ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6328/2013

Asupra cererii de recurs

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 ianuarie 2013, Curtea

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

admis cererea formulată de reclamanta SC G. SRL și, în consecință, a dispus suspendarea

executării Deciziei de impunere nr. 368 din 18 septembrie 2012 emisă de pârâta A.F.M.,

până la soluționarea irevocabilă a cererii înregistrate pe rolul Curții de Apel

Cluj sub nr. 1584/33/2012.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea

formulată la data de 13 noiembrie 2012, reclamanta SC G. SRL, în contradictoriu

cu pârâta A.F.M., a solicitat a se dispune suspendarea executării Deciziei de

impunere nr. 368 din 18 septembrie 2012 emisă de pârâtă până la soluționarea

acțiunii în anulare.

Reclamanta desfășoară

o activitate de producție mase plastice și a făcut obiectul unei inspecții

fiscale derulate de A.F.M., în cursul anului 2012.

Prin raportul de

inspecție fiscală s-a reținut că societatea ar fi încălcat mai multe dispoziții

legale, în special cele prevăzute de O.G. nr. 25/2008 referitoare la prelevarea

ECOTAXEI pentru produsele livrate, în principal, în perioada 1 ianuarie 2009 -

31 decembrie 2009, fiind emisă Decizia de impunere contestată pentru suma

totală de 2.613.925 lei.

Reclamanta a urmat

procedura administrativă prealabilă, fiind emisă Decizia nr. 161/2012 prin care

contestația administrativă a fost respinsă.

Totodată, reclamanta

a consemnat cauțiunea ce a fost stabilită de instanță în vederea soluționării

cererii de suspendare.

Prima instanță a apreciat

că este îndeplinită cerința referitoare la existența unui caz bine justificat,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele

motive invocate de reclamantă și confirmate de probatoriul administrat:

- în raport cu

prevederile art. 9 alin. (1), art. 43 alin. (2) lit. j) și art. 107 alin. (2)

și (4) C. proc. fisc., existență aparența încălcării dreptului reclamantei de a

fi ascultată înaintea luării deciziei, în condițiile în care decizia de

impunere nu conține niciun fel de mențiuni cu privire la audierea sa, aparența

fiind că nu a avut loc o audiere efectivă, în sensul conferit aceste noțiuni de

jurisprudența convențională și comunitară;

- necomunicarea copiei

proiectului raportului de inspecție fiscală;

- depășirea duratei

maxime (3 luni) a inspecției fiscale, în contextul în care aceasta a început la

data de 28 mai 2012 și s-a finalizat, conform susținerilor petentei, la 18

septembrie 2012, data pe care o poartă raportul de inspecție fiscală și decizia

de impunere;

- inspecția fiscală a

fost în mod nelegal extinsă și pentru perioada 2007 - 2008 (raportat la

prevederile art. 98 alin. (3) C. proc. fisc., conform cărora inspecția fiscală

se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care

există obligația depunerii declarațiilor fiscale, iar, în cazul societății,

această perioadă era 2009 - 2011, având în vedere că inspecția fiscală a fost

demarată prin emiterea avizului de inspecție fiscală din 18 aprilie 2012), fără

a exista o motivare cu privire la această extindere prin raportare la cazurile

prevăzute de art. 98 alin. (3) lit. a) - c) C. proc. fisc.; decizia de impunere

este nulă ca urmare a lipsei semnăturii persoanei împuternicite, fiind

incidente prevederile art. 46 C. proc. fisc.

În privința cerinței

pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele argumente:

- decizia de impunere

produce efecte de la data de 20 octombrie 2012, iar, de la această dată,

conform prevederilor Codului de procedură fiscală, curg atât dobânzi de 0,04%

pe zi de întârziere, cât și penalități de întârziere de 15%, după 90 de zile,

cuantumul cumulat până la momentul la care va fi soluționată acțiunea în

anulare fiind deloc neglijabil; într-o perioadă de 12 luni, raportat la debitul

principal de 2.613.925 lei, ar urma să se acumuleze dobânzi în cuantum de

381.633 lei și penalități de întârziere în cuantum de 392.088 lei;

- reclamanta a depus

la dosarul cauzei copia somației din 31 octombrie 2012 și copia titlului

executoriu din 31 octombrie 2012, emise de către A.F.M. și recepționate de societate

la data de 19 noiembrie 2012, documente care probează faptul că A.F.M. a

început executarea silită împotriva SC G. SRL Din cauza cuantumului

semnificativ al creanței, societatea este în imposibilitatea de a face plata

sumelor stabilite în cadrul inspecției fiscale și contestate în prezentul

litigiu. Prin urmare, este extrem de probabil ca bunurile societății să fie

scoase în cel mai scurt timp la licitație, iar conturile societății să fie

blocate;

- realitatea acestor

susțineri rezultă din analiza înscrisurilor care atestă că, la finalul anului

2011, totalul activelor imobilizate ale SC G. SRL era de 5.471.577 lei, iar

profitul net pentru exercițiul financiar 2011 a fost de 182.789 lei, în timp ce societatea are un număr mediu de 78 de salariați;

- în condițiile în

care petenta riscă să fie executată silită pentru o sumă ce depășește jumătate

din valoarea activelor imobilizate, este evident că singura soluție fezabilă în

perioada imediat următoare va fi formularea, chiar de către societate, a unei

cereri de intrare în faliment, cu consecința opririi activității și a

concedierii celor 78 de salariați.;

- o asemenea măsură

nu este una dezirabilă, în contextul unei economii volatile, în care dispariția

SC G. SRL ar atrage desigur și dispariția furnizorilor societății reclamante,

în cel mai scurt timp, efectele produse fiind grave, de nereparat, iar, în

plus, există pericolul evident ca bunurile mobile și imobile aflate în

proprietatea societății reclamante să fie înstrăinate, iar recuperarea lor

ulterioară, după o eventuală anulare a deciziilor de impunere, ar fi greu sau

imposibil de realizat.

exercitată

Împotriva Încheierii

din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.F.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra expres criticile în motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ..

În motivarea

recursului, pârâta arată că atât cazul bine justificat cât și iminența

producerii unei pagube nu se prezumă, fiind necesar să fie dovedite de către

persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ

fiscal și care este datoare să propună și să administreze dovezi concludente din

care să rezulte existența cumulativă a celor două condiții.

Simplele susțineri

făcute în conținutul cererii de suspendarea executării actului administrativ

fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care

se bucură actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit.

t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și

de drept, iar nu la afirmațiile părților.

Executarea unei

obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură

de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, din punct

de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o

pagubă, dar, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o

diminuare ilicită a patrimoniului.

Cu privire la

iminența producerii unei pagube, în sensul prevederilor legale, aceasta ar

trebui să constea intr-o consecință a executării, iar nu în însăși executarea

actului administrativ atacat. În caz contrar s-ar ajunge la concluzia că

cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în

majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni

caracterului de excepție al instituției suspendării actelor administrative așa

cum este reglementată de Legea contenciosului administrativ.

Prin executarea SC G.

SA pentru recuperarea creanței constată în urma inspecției fiscale nu s-ar

perturba grav activitatea societății și nici nu s-ar provoca prejudicii

ireparabile, de natură să pună agentul economic în imposibilitatea de a-și

continua activitatea.

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate în raport cu art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în

continuare.

În sensul celor expuse anterior,

reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de

suspendare a executării Deciziei de impunere Deciziei de impunere nr. 368 din

18 septembrie 2012, prin care a fost stabilită în sarcina societății obligația

de plată a sumei de 2.613.925 lei.

În esență, criticile recurentei-pârâte

vizează netemeincia hotărârii primei instanțe, sub aspectul greșitei aprecieri

cu privire la dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei

pagube iminente.

Or, în cauză, Înalta

Curte reține că soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care

s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel

apreciind în mod corect că, în privința prezumției de legalitate a actului

contestat, există o puternică îndoială ce rezultă din analiza probatoriului

administrat, în raport cu susținerile reclamantei și dispozițiile incidente

cauzei, sub aspectul dreptului contribuabilului de a fi audiat, imperativul

comunicării unei copii a proiectului raportului de inspecție fiscală și

respectării duratei maxime a inspecției fiscale și a perioadei supuse

controlului.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond întemeiat a apreciat, pentru argumentele corect

reținute și detaliate în considerentele sentinței recurate, că, în cadrul

procedurii sumare de verificare a aparenței dreptului, în privința deciziei de

impunere subzistă o îndoială serioasă în privința legalității actului în sensul

art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul cerinței referitoare la prevenirea

unei pagube iminente, în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului cu just temei a apreciat

că aspectele decelate din probatoriul administrat confirmă îndeplinirea cerinței,

motivat de faptul că executarea actului contestat ar fi de natură producă

reclamantei un prejudiciul material viitor și previzibil, greu sau imposibil de

recuperat în ipoteza în care demersul judiciar inițiat de reclamantă ar avea

efectele scontate.

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul,

ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, în sensul art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304

1

C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.F.M. împotriva Încheierii din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel

Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.