ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 865/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 865/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de
față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub 26913/3/2012 reclamanta L.C.
Ploiești SRL a chemat în judecată pârâta S.O.E.S. SRL și a solicitat ca prin
hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 727.341,27
euro (611.211,15 euro plus TVA 19% în valoare de 116.130,12 euro) în echivalent
în lei la data plății, reprezentând cea de-a doua tranșă a prețului de
achiziție a terenului care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare
încheiat la 25 ianuarie 2008, a dobânzilor legale aferente sumei de 727.341,27
euro, calculate de la data scadenței 16 aprilie 2012, și până la data plății
efective a acesteia și a cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta
cauză.
În motivarea cererii
se arată că la data de 25 ianuarie 2008 a încheiat cu pârâta contractul de
vânzare-cumpărare din 25 ianuarie 2008. în temeiul contractului reclamanta a
transmis dreptul de proprietate asupra unui teren situat în intravilanul
Comunei Aricești Rahtivani, județul Prahova, parcela xxx/1, xxx/2, xx1/1 -
tarlaua 71 - 72, cu o suprafață totală de 51.579 mp identificat cu număr
cadastral X1 (în prezent număr cadastral X2) și înregistrat în cartea funciară
nr. 3531 a comunei Ariceștii Rahtivani, pe care pârâta intenționa dezvoltarea unui
proiect constând într-o bază operațională pentru servicii petroliere.
Prețul terenului a
fost stabilit la suma totală de 2.037.350,5 euro la care se adaugă TVA de 19%
în valoare de 387.100,4 euro din care: 70%, respectiv suma de 1.426.159,35
euro, la care se adaugă TVA de 19% a fost achitat odată cu încheierea
contractului și 30% respectiv suma de 611.211,15 euro la care se adaugă TVA de
19%, urma să fie achitată în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care
reclamanta acordă pârâtei accesul la drumul național DN72 și utilități.
În conformitate cu
dispozițiile contractuale, utilitățile urmau a fi asigurate la punctele de
racordare situate la limita terenului evidențiate în Anexa 2 la contract, fapt
ce urma a fi constatat prin intermediul unui proces-verbal de predare-primire
încheiat între părți.
Totodată raportat la
perioada anticipată de către pârâtă pentru dezvoltarea propriului proiect
constând în baza operațiunilor pentru servicii petroliere a cărui construire
aceasta a cumpărat terenul, s-a estimat ca utilitățile să fie furnizate până la
sfârșitul lui decembrie 2008.
Deși, începând cu
perioada imediat următoare semnării contractului, reclamanta a fost în măsură
să furnizeze utilitățile, pârâta i-a comunicat faptul că utilitățile nu ar fi
fost încă necesare întrucât aceasta nu demarase proiectul conform planului avut
în vedere la data semnării contractului, că ar exista posibilitatea modificării
proiectului în ce privește datele tehnice inițiale privitoare la necesarul
utilităților, fiind astfel de acord cu amânarea furnizării utilităților
asumându-și inclusiv amânarea scadenței celei de-a doua tranșe din preț.
Reclamanta a procedat
la realizarea tuturor conexiunilor la utilitățile pe care și le-a asumat prin
contract:
- accesul la drumul
național DN 72 - procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost
încheiat la data de 12 octombrie 2009;
- conexiunea la gaze
naturale se certifică prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor
din 29 aprilie 2010;
- conexiunea la
electricitate 1 MW - se certifică prin procesul-verbal de recepție la
terminarea lucrărilor încheiat la 25 mai 2011;
- cabluri de fibră
optică - pentru telecomunicații, deși toate echipamentele necesare furnizării
serviciilor sunt deja disponibile pe terenul adiacent datorită inexistenței
vreunui edificiu pe terenul pârâtei este imposibil de realizat furnizarea
acestor echipamente.
În condițiile
prezentate, reclamanta a transmis pârâtei la data de 23 martie 2012, o
invitație pentru data de 10 aprilie 2012 în vederea realizării inspecției și
încheierii procesului-verbal de predare-primire a utilităților, anexând
documente care atestă realizarea utilităților, însă pârâta a refuzat semnarea
procesului-verbal sub pretextul că utilitățile nu ar fi fost furnizate în acord
cu termenii contractului.
În legătură cu plata
tranșei a II-a, se arată că factura fiscală aferentă și anume factura fiscală
din 21 august 2009, astfel cum a fost corectată cu factura din 15 iunie 2010, a
fost transmisă pârâtei anterior datei de 10 aprilie 2012, emiterea anticipată
fiind necesară din rațiuni fiscale.
În drept, reclamanta
a invocat dispozițiile art. 969, 1073 și art. 1361 din vechiul C. civ. precum
și a dispozițiilor art. 2 din contract, art. 1369 din vechiul C. civ., art. 43
C. com. în vigoare la data încheierii contractului.
Pârâta a formulat
întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată invocând
interdependența și reciprocitatea obligațiilor părților.
Mai precis, între
obligația reclamantei de furnizare a utilităților în termenul și condițiile
prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare și obligația ulterioară a pârâtei
de plată a sumei B (727.341,27 euro).
Prin contractul de
vânzare-cumpărare din 25 ianuarie 2008 părțile (reclamanta și pârâta) au
stabilit prețul contractului la suma totală de 2.424.470,9 euro (TVA inclus).
În baza art. 2.2.2.
din Contract, părțile au prevăzut în mod expres ce include prețul Contractului,
respectiv au prevăzut faptul că prețul a fost stabilit în considerarea
îndeplinirii de către reclamanta vânzătoare a două categorii de obligații
prevăzute în acest art. 2.2.2 din Contract:
(i) Transferul
titlului de proprietate exclusiv și negrevat și a posesiei exclusive și
nestânjenite asupra Proprietății precum și
(ii) Furnizarea de
către reclamantă a utilităților până la punctele de conectare situate la limita
Proprietății, conform celor indicate în Anexa nr. 2 atașată la Contract: (a)
gaz pentru încălzirea unei suprafețe de aproximativ 3000 mp, (b) furnizarea de
curent electric de 1 MW, (c) cabluri din fibră optică pentru telecomunicații
(telefon, internet).
De asemenea tot ca
parte a acestei de-a doua obligații Vânzătorul s-a obligat să furnizeze
Cumpărătorului acces direct la drumul național DN 72, conform traseului marcat
în Anexa nr. 3 la Contract, acces ce se realiza prin sistemul de drumuri
private al Parcului Industrial ce trebuia înființat de către reclamantă.
Termenul convenit în
baza art. 2.2.2. și 2.3.3. din Contract până la care toate cele patru utilități
trebuiau să fie accesibile pârâtei cumpărătoare a fost data de 31 decembrie
2008.
Pârâta a susținut că
reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a furniza până la sfârșitul anului
2008 utilitățile și nici nu a notificat pârâta până la sfârșitul lunii
octombrie 2008 asupra faptului că nu își poate îndeplini această obligație, așa
cum avea această obligație contractuală.
Acest termen a fost
stabilit în mod ferm și cu caracter imperativ. Singura posibilitate de derogare
este prevăzută în alin. (2) din art. 2.3.3 "în cazul în care Vânzătorul
estimează că nu va putea să furnizeze accesul Proprietății la Utilități până la
sfârșitul lui decembrie 2008, Vânzătorul trebuie să îl notifice pe Cumpărător
în acest sens până la sfârșitul lui octombrie 2008, iar Părțile vor conlucra
pentru a obține accesul la utilități".
Pârâta a susținut că
nu a primit nicio notificare din partea reclamantei până la sfârșitul lunii
octombrie 2008. De asemenea și din actele depuse reiese clar că nu a existat
nicio Notificare din partea reclamantei cu privire la amânarea termenului de
furnizare a utilităților așadar nu s-a îndeplinit singura posibilitate în care
putea fi amânată în mod rezonabil data de furnizare a utilităților.
Așadar din chiar
stipularea datei scadente în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare precum
și stipularea în amănunt a situației derogatorii de amânare a datei scadente
reiese, în opinia pârâtei, faptul că termenul prevăzut în alin. (2) din art.
2.3.3 din Contract a fost unul esențial, determinant pentru furnizarea
utilităților.
Prin Sentința civilă
nr. 6840 din 02 decembrie 2013 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a
respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, instanța primind integral
apărările pârâtei și care au fost redate mai sus.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel reclamanta SC L.C. Ploiești SRL.
Prin Decizia civilă
nr. 941 din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
V-a civilă, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de apel a apreciat că hotărârea primei instanțe este
temeinică și legală, în acord cu probele administrate și dispozițiile legale
incidente.
Împotriva acestei
soluții a declarat recurs reclamanta care a invocat dispozițiile art. 304 pct.
8 și 9 C. proc. civ. solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului și a
cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de
judecată.
În dezvoltarea
motivelor de recurs reclamanta a susținut că instanța de apel a interpretat
greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit
neîndoielnic al acestuia precizând că obligația pârâtei de a achita tranșa a
II-a a prețului nu este afectată de o condiție suspensivă, iar incidența în
speță a unei condiții suspensive nu poate atrage exonerarea pârâtei de la plata
prețului.
Recurenta a susținut
că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii în
ceea ce privește: efectele produse de contractul de vânzare-cumpărare și ale
relei-credințe a pârâtei în executarea contratului.
Reclamanta a susținut
că obligația S. de a plăti suma B, fiind parte componentă a prețului terenului,
a luat naștere încă de la momentul încheierii Contractului și doar scadența
acestei obligații era supusă unui termen suspensiv aflat în legătură directă cu
momentul furnizării de către L.C. Ploiești a accesului la utilități.
Recurenta a învederat
că momentul furnizării accesului la utilități a fost estimat de către părți la
data de 31 decembrie 2008, sens în care L.C. Ploiești și-a asumat doar o
obligație de diligență în sensul furnizării utilităților până la acest moment.
În opinia recurentei,
în situația depășirii termenului estimat și în lipsa notificării S. în acest
sens, S. avea dreptul, la libera sa alegere, să opteze:
a) pentru executarea
în continuare a Contractului sau
b) pentru
rezoluțiunea judiciară a Contractului.
Deși conținutul
acestor prevederi contractuale precum și modalitatea de aplicare consideră
recurenta că sunt lipsite de echivoc, fiind confirmate chiar prin
comportamentul contractual al S., instanța a calificat însăși obligația de
plată a Sumei B de către S. ca fiind afectată de o presupusă condiție
suspensivă reprezentată de obligația L.C. Ploiești de a furniza accesul la
Utilități până la termenul "limită" din data de 31 decembrie 2008.
Recurenta consideră
că această interpretare este eronată, existența obligației de plată a sumei B
nu a fost afectată de o condiție suspensivă, ci doar scadența executării
acesteia a fost afectată de un termen suspensiv, neesențial și incert.
Recurenta apreciază
că, din probatoriul administrat în cauză reiese că nu s-a aflat nici în stare
de pasivitate și nici în stare de ineficientă, pe parcursul celor 4 ani și 3
luni, ea realizând furnizarea accesului la Utilități în măsura și în ritmul
permise de stadiul realizării și implementării de către S. a Proiectului său,
fără niciun sprijin din partea S., care a solicitat în repetate rânduri
amânarea furnizării utilităților în funcție de modificarea parametrilor
proiectului său, pentru ca apoi chiar să suspende realizarea acestuia.
Recurenta a criticat
în apel și faptul că, deși inițial instanța a calificat obligația de plată a S.
drept o obligație afectată de o condiție suspensivă, subsecvent, simțind nevoia
de a-și justifica soluția pronunțată și pentru ipoteza în care această primă
calificare nu va rezista în căile de atac, prima instanță a constatat incidența
în cauză a unui concurs între "excepția de neexecutare și caducitatea
prestației corelative".
Intimata-pârâtă a
depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Pârâta a susținut că
data de 31 decembrie 2008 a fost cât se poate de clar prevăzută în contract ca
o dată limită și nu ca una ce reflectă o estimare, o obligație de diligență. În
caz contrar nu și-ar fi găsit niciun sens obligația prevăzută în sarcina recurentei,
prevăzută la art. 2.3.3 alin. (4) din contract, prin care, dacă nu se poate
respecta data limită stabilită prin comun acord, trebuia emisă o notificare
până la sfârșitul lunii octombrie a anului 2008 de către vânzătoare.
Pârâta subliniază
caracterul imperativ prevăzut în contract și care rezultă și din exprimarea
folosită: "nu mai târziu de", formulare ce nu lasă nicio urmă de
echivoc asupra voinței părților. Prin urmare, natura obligației pe care o avea
reclamanta nu era una de diligență, ci o obligație de rezultat, iar data de 31
decembrie 2008 este una imperativ prevăzută, având caracter esențial.
În opinia pârâtei,
contractul din 25 ianuarie 2008 nu este un contract simplu de
vânzare-cumpărare, ci este unul afectat de condiție, astfel cum au reținut
instanța de fond și cea de apel. Contractul dedus judecății este unul complex,
ale cărui efecte nu se rezumă la cele ale unei vânzări simple, în care
obligația de plată a prețului transferului proprietății poate fi analizată
distinct de obligația de plată a serviciilor reprezentând asigurarea
utilităților și poate avea un regim juridic diferit.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, analizând decizia atacată prin prisma criticilor
formulate, subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și găsind
că acestea sunt neîntemeiate, va respinge recursul pentru următoarele
considerente:
Având în vedere că
recurenta reclamă greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, vor
fi redate clauzele contractuale relevante în cauză:
Articolul 2.2.2.
Prețul de achiziție include următoarele:
i. Transferul
titlului de proprietate exclusiv și negrevat și a posesiei exclusive și
nestânjenite asupra Proprietății:
ii. Furnizarea de
către vânzător a următoarelor utilități până la punctele de conectare situate
la limita Proprietății, conform celor indicate în Anexa nr. 2 atașată la
prezentul Contract ("utilitățile"):
a) gaz pentru
încălzirea unei suprafețe de aproximativ 3.000 mp.;
b) furnizarea de
curent electric de 1 MW;
c) cabluri din fibră
optică pentru telecomunicații (telefon, internet);
În plus, ca parte a
Utilităților, Vânzătorul va furniza cumpărătorului acces direct la drum
național DN 72, conform traseului marcat în culoarea roșie din Anexa 3. Pentru
evitarea oricărui dubiu, accesul la Proprietate din DN 72 se va face prin
sistemul de drumuri private al Parcului Industrial la care se face referire în
articolul 5.2.2. de mai jos. Cumpărătorul angajându-se că își va asuma o parte
a costurilor de curățare, întreținere și reparare a drumului, în termenii și
condițiile care vor fi mai târziu stabilite de către părți, conform celor
detaliate în articolul 5.2.2. de mai jos.
Părțile convin în mod
expres că vânzătorul nu are obligații față de cumpărător în legătură cu
furnizorii oricăror alte utilități (cum ar fi apa și canalizare), iar
cumpărătorul este singurul responsabil de asigurarea acestora și va suporta
costurile aferente.
Accesul la utilități
conform celor de mai sus este estimat a fi furnizat de către vânzător nu mai
târziu de 31 decembrie 2008, în condițiile prevăzute la articolul 2.3.3. parag.
2 de mai jos.
2.2.3. Prețul de
Achiziție va fi achitat conform prevederilor art. 2.3.3. Plata sumei B - Suma B
va fi achitată de către Cumpărător în Contul Vânzătorului în termen de 3 zile
lucrătoare după îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la Art. 2.2.2
litera (ii), așa după cum va fi constatată într-un proces-verbal de
predare-primire încheiat de părți în acest sens.
Părțile estimează ca
până la sfârșitul lui decembrie 2008 proprietatea va avea acces nerestricționat
la utilități conform celor descrise la art. 2.2.2 litera (ii) de mai sus, iar
Vânzătorul promite să depună toate diligentele pentru a respecta termenul
propus.
În cazul în care
Vânzătorul estimează că nu va putea să furnizeze accesul proprietății la
utilități până la sfârșitul lui decembrie 2008. Vânzătorul trebuie să îl
notifice pe Cumpărător în acest sens până la sfârșitul lui octombrie 2008 iar
Părțile vor conlucra pentru a obține accesul la utilități. Dacă Vânzătorul îl
notifică pe Cumpărător conform celor de mai sus Cumpărătorul accepta în mod
expres că nu va avea pretenții la despăgubiri împotriva Vânzătorului și nu va
avea dreptul de a înceta Contractul în situația în care, în ciuda eforturilor
conjugate ale Cumpărătorului și ale Vânzătorului, accesul la Utilități nu a
fost obținut în perioada de timp estimată.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, analizând aceste dispoziții contractuale, apreciază că în
speță se deduce judecății un contract de vânzare-cumpărare în care s-a prevăzut
ca obligația de plată a Sumei B să fie afectată de o condiție suspensivă,
respectiv aceea de a asigura de către vânzător accesul la utilități într-un
termen extinctiv: "nu mai târziu de 31 decembrie 2008" (termenul
extinctiv marchează stingerea dreptului și a obligației corelative, respectiv
de a cere și a se plăti restul de preț).
Înalta Curte de
Casație și Justiție apreciază că sunt incidente în speță următoarele dispoziții
legale: art. 1004 C. civ. - în vigoare la data încheierii actului juridic -
care prevede că obligația este condiționată când perfectarea ei depinde de un
eveniment viitor și necert; articolul 1017 C. civ. - potrivit cu care este
suspensivă acea condiție de a cărei îndeplinire depinde perfectarea actului;
articolul 969 C. civ.; articolul 970 C. civ.
Potrivit acestor
dispoziții legale, în acord cu prevederile contractuale menționate, rezultă că
reclamanta în calitate de creditoare a obligației de plată a restului de preț
nu poate cere executarea obligației de la debitor, deoarece nu s-a îndeplinit
condiția suspensivă, ceea ce înseamnă că obligația de a achita a II-a tranșă de
preț nu s-a născut și nu este una perfectă în sensul art. 1017 C. civ.
Condiția suspensivă
produce următoarele consecințe: creditorul nu poate cere executarea obligației
și debitorul nu datorează nimic până la împlinirea ei. În speță, obligația de
plată a sumei B nu se consideră că s-a născut mai devreme de îndeplinirea
condiției, în termenul limită stipulat de părți.
Interpretarea
recurentei potrivit cu care "doar scadența executării a fost afectată de
un termen suspensiv" este eronată.
Potrivit art. 1022 C.
civ.: "Termenul se deosebește de condiție, pentru că el nu suspendă
angajamentul ci numai amână executarea".
În speță, nu este
vorba de un termen suspensiv, ci de o condiție suspensivă pentru că se prevede
că "tranșa a II-a din preț (...) va fi plătită în trei zile lucrătoare de
la data la care cumpărătorului îi este acordat accesul deplin la utilități, dar
nu mai târziu de 31 decembrie 2008". Este așadar clar exprimată voința
părților în sensul că obligația de plată a restului de preț să fie afectată de
o condiție, iar demersurile în vederea îndeplinirii condiției să fie făcute de
vânzător.
Mai mult, în cazul în
care vânzătorul aprecia că nu poate asigura accesul la utilități până la
termenul stabilit, era obligat să notifice cumpărătorul până la sfârșitul lunii
octombrie 2008, urmând ca după această dată părțile să conlucreze (să facă
împreună demersuri) pentru a obține accesul la utilități - până cel târziu 31
decembrie 2008.
De asemenea nefondată
este și susținerea recurentei referitoare la caracterul estimativ al
termenului, creditoarea este contrazisă de sintagma din contract "nu mai
târziu de 31 decembrie 2008" de unde rezultă și caracterul cert al
termenului.
Tot caracter cert are
și termenul în care vânzătoarea era obligată să notifice cumpărătorul, și anume
sfârșitul lunii octombrie, în cazul în care "estima" că nu va putea
asigura accesul la utilități până la 31 decembrie 2008.
Față de dispozițiile
contractuale și legale aplicabile în pricină, în mod corect au reținut
instanțele de fond și de apel că obligația de plată a restului de preț este
afectată de o condiție suspensivă, respectiv aceea de a obține accesul la
utilități.
Prin urmare,
interpretarea pe care o propune reclamanta nu este în acord cu dispozițiile
legale și contractuale.
Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că în mod corect instanțele de fond și de apel au
reținut pasivitatea reclamantei căreia, deși i s-a plătit 70% din preț, nu și-a
îndeplinit obligația de a asigura accesul la utilități. Mai mult nu a notificat
pârâta până la 31 octombrie 2008 că nu este în măsură să-și îndeplinească
această obligație contractuală.
În ceea ce privește
"excepția de neexecutare în concurs cu caducitatea prestației" Înalta
Curte reține că instanța a apreciat corect că au operat efectele caducității
prestației efectuate de reclamantă după termenul limită din 31 octombrie 2008,
aceste considerente fiind în sensul că furnizarea cu întârziere atât de mare a
utilităților a devenit inutilă pentru cumpărătoare, în condițiile în care
asigurarea accesului și a utilităților erau necesare realizării obiectivului
concret al cumpărătorului - care a achiziționat terenul cu scopul de a realiza
o bază operațională pentru servicii petroliere.
Așa cum susține și
intimata prin întâmpinare, pentru a atinge un asemenea obiectiv, era esențială
executarea măcar într-un termen rezonabil a obligației de asigurare a
utilităților. O întârziere de 4 ani de zile nu poate fi considerată o simplă
întârziere, ci echivalează cu o neexecutare totală a obligației.
Termenul contractual
fixat de părți la data de 30 decembrie 2008 prin clauza 2.2.2, are natura
juridică și finalitatea unei condiții suspensive de executare a obligației de
plată a tranșei a II-a din prețul convenit de părți.
Reclamanta vânzătoare
a avut acest termen limită pentru a executa utilitățile și a-i acorda
cumpărătoarei acces deplin la acestea așa cum prevede expres clauza respectivă
și în acest sens trebuie înțeleasă și clauza potrivit căreia dacă vânzătoarea
nu poate să furnizeze la termenul contractual din 31 decembrie 2008
utilitățile, este obligată să notifice cumpărătoarea până la 31 octombrie 2008,
ambele părți conlucrând pentru îndeplinirea și finalizarea acestora.
Cum rezultă din
cererea introductivă și din înscrisurile anexate, vânzătoarea nu a notificat-o
pe cumpărătoarea pârâtă, accesul la drumul național fiind deschis la 12
octombrie 2008, conectarea la gaze s-a făcut la 29 aprilie 2010, corectarea la
electricitate la 25 mai 2011, iar notificarea pentru procesul-verbal de predare
a utilităților poartă data de 10 aprilie 2012.
În deplin acord cu
probatoriul administrat, instanțele de fond și de apel au reținut că, deși
reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile de notificare și de predare cu acces
deplin la utilități până la 31 decembrie 2008, a emis factura fiscală din 21
august 2009 pentru tranșa a II-a de 30% din preț, cu aproape doi ani înainte de
notificarea pentru predarea utilităților la 10 aprilie 2012.
În mod corect
instanțele au avut în vedere și faptul că încă la data încheierii contractului,
adică 25 ianuarie 2008 pârâta i-a achitat efectiv reclamantei avansul și prima
tranșă de 70% din preț, adică 1,5 milioane euro, pentru ca timp de patru ani și
3 luni, până la 10 aprilie 2012, să aștepte îndeplinirea celorlalte obligații
asumate de către vânzătoare. În tot acest timp vânzătoarea recurentă a
beneficiat efectiv de 70% din prețul plătit, fără ca cealaltă parte să poată
începe proiectul imobiliar pentru care a achiziționat terenul.
Expertizele efectuate
cu privire la drumuri, la instalațiile electrice exterioare, la gaze naturale
și la telecomunicații, efectuate în fața instanței de fond atestă că reclamanta
nu și-a îndeplinit la termenele contractuale obligațiile astfel că nu a
asigurat accesul deplin la aceste utilități necesare realizării obiectivului
investițional intitulat "Bază operațională pentru servicii
petroliere".
În acest context
probator, reclamanta nu a dovedit susținerea din cererea introductivă, dar și
din prezentul recurs potrivit cu care pârâta, pe tot parcursul raporturilor
contractuale ar fi încercat amânarea iar apoi chiar împiedicarea întrunirii
condițiilor necesare plății celei de-a doua tranșe din preț.
Ținând seama de cele
ce preced, privitor la excepția de neexecutare în concurs cu caducitatea
prestației corelative, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că
îndeplinirea obligațiilor supuse condiției suspensive după mult timp de la data
limită a acesteia a produs consecințe grave pentru cumpărătorul care și-a
îndeplinit toate obligațiile asumate.
În plus,
procesul-verbal de predare a utilităților poartă data de 10 aprilie 2012, iar
la acel moment pârâta nici nu mai era proprietara terenului, căci îl vânduse
încă de la 22 decembrie 2011 (anexa 12 la cererea de chemare în judecată).
Drept urmare operează efectele caducității prestației efectuate după termenul
contractual stabilit și față de o persoană care nici nu mai este titularul
actual al terenului ce a format obiectul actului juridic dedus judecății.
În concluzie, pentru
toate considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge
recursul declarat de reclamanta SC L.C. Ploiești SRL împotriva Deciziei civile
nr. 941 din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
V-a civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta SC L.C. Ploiești SRL împotriva Deciziei civile nr. 941
din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a
civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 martie 2015.
Procesat
de GGC - NN