ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 13/2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la data de 23 martie 2012 sub nr. 9037/3/2012 reclamanții SC E.E. SRL și G.B. au chemat în judecată pe pârâta SC L.D.C. E.O. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 69.934,52 lei, cu titlu de daune interese suferite și care se constituie din: 25.562 lei cu titlu de majorări de întârziere, stabilite prin Decizia de impunere nr. 4 din 24 decembrie 2009; 28,5 lei cu titlu de servicii bancare la plata diferențelor impuse pentru accize și accesorii; 1.000 lei, cu titlu de amendă A.N.A.F. la data începerii controlului în 2009; 43.344 lei (calculata de A.N.A.F.

conform F.S.T. emisă de A.F.P. sector 5 în decembrie 2011), cu titlu de accesorii - dobânzi suplimentare, penalități de întârziere - calculate pentru accizele suplimentare neachitate până la data de 30 mai 2011; suma de 88.857 lei cu titlu de beneficiu nerealizat, lucrum cessans, de către reclamanta SC E.E. SRL; suma de 239.569 lei, echivalentul sumei de 55.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciile de imagine aduse reclamantei SC E.E. SRL; suma de 15.397,10 lei, echivalentul sumei de 3.534,85 euro, constând în suma de 2.358,29 euro, cheltuieli pentru transportul administratorului în România și 1.176,56 euro, cheltuieli cazare administrator și a sumei de 239.569 lei, echivalentul sumei de 55.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciile de imagine aduse reclamantului G.B.

Prin sentința civilă nr. 852 din 25 februarie 2014, cererea reclamantei a fost admisă în parte și a fost obligată pârâta la plata sumei de 173.785,94 lei reprezentând daune materiale. Celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate. Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta SC L.D.C. E.O. SRL iar prin Decizia civilă nr. 479/2014 din 16 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a anulat ca netimbrat apelul. În argumentarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că apelanta a depus prin poștă acțiunea sa, fiind citată la adresa indicată în cererea de apel, cu mențiunea de a achita timbrul judiciar în cuantum de 2,5 lei și taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.543,35 lei, obligație neîndeplinită.

S-a mai reținut că anunțarea schimbării sediului în ziua ședinței nu invalidează procedura de citare anterioară și că aducerea la cunoștință a acestei modificări produce efecte din momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 98 C. proc. civ. Totodată, s-a reținut că modul de stabilire a taxei judiciare de timbru nu a fost contestat de către pârâtă potrivit procedurii speciale stabilite de către art. 18 din Legea nr. 146/1997 și nici nu s-a formulat cerere de scutire/reducere/ eșalonare sau amânare conform art. 21 si următoarele din Legea nr. 146/1997. Față de aceste considerente, văzând că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru și nici timbru judiciar, măsura instanței privind timbrajul nefiind contestată conform Legii nr. 146/1997, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, instanța a admis excepția și a anulat cererea de apel ca netimbrată.

Împotriva Deciziei nr. 479/2014 din 16 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 1 iulie 2014, a declarat recurs pârâta SC L.D.C. E.O. SRL București, prin care a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că nu a fost legal citată cu mențiunea depunerii taxei judiciare de timbru. La data de 6 ianuarie 2015, recurenta a depus dezvoltarea motivelor de recurs, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

A susținut recurenta că la termenul de judecată din data de 16 iunie 2014, la care pârâta nu a fost prezentă, instanța de judecată apreciind că procedura de citare a fost îndeplinită, a invocat din oficiu excepția de netimbrare și a anulat cererea de apel ca netimbrată, soluție pe care o apreciază a fi nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor imperative pentru citarea persoanelor juridice potrivit prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

A arătat recurenta că pe parcursul procesului a indicat două sedii, după cum urmează: în faza procesuală a fondului, în București, sector 1 și în apel, prin cererea inițială și-a declarat sediul ca fiind în sector 1, București iar prin cererea precizatoare, în sector 1. În continuare, a susținut recurenta că citarea s-a făcut în sector 1, București, pentru primul termen de judecată din data de 16 iunie 2014 iar modalitatea de comunicare a citației a fost afișarea însă citarea în mod excepțional prin afișare a unei persoane juridice poate fi legală doar dacă agentul procedural ar fi marcat mențiunea de la pct. 2 lit. c). din procesul verbal, or agentul procedural a marcat mențiunea de la pct. 2 lit. b), care, în opinia recurentei nu este suficientă pentru stabilirea faptului că procedura de citare prin afișare a fost legală.

S-a mai învederat că față de cuantumul ridicat al taxei de timbru în raport de valoarea litigiului, recurenta avea un interes major în soluționarea cauzei și numai un viciu de procedură și necunoașterea termenului de citare au determinat neprezentarea acesteia la termenul de judecată și nedepunerea taxei de timbru. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează nelegalitatea unei hotărâri atunci când „instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ." Pentru examinarea acestui motiv trebuie reținut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere reglementarea de drept comun a nulităților procedurale cu ipotezele sale, respectiv îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale și îndeplinirea actului de către un funcționar necompetent, în speță, recurenta invocând prima ipoteză a textului legal evocat, cu motivarea că procedura de citare pentru termenul din 16 iunie 2014 nu a fost legal îndeplinită. A susținut recurenta că judecarea apelului s-a făcut fără a fi legal citată, în sensul că citația nu i-a fost înmânată iar afișarea nu întrunea situațiile de excepție prevăzute de art. 92 C. proc. civ., motiv pentru care nu a avut cunoștință de primul termen de judecată și nici de taxa de timbru dispusă în sarcina sa.

Din perspectiva cerințelor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se poate constata că motivul invocat de recurentă nu se încadrează în niciuna din ipotezele sale, pentru considerentele ce succed. Astfel, este de observat că prin cererea de apel, pârâta SC L.D.C. E.O. SRL și-a indicat sediul ca fiind în București, sector 1 iar ulterior, prin cererea precizatoare transmisă prin fax la data de 13 iunie 2014 și înregistrată la data de 16 iunie 2014 (fila 36 dosar apel), a indicat un alt sediu, respectiv, sector 1, București. Prin aceeași cerere, pârâta a indicat instanța, numărul de dosar și termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 16 iunie 2014. Prin citația emisă la data de 26 mai 2014 (fila 23 dosar apel), instanța de apel i-a comunicat pârâtei cuantumul taxei judiciare de timbru și timbru judiciar stabilite în sarcina sa, comunicare ce s-a realizat prin afișare, la sediul indicat prin cererea de apel, respectiv, sector 1, București.

Așa fiind, nu se poate reproșa instanței că ar fi soluționat cauza cu neîndeplinirea procedurii de citare în ceea ce o privește pe pârâtă, în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar. Or, în speță, pentru primul termen de judecată, 16 iunie 2014, recurenta a fost citată la adresa indicată prin cererea de apel. Mai mult decât atât, conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, așadar, obligația de plată incumba pârâtei chiar de la momentul introducerii cererii de apel.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia prin neîndeplinirea procedurii de citare nu a avut cunoștință de termenul fixat și taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, prin cererea precizatoare aflată la fila 23 dosar apel, pârâta a indicat termenul de judecată ca fiind cel din 16 iunie 2014, cu alte cuvinte avea cunoștință de acesta. În egală măsură, nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia procedura de citare ar fi fost viciată deoarece agentul procedural ar fi marcat mențiunea de la pct. 2 lit. b) („nici o persoană de la pct. 1 nu a fost găsită") din procesul verbal în loc de cea de la pct. 2 lit. c) („în lipsa persoanelor de la pct. 1 nu s-a putut afla data când cel citat poate fi găsit"), având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 92 1 C. proc.

civ., comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora, această din urmă ipoteză fiind cea constatată de agentul procedural și menționată în procesul verbal. Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L.D.C. E.O. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 479/2014 din 16 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L.D.C. E.O. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 479/2014 din 16 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.