ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 144/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 144/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă

nr. 260 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar

nr. 14037/55/2009, a fost respins apelul declarat de reclamantul G.D. în

contradictoriu cu pârâții intimați C.B.

- Sucursala Arad, SC

M.C. SRL Arad, P.V. junior, N.S. și P.V. senior, împotriva Sentinței comerciale

nr. 784 din 02 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr.

14037/55/2009 și a încheierii de ședință din 18 aprilie 2011 pronunțată în

același dosar, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut în esență că, prin criticile formulate în

cuprinsul cererii de apel, reclamantul susține că prima instanță a interpretat

greșit dispozițiile legale care guvernează materia nulității actelor juridice,

sub aspectul condițiilor de validitate a consimțământului exprimat la

încheierea convenției, precum și sub aspectul cauzei convenției. Totodată,

reclamantul a mai susținut că tribunalul a aplicat greșit prevederile legale

care guvernează materia ipotecilor și că a respins, în mod nejustificat,

probele solicitate în dovedirea acțiunii; că judecătorul fondului s-a aflat

într-o situație de incompatibilitate, întrucât s-a antepronunțat cu privire la

soluția ce urma a fi adoptată.

Examinând, punctual,

criticile reclamantului, instanța de apel a constatat că acestea sunt

nefondate.

În ceea ce privește

condițiile de validitate a consimțământului, instanța de apel, a reținut, în

esență, că reclamantul nu se află în niciuna dintre situațiile de excepție

reglementate de art. 950 din vechiul C. civ., și nici nu a invocat vreo

incapacitate naturală care să-l fi lipsit de discernământ la data încheierii

contractului.

Referitor la viciile

de consimțământ, s-a constatat că au fost invocate, în acest sens, eroarea

obstacol și dolul.

S-a arătat că această

formă a erorii constă fie în falsa reprezentare a naturii actului care se

încheie - error in negotio (adică, o parte crede că încheie un anumit act

juridic, în timp ce cealaltă parte are credința, greșită, că încheie un alt act

juridic), fie în falsa reprezentare a identității obiectului convenției - error

in corpore (adică, o parte crede că tratează cu privire la un anumit bun, pe

când cealaltă parte are în vedere alt bun), or, în speță nu este incidență

niciuna dintre aceste situații, reclamantul cunoscând atât natura juridică a

actului pe care l-a încheiat - respectiv, un contract de ipotecă, cât și

obiectul convenției - respectiv, apartamentul proprietatea sa, înscris în CF x1

Arad, nr. Top. x2, constând în apartament nr. 19 et. IV sc. B, în suprafață de

42 mp, compus din trei camere, bucătărie, baie antreu, situat în Arad, zona

Bușteni, et. IV, sc. B, ap 19, jud. Arad, în vederea garantării creditului în

valoare de 120.000 lei acordat de către C.B. SA, Sucursala Arad, debitorului SC

M.C. SRL în baza contractului de credit din 05 mai 2008.

În ceea ce privește

dolul invocat de reclamant, având în vedere dispozițiile art. 960 C. civ.,

instanța de apel a reținut, în esență, că, în speță, contractul de ipotecă s-a

încheiat de reclamant cu pârâta C.B. - prin Sucursala Arad, așa încât numai

dolul provenind de la reprezentatul acestei din urmă pârâte sau dolul cunoscut

de această pârâtă este apt să conducă la desființarea convenției.

S-a constatat că

probatoriul administrat în cauză nu relevă însă existența unor elemente

dolosive care să fi provenit sau, cel puțin, să fi fost cunoscute de

reprezentanții pârâtei C.B.

Astfel, o primă

observație a fost aceea că pârâta N.S. nu are calitatea de reprezentant legal

al instituției creditoare, nici în raportul juridic generat de contractul de

credit tip revolving din 05 mai 2008, nici în raportul juridic generat de

contractul de ipotecă din 06 mai 2008.

Dimpotrivă, după cum

a rezultat din conținutul celor două contracte, calitatea de reprezentant al

băncii creditoare au avut-o alte persoane. Mai mult, fișa postului pârâtei N.S.

atestă faptul că atribuțiile acesteia nu vizau acordarea creditelor și nici

constituirea garanțiilor.

Prin urmare,

indiferent de informațiile pe care reclamantul le-a obținut de la reprezentanții

societății pentru care a garantat, precum și de la terțe persoane care nu aveau

aptitudinea de a negocia în mod valabil încheierea contractului de ipotecă în

numele creditoarei, aceste împrejurări nu pot constitui motive de anulare a

convenției pentru doi, putând justifica, cel mult, o acțiune în răspundere

civilă delictuală îndreptată împotriva celor vinovați.

Așa fiind, instanța

de apel a apreciat că nu pot fi reținute în cauză motive de nulitate a

convenției, ca urmare a inexistenței sau vicierii consimțământului

reclamantului.

În ceea ce privește

cauza convenției, s-au impus a fi înlăturate criticile reclamantului formulate

sub acest aspect.

Aceasta întrucât, s-a

constatat că garanția a fost liber consimțită de reclamant, acesta având

posibilitatea să refuze semnarea contractului, în situația în care prevederile

acestuia nu ar fi corespuns intereselor sale. Aceasta cu atât mai mult, cu cât,

nu se poate susține că instituția creditoare ar fi profitat de situația de

inferioritate juridică și economică a reclamantului și i-a impus clauze

deosebit de împovărătoare - de natură să conducă la un dezechilibru contractual

semnificativ (astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 pct. 16 din O.U.G. nr.

21/1992 ori dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000).

Astfel, reclamantul a

garantat, benevol, obligațiile asumate de un terț, așa încât nu exista nicio

constrângere în privința sa să negocieze clauzele convenției potrivit

propriilor interese, ori, în caz contrar, să refuze încheierea acesteia.

Cu privire la

prevederile legale din legislația privind protecția consumatorului și alte acte

normative cu caracter special - la care a făcut referire reclamantul în cererea

de apel (Legii nr. 469/2002, art. 111 - 115 din O.U.G. nr. 99/2006, O.G. nr.

21/1992, Legea nr. 193/2002, Legii nr. 363/2007) - s-a constatat că nici

acestea nu sunt de natură să atragă desființarea convenției.

S-a apreciat ca fiind

neîntemeiată și critica vizând încălcarea, cu ocazia încheierii contractului, a

prevederilor art. 1774 și art. 1776 din vechiul C. civ. - incidente în materia

ipotecilor, dat fiind că, în speță, sunt îndeplinite ambele condiții statuate

de textele legale menționate.

Aceasta întrucât, pe

de-o parte, imobilul este clar identificat - ca fiind înscris în CF x1 Arad, nr.

Top. x2, constând în apartament nr. 19 et. IV sc. B, în suprafață de 42 mp,

compus din trei camere, bucătărie, baie antreu, situat în Arad, zona Bușteni,

et. IV, sc. B, ap 19, jud. Arad; pe de altă parte suma pentru care s-a

constituit ipoteca este determinată în contract - ca fiind de 120.000 lei plus

accesorii, reprezentând contravaloarea creditului acordat de către C.B. SA,

Sucursala Arad, debitorului SC M.C. SRL în baza contractului de credit din 05

mai 2008.

Referitor la critica

privind respingerea de către tribunal, în mod nejustificat, a probelor

solicitate în dovedirea acțiunii, instanța de apel a reținut că și aceasta este

nefondată, în condițiile în care, în cauză, s-a administrat un vast probatoriu,

iar respingerea probei cu interogatoriul s-a datorat faptului că reclamantul nu

a prezentat înscrisul conținând întrebările adresate pârâtei C.B. - astfel cum

pretind dispozițiile art. 222 C. proc. civ., și nici nu a justificat teza

probatorie -potrivit prevederilor art. 168 alin. (1) din același act normativ;

mai mult, așa cum a reținut și instanța de fond, pozițiile pârâților față de

acțiunea reclamantului erau clar exprimate prin întâmpinările de la dosar.

Pe de altă parte,

curtea a constatat că, deși avea posibilitatea de a solicita administrarea oricăror

alte probe în apel, reclamantul nu a considerat necesar un astfel de demers,

ceea ce conduce la concluzia că respingerea probei nu i-a provocat, în

realitate, nicio vătămare (conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.).

A fost apreciată ca

fiind nefondată și critica referitoare la pretinsa incompatibilitate a

judecătorului care a soluționat cauza în primă instanță.

În situația în care

reclamantul a considerat că, prin admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei N.S., magistratul învestit cu soluționarea

litigiului s-ar fi antepronunțat cu privire la soluția pe care urma să o adopte

în cauză, acesta avea posibilitatea de a solicita recuzarea judecătorului până

la începerea dezbaterilor - potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) C. proc.

civ.

Întrucât nu a uzat de

această prerogativă în termenul instituit de lege, reclamantul este decăzut din

dreptul de a mai invoca această împrejurare prin cererea de apel - potrivit

prevederilor art. 103 alin. (1) din același act normativ.

Împotriva Deciziei

civile nr. 260 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în

Dosar nr. 14037/55/2009, G.D. a formulat cerere de revizuire, solicitând să se

constate nelegalitatea deciziei și, totodată, a Sentinței civile nr. 724 din 02

mai 2011, invocând ca temeiuri de drept articolele 509 alin. (1) pct. 1, 2, 5

și 7 din noul C. proc. civ., iar în fapt a solicitat schimbarea în tot a

sentinței tribunalului arătând că, în speță, contractul de ipotecă din 06 mai

2008 a fost redactat într-un mod în care revizuentul nu a avut reprezentarea

obiectului creditului și nici a persoanelor pentru care garantează restituirea

creditului, nu s-a prevăzut scopul acordării creditului și nu s-a cerut ca

revizuentul să garanteze un astfel de credit, că s-au descoperit înscrisuri noi

în urma depunerii unei plângeri penale împotriva numitului P.V. Jr., că

instituția creditoare bancară nu s-a apărat în cadrul procesului deși cunoșteau

că creditul este neperformant, aceeași instituție nu a apărat capitalul

statului aflată în administrarea C., că banii au fost folosiți în alte scopuri.

Prin Decizia nr.

575/A din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a

II-a civilă, a fost respinsă cererea de revizuire și a fost respinsă cererea

pentru cheltuieli de judecată formulată de revizuent.

Pentru a hotărî

astfel, examinând cererea de revizuire astfel cum a fost precizată, instanța a

constatat că temeiurile indicate de către revizuent, cuprinse în noul Cod de

procedură civilă, trebuie recalificate conform anteriorului Cod de procedură

civilă, deoarece cererea de revizuire se îndreaptă împotriva unei hotărâri

pronunțată sub regimul procesual al acestui din urmă Cod.

Prin urmare,

prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1, 2, 5 și 7 din noul C. proc. civ.

corespund dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 2, 3, 5 și 6 din anteriorul C.

proc. civ. enunțate ca fiind următoarele: instanța s-a pronunțat asupra unor

lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori

s-a dat mai mult decât s-a cerut; obiectul pricinii nu se află în ființă; după

darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea

potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate printr-o împrejurare mai presus

de voința părților, ori s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei

instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere; statul ori

alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică nu au fost

apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere.

S-a apreciat că

niciunul dintre aceste motive de revizuire nu este incident în cauză.

Cu privire la primul

motiv de revizuire, s-a constatat că titularul acțiunii în cauza supusă

revizuirii este revizuentul, astfel că rămâne incidență doar teza a doua de la

articolul 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. referitoare la faptul că instanța

nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. Curtea însă nu observă care este

petitul sau partea din acțiune formulată de către revizuent asupra căreia

instanțele să nu se fi pronunțat în condițiile în care revizuentul nu indică

aspecte de minus petit.

Cu privire la al

doilea motiv de revizuire, respectiv că obiectul pricinii nu se află în ființă

(art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.), obiectul cauzei asupra căreia s-au

pronunțat instanțele nu a constituit constatarea nulității absolute a

contractului de garanție ipotecară din 06 mai 2008 încheiat între C.B. Arad și

revizuentul reclamant. Acest contract a existat în realitate, fiind semnat de

către revizuent, motiv pentru care a și formulat acțiunea de nulitate.

Cu privire la al

treilea motiv de revizuire, conform căruia după pronunțarea hotărârii a cărei

revizuire se cere, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea

potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților (art. 322 alin. (-1 pct. 5 C. proc. civ.), s-a reținut că deși

revizuentul face trimitere la formularea unei plângeri penale după soluționarea

cauzei împotriva numitului P.V., procedura penală astfel declanșată nu a relevat

înscrisuri noi care să fie de natură a conduce în cadrul revizuirii la

pronunțarea unei soluții opuse celei consfințite prin decizia revizuită,

plângerea penală aflându-se în cursul cercetării penale.

Referitor la cel

de-al patrulea motiv de revizuire potrivit căruia statul ori alte persoane

juridice de drept public sau de utilitate publică nu au fost apărați sau au

fost apărați cu viclenie în cauza a cărei revizuire se cere (art. 322 alin. (1)

pct. 6 C. proc. civ.), s-a constatat că revizuentul a purtat procesul în

contradictoriu cu pârâtul C.B. - Sucursala Arad care este o instituție de

credit constituită sub forma societății pe acțiuni iar nu o persoană juridică

de drept public ori de utilitate publică. Comportamentul procesual al pârâtei

C.B. a fost cel materializat prin cererea de respingere a acțiunii

reclamantului revizuent, în scopul protejării raporturilor juridice născute din

contractul de garanție ipotecară încheiat cu revizuentul, ceea ce nu constituie

o lipsă de apărare și nicio apărare având un caracter viclean.

Împotriva Deciziei

nr. 575/A din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

a II-a civilă, G.D. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs și precizările depuse la dosar, recurentul a invocat lipsa de

procedură și a susținut, în esență, aspecte vizând contractul ipotecar din 06

mai 2008, iregularități legate de condițiile de validitate a consimțământului

exprimat la încheierea convenției, precum și iregularități care vizează cauza

convenției, încălcarea, cu ocazia încheierii contractului, a prevederilor art.

1774 și art. 1776 din vechiul C. civ., făcând referire, totodată, și la

prevederile legale din legislația privind protecția consumatorului și alte acte

normative cu caracter special.

Intimata-pârâtă C.B.

SA - Sucursala Arad a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția

nulității recursului, în temeiul art. 486 alin. (1) C. proc. civ., solicitând

admiterea excepției și, în consecință, constatarea nulității recursului, precum

și excepția inadmisibilității recursului, conform art. 483 C. proc. civ.,

solicitând admiterea excepției și, în consecință, respingerea recursului, ca

inadmisibil. Pe fond, intimata-pârâtă a solicitat, în esență, respingerea

recursului.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat

pentru considerentele care succed:

Nu se poate reține incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurentului nu i s-a

produs o vătămare în înțelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru a putea

fi incident motivul de nelegalitate instituit de textul legal invocat.

Se constată că recurentul

a invocat formal lipsa de procedură, întrucât la termenul de judecată la care

s-a soluționat cererea de revizuire acesta a fost prezent personal și a pus

concluzii pe cererea formulată, aspect ce rezultă din practicaua deciziei

recurate.

Potrivit dispozițiilor

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea formelor de procedură încălcate

este atrasă doar dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se

poate înlătura decât prin anularea lor, existența vătămării fiind presupusă

doar în cazul nulităților exprese.

Or, simpla

nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui

obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C.

proc. civ. și nici nu poate fi asimilată vătămării pe care o invocă recurentul.

De altfel, în

cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, recurentul critică decizia a

cărei revizuire s-a solicitat (readuce în discuție în recurs apărări de fond pe

care le-a utilizat în procesul în care s-a pronunțat decizia supusă

revizuirii), fără a formula critici de nelegalitate la adresa deciziei ce

formează obiectul prezentului recurs, respectiv decizia prin care s-a respins

cererea de revizuire, împrejurare ce ar fi presupus indicarea punctuală de

către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția

pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Recursul fiind un

mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub

aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de

atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea

dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și

dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurentul apreciază

că fiecare motiv de revizuire este fondat, este întemeiat și este probat, însă,

lipsa unui minim de argumentație vizând nelegalitatea hotărârii recurate care

să situeze susținerile în sfera temeiurilor de modificare sau de casare reglementate

expres de art. 304 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a

controlului de legalitate al instanței de recurs.

Din expunerea

argumentelor evocate de recurent rezultă cu evidență că s-au readus în discuție

chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Așa fiind, pentru

toate argumentele care preced, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de

recurentul G.D. împotriva Deciziei nr. 575/A din 11 septembrie 2014 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, menținând decizia recurată,

ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurentul G.D. împotriva Deciziei nr. 575/A din 11 septembrie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2015.

Procesat

de GGC - NN