ÎCCJ, decizie (scj.ro #123212)

Contract de vânzare-cumpărare. Obligație afectată de o condiție suspensivă. Consecințe

Cuprins pe materii : Drept comercial. Obligații

Index alfabetic : acțiune în pretenții

-          contract de vânzare-cumpărare

-          condiție suspensivă

-          caducitatea prestației

C. civ. din 1864, art. 969, art. 970, art. 1004, art. 1017, art. 1022

În cazul în care părțile unui contract de vânzare-cumpărare și-au exprimat voința în sensul ca obligația de plată a restului de preț să fie afectată de o condiție suspensivă, demersurile în vederea îndeplinirii condiției urmând să fie făcute de vânzător, acesta, în calitate de creditor al obligației de plată a restului de preț, nu poate cere executarea obligației de la debitor, în cazul în care nu s-a îndeplinit condiția suspensivă, deoarece obligația de a achita restul prețului nu s-a născut și nu este una perfectă în sensul art. 1017 C. civ.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 865 din 18 martie 2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, sub nr. xx913/3/2012, reclamanta L.C.P. SRL a chemat în judecată pârâta S.O.E.S. SRL și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 727.341,27 Euro (611.211,15 Euro plus TVA 19% în valoare de 116.130,12 Euro) în echivalent în lei la data plății, reprezentând cea de-a doua tranșă a prețului de achiziție a terenului care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 25 ianuarie 2008, a dobânzilor legale aferente sumei de 727.341,27 Euro, calculate de la data scadenței 16.04.2012 și până la data plății efective a acesteia și a cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză.

În motivarea cererii se arată că la data de 25.01.2008 a încheiat cu pârâta contractul de vânzare-cumpărare nr. 228/25.01.2008. În temeiul contractului reclamanta a transmis dreptul de proprietate asupra unui teren situat în intravilanul Comunei A.R., județul Prahova, parcela A385/1, A385/2, A387/1 – tarlaua 71-72, cu o suprafață totală de 51.579 mp identificat cu număr cadastral 10613 (în prezent număr cadastral 20904) și înregistrat în cartea funciară nr. 3531 a comunei A.R., pe care pârâta intenționa dezvoltarea unui proiect constând într-o bază operațională pentru servicii petroliere.

Prețul terenului a fost stabilit la suma totală de 2.037.350,5 Euro la care se adaugă TVA de 19% în valoare de 387.100,4 Euro din care: 70%, respectiv suma de 1.426.159,35 Euro, la care se adaugă TVA de 19% a fost achitat odată cu încheierea contractului și 30% respectiv suma de 611.211,15 Euro la care se adaugă TVA de 19%, urma să fie achitată în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care reclamanta acordă pârâtei accesul la drumul național DN72 și utilități.

În conformitate cu dispozițiile contractuale, utilitățile urmau a fi asigurate la punctele de racordare situate la limita terenului evidențiate în Anexa 2 la contract, fapt ce urma a fi constatat prin intermediul unui proces-verbal de predare-primire încheiat între părți.

Totodată, raportat la perioada anticipată de către pârâtă pentru dezvoltarea propriului proiect constând în baza operațiunilor pentru servicii petroliere a cărui construire aceasta a cumpărat terenul, s-a estimat ca utilitățile să fie furnizate până la sfârșitul lui decembrie 2008.

Deși, începând cu perioada imediat următoare semnării contractului, reclamanta a fost în măsură să furnizeze utilitățile, pârâta i-a comunicat faptul că utilitățile nu ar fi fost încă necesare întrucât aceasta nu demarase proiectul conform planului avut în vedere la data semnării contractului, că ar exista posibilitatea modificării proiectului în ce privește datele tehnice inițiale privitoare la necesarul utilităților, fiind astfel de acord cu amânarea furnizării utilităților asumându-și inclusiv amânarea scadenței celei de-a doua tranșe din preț.

Reclamanta a procedat la realizarea tuturor conexiunilor la utilitățile pe care și le-a asumat prin contract:

- accesul la drumul național DN 72 – procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost încheiat la data de 12.10.2009;

- conexiunea la gaze naturale se certifică prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 29 aprilie 2010;

- conexiunea la electricitate 1 MW – se certifică prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor încheiat la 25.05.2011;

- cabluri de fibră optică – pentru telecomunicații, deși toate echipamentele necesare furnizării serviciilor sunt deja disponibile pe terenul adiacent datorită inexistenței vreunui edificiu pe terenul pârâtei este imposibil de realizat furnizarea acestor echipamente.

În condițiile prezentate, reclamanta a transmis pârâtei la data de 23.03.2012, o invitație pentru data de 10.04.2012 în vederea realizării inspecției și încheierii procesului - verbal de predare-primire a utilităților, anexând documente care atestă realizarea utilităților, însă pârâta a refuzat semnarea procesului-verbal sub pretextul că utilitățile nu ar fi fost furnizate în acord cu termenii contractului.

În legătură cu plata tranșei a II-a, se arată că factura fiscală aferentă și anume factura fiscală seria PLO nr.0000018 din 21.08.2009, astfel cum a fost corectată cu factura seria PLO nr. 0000061 din 15.06.2010, a fost transmisă pârâtei anterior datei de 10.04.2012, emiterea anticipată fiind necesară din rațiuni fiscale.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969, art. 1073 și art. 1361 din vechiul C. civ., precum și a dispozițiilor art. 2 din contract, art. 1369 din vechiul C. civ., art. 43 C. com. în vigoare la data încheierii contractului.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, invocând interdependența și reciprocitatea obligațiilor părților. Mai precis, între obligația reclamantei de furnizare a utilităților în termenul și condițiile prevăzute în contractul de vânzare - cumpărare și obligația ulterioară a pârâtei de plată a sumei B (727.341,27 Euro).

Prin Contractul de Vânzare - Cumpărare autentificat sub nr. 228/25.01.2008 părțile (reclamanta și pârâta) au stabilit prețul Contractului la suma totală de 2.424.470,9 Euro (TVA inclus).

În baza art. 2.2.2. din Contract, părțile au prevăzut în mod expres ce include prețul Contractului, respectiv au prevăzut faptul că prețul a fost stabilit în considerarea îndeplinirii de către reclamanta vânzătoare a două categorii de obligații prevăzute în acest art. 2.2.2 din Contract:

(i)         Transferul titlului de proprietate exclusiv și negrevat și a posesiei exclusive și nestânjenite asupra Proprietății precum și

(ii)        Furnizarea de către reclamantă a utilităților până la punctele de conectare situate la limita Proprietății, conform celor indicate în Anexa nr. 2 atașată la Contract: (a) gaz pentru încălzirea unei suprafețe de aproximativ 3000 mp, (b) furnizarea de curent electric de 1 MW, (c) cabluri din fibră optică pentru telecomunicații (telefon, internet).

De asemenea, tot ca parte a acestei de-a doua obligații Vânzătorul s-a obligat să furnizeze Cumpărătorului acces direct la drumul național DN 72, conform traseului marcat în Anexa nr. 3 la Contract, acces ce se realiza prin sistemul de drumuri private al Parcului Industrial ce trebuia înființat de către reclamantă.

Termenul convenit în baza art. 2.2.2. și 2.3.3. din Contract până la care toate cele patru  utilități trebuiau să fie accesibile pârâtei cumpărătoare a fost data de 31 decembrie 2008.

Pârâta a susținut că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a furniza până la sfârșitul anului 2008 Utilitățile și nici nu a notificat pârâta până la sfârșitul lunii octombrie 2008 asupra faptului că nu își poate îndeplini această obligație, așa cum avea această obligație contractuală.

Acest termen a fost stabilit în mod ferm și cu caracter imperativ. Singura posibilitate de derogare este prevăzută în alin. (2) din art. 2.3.3 „În cazul în care Vânzătorul estimează că nu va putea să furnizeze accesul Proprietății la Utilități până la sfârșitul lui decembrie 2008, Vânzătorul trebuie să îl notifice pe Cumpărător în acest sens până la sfârșitul lui Octombrie 2008, iar Părțile vor conlucra pentru a obține accesul la Utilități”.

Pârâta a susținut că nu a primit nicio notificare din partea reclamantei până la sfârșitul lunii octombrie 2008. De asemenea, și din actele depuse reiese clar că nu a existat nicio Notificare din partea reclamantei cu privire la amânarea termenului de furnizare a utilităților, așadar nu s-a îndeplinit singura posibilitate în care putea fi amânată în mod rezonabil data de furnizare a utilităților.

Așadar, din chiar stipularea datei scadente în cuprinsul Contractului de vânzare - cumpărare precum și stipularea în amănunt a situației derogatorii de amânare a datei scadente reiese, în opinia pârâtei, faptul că termenul prevăzut în alin. (2) din art. 2.3.3 din Contract a fost unul esențial, determinant pentru furnizarea utilităților.

Prin sentința civilă nr. 6840 din 02.12.2013, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, instanța primind integral apărările pârâtei și care au fost redate mai sus.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC L.C.P. SRL.

Prin decizia civilă nr. 941 din 22 octombrie

2014

pronunțată de

Curtea de Apel

București, Secția a V-a civilă, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a apreciat că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în acord cu probele administrate și dispozițiile legale incidente.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului și a cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia precizând că obligația pârâtei de a achita tranșa a II-a a prețului nu este afectată de o condiție suspensivă, iar incidența în speță a unei condiții suspensive nu poate atrage exonerarea pârâtei de la plata prețului.

Recurenta a susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii în ceea ce privește: efectele produse de contractul de vânzare-cumpărare și ale relei credințe a pârâtei în executarea contratului.

Reclamanta a susținut că obligația S. de a plăti suma B, fiind parte componentă a prețului terenului, a luat naștere încă de la momentul încheierii Contractului și doar scadența acestei obligații era supusă unui termen suspensiv aflat în legătură directă cu momentul furnizării de către L.C.P. a accesului la utilități.

Recurenta a învederat că momentul furnizării accesului la utilități a fost estimat de către părți la data de 31.12.2008, sens în care L.C.P. și-a asumat doar o obligație de diligență în sensul furnizării utilităților până la acest moment.

În opinia recurentei, în situația depășirii termenului estimat și în lipsa notificării S. în acest sens, S. avea dreptul, la libera sa alegere, să opteze:

a)         pentru executarea în continuare a Contractului sau

b)         pentru rezoluțiunea judiciară a Contractului.

Deși conținutul acestor prevederi contractuale, precum și modalitatea de aplicare consideră recurenta că sunt lipsite de echivoc, fiind confirmate chiar prin comportamentul contractual al S., instanța a calificat însăși obligația de plată a Sumei B de către S. ca fiind afectată de o presupusă condiție suspensivă reprezentată de obligația L.C.P. de a furniza accesul la Utilități până la termenul „limită” din data de 31.12.2008.

Recurenta consideră că această interpretare este eronată, existența obligației de plată a sumei B nu a fost afectată de o condiție suspensivă, ci doar scadența executării acesteia a fost afectată de un termen suspensiv, neesențial și incert.

Recurenta apreciază că din probatoriul administrat în cauză reiese că nu s-a aflat nici în stare de pasivitate și nici în stare de ineficiență, pe parcursul celor 4 ani și 3 luni, ea realizând furnizarea accesului la Utilități în măsura și în ritmul permise de stadiul realizării și implementării de către S. a Proiectului său, fără niciun sprijin din partea S., care a solicitat în repetate rânduri amânarea furnizării utilităților în funcție de modificarea parametrilor proiectului său, pentru ca apoi chiar să suspende realizarea acestuia.

Recurenta a criticat în apel și faptul că, deși inițial instanța a calificat obligația de plată a S. drept o obligație afectată de o condiție suspensivă, subsecvent, simțind nevoia de a-și justifica soluția pronunțată și pentru ipoteza în care această primă calificare nu va rezista în căile de atac, prima instanță a constatat incidența în cauză a unui concurs între „excepția de neexecutare și caducitatea prestației corelative”.

Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Pârâta a susținut că data de 31.12.2008 a fost cât se poate de clar prevăzută în contract ca o dată limită, și nu ca una ce reflectă o estimare, o obligație de diligență. În caz contrar nu și-ar fi găsit niciun sens obligația prevăzută în sarcina recurentei, prevăzută la art. 2.3.3 alin. 4 din contract, prin care, dacă nu se poate respecta data limită stabilită prin comun acord, trebuia emisă o notificare până la sfărșitul lunii octombrie a anului 2008 de către vânzătoare.

Pârâta subliniază caracterul imperativ prevăzut în contract și care rezultă și din exprimarea folosită: „nu mai târziu de”, formulare ce nu lasă nicio urmă de echivoc asupra voinței părților. Prin urmare, natura obligației pe care o avea reclamanta nu era una de diligență, ci o obligație de rezultat, iar data de 31.12.2008 este una imperativ prevăzută, având caracter esențial.

În opinia pârâtei, contractul autentificat sub nr. 228/25.01.2008 nu este un contract simplu de vânzare-cumparare, ci este unul afectat de condiție, astfel cum au reținut instanța de fond și cea de apel. Contractul dedus judecății este unul complex, ale cărui efecte nu se rezumă la cele ale unei vânzări simple, în care obligația de plată a prețului transferului proprietății poate fi analizată distinct de obligația de plată a serviciilor reprezentând asigurarea utilităților și poate avea un regim juridic diferit.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, subsumate

dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

și găsind că acestea sunt neîntemeiate, a respins recursul pentru următoarele considerente:

Având în vedere că recurenta reclamă greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, vor fi redate clauzele contractuale relevante în cauză:

Articolul 2.2.2. Prețul de achiziție include următoarele:

i. Transferul titlului de proprietate exclusiv și negrevat și a posesiei exclusive și nestânjenite asupra Proprietății:

ii. Furnizarea de către vânzător a următoarelor utilități până la punctele de conectare situate la limita Proprietății, conform celor indicate în Anexa nr. 2 atașată la prezentul Contract („utilitățile”):

gaz pentru încălzirea unei suprafețe de aproximativ 3.000 mp.;

furnizarea de curent electric de 1 MW;

cabluri din fibră optică pentru telecomunicații (telefon, internet);

În plus, ca parte a Utilităților, Vânzătorul va furniza cumpărătorului acces direct la drum național DN 72, conform traseului marcat în culoarea roșie din Anexa 3. Pentru evitarea oricărui dubiu, accesul la Proprietate din DN 72 se va face prin sistemul de drumuri private al Parcului Industrial la care se face referire în articolul 5.2.2. de mai jos. Cumpărătorul angajându-se că își va asuma o parte a costurilor de curățare, întreținere și reparare a drumului, în termenii și condițiile care vor fi mai târziu stabilite de către părți, conform celor detaliate în articolul 5.2.2. de mai jos.

Părțile convin în mod expres că vânzătorul nu are obligații față de cumpărător în legătură cu furnizorii oricăror alte utilități (cum ar fi apa și canalizare), iar cumpărătorul este singurul responsabil de asigurarea acestora și va suporta costurile aferente.

Accesul la utilități conform celor de mai sus este estimat a fi furnizat de către vânzător nu mai târziu de 31 decembrie 2008, în condițiile prevăzute la articolul 2.3.3. paragraful 2 de mai jos.

2.2.3. Prețul de Achiziție va fi achitat conform prevederilor

Articolului 2.3.3. Plata sumei B - Suma B va fi achitată de către Cumpărător în Contul Vânzătorului în termen de 3 Zile Lucrătoare după îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la Art. 2.2.2 litera (ii), așa după cum va fi constatată într-un proces-verbal de predare-primire încheiat de părți în acest sens.

Părțile estimează ca până la sfârșitul lui decembrie 2008 Proprietatea va avea acces nerestricționat la utilități conform celor descrise la Art. 2.2.2 litera (ii) de mai sus, iar Vânzătorul promite să depună toate diligențele pentru a respecta termenul propus.

În cazul în care Vânzătorul estimează că nu va putea să furnizeze accesul Proprietății la utilități până la sfârșitul lui decembrie 2008. Vânzătorul trebuie să îl notifice pe Cumpărător în acest sens până la sfârșitul lui Octombrie 2008, iar Părțile vor conlucra pentru a obține accesul la utilități. Dacă Vânzătorul îl notifică pe Cumpărător conform celor de mai sus Cumpărătorul acceptă în mod expres că nu va avea pretenții la despăgubiri împotriva Vânzătorului și nu va avea dreptul de a înceta Contractul în situația în care, în ciuda eforturilor conjugate ale Cumpărătorului și ale Vânzătorului, accesul la Utilități nu a fost obținut în perioada de timp estimată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând aceste dispoziții contractuale, apreciază că în speță se deduce judecății un contract de vânzare-cumpărare în care s-a prevăzut ca obligația de plată a Sumei B să fie afectată de o condiție suspensivă, respectiv aceea de a asigura de către vânzător accesul la utilități într-un termen extinctiv: „nu mai târziu de 31 decembrie 2008” (termenul extinctiv marchează stingerea dreptului și a obligației corelative, respectiv de a cere și a se plăti restul de preț).

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sunt incidente în speță următoarele dispoziții legale: art. 1004 C. civ. - în vigoare la data încheierii actului juridic – care prevede că obligația este condiționată când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor și necert; art. 1017 C. civ. - potrivit cu care este suspensivă acea condiție de a cărei îndeplinire depinde perfectarea actului; art. 969 C. civ.; art. 970 C. civ.

Potrivit acestor dispoziții legale, în acord cu prevederile contractuale menționate, rezultă că reclamanta în calitate de creditoare a obligației de plată a restului de preț nu poate cere executarea obligației de la debitor, deoarece nu s-a îndeplinit condiția suspensivă, ceea ce înseamnă că obligația de a achita a II-a tranșă de preț nu s-a născut și nu este una perfectă în sensul art. 1017 C. civ.

Condiția suspensivă produce următoarele consecințe: creditorul nu poate cere executarea obligației și debitorul nu datorează nimic până la împlinirea ei. În speță, obligația de plată a Sumei B nu se consideră că s-a născut mai devreme de îndeplinirea condiției, în termenul limită stipulat de părți.

Interpretarea recurentei potrivit cu care „doar scadența executării a fost afectată de un termen suspensiv” este eronată.

Potrivit art. 1022 C. civ.: „Termenul se deosebește de condiție, pentru că el nu suspendă angajamentul, ci numai amână executarea”.

În speță, nu este vorba de un termen suspensiv, ci de o condiție suspensivă pentru că se prevede că „tranșa a II-a din preț (...) va fi plătită în trei zile lucrătoare de la data la care cumpărătorului îi este acordat accesul deplin la utilități, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2008”. Este așadar clar exprimată voința părților în sensul ca obligația de plată a restului de preț să fie afectată de o condiție, iar demersurile în vederea îndeplinirii condiției să fie făcute de vânzător.

Mai mult, în cazul în care vânzătorul aprecia că nu poate asigura accesul la utilități până la termenul stabilit era obligat să notifice cumpărătorul până la sfârșitul lunii octombrie 2008, urmând ca după această dată părțile să conlucreze (să facă împreună demersuri) pentru a obține accesul la utilități – până cel târziu 31.12.2008.

De asemenea, nefondată este și susținerea recurentei referitoare la caracterul estimativ al termenului, creditoarea este contrazisă de sintagma din contract „nu mai târziu de 31 decembrie 2008” de unde rezultă și caracterul cert al termenului.

Tot caracter cert are și termenul în care vânzătoarea era obligată să notifice cumpărătorul, și anume sfârșitul lunii octombrie, în cazul în care „estima” că nu va putea asigura accesul la utilități până la 31 decembrie 2008.

Față de dispozițiile contractuale și legale aplicabile în pricină, în mod corect au reținut instanțele de fond și de apel că obligația de plată a restului de preț este afectată de o condiție suspensivă, respectiv aceea de a obține accesul la utilități.

Prin urmare, interpretarea pe care o propune reclamanta nu este în acord cu dispozițiile legale și contractuale.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod corect instanțele de fond și de apel au reținut pasivitatea reclamantei căreia, deși i s-a plătit 70% din preț, nu și-a îndeplinit obligația de a asigura accesul la utilități. Mai mult nu a notificat pârâta până la 31 octombrie 2008 că nu este în măsură să-și îndeplinească această obligație contractuală.

În ceea ce privește „excepția de neexecutare în concurs cu caducitatea prestației” Înalta Curte reține că instanța a apreciat corect că au operat efectele caducității prestației efectuate de reclamantă după termenul limită din 31.10.2008, aceste considerente fiind în sensul că furnizarea cu întârziere atât de mare a utilităților a devenit inutilă pentru cumpărătoare, în condițiile în care asigurarea accesului și a utilităților erau necesare realizării obiectivului concret al cumpărătorului – care a achiziționat terenul cu scopul de a realiza o bază operațională pentru servicii petroliere.

Așa cum susține și intimata prin întâmpinare, pentru a atinge un asemenea obiectiv, era esențială executarea măcar într-un termen rezonabil a obligației de asigurare a utilităților. O întârziere de 4 ani de zile nu poate fi considerată o simplă întârziere, ci echivalează cu o neexecutare totală a obligației.

Termenul contractual fixat de părți la data de 30.12.2008 prin clauza 2.2.2 are natura juridică și finalitatea unei condiții suspensive de executare a obligației de plată a tranșei a II-a din prețul convenit de părți.

Reclamanta vânzătoare a avut acest termen limită pentru a executa utilitățile și a-i acorda cumpărătoarei acces deplin la acestea așa cum prevede expres clauza respectivă și în acest sens trebuie înțeleasă și clauza potrivit căreia dacă vânzătoarea nu poate să furnizeze la termenul contractual din 31.12.2008 utilitățile este obligată să notifice cumpărătoarea până la 31.10.2008, ambele părți conlucrând pentru îndeplinirea și finalizarea acestora.

Cum rezultă din cererea introductivă și din înscrisurile anexate, vânzătoarea nu a notificat-o pe cumpărătoarea pârâtă, accesul la drumul național fiind deschis la 12.10.2008, conectarea la gaze s-a făcut la 29.04.2010, corectarea la electricitate la 25.05.2011, iar notificarea pentru procesul-verbal de predare a utilităților poartă data de 10.04.2012.

În deplin acord cu probatoriul administrat, instanțele de fond și de apel au reținut că, deși reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile de notificare și de predare cu acces deplin la utilități până la 31.12.2008, a emis factura fiscală nr. 18 din  21.08.2009 pentru tranșa a II-a de 30% din preț, cu aproape doi ani înainte de notificarea pentru predarea utilităților la 10.04.2012.

În mod corect instanțele au avut în vedere și faptul că încă la data încheierii contractului, adică 25.01.2008 pârâta i-a achitat efectiv reclamantei avansul și prima tranșă de 70% din preț, adică 1,5 milioane euro, pentru ca timp de patru ani și 3 luni, până la 10.04.2012, să aștepte îndeplinirea celorlalte obligații asumate de către vânzătoare. În tot acest timp vânzătoarea recurentă a beneficiat efectiv de 70% din prețul plătit, fără ca cealaltă parte să poată începe proiectul imobiliar pentru care a achiziționat terenul.

Expertizele efectuate cu privire la drumuri, la instalațiile electrice exterioare, la gaze naturale și la telecomunicații, efectuate în fața instanței de fond atestă că reclamanta nu și-a îndeplinit la termenele contractuale obligațiile, astfel că nu a asigurat accesul deplin la aceste utilități necesare realizării obiectivului investițional intitulat „Bază operațională pentru servicii petroliere”.

În acest context probator, reclamanta nu a dovedit susținerea din cererea introductivă, dar și din prezentul recurs potrivit cu care pârâta pe tot parcursul raporturilor contractuale ar fi încercat amânarea iar apoi chiar împiedicarea întrunirii condițiilor necesare plății celei de-a doua tranșe din preț.

Ținând seama de cele ce preced, privitor la excepția de neexecutare în concurs cu caducitatea prestației corelative, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că îndeplinirea obligațiilor supuse condiției suspensive după mult timp de la data limită a acesteia a produs consecințe grave pentru cumpărătorul care și-a îndeplinit toate obligațiile asumate.

În plus, procesul-verbal de predare a utilităților poartă data de 10.04.2012, iar la acel moment pârâta nici nu mai era proprietara terenului, căci îl vânduse încă de la 22.12.2011 (anexa 12 la cererea de chemare în judecată). Drept urmare operează efectele caducității prestației efectuate după termenul contractual stabilit și față de o persoană care nici nu mai este titularul actual al terenului ce a format obiectul actului juridic dedus judecății.

În concluzie, pentru toate considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., s-a respins recursul declarat de reclamanta SC L.C.P. SRL împotriva deciziei civile nr. 941 din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, ca nefondat.