ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3798/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3798/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 2 aprilie 2012,

reclamantele

Fundația

Culturală „Dr. M.C.”, Asociația „R.A.”, Asociația „G.C.” au solicitat anularea

hotărârii nr. 4 din 11 ianuarie 2012 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării și constatarea ca faptă discriminatorie a acțiunii

Președintelui Consiliului Județean Harghita de arborare a drapelului secuiesc

la data de 15 martie 2010 pe Palatul administrativ al instituției publice

județene.

În motivarea acțiunii, reclamantele au

susținut că prin hotărârea atacată s-a constatat în mod nelegal că arborarea

drapelului secuiesc la data de 15 martie 2010 nu reprezintă discriminare,

conform dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și că nu au fost dovedite

susținerile lor privind încălcarea dreptului la demnitate prin discursul de la

aceeași dată rostit de Președintele Consiliului Județean Harghita cu privire la

acest drapel, considerat ca fiind al întregului Ținut Secuiesc.

Reclamantele au justificat incidența

prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prin faptul că românii harghiteni au

perceput oficializarea drapelului secuiesc și marcarea arborării printr-un

discurs referitor la o entitate constituită pe criterii etnice, în care românii

nu își găsesc locul, ca fiind atât o propagandă naționalist - șovină, cât și un

comportament care vizează atingerea demnității și crearea unei atmosfere de

intimidare, ostile, degradante, umilitoare și ofensatoare față de comunitatea

românească din județul Harghita.

Lipsa de temei a hotărârii nr. 4 din 11

ianuarie 2012 a fost invocată de reclamante și față de decizia nr. 2690/R din 26

septembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, prin care s-a dispus în mod

irevocabil anularea hotărârii nr. 269/2009 a Consiliului Județean Harghita de

adoptare a steagului județului, având caracteristicile specifice unei singure

colectivități.

Prin întâmpinare, Consiliul județean Harghita

a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantelor și excepția tardivității acțiunii,

iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii și menținerea ca legală

și temeinică a hotărârii nr. 4 din 11 ianuarie 2012 emisă de Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării.

Prin încheierea de la data de 2 aprilie 2013,

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Consiliul Județean Harghita, reținând că acesta a dobândit calitatea de parte

litigantă prin efectul dispozițiilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000,

ca urmare a declanșării litigiului prin sesizarea Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării, care desfășoară o procedură specială, contradictorie,

în cadrul căreia este citat și emitentul actului pretins a avea un caracter

discriminator.

Prin sentința nr. 204 din 9 aprilie 2013,

aceeași instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantelor, excepția tardivității acțiunii și pe fond, a admis acțiunea

formulată de reclamante, a anulat hotărârea nr. 4 din 11 ianuarie 2012 emisă de

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a constatat că sunt fapte

discriminatorii arborarea drapelului județului Harghita la data de 15 martie

2010 și acțiunea Președintelui Consiliului Județean Harghita, de la aceeași

dată, de a afirma că drapelul este al Ținutului Secuiesc, în sensul

dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantelor a fost respinsă cu motivarea că, legitimarea lor rezidă tocmai în

împrejurarea că reprezintă interesele culturale ale cetățenilor români, de

naționalitate română și care locuiesc într-o zonă geografică în care predomină

populația de naționalitate maghiară.

În consecință, s-a considerat că nu poate fi

negată îndreptățirea reclamantelor de a promova cereri de chemare în judecată

care tind la apărarea unor drepturi pretins a fi fost încălcate sau la protecția

juridică a statutului de minoritate națională în acea zonă geografică.

Excepția tardivității acțiunii a fost

respinsă în raport cu data comunicării hotărârii nr. 4 din 11 ianuarie 2012

către reclamante (Fundația Culturală „Dr. M.C.” - 15 martie 2012, Asociația „R.A.”

-16 martie 2012 și Asociația „G.C.” - 30 martie 2012) și respectiv, data

formulării acțiunii - 30 martie 2012.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că, prin hotărârea

nr. 4 din 11 ianuarie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

a fost clasată petiția reclamantelor, considerându-se că arborarea drapelului județului

Harghita nu reprezintă o discriminare, în sensul dispozițiilor art. 15 din O.G.

nr. 137/2000 și că nu au fost probate afirmațiile care ar reprezenta încălcarea

dreptului la demnitate.

Referitor la prima faptă și anume, arborarea drapelului

județului Harghita la data de 15 martie 2010, instanța de fond a avut în vedere

că, prin decizia nr. 2.690/R din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Târgu - Mureș

a fost anulată în mod irevocabil hotărârea nr. 269 din 26 noiembrie 2009 emisă de

Consiliul județean Harghita pentru adoptarea steagului și gonfalonului județului

Harghita și prin prisma puterii de lucru judecat, constatările instanței sesizată

în acel litigiu se impun și în prezenta cauză, datorită dezlegării de drept date

unei situații de fapt similare celei deduse judecății în acest litigiu.

Astfel, s-a avut în vedere că, deși în județul

Harghita trăiesc peste 10 comunități etnice diferite, care toate ar putea revendica

dreptul de a fi reprezentate prin simboluri specifice comunității lor pe drapelul

județului, prin introducerea anumitor simboluri heraldice pe drapel, Consiliul județean

Harghita nu a acționat în numele și în interesul comunităților pe care le reprezintă.

În concret, s-a reținut că, pârâtul Consiliul

județean Harghita a impus un simbol monoetnic, respectiv drapelul secuiesc, ca drapel

al județului Harghita, aspect care rezultă și din afirmația Președintelui Consiliului

județean Harghita din ședința din data de 26 noiembrie 2009, care a susținut că

a adoptat un drapel folosit ca steag al Consiliului Național Secuiesc, care însă

nu are reprezentativitate pentru interesul colectivităților pe care Consiliul județean

Harghita este chemat, prin lege, să îl servească.

Constatarea ca nelegală a hotărârii nr. 269

din 26 noiembrie 2009 a Consiliului județean Harghita și în consecință, anularea

acesteia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a determinat concluzia judecătorului

fondului că utilizarea drapelului adoptat de instituția administrativă se situează

în afara legii, tocmai datorită caracterului monoetnic al acestuia (prin prisma

elementelor cuprinse în steag), de natură a reprezenta o reală discriminare față

de celelalte comunități care locuiesc în acest județ și, în principal, comunitatea

românească.

În atare situație, s-a apreciat ca fiind realizată

în cauză ipoteza legală prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, întrucât prin

arborarea drapelului județului Harghita, care reprezintă de fapt steagul Consiliului

Național Secuiesc, s-a adus atingere demnității comunității românești, constant

apreciată ca fiind minoritară în județul Harghita.

Instanța de fond a considerat că utilizarea criteriilor

de discriminare se impune în raport cu minoritatea și respectiv, majoritatea națională

la care se referă fapta încriminată de textul legal precitat, întrucât discriminarea

vizează acea atingere adusă demnității minorității române, față de care steagul

arborat pe clădirea Consiliului județean Harghita nu are rezonanță față de simbolurile

statului național român, suveran și independent, unitar și indivizibil, după cum

s-a statuat în art. 1 alin. (1) din Constituția României.

Referitor la cealaltă faptă apreciată de către

reclamante ca fiind discriminatorie și anume, afirmația Președintelui Consiliului

Județean Harghita, conform căreia drapelul este al Ținutului Secuiesc, instanța

de fond a constatat că, prin hotărârea nr. 4 din 11 ianuarie 2012, Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării a aplicat greșit prevederile art. 15 și art. 20

alin. (6) din O.G. nr. 137/2000.

Aceste norme legale impun reclamantelor sarcina

de a dovedi existența unor fapte (în speță, afirmația Președintelui Consiliului

județean Harghita), care permit a se presupune existența sau inexistența unei discriminări

directe/indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea (Consiliul

județean Harghita) îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.

Față de această reglementare, s-a reținut că,

în mod cert, reclamantele au dovedit existența faptei pretins vătămătoare și anume,

afirmația potrivit căruia drapelul este al Ținutului Secuiesc, al cărui caracter

discriminatoriu rezidă tocmai în împrejurarea că nelegalitatea hotărârii de adoptare

a steagului și gonfalonului județului Harghita se răsfrânge și asupra oricărei acțiuni

care presupune utilizarea sau referirea la acest steag, tocmai prin elementele monoetnice

care îl definesc.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs

pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Județul Harghita,

prin Consiliul județean Harghita, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul

respingerii acțiunii formulate de reclamante ca neîntemeiată.

Prin motivul comun de recurs formulat de ambii

recurenți pe fondul cauzei, s-a susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată

cu aplicarea greșită a O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor

formelor de discriminare.

Recurenții au considerat că instanța de fond s-a

limitat la analiza caracterului presupus discriminatoriu al hotărârii nr. 269/2009

emisă de Consiliul județean Harghita și a constatat că acest act administrativ a

fost anulat prin decizia nr. 2.690/R din 26 septembrie 2012, fără a observa că fapta

la care se referă reclamanții a fost săvârșită la data de 10 martie 2010, dată la

care hotărârea nr. 269/2009 era legală și producea efecte juridice.

De asemenea, s-a arătat că, anularea hotărârii

nr. 269/2009 a Consiliului județean Harghita și implicit, a drapelului județului

Harghita nu poate avea ca efect nelegalitatea și desființarea hotărârii nr. 4

din 11 ianuarie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât

hotărârea nr. 269/2009 se referă la adoptarea drapelului secuiesc ca drapelul oficial

al județului Harghita, iar hotărârea nr. 4 din 11 ianuarie 2012 a avut ca obiect

fapta de arborare, exclusiv în data de 10 martie 2010, a drapelului oficial al județului

Harghita pe clădirea Consiliului județean Harghita.

Pe fondul cauzei, recurentul Consiliul județean

Harghita a criticat și interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor

art. 2 alin. (1), art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și ale Directivei Consiliului 2000/78/CE,

deoarece nu au existat două situații comparabile la care tratamentul aplicat să

fi fost diferit, astfel că, pretinsa declarație a președintelui Consiliului județean

Harghita, prin conținutul ei, nu poate fi considerată un act de discriminare și

aceasta cu atât mai mult cu cât, în Ținutul Secuiesc (o regiune istorică inexistentă

sub forma unei unități administrativ - teritoriale) cetățenii de etnie română locuiesc

împreună cu etnicii maghiari.

Același recurent a criticat și soluția de respingere

a excepțiilor pe care le-a invocat în primă instanță cu privire la lipsa calității

sale procesuale pasive și la lipsa calității procesuale active a intimatelor.

Cu privire la calitatea sa procesuală pasivă,

recurentul a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit excepția pentru

că această legitimare aparține numai Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,

iar introducerea sa în cauză, din oficiu nu poate fi dispusă în baza dispozițiilor

art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, care prevăd numai posibilitatea de a

se pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor subiecți

de drept. Recurentul a învederat că, inițial, la data de 5 martie 2013, această

excepție a fost admisă de instanța de fond.

Cu privire la calitatea procesuală activă, recurentul

a considerat că este de asemenea greșită soluția de respingere a excepției, în condițiile

în care asociațiile intimate nu au dovedit legitimarea lor, potrivit dispozițiilor

art. 28 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și art. 8 alin. (1) din Ordinul nr. 144/2008

al Președintelui Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu actele

lor constitutive, din care să rezulte că au ca scop protecția drepturilor omului

sau un interes legitim în combaterea discriminării și că, discriminarea pretinsă

se manifestă în domeniul lor de activitate, cu respectarea principiului specializării

persoanei juridice.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport

și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursurile declarate în cauză, pentru următoarele considerente:

Legitimarea procesuală activă a intimatelor -

reclamante Fundația Culturală „Dr. M.C.”,

Asociația „R.A.”, Asociația „G.C.” a fost corect

constatată de instanța de fond în raport cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, republicată, care prevăd că, organizațiile neguvernamentale care au

ca scop protecția drepturilor omului sau care au un interes legitim în combaterea

discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă

în domeniul lor de activitate și aduce atingere unei comunități sau unui grup de

persoane.

Cum intimatele s-au înființat și funcționează

ca persoane juridice pentru reprezentarea intereselor culturale ale cetățenilor

români, de naționalitate română, care locuiesc într-o zonă geografică în car predomină

populația de naționalitate maghiară, instanța de fond a reținut întemeiat că acestea

sunt îndreptățite să promoveze cereri de chemare în judecată pentru apărarea unor

drepturi pretins a fi fost încălcate ori pentru protecția juridică a statutului

de naționalitate minoritară în acea zonă geografică.

Sesizat cu aceeași excepție de procedură, Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării a constatat prin hotărârea nr. 304 din

10 noiembrie 2010 dată în Dosarul nr. 22/2010 că intimatele - reclamante fac parte

din categoria subiectelor de drept colectiv cărora li s-a recunoscut prin dispozițiile

art. 28 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, legitimarea procesuală activă

pentru faptele de discriminare, iar Consiliul județean Harghita, în calitate de

reclamant în acel dosar, nu a contestat în justiție soluția dată cu privire la această

excepție.

În consecință, intimatele - reclamante au justificat

prin obiectul sesizării formulate că au calitate procesuală de a acționa pentru

protecția juridică împotriva discriminării și că se pot adresa instanței de contencios

administrativ ca organisme sociale interesate, în sensul definit de art. 2

alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, ca structuri neguvernamentale, sindicate,

asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția

drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna funcționare a

serviciilor publice administrative.

Legitimarea procesuală pasivă a Consiliului județean

Harghita a fost constatată de asemenea în mod corect de instanța de fond în raport

cu dispozițiile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, republicată și art. 38

din procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor, aprobată prin

Ordinul nr. 144/2008 emis de Președintele Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării, care reglementează pentru soluționarea litigiului o procedură transparentă,

cu respectarea principiilor contradictorialității și asigurării dreptului la apărare

al tuturor părților.

În cadrul acestei proceduri speciale a fost citat

în calitate de reclamant și Consiliul județean Harghita, ca autoritate emitentă

a actului pretins discriminator și deci prin efectul legii, acesta a devenit parte

litigantă, fără a fi contestat legitimarea sa procesuală prin apărările formulate

în Dosarul nr. 22/2010 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Astfel cum s-a reținut prin Decizia nr. 444/2009

pronunțată de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate

al prevederilor O.G. nr. 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

este organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, având independența necesară

îndeplinirii actului administrativ - jurisdicțional, iar procedura judiciară pentru

contestarea acestuia impune citarea tuturor celor interesați, inclusiv a celor care,

fiind părți în procedura administrativă, au dobândit în mod implicit legitimarea

procesuală în litigiul dedus spre soluționare instanței de judecată.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte

va respinge ca nefondate criticile formulate în recursul declarat de Județul Harghita,

prin Consiliul județean Harghita cu privire la soluția de respingere a excepției

lipsei calității procesuale active a intimatelor - reclamante și a excepției lipsei

calității procesuale pasive a recurentului - pârât.

Criticile formulate în ambele recursuri pe fondul

cauzei sunt de asemenea nefondate, constatându-se că este legală și temeinică sentința

prin care instanța de fond a admis acțiunea formulată de intimatele - reclamante

și a anulat hotărârea nr. 4 din 11 ianuarie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării, reținând că este faptă discriminatorie arborarea drapelului județului

Harghita la data de 15 martie 2010, în sensul dispozițiilor art. 15 din O.G.

nr. 137/2000 republicată și că este faptă discriminatorie acțiunea Președintelui

Consiliului Județean Harghita de a afirma la aceeași dată că „drapelul este al Ținutului

Secuiesc”, în sensul dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Cu privire la prima faptă de discriminare și anume,

arborarea drapelului județului Harghita la data de 15 martie 2010 pe clădirea Palatului

administrativ al Consiliului județean Harghita, instanța de fond a considerat că

în cauză este realizată ipoteza legală prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000,

republicată, întrucât arborarea acestui drapel, care reprezintă de fapt steagul

Consiliului Național Secuiesc, aduce atingere demnității comunității române, constant

apreciată ca fiind minoritară în județul Harghita.

Instanța de fond a avut în vedere că hotărârea

nr. 269 din 26 noiembrie 2009 prin care Consiliul județean Harghita a adoptat steagul

și gonfalonul județului Harghita a fost anulată prin decizia nr. 2690/R din 26 septembrie

2012 a Curții de Apel Târgu - Mureș și anularea acesteia conduce la concluzia că

și utilizarea drapelului astfel adoptat se situează în afara legii, tocmai datorită

caracterului monoetnic al acestuia (prin prisma elementelor cuprinse în steag),

de natură a reprezenta o reală discriminare față de celelalte comunități care locuiesc

în județul Harghita și, în principal, comunitatea românească.

Caracterul discriminatoriu al acestei fapte a

fost corect constatat de prima instanță în raport cu elementele concrete ale cazului

dedus judecății, reținându-se că, deși în județul Harghita trăiesc peste 10 comunități

etnice diferite, care toate ar putea revendica dreptul de a fi reprezentate prin

simboluri specifice propriei comunități pe drapelul județului, Consiliul județean

Harghita nu a acționat în numele și în interesul comunităților pe care le reprezintă,

impunând un simbol monoetnic (drapelul secuiesc) ca drapel al județului Harghita.

Arborarea la data de 15 martie 2010 a drapelului

adoptat în mod nelegal de Consiliul județean Harghita a fost analizată în mod distinct

de procesul deliberativ finalizat prin hotărârea nr. 269 din 26 noiembrie 2009,

anulată prin decizia nr. 2690/R din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Târgu -

Mureș și deci fără a reține puterea de lucru judecat a acestei hotărâri irevocabile,

judecătorul fondului a stabilit corect forța probantă a constatărilor instanței

de judecată investită cu acel litigiu, care se impun și în prezenta cauză, datorită

dezlegării date în drept pentru o situație de fapt similară.

De asemenea, nu se poate reține că pronunțarea

acestei hotărâri irevocabile după data săvârșirii faptei discriminatorii - 15 martie

2010 poate exonera autoritatea reclamantă de răspunderea juridică în baza O.G.

nr. 137/2000, întrucât această faptă a constituit obiectul sesizării împotriva discriminării,

independent de motivele de nelegalitate pentru care s-a solicitat anularea hotărârii

nr. 269 din 26 noiembrie 2009 de adoptare a steagului și gonfalonului județului

Harghita în litigiul de contencios administrativ soluționat în mod irevocabil prin

decizia nr. 2.690/R din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Târgu - Mureș.

În consecință, nelegalitatea hotărârii nr. 4

din 11 ianuarie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost

corect constatată de judecătorul fondului după examinarea circumstanțelor concrete

ale cauzei și analiza detaliată a tuturor elementelor de fapt și de drept expuse

de părți, iar nu pentru considerentele reținute în decizia nr. 2690/R din 26 septembrie

2012, pronunțată într-un alt litigiu și care a avut un alt obiect decât cel în speță.

Temeiul juridic al prezentului litigiu a fost

O.G. nr. 137/2000, care impune utilizarea criteriilor de discriminare în raport

cu minoritatea și, respectiv, majoritatea națională la care se referă fapta sesizată,

pentru care judecătorul fondului a constatat în mod legal și temeinic existența

caracterului discriminatoriu datorită atingerii adusă demnității minorității române

prin arborarea la 15 martie 2010 pe clădirea Consiliului județean Harghita a unui

steag cu simboluri monoetnice și deci fără nicio rezonanță la simbolurile statului

național român, suveran și independent, unitar și indivizibil, cum s-a statuat în

art. 1 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Cu privire la cealaltă faptă sesizată de către

intimatele - reclamante ca fiind discriminatorie și anume, afirmația Președintelui

Consiliului județean Harghita la data de 15 martie 2010 că drapelul este al întregului

Ținut Secuiesc, instanța de fond a constatat de asemenea în mod judicios întrunirea

cerințelor prevăzute de art. 15 și art. 20 din O.G. nr. 137/2000, republicată, considerându-se

că această reglementare a fost greșit interpretată de Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării la adoptarea hotărârii nr. 4 din 11 ianuarie 2012.

Conform acestor prevederi legale, persoana care

se consideră discriminată prezintă faptele pe baza cărora poate fi prezumată existența

unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat

sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului

egalității de tratament și că faptele sesizate nu constituie o discriminare.

În condițiile în care niciuna din părți nu a contestat

existența faptei sesizate și anume, afirmația Președintelui Consiliului județean

Harghita la data de 15 martie 2010 că drapelul arborat este al întregului Ținut

Secuiesc, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a adoptat nelegal hotărârea

nr. 4 din 11 ianuarie 2012, prin care la pct. 2 a decis că petenții nu au probat

asemenea afirmații care ar reprezenta o încălcare a dreptului la demnitate.

Nelegalitatea actului administrativ cu privire

la această faptă a fost corect constatată de prima instanță, reținându-se că probele

administrate de către intimatele - reclamante dovedesc în mod cert săvârșirea la

15 martie 2010 de către Președintele Consiliului județean Harghita a unei fapte

de discriminare, în sensul dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată,

iar persoana reclamată nu a formulat apărări pentru a infirma caracterul discriminatoriu

al faptei respective nici în procedura administrativă și nici în procedura judiciară.

Față de argumentele care au fost expuse, constatând

că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, nefiind motive

de casare sau de modificare a acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile

declarate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și de Județul Harghita,

prin Consiliul județean Harghita.

al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele

recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării și de Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita

împotriva sentinței nr. 204 din 9 aprilie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie

2014.