ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6328/2013

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din 18 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC G. SRL și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 368 din 18 septembrie 2012 emisă de pârâta A.F.M., până la soluționarea irevocabilă a cererii înregistrate pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. 1584/33/2012. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea formulată la data de 13 noiembrie 2012, reclamanta SC G. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.F.M., a solicitat a se dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 368 din 18 septembrie 2012 emisă de pârâtă până la soluționarea acțiunii în anulare.

Reclamanta desfășoară o activitate de producție mase plastice și a făcut obiectul unei inspecții fiscale derulate de A.F.M., în cursul anului 2012. Prin raportul de inspecție fiscală s-a reținut că societatea ar fi încălcat mai multe dispoziții legale, în special cele prevăzute de O.G. nr. 25/2008 referitoare la prelevarea ECOTAXEI pentru produsele livrate, în principal, în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009, fiind emisă Decizia de impunere contestată pentru suma totală de 2.613.925 lei. Reclamanta a urmat procedura administrativă prealabilă, fiind emisă Decizia nr. 161/2012 prin care contestația administrativă a fost respinsă. Totodată, reclamanta a consemnat cauțiunea ce a fost stabilită de instanță în vederea soluționării cererii de suspendare.

Prima instanță a apreciat că este îndeplinită cerința referitoare la existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele motive invocate de reclamantă și confirmate de probatoriul administrat: - în raport cu prevederile art. 9 alin. (1), art. 43 alin. (2) lit. j) și art. 107 alin. (2) și (4) C. proc.

fisc., existență aparența încălcării dreptului reclamantei de a fi ascultată înaintea luării deciziei, în condițiile în care decizia de impunere nu conține niciun fel de mențiuni cu privire la audierea sa, aparența fiind că nu a avut loc o audiere efectivă, în sensul conferit aceste noțiuni de jurisprudența convențională și comunitară; - necomunicarea copiei proiectului raportului de inspecție fiscală; - depășirea duratei maxime (3 luni) a inspecției fiscale, în contextul în care aceasta a început la data de 28 mai 2012 și s-a finalizat, conform susținerilor petentei, la 18 septembrie 2012, data pe care o poartă raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere; - inspecția fiscală a fost în mod nelegal extinsă și pentru perioada 2007 - 2008 (raportat la prevederile art. 98 alin. (3) C. proc.

fisc., conform cărora inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale, iar, în cazul societății, această perioadă era 2009 - 2011, având în vedere că inspecția fiscală a fost demarată prin emiterea avizului de inspecție fiscală din 18 aprilie 2012), fără a exista o motivare cu privire la această extindere prin raportare la cazurile prevăzute de art. 98 alin. (3) lit. a) - c) C. proc. fisc.; decizia de impunere este nulă ca urmare a lipsei semnăturii persoanei împuternicite, fiind incidente prevederile art. 46 C. proc. fisc.

În privința cerinței pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele argumente: - decizia de impunere produce efecte de la data de 20 octombrie 2012, iar, de la această dată, conform prevederilor Codului de procedură fiscală, curg atât dobânzi de 0,04% pe zi de întârziere, cât și penalități de întârziere de 15%, după 90 de zile, cuantumul cumulat până la momentul la care va fi soluționată acțiunea în anulare fiind deloc neglijabil; într-o perioadă de 12 luni, raportat la debitul principal de 2.613.925 lei, ar urma să se acumuleze dobânzi în cuantum de 381.633 lei și penalități de întârziere în cuantum de 392.088 lei; - reclamanta a depus la dosarul cauzei copia somației din 31 octombrie 2012 și copia titlului executoriu din 31 octombrie 2012, emise de către A.F.M.

și recepționate de societate la data de 19 noiembrie 2012, documente care probează faptul că A.F.M. a început executarea silită împotriva SC G. SRL Din cauza cuantumului semnificativ al creanței, societatea este în imposibilitatea de a face plata sumelor stabilite în cadrul inspecției fiscale și contestate în prezentul litigiu.

Prin urmare, este extrem de probabil ca bunurile societății să fie scoase în cel mai scurt timp la licitație, iar conturile societății să fie blocate; - realitatea acestor susțineri rezultă din analiza înscrisurilor care atestă că, la finalul anului 2011, totalul activelor imobilizate ale SC G. SRL era de 5.471.577 lei, iar profitul net pentru exercițiul financiar 2011 a fost de 182.789 lei, în timp ce societatea are un număr mediu de 78 de salariați; - în condițiile în care petenta riscă să fie executată silită pentru o sumă ce depășește jumătate din valoarea activelor imobilizate, este evident că singura soluție fezabilă în perioada imediat următoare va fi formularea, chiar de către societate, a unei cereri de intrare în faliment, cu consecința opririi activității și a concedierii celor 78 de salariați.; - o asemenea măsură nu este una dezirabilă, în contextul unei economii volatile, în care dispariția SC G. SRL ar atrage desigur și dispariția furnizorilor societății reclamante, în cel mai scurt timp, efectele produse fiind grave, de nereparat, iar, în plus, există pericolul evident ca bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea societății reclamante să fie înstrăinate, iar recuperarea lor ulterioară, după o eventuală anulare a deciziilor de impunere, ar fi greu sau imposibil de realizat.

2. Calea de atac exercitată Împotriva Încheierii din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.F.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra expres criticile în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. În motivarea recursului, pârâta arată că atât cazul bine justificat cât și iminența producerii unei pagube nu se prezumă, fiind necesar să fie dovedite de către persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal și care este datoare să propună și să administreze dovezi concludente din care să rezulte existența cumulativă a celor două condiții.

Simplele susțineri făcute în conținutul cererii de suspendarea executării actului administrativ fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților. Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Cu privire la iminența producerii unei pagube, în sensul prevederilor legale, aceasta ar trebui să constea intr-o consecință a executării, iar nu în însăși executarea actului administrativ atacat. În caz contrar s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării actelor administrative așa cum este reglementată de Legea contenciosului administrativ. Prin executarea SC G. SA pentru recuperarea creanței constată în urma inspecției fiscale nu s-ar perturba grav activitatea societății și nici nu s-ar provoca prejudicii ireparabile, de natură să pună agentul economic în imposibilitatea de a-și continua activitatea.

3. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare. În sensul celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere Deciziei de impunere nr. 368 din 18 septembrie 2012, prin care a fost stabilită în sarcina societății obligația de plată a sumei de 2.613.925 lei. În esență, criticile recurentei-pârâte vizează netemeincia hotărârii primei instanțe, sub aspectul greșitei aprecieri cu privire la dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Or, în cauză, Înalta Curte reține că soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind în mod corect că, în privința prezumției de legalitate a actului contestat, există o puternică îndoială ce rezultă din analiza probatoriului administrat, în raport cu susținerile reclamantei și dispozițiile incidente cauzei, sub aspectul dreptului contribuabilului de a fi audiat, imperativul comunicării unei copii a proiectului raportului de inspecție fiscală și respectării duratei maxime a inspecției fiscale și a perioadei supuse controlului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond întemeiat a apreciat, pentru argumentele corect reținute și detaliate în considerentele sentinței recurate, că, în cadrul procedurii sumare de verificare a aparenței dreptului, în privința deciziei de impunere subzistă o îndoială serioasă în privința legalității actului în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Sub aspectul cerinței referitoare la prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului cu just temei a apreciat că aspectele decelate din probatoriul administrat confirmă îndeplinirea cerinței, motivat de faptul că executarea actului contestat ar fi de natură producă reclamantei un prejudiciul material viitor și previzibil, greu sau imposibil de recuperat în ipoteza în care demersul judiciar inițiat de reclamantă ar avea efectele scontate.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, în sensul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.F.M. împotriva Încheierii din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.