

a luat naștere încă de la momentul încheierii Contractului și doar scadența

acestei obligații era supusă unui termen suspensiv aflat în legătură directă cu

momentul furnizării de către L.C. Ploiești a accesului la utilități.

Recurenta a învederat

că momentul furnizării accesului la utilități a fost estimat de către părți la

data de 31 decembrie 2008, sens în care L.C. Ploiești și-a asumat doar o

obligație de diligență în sensul furnizării utilităților până la acest moment.

În opinia recurentei,

în situația depășirii termenului estimat și în lipsa notificării S. în acest

sens, S. avea dreptul, la libera sa alegere, să opteze:

a) pentru executarea

în continuare a Contractului sau

b) pentru

rezoluțiunea judiciară a Contractului.

Deși conținutul

acestor prevederi contractuale precum și modalitatea de aplicare consideră

recurenta că sunt lipsite de echivoc, fiind confirmate chiar prin

comportamentul contractual al S., instanța a calificat însăși obligația de

plată a Sumei B de către S. ca fiind afectată de o presupusă condiție

suspensivă reprezentată de obligația L.C. Ploiești de a furniza accesul la

Utilități până la termenul "limită" din data de 31 decembrie 2008.

Recurenta consideră

că această interpretare este eronată, existența obligației de plată a sumei B

nu a fost afectată de o condiție suspensivă, ci doar scadența executării

acesteia a fost afectată de un termen suspensiv, neesențial și incert.

Recurenta apreciază

că, din probatoriul administrat în cauză reiese că nu s-a aflat nici în stare

de pasivitate și nici în stare de ineficientă, pe parcursul celor 4 ani și 3

luni, ea realizând furnizarea accesului la Utilități în măsura și în ritmul

permise de stadiul realizării și implementării de către S. a Proiectului său,

fără niciun sprijin din partea S., care a solicitat în repetate rânduri

amânarea furnizării utilităților în funcție de modificarea parametrilor

proiectului său, pentru ca apoi chiar să suspende realizarea acestuia.

Recurenta a criticat

în apel și faptul că, deși inițial instanța a calificat obligația de plată a S.

drept o obligație afectată de o condiție suspensivă, subsecvent, simțind nevoia

de a-și justifica soluția pronunțată și pentru ipoteza în care această primă

calificare nu va rezista în căile de atac, prima instanță a constatat incidența

în cauză a unui concurs între "excepția de neexecutare și caducitatea

prestației corelative".

Intimata-pârâtă a

depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Pârâta a susținut că

data de 31 decembrie 2008 a fost cât se poate de clar prevăzută în contract ca

o dată limită și nu ca una ce reflectă o estimare, o obligație de diligență. În

caz contrar nu și-ar fi găsit niciun sens obligația prevăzută în sarcina recurentei,

prevăzută la art. 2.3.3 alin. (4) din contract, prin care, dacă nu se poate

respecta data limită stabilită prin comun acord, trebuia emisă o notificare

până la sfârșitul lunii octombrie a anului 2008 de către vânzătoare.

Pârâta subliniază

caracterul imperativ prevăzut în contract și care rezultă și din exprimarea

folosită: "nu mai târziu de", formulare ce nu lasă nicio urmă de

echivoc asupra voinței părților. Prin urmare, natura obligației pe care o avea

reclamanta nu era una de diligență, ci o obligație de rezultat, iar data de 31

decembrie 2008 este una imperativ prevăzută, având caracter esențial.

În opinia pârâtei,

contractul din 25 ianuarie 2008 nu este un contract simplu de

vânzare-cumpărare, ci este unul afectat de condiție, astfel cum au reținut

instanța de fond și cea de apel. Contractul dedus judecății este unul complex,

ale cărui efecte nu se rezumă la cele ale unei vânzări simple, în care

obligația de plată a prețului transferului proprietății poate fi analizată

distinct de obligația de plată a serviciilor reprezentând asigurarea

utilităților și poate avea un regim juridic diferit.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate, subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și găsind

că acestea sunt neîntemeiate, va respinge recursul pentru următoarele

considerente:

Având în vedere că

recurenta reclamă greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, vor

fi redate clauzele contractuale relevante în cauză:

Articolul 2.2.2.

Prețul de achiziție include următoarele:

i. Transferul

titlului de proprietate exclusiv și negrevat și a posesiei exclusive și

nestânjenite asupra Proprietății:

ii. Furnizarea de

către vânzător a următoarelor utilități până la punctele de conectare situate

la limita Proprietății, conform celor indicate în Anexa nr. 2 atașată la

prezentul Contract ("utilitățile"):

a) gaz pentru

încălzirea unei suprafețe de aproximativ 3.000 mp.;

b) furnizarea de

curent electric de 1 MW;

c) cabluri din fibră

optică pentru telecomunicații (telefon, internet);

În plus, ca parte a

Utilităților, Vânzătorul va furniza cumpărătorului acces direct la drum

național DN 72, conform traseului marcat în culoarea roșie din Anexa 3. Pentru

evitarea oricărui dubiu, accesul la Proprietate din DN 72 se va face prin

sistemul de drumuri private al Parcului Industrial la care se face referire în

articolul 5.2.2. de mai jos. Cumpărătorul angajându-se că își va asuma o parte

a costurilor de curățare, întreținere și reparare a drumului, în termenii și

condițiile care vor fi mai târziu stabilite de către părți, conform celor

detaliate în articolul 5.2.2. de mai jos.

Părțile convin în mod

expres că vânzătorul nu are obligații față de cumpărător în legătură cu

furnizorii oricăror alte utilități (cum ar fi apa și canalizare), iar

cumpărătorul este singurul responsabil de asigurarea acestora și va suporta

costurile aferente.

Accesul la utilități

conform celor de mai sus este estimat a fi furnizat de către vânzător nu mai

târziu de 31 decembrie 2008, în condițiile prevăzute la articolul 2.3.3. parag.

2 de mai jos.

2.2.3. Prețul de

Achiziție va fi achitat conform prevederilor art. 2.3.3. Plata sumei B - Suma B

va fi achitată de către Cumpărător în Contul Vânzătorului în termen de 3 zile

lucrătoare după îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la Art. 2.2.2

litera (ii), așa după cum va fi constatată într-un proces-verbal de

predare-primire încheiat de părți în acest sens.

Părțile estimează ca

până la sfârșitul lui decembrie 2008 proprietatea va avea acces nerestricționat

la utilități conform celor descrise la art. 2.2.2 litera (ii) de mai sus, iar

Vânzătorul promite să depună toate diligentele pentru a respecta termenul

propus.

În cazul în care

Vânzătorul estimează că nu va putea să furnizeze accesul proprietății la

utilități până la sfârșitul lui decembrie 2008. Vânzătorul trebuie să îl

notifice pe Cumpărător în acest sens până la sfârșitul lui octombrie 2008 iar

Părțile vor conlucra pentru a obține accesul la utilități. Dacă Vânzătorul îl

notifică pe Cumpărător conform celor de mai sus Cumpărătorul accepta în mod

expres că nu va avea pretenții la despăgubiri împotriva Vânzătorului și nu va

avea dreptul de a înceta Contractul în situația în care, în ciuda eforturilor

conjugate ale Cumpărătorului și ale Vânzătorului, accesul la Utilități nu a

fost obținut în perioada de timp estimată.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând aceste dispoziții contractuale, apreciază că în

speță se deduce judecății un contract de vânzare-cumpărare în care s-a prevăzut

ca obligația de plată a Sumei B să fie afectată de o condiție suspensivă,

respectiv aceea de a asigura de către vânzător accesul la utilități într-un

termen extinctiv: "nu mai târziu de 31 decembrie 2008" (termenul

extinctiv marchează stingerea dreptului și a obligației corelative, respectiv

de a cere și a se plăti restul de preț).

Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că sunt incidente în speță următoarele dispoziții

legale: art. 1004 C. civ. - în vigoare la data încheierii actului juridic -

care prevede că obligația este condiționată când perfectarea ei depinde de un

eveniment viitor și necert; articolul 1017 C. civ. - potrivit cu care este

suspensivă acea condiție de a cărei îndeplinire depinde perfectarea actului;

articolul 969 C. civ.; articolul 970 C. civ.

Potrivit acestor

dispoziții legale, în acord cu prevederile contractuale menționate, rezultă că

reclamanta în calitate de creditoare a obligației de plată a restului de preț

nu poate cere executarea obligației de la debitor, deoarece nu s-a îndeplinit

condiția suspensivă, ceea ce înseamnă că obligația de a achita a II-a tranșă de

preț nu s-a născut și nu este una perfectă în sensul art. 1017 C. civ.

Condiția suspensivă

produce următoarele consecințe: creditorul nu poate cere executarea obligației

și debitorul nu datorează nimic până la împlinirea ei. În speță, obligația de

plată a sumei B nu se consideră că s-a născut mai devreme de îndeplinirea

condiției, în termenul limită stipulat de părți.

Interpretarea

recurentei potrivit cu care "doar scadența executării a fost afectată de

un termen suspensiv" este eronată.

Potrivit art. 1022 C.

civ.: "Termenul se deosebește de condiție, pentru că el nu suspendă

angajamentul ci numai amână executarea".

În speță, nu este

vorba de un termen suspensiv, ci de o condiție suspensivă pentru că se prevede

că "tranșa a II-a din preț (...) va fi plătită în trei zile lucrătoare de

la data la care cumpărătorului îi este acordat accesul deplin la utilități, dar

nu mai târziu de 31 decembrie 2008". Este așadar clar exprimată voința

părților în sensul că obligația de plată a restului de preț să fie afectată de

o condiție, iar demersurile în vederea îndeplinirii condiției să fie făcute de

vânzător.

Mai mult, în cazul în

care vânzătorul aprecia că nu poate asigura accesul la utilități până la

termenul stabilit, era obligat să notifice cumpărătorul până la sfârșitul lunii

octombrie 2008, urmând ca după această dată părțile să conlucreze (să facă

împreună demersuri) pentru a obține accesul la utilități - până cel târziu 31

decembrie 2008.

De asemenea nefondată

este și susținerea recurentei referitoare la caracterul estimativ al

termenului, creditoarea este contrazisă de sintagma din contract "nu mai

târziu de 31 decembrie 2008" de unde rezultă și caracterul cert al

termenului.

Tot caracter cert are

și termenul în care vânzătoarea era obligată să notifice cumpărătorul, și anume

sfârșitul lunii octombrie, în cazul în care "estima" că nu va putea

asigura accesul la utilități până la 31 decembrie 2008.

Față de dispozițiile

contractuale și legale aplicabile în pricină, în mod corect au reținut

instanțele de fond și de apel că obligația de plată a restului de preț este

afectată de o condiție suspensivă, respectiv aceea de a obține accesul la

utilități.

Prin urmare,

interpretarea pe care o propune reclamanta nu este în acord cu dispozițiile

legale și contractuale.

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că în mod corect instanțele de fond și de apel au

reținut pasivitatea reclamantei căreia, deși i s-a plătit 70% din preț, nu și-a

îndeplinit obligația de a asigura accesul la utilități. Mai mult nu a notificat

pârâta până la 31 octombrie 2008 că nu este în măsură să-și îndeplinească

această obligație contractuală.

În ceea ce privește

"excepția de neexecutare în concurs cu caducitatea prestației" Înalta

Curte reține că instanța a apreciat corect că au operat efectele caducității

prestației efectuate de reclamantă după termenul limită din 31 octombrie 2008,

aceste considerente fiind în sensul că furnizarea cu întârziere atât de mare a

utilităților a devenit inutilă pentru cumpărătoare, în condițiile în care

asigurarea accesului și a utilităților erau necesare realizării obiectivului

concret al cumpărătorului - care a achiziționat terenul cu scopul de a realiza

o bază operațională pentru servicii petroliere.

Așa cum susține și

intimata prin întâmpinare, pentru a atinge un asemenea obiectiv, era esențială

executarea măcar într-un termen rezonabil a obligației de asigurare a

utilităților. O întârziere de 4 ani de zile nu poate fi considerată o simplă

întârziere, ci echivalează cu o neexecutare totală a obligației.

Termenul contractual

fixat de părți la data de 30 decembrie 2008 prin clauza 2.2.2, are natura

juridică și finalitatea unei condiții suspensive de executare a obligației de

plată a tranșei a II-a din prețul convenit de părți.

Reclamanta vânzătoare

a avut acest termen limită pentru a executa utilitățile și a-i acorda

cumpărătoarei acces deplin la acestea așa cum prevede expres clauza respectivă

și în acest sens trebuie înțeleasă și clauza potrivit căreia dacă vânzătoarea

nu poate să furnizeze la termenul contractual din 31 decembrie 2008

utilitățile, este obligată să notifice cumpărătoarea până la 31 octombrie 2008,

ambele părți conlucrând pentru îndeplinirea și finalizarea acestora.

Cum rezultă din

cererea introductivă și din înscrisurile anexate, vânzătoarea nu a notificat-o

pe cumpărătoarea pârâtă, accesul la drumul național fiind deschis la 12

octombrie 2008, conectarea la gaze s-a făcut la 29 aprilie 2010, corectarea la

electricitate la 25 mai 2011, iar notificarea pentru procesul-verbal de predare

a utilităților poartă data de 10 aprilie 2012.

În deplin acord cu

probatoriul administrat, instanțele de fond și de apel au reținut că, deși

reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile de notificare și de predare cu acces

deplin la utilități până la 31 decembrie 2008, a emis factura fiscală din 21

august 2009 pentru tranșa a II-a de 30% din preț, cu aproape doi ani înainte de

notificarea pentru predarea utilităților la 10 aprilie 2012.

În mod corect

instanțele au avut în vedere și faptul că încă la data încheierii contractului,

adică 25 ianuarie 2008 pârâta i-a achitat efectiv reclamantei avansul și prima

tranșă de 70% din preț, adică 1,5 milioane euro, pentru ca timp de patru ani și

3 luni, până la 10 aprilie 2012, să aștepte îndeplinirea celorlalte obligații

asumate de către vânzătoare. În tot acest timp vânzătoarea recurentă a

beneficiat efectiv de 70% din prețul plătit, fără ca cealaltă parte să poată

începe proiectul imobiliar pentru care a achiziționat terenul.

Expertizele efectuate

cu privire la drumuri, la instalațiile electrice exterioare, la gaze naturale

și la telecomunicații, efectuate în fața instanței de fond atestă că reclamanta

nu și-a îndeplinit la termenele contractuale obligațiile astfel că nu a

asigurat accesul deplin la aceste utilități necesare realizării obiectivului

investițional intitulat "Bază operațională pentru servicii

petroliere".

În acest context

probator, reclamanta nu a dovedit susținerea din cererea introductivă, dar și

din prezentul recurs potrivit cu care pârâta, pe tot parcursul raporturilor

contractuale ar fi încercat amânarea iar apoi chiar împiedicarea întrunirii

condițiilor necesare plății celei de-a doua tranșe din preț.

Ținând seama de cele

ce preced, privitor la excepția de neexecutare în concurs cu caducitatea

prestației corelative, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

îndeplinirea obligațiilor supuse condiției suspensive după mult timp de la data

limită a acesteia a produs consecințe grave pentru cumpărătorul care și-a

îndeplinit toate obligațiile asumate.

În plus,

procesul-verbal de predare a utilităților poartă data de 10 aprilie 2012, iar

la acel moment pârâta nici nu mai era proprietara terenului, căci îl vânduse

încă de la 22 decembrie 2011 (anexa 12 la cererea de chemare în judecată).

Drept urmare operează efectele caducității prestației efectuate după termenul

contractual stabilit și față de o persoană care nici nu mai este titularul

actual al terenului ce a format obiectul actului juridic dedus judecății.

În concluzie, pentru

toate considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge

recursul declarat de reclamanta SC L.C. Ploiești SRL împotriva Deciziei civile

nr. 941 din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC L.C. Ploiești SRL împotriva Deciziei civile nr. 941

din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2015.

Procesat

de GGC - NN