ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 147/2015

ÎNALTA CURTE DE

CASARE ȘI JUSTIȚIE

Deliberând asupra

conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Răcari la data de 08 august 2013, sub număr de dosar

1625/284/2013, contestatoarea SC A. Tărtășești SA a formulat contestație la

executare, în contradictoriu cu intimata Agenția Naționala de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

(D.G.A.M.C), solicitând instanței anularea Deciziei nr. 72211 din 19 iulie 2013

de instituirea a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile aflate în

proprietatea contestatoarei, a proceselor-verbale de sechestru asigurătoriu

bunuri mobile nr. 1053245 din 22 iulie 2013, nr. 1053246 din 22 iulie 2013 și

nr. 1053247 din 22 iulie 2013 ale D.G.A.M.C, precum și anularea tuturor actelor

subsecvente, alături de suspendarea efectelor Deciziei nr. 72211 din 19 iulie

2013 și a actelor de executare subsecvente.

Prin Sentința civilă

nr. 355 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari a fost admisă

excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată din oficiu și a

fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Sectorului 5

București.

În motivare,

Judecătoria Răcari a reținut că potrivit art. 129 alin. (11) C. proc. fisc.

"împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile

asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu

prevederile art. 172", iar potrivit art. 172 alin. (4) C. proc. fisc.

"contestația se introduce la instanța judecătorească competentă."

Reținându-se că în

cuprinsul Codului de procedură fiscală nu sunt stabilite criterii pentru

stabilirea competenței instanței, potrivit art. 2 alin. (3) și art. 129 alin.

(6) C. proc. fisc., Judecătoria Răcari a procedat la verificarea competenței

potrivit dispozițiilor C. proc. civ. referitoare la executarea silită.

Așa fiind, s-a arătat

că potrivit art. 713 C. proc. civ. contestația la executare se introduce la

instanța de executare, iar potrivit art. 651 C. proc. civ. instanța de

executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului

judecătoresc care face executarea. Cum în cauză executarea se face direct de

ANAF prin departamentele specializate, competența se va stabili raportat la

locul în care își are sediul organul fiscal de executare.

S-a constatat că în

cauză decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost dispusă de ANAF -

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, aducerea la

îndeplinire a acestei măsuri a fost executată de aceeași instituție, care a

încheiat procesele-verbale de sechestru asigurător pentru bunuri imobile.

Prin urmare,

calitatea de organ fiscal de executare în cauză o deține ANAF - DGAMC cu sediul

în București, sector 5, care este atât organul fiscal care a emis decizia ce se

contestă, cât și cel care a adus la îndeplinire această măsură.

Așa fiind,

Judecătoria Răcari a apreciat că nu este competentă să soluționeze prezenta

contestație la executare și a dispus admiterea excepției privind necompetența

sa teritorială și declinarea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei

Sectorului 5 București.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Sectorului 5 București a apreciat că Judecătoria Răcari

este competentă teritorial să soluționeze cauza, reținându-se, în esență, că,

în speță, instanța de executare se determină prin aplicarea dispozițiilor art.

107 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "cererea de chemare în

judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își

are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", competentă fiind instanța

în circumscripția căreia se află domiciliul/sediul debitorului, respectiv

Judecătoria Răcari, în condițiile în care sediul debitorului (contestator în

această cauză) este situat în sat Tărtășești, comuna Tărtășești, str. B.,

județul Dâmbovița.

În consecință, prin

Sentința civilă nr. 5815 din 08 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 5 București a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a

acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Judecătoriei Răcari. Constatându-se ivit conflictul negativ de

competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul

dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010,

va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei

Răcari competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele

considerente:

Înalta Curte constată

că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 08 august

2013, sub număr de dosar 1625/284/2013, contestatoarea SC A. Tărtășești SA a

formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimata Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili (D.G.A.M.C.), solicitând instanței anularea Deciziei nr. 72211

din 19 iulie 2013 de instituirea a măsurilor asigurătorii, cu cheltuieli de

judecată.

Potrivit art. 129

alin. (1) C. proc. fisc.: "măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul

capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de

organele fiscale competente", iar potrivit alin. (2) al art. 129 din

același cod, "se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi

asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau

imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când

există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească

patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea",

legiuitorul prevăzând, în cuprinsul art. 129 alin. (6) C. proc. fisc., că

"măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse

de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire

în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se

aplică în mod corespunzător", iar că "împotriva actelor prin care se

dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face

contestație în conformitate cu prevederile art. 172", conform art. 129

alin. (11) C. proc. fisc.

Conform art. 172

alin. (1) C. proc. fisc.: "persoanele interesate pot face contestație

împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor

prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care

aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile

legii", iar potrivit art. 172 alin. (4) C. proc. fisc., "contestația

se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de

urgență".

Prin urmare,

împotriva actelor prin care organele fiscale dispun măsuri asigurătorii se

poate face contestație la executare, fără ca legiuitorul să fi stabilit, în

cuprinsul Codului de procedură fiscală, care este instanța de executare, motiv

pentru care dispozițiile C. proc. fisc. se completează cu cele cuprinse în

Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Prin urmare, când

organul de executare este un organ fiscal, instanța de executare se determină

prin aplicarea dispozițiilor C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010,

potrivit cu care "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța

în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu

prevede altfel", regulă de drept comun în materie de competență

teritorială (actor sequitur forum rei), competentă fiind instanța în

circumscripția căreia se află domiciliul/sediul debitorului, cu adaptarea

noțiunilor de actor și rei la calitatea procesuală din faza executării silite,

și anume, creditor și debitor, în speță Judecătoria Răcari, dat fiind că sediul

debitorului (contestatoarea A. Tărtășești SA) este situat în sat Tărtășești, comuna

Tărtășești, str. B., județul Dâmbovița.

În materie de poprire

nu este reglementată o regulă specială, dispozițiile art. 781 C. proc. civ.

adoptat prin Legea nr. 134/2010 stabilind doar competența executorului

judecătoresc, numai în materie imobiliară existând o dispoziție specială

(derogatorie de la regula conform căreia instanța de executare este cea în

circumscripția căreia se află domiciliul/sediul debitorului), și anume, art.

819 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 din care rezultă că este

instanță de executare cea în circumscripția căreia se află imobilul care face

obiectul urmăririi silite - și din acest punct de vedere, instanța de executare

este Judecătoria Răcari, în contextul în care nu s-a făcut dovada unor bunuri

imobile aflate în circumscripția Judecătoriei Sectorului 5 București.

Dispozițiile art. 650

alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit cărora

"instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află

biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în

care legea dispune altfel", sunt de strictă interpretare și aplicare, și

anume, doar situației în care organul de executare este executorul

judecătoresc, iar nu și atunci când este vorba despre alte organe de executare,

precum cele fiscale.

Este de reținut că

soluția privind determinarea instanței de executare prin raportare la

domiciliul/sediul debitorului este cea aplicată urmare a constatării de către

Curtea Constituțională a neconstituționalității dispozițiilor art. 650 alin.

(1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, prin Decizia nr. 348/2014,

publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014.

Curtea

Constituțională a constatat că prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu

întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate și sunt astfel

incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a

supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție.

Astfel, dacă în ceea

ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de

legiuitor creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea să își

aleagă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcție de

natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor

care trebuie să fie executate, în ceea ce privește stabilirea instanței de

executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate

deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află

imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă

executarea.

În raport de

considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competența de

soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare (cerere

principală și cerere conexă) în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2015.

Procesat

de GGC - NN