ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1147/2017

Decizia nr. 1147/2017 Asupra cauzei de față, reține următoarele: 1. Obiectul cauzei. În cauza de față, se reține că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 05 iunie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 210.000 lei, cu titlu de daune patrimoniale și nepatrimoniale, la plata daunelor solicitate prin cererea de despăgubire depusă, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 36 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la plata penalităților în cuantum de 0,2 % pe zi, calculate pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 10 mai 2015 și până la plata efectivă, ca urmare a nerespectării prev. art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că, în fapt, la data de 28 decembrie 2014, în timp ce se deplasa pe autostrada AC Al, ads. 55, km. 10.500 Postonja din Republica Slovenia spre Italia, autoturismul (în care era pasageră), condus de C., a derapat și a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața acestora, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo nefavorabile. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea gravă a reclamantei A., pentru refacerea leziunilor cauzate fiind necesare peste 30 de zile de îngrijiri medicale. 2. Judecata în primă instanță.

Prin sentința civilă nr. 470 din 23 februarie 2016, Tribunalul Specializat Cluj a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul forțat C. și a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 170.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale și suma de 4.991,46 lei cu titlu de despăgubiri materiale ca urmare a accidentului de circulație din data de 28 decembrie 2014, precum și la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei menționate mai sus, începând cu data de 10 mai 2015 și până la data plății efective și să plătească reclamantei suma de 12.521,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, aferente pretențiilor admise.

3. Judecata în apel. Prin Decizia civilă nr. 1028 din 06 decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția II-a civilă, ce face obiectul prezentei căi de atac, a admis apelul declarat de SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 470 din 23 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta SC B. SA să plătească reclamantei A. suma de 100.000 de lei despăgubiri pentru daune morale și 4991, 46 lei despăgubiri pentru daune materiale, la plata sumei de 0,2% pe zi penalități de întârziere aferente sumelor menționate mai sus, începând cu data de 10 mai 2015 și până la data plății efective. De asemenea, a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 8500 de lei cheltuieli de judecată aferente soluționării dosarului de către prima instanță și la plata sumei de 800 de lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantei SC B. SA.

A dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 651 de Iei cu titlu de diferență taxă de timbru aferentă fondului în contul Municipiului Cluj-Napoca. 4. Judecata în recurs. Completul de filtru. Împotriva deciziei curții de apel a formulat recurs pârâtă SC B. SA. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 09 martie 2017, conform dovezii aflate la fila 8 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție și repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10). Prin rezoluția completului de filtru din 13 martie 2017, a fost dispusă comunicarea cererii de recurs formulate de pârâta SC B. SA reclamantei A. și intervenientului forțat C., cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs a fost comunicată reclamantei A. și intervenientului forțat C. la data de 20 martie 2017, conform dovezilor aflate la filele 21 și 22, care nu au depus întâmpinare. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit de magistratul asistent în condițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost comunicat părților la data de la data de 20 mai 2017, conform dovezilor aflate la filele 35, 36 și 48. La data de 30 mai 2017, recurenta pârâtă SC B. SA a depus punct de vedere la raport prin care a apreciat că recursul este admisibil în principiu, iar în ceea ce privește taxa judiciară de timbru, reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ca fiind datorată și neachitată, a susținut că nu se poate reține o culpă a recurentei pârâte în acest sens devreme ce nu a fost citată cu această mențiune.

La termenul din 28 iunie 2017, completul de filtru a rămas în pronunțare asupra admisibilității în principiu a recursului din perspectiva neachitării taxei judiciare de timbru, cu privire la care reține următoarele: Potrivit art. 31 alin. (1) și art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată. Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege. În conformitate cu art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 486 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, rețin faptul că "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, (...)". De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că: "(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)- e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ''Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau deforma." Reiese așadar, că neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură (în sensul în care neregularitatea actului de procedură nu se situează în cuprinsul acestuia).

Potrivit dispozițiilor 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei". Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G.

nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru " (1) Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la: i) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea; În cauza de față, instanța de judecată a fost învestită cu o acțiune în pretenții prin care reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA, la plata sumei de 210.000 lei, cu titlu de daune morale și materiale, ca urmare a accidentului rutier soldat cu vătămarea sa corporală, precum și la plata sumelor solicitate prin cererea de despăgubiri în cuantum de 80.000 euro, și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere, începând de la data de 10 mai 2015 și până la plata efectivă, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 37 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011.

Pe de altă parte, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu reiese că fapta de vătămare corporală din culpă a reclamantei A. a făcut obiectul vreunei cauze penale. Prin urmare, cum excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, rezultă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 care prevăd scutirea de la plata taxei judiciare de timbru. Reiese, așadar, în aplicarea dispozițiilor legale amintite, că, raportat la valoarea cuantumului despăgubirilor contestate, recurenta pârâta SC B. SA datorează în recurs taxă de timbru în cuantum de 2.302,41 lei, neachitată. Prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, legiuitorul a instituit procedura de filtrare a recursurilor cu scopul impunerii părților unor exigențe în declararea recursurilor, exigențe care privesc printre altele, cerințe de formă, cum este și cea privitoare la achitarea taxelor judiciare de timbru.

În cauza de față, prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în cauză, și comunicat părților la data de 20 mai 2017, așa cum reiese din filele 35, 36 și 48, magistratul asistent raportorul a constatat că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă extrinsecă stabilite sub sancțiunea nulității, respectiv nu conține dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 2.302,41 lei, și că, prin urmare, recurenta pârâtă datorează această taxă judiciară de timbru. În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în etapa de filtru a recursului, completul de judecată a constatat că cererea de recurs nu este legal timbrată, așa cum impun dispozițiile 29 alin. (2) din O.U.G.

nr. 80/2013. În consecință, reținând ca cererea de recurs nu îndeplinește o condiție formală și extrinsecă, reglementată expres de lege, în absența căreia, instanța nu se poate considera regulat învestită, Înalta Curte consideră că se impune aplicarea sancțiunii nulității prevăzută de art. 486 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat. Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că recurenta a fost asistată în faza procesuală a recursului de o persoană specializată în domeniul juridic, respectiv avocat Alde Nicolae Paul, așa cum reiese din împuternicirea avocațială aflată la fila 16 a dosarului de recurs.

Prin urmare, reiese că aceasta a beneficiat în această fază procesuală de asistență juridică de specialitate, o necunoaștere a dispozițiilor procedurale neputând fi invocată în acest context, legea acordând avocaților prezumția de specialiști ai dreptului, în contextul în care în faza procesuală a apelului acesta a achitat taxa judiciară de timbru, așa cum reiese din dovada aflată la fila 27 a dosarului curții de apel.

Și din perspectiva dreptului la apărare, reglementat de același art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului prin care a fost constatat că recursul nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității, respectiv că nu este legal timbrat, a fost comunicat recurentei la adresa indicată chiar de către aceasta în cuprinsul cererii de recurs aflată la fila 10 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție, ocazie cu care i s-a pus în vedere că are posibilitatea formulării unui punct de vedere la raport.

Cu toate că recurenta a depus punct de vedere la raportul prin care i s-a comunicat că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității, aceasta nu a înțeles să complinească lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru aferente soluționării recursului, afirmând că atât timp cât nu a fost înștiințat despre această obligație prin intermediul unei citații, nu se poate reține vreo culpă în acest sens. Cu privire la această chestiune, Înalta Curte reține următoarele: Este adevărat că dreptul procesual civil are caracter formalist, formalismul dreptului procesual civil izvorând din faptul că actele de procedură sunt supuse unor condiții de formă și unor termene.

Formalismul este inevitabil, însă el nu prezintă numai inconveniente. Formele prescrise sunt o garanție pentru protejarea intereselor justițiabililor împotriva manevrelor unui adversar de rea-credință dar și împotriva arbitrariului judecătorului. Cu toate acestea, nu se poate susține în mod fondat că nu există vreo culpă a recurentei pârâte în ceea ce privește neachitarea taxei de timbru pe considerentul că această obligație nu i-a fost adusă la cunoștință printr-un anumit act de procedură, respectiv citație. În condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut modalitatea în care părțile să fie încunoștiințate de către instanță despre obligația achitării taxelor judiciare de timbru, recurenta pârâtă invocă o interpretare excesiv de formalistă a normelor procesual civile, ceea ce contravine principiilor care guvernează dreptul la un proces echitabil, astfel cum este garantat și reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, terminologia utilizată de legiuitor atunci când face referire la obligația instanței de a informa părțile în legătură cu obligația de achitare a taxelor judiciare de timbru datorate, cuprinde sintagma " instanța va pune în vedere" ( art. 36 din O.U.G. nr. 80/2013 ), neprecizând un anumit act de procedură pe care instanța trebuie să îl emită pentru efectuarea acestui demers, respectiv citație, cum în mod nefondat susține recurenta pârâtă. Or, atâta timp cât legiuitorul a nu a impus ca înștiințarea părților în legătură cu obligația de achitare a taxei judiciare de timbru să se efectueze prin citație, reiese că legiuitorul a acceptat ca scopul informării părților să se poată realiza și prin alte acte procedurale, cum este, în recurs, cazul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, din care recurenta a luat la cunoștință despre obligația timbrării recursului.

Investită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil. în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul să nu fie afectat în substanța sa. O limitare a dreptului de acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport de rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenție.

S-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță (art. 6 din Convenție), reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deși în speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în fa/a de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a instanței de contencios european cu privire la soluțiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum este și cazul în speță, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în această materie. Având in vedere că neachitarea taxei judiciare de timbru reprezintă un fine de neprimire a cererii de recurs și că recurenta pârâtă nu a înțeles să suplinească cerința timbrării după primirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și până la termenul din 28 iunie 2017, Înalta Curte nu poate trece la analiza pe fond a cererii.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta pârâtă SC B. SA. Împotriva Deciziei civile nr. 1028 din 06 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat solicitate prin cererea de recurs de către recurenta pârâtă SC B. SA, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 453 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Constatând că recurenta pârâtă SC B. SA este cea care a căzut în pretenții, recursul acesteia urmând a fi anulat ca netimbrat, nefiind îndeplinite condițiile art. 453 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta pârâtă SC B. SA. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 1028 din 06 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta pârâtă SC B. SA. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se va comunica părților, în temeiul dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2017.