ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 900/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 900/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC F.I.R.P.I.E. SA a solicitat prin acțiunea

introductivă de instanță înregistrată la data de 14 iulie

2005, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC S.I. SRL și SC F.

SRL să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între cele două pârâte cu privire la transmiterea dreptului de proprietate

a suprafeței de teren de 825 mp situată în Valea Cascadelor și

să se dispună obligarea pârâtei SC S.I. SRL la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 825 mp teren cu

reclamanta.

Potrivit susținerilor reclamantei

contractul a cărui nulitate o invocă a fost încheiat urmare

fraudării drepturilor și intereselor sale în condițiile în care

prin antecontractul din 25 februarie 2002 pârâta SC S.I. SRL și-a asumat

obligația de a-i vinde suprafețe de teren de 825 mp după

soluționarea litigiului al cărui obiect îl forma situația

juridică a terenului, litigiu care se purta între pârâta SC S.I. SRL

și o terță persoană juridică SC A.E.C.I. SRL.

Prin sentința comercială nr. 12923

din data de 26 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a investit cu soluționarea cauzei ca primă

instanță, a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare

din 25 februarie 2002 pârâta SC S.I. SRL s-a obligat să vândă

reclamantei suprafața de 3.416 mp teren din totalul de 4.241 mp situat în

București și să nu îl înstrăineze altei persoane.

Cu privire la promisiunea de

vânzare-cumpărare a suprafeței de 825 mp reprezentând diferența

până la limita celor 4.241 mp, părțile au stabilit un regim

juridic distinct, înstrăinarea urmând a se face după

soluționarea litigiului ce se derula cu privire la această

suprafață de teren, ceea ce impune concluzia că s-a avut în

vedere situația în care la sfârșitul litigiului, terenul se afla în

patrimoniul pârâtei, iar o eventuală interdicție de finalizare a

acelui litigiu printr-o tranzacție nu a fost prevăzută.

În acest sens tribunalul reține că

prin sentința comercială nr. 73/3/2004 a Tribunalului București,

secția a VI-a comercială, s-a luat act de tranzacția

intervenită între SC S.I. SRL și SC A.E.C.I. SRL prin care

părțile au convenit stingerea litigiilor dintre ele cu privire la

construcția situată pe terenul proprietatea SC S.I. SRL din Valea

Cascadelor, SC S.I. SRL obligându-se prin tranzacție să vândă

către SC F. SRL terenul în suprafață de 825 mp. Că, în

aceste condiții o eventuală conivență a SC A.E.C.I. SRL cu

pârâtele din prezenta cauză apare exclusă și pe cale de

consecință cerința conivenței frauduloasă a pârâtelor

nu este întrunită pentru a conduce la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței fondului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială

nr. 207 din 15 aprilie 2009.

Examinând motivele de apel instanța de

control judiciar constată că nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între SC S.I. SA și SC F. SRL pentru

cauză ilicită nu se justifică în condițiile în care

încheierea contractului este urmare a celor stabilite prin tranzacția

consfințită printr-o hotărâre de expedient pronunțată

de o instanță judecătorească, iar în cauza de

față nu s-a solicitat și nulitatea tranzacției încheiate

între SC S.I. SA și SC A.E.C.I. SRL.

Totodată instanța de apel

apreciază că stipulația consimțită în favoarea lui SC F.

SRL prin tranzacție nu ascunde o relație de interpus a acesteia

față de SC S.I. SA, deoarece societatea beneficiară se află

în raporturi comerciale cu SC A.E.C.I. SRL, acționariatul celor două

societăți fiind în parte comun.

Împotriva deciziei nr. 207 din 15 aprilie

2009 reclamanta a declarat recurs, la data de 7 mai 2009, solicitând

modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și pe fond

admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată.

Recurenta și-a întemeiat în drept

recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ. în argumentarea cărora a susținut

următoarele:

- decizia instanței de apel

nesocotește exigențele impuse de art. 261 C. proc. civ. și

totodată principiul disponibilității, în condițiile în care

nu analizează toate motivele de apel formulate ceea ce echivalează cu

o nemotivare;

- instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 977 – art. 979 și ale art. 982 și art. 984 C.

civ. interpretând pro cauza obligațiile asumate de părți prin

antecontractul de vânzare-cumpărare, respectiv art. 6 din contract,

înlocuind sintagma „după soluționarea litigiului” cu o concluzie

artificială în sensul existenței unei obligații eventuale

determinată de câștigarea proceselor;

- instanța de apel a încălcat

efectele pe care le produce antecontractul între părțile semnatare,

antecontract cu putere de lege și care obliga pe promitenta

vânzătoare ca prin acțiunile sale să sprijine executarea

antecontractului, respectiv să facă toate demersurile legale pentru

câștigarea procesului cu SC A.E.C.I. SRL și nu să renunțe

la dreptul asupra terenului prin tranzacție;

- instanța de apel a pronunțat o

hotărâre cu încălcarea gravă a dispozițiilor art. 969 C.

civ., lipsind de eficiența juridică antecontractul de

vânzare-cumpărare, deși voința reală a părților a

fost de a se vinde către societate și diferența de teren de 825

mp;

- contractul de vânzare-cumpărare

încheiat cu SC F. SRL este lovit de nulitate absolută în condițiile

în care cumpărătorul cunoștea la data încheierii actului despre

obligația asumată de vânzătoare prin antecontractul,

înțelegând să cumpere pe riscul său, prin nesocotirea dreptului

reclamantei.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului

de  legalitate decizia atacată prin prisma criticilor formulate

constată următoarele:

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critica de nemotivare nu

subzistă.

Motivele de apel formulate de reclamantă

au vizat modul de interpretare a dispozițiilor antecontractului de

vânzare-cumpărare încheiat cu SC S.I. SRL cu  privire la suprafața de

teren de 825 mp.

Instanța de apel confirmând ca

legală și temeinică hotărârea fondului reanalizează

apărările formulate atât sub aspectul situației de fapt cât

și al dezlegării în drept statuate și nuanțează, acolo

unde consideră necesar motivarea primei instanțe apreciind că

încheierea contractului de vânzare-cumpărare între cele două pârâte

din prezenta cauză este o consecință a tranzacției

confirmate de o instanță judecătorească, tranzacție

care nu a fost desființată pentru cauză ilicită singura

ipoteză în care contractul de vânzare-cumpărare încheiat în

executarea tranzacției ar fi fost la rândul său lovit de nulitate.

Considerentele instanței sunt clare

și explicite sub aspectul raționamentului juridic pe care se

fundamentează soluția, astfel că nu se poate susține cu

temei că decizia este nemotivată, sau că apărările

relevante ale reclamantei nu au fost examinate.

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

De principiu, instanțele de fond, precum

și cele de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei

căi de atac, sunt suverane în interpretarea convențiilor deduse

judecății, cu condiția ca prin interpretarea dată să

nu denatureze clauzele clare și precise, denaturare care semnifică o

violare a voinței părților exprimate în mod clar și neîndoielnic.

În speță, clauza a cărei

interpretare este criticată pentru denaturare este inserată în art. 6

din antecontract și prevede obligația vânzătoarei promitente SC S.I.

SA de a vinde reclamantei la prețul de 70 dolari/mp și diferența

de 825 mp teren, după soluționarea litigiului având ca obiect

situația juridică a terenului.

Potrivit susținerilor recurentei

obligația astfel asumată est o obligație cu termen și nu o

obligație condițională așa cum a fost interpretată de

instanță.

Susținerile recurentei sunt vădit

nefondate.

Din conținutul clauzei, nu rezultă

că părțile au convenit suspendarea executării

obligației, respectiv amânarea executării ei până la împlinirea

unui anumit termen, ca eveniment viitor și sigur că se va produce. În

alte cuvinte obligația asumată nu este o obligație pură

și simplă care este amânată până la împlinirea unui anumit

termen când devine exigibilă.

Obligația asumată este

condiționată de producerea unui eveniment viitor și incert,

respectiv de îndeplinirea condiției ce ține de clarificarea

situației juridice a terenului, condiție pozitivă în sensul

confirmării dreptului de proprietate al promitentului asupra terenului.

Prin urmare, interpretarea dată de

instanța fondului și confirmată de instanța de apel asupra

acestei clauze este în deplină concordanță cu voința

părților, circumscrisă unui comportament de bună

credință, deoarece nimeni nu se poate obliga să vândă ceea

ce nu deține în mod legal.

Curtea subliniază, în acest punct al

analizei că vânzarea bunurilor viitoare este permisă sub

condiția ca aceste bunuri să intre în viitor în patrimoniul

vânzătorului, și din această perspectivă, până la

îndeplinirea condiției suspensive, creditorul nu poate cere executarea

obligației de la debitor deoarece condiția suspensivă presupune

că obligația nu există, nu este perfectată (art. 1017 C.

civ.).

Or, în cauză litigiul cu privire la

dreptul de proprietate al promitentului asupra celor 825 mp teren s-a finalizat

prin tranzacția consfințită de sentința comercială nr.

7313/28 mai 2005 potrivit căreia SC S.I. SA s-a obligat să vândă

suprafața de teren către SC F. SRL și pe cale de

consecință condiția nu se poate considera realizată

așa cum s-au înțeles părțile, respectiv promitentul să

rămână proprietarul terenului.

Nu se poate reține, susținerea

recurentei că prin încheierea tranzacției, debitorul obligației

a împiedicat îndeplinirea condiției, deoarece tranzacția este un mod

legal de stingere a unui litigiu prin concesiile reciproce pe care și le

fac părțile implicate, iar conformitatea tranzacției cu legea

și ordinea publică a fost verificată de instanța care a

pronunțat hotărârea de expedient.

În acest sens, raționamentul

instanței de apel potrivit căruia nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat în executarea tranzacției este subsecventă

nulității însăși a tranzacției, nulitate care nu s-a

solicitat, este pe deplin corect.

vizând încălcarea dispozițiilor art. 969 și art. 970 C. civ.

potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante și ele trebuie executate cu bună

credință, argumentele recurentei sunt o reluare a aspectelor legate

de interpretarea clauzei din art. 6, ce au fost examinate în cadrul motivului

de la pct. 5.2.

Cum în cauză, condiția suspensivă

de a cărei îndeplinire depinde nașterea obligației, nu s-a

realizat (în sensul confirmării dreptului de proprietate asupra terenului

în patrimoniul promitentului vânzător) se consideră că

obligația nu a existat, iar părțile se găsesc în

situația în care nu ar fi încheiat raportul juridic obligațional,

și, în acest context juridic nu se poate imputa promitentului

vânzător încălcarea convenției.

Potrivit principiului autonomiei de

voință, părțile semnatare ale antecontractului autentificat

au condiționat obligația de a vinde terenul în suprafață de

825 mp de îndeplinirea unei condiții suspensive condiție care nu s-a

realizat, efectele acestei neîndepliniri urmând a fi respectate atât de

creditorul obligației care nu poate să mai ceară executarea ei

cât și de debitor care trebuie să restituie prestațiile în

măsura în care au avut loc.

Pentru rațiunile mai sus

înfățișate Înalta Curte constatând că aspectele de

nelegalitate invocate nu subzistă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC F.I.R.P.I.E. SRL București împotriva deciziei nr. 207 din 15

aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 martie 2010.