ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1147/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1147/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1147/2017

Asupra cauzei de

față, reține următoarele:

cauzei.

În cauza de față, se

reține că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată

pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 05 iunie 2015, reclamanta A.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul

forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 210.000 lei, cu titlu de

daune patrimoniale și nepatrimoniale, la plata daunelor solicitate prin

cererea de despăgubire depusă, ca urmare a nerespectării

prevederilor art. 36 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor, la plata penalităților în cuantum de 0,2 % pe zi,

calculate pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 10 mai 2015

și până la plata efectivă, ca urmare a nerespectării prev. art.

37 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, cu

cheltuieli de judecată.

În

motivarea cererii, s-a arătat că, în fapt, la data de 28 decembrie 2014,

în timp ce se deplasa pe autostrada AC Al, ads. 55, km. 10.500 Postonja din

Republica Slovenia spre Italia, autoturismul (în care era pasageră),

condus de C., a derapat și a intrat în coliziune cu autoturismul care

circula în fața acestora, pe fondul neadaptării vitezei la

condițiile meteo nefavorabile.

În urma

accidentului rutier, a rezultat vătămarea gravă a reclamantei A.,

pentru refacerea leziunilor cauzate fiind necesare peste 30 de zile de

îngrijiri medicale.

în primă instanță.

Prin

sentința civilă nr. 470 din 23 februarie 2016, Tribunalul Specializat

Cluj a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de

către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul

forțat C. și a dispus obligarea pârâtei la plata către

reclamantă a sumei de 170.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru

daune morale și suma de 4.991,46 lei cu titlu de despăgubiri

materiale ca urmare a accidentului de circulație din data de 28 decembrie

2014, precum și la plata de penalități de întârziere în cuantum

de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei menționate mai sus, începând cu

data de 10 mai 2015 și până la data plății efective și

să plătească reclamantei suma de 12.521,10 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată, aferente pretențiilor admise.

în apel.

Prin Decizia

civilă nr. 1028 din 06 decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția II-a

civilă, ce face obiectul prezentei căi de atac, a admis apelul

declarat de SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 470 din 23 februarie 2016

pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj pe care a schimbat-o în

parte în sensul că a obligat pârâta SC B. SA să plătească

reclamantei A. suma de 100.000 de lei despăgubiri pentru daune morale

și 4991, 46 lei despăgubiri pentru daune materiale, la plata sumei de

0,2% pe zi penalități de întârziere aferente sumelor menționate

mai sus, începând cu data de 10 mai 2015 și până la data

plății efective. De asemenea, a dispus obligarea pârâtei la plata

sumei de 8500 de lei cheltuieli de judecată aferente

soluționării dosarului de către prima instanță și

la plata sumei de 800 de lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea

apelantei SC B. SA. A dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 651 de Iei

cu titlu de diferență taxă de timbru aferentă fondului în

contul Municipiului Cluj-Napoca.

4.

Judecata în recurs. Completul de filtru.

Împotriva

deciziei curții de apel a formulat recurs pârâtă SC B. SA.

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 09 martie 2017, conform

dovezii aflate la fila 8 a dosarului Înaltei Curții de Casație

și Justiție și repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10).

Prin

rezoluția completului de filtru din 13 martie 2017, a fost dispusă

comunicarea cererii de recurs formulate de pârâta SC B. SA reclamantei A.

și intervenientului forțat C., cu mențiunea că au

obligația de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la

comunicare.

Cererea

de recurs a fost comunicată reclamantei A. și intervenientului

forțat C. la data de 20 martie 2017, conform dovezilor aflate la filele 21

și 22, care nu au depus întâmpinare.

Raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit de

magistratul asistent în condițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., a fost comunicat părților la data de la data

de 20 mai 2017, conform dovezilor aflate la filele 35, 36 și 48.

La

data de 30 mai 2017, recurenta pârâtă SC B. SA a depus punct de vedere la

raport prin care a apreciat că recursul este admisibil în principiu, iar

în ceea ce privește taxa judiciară de timbru, reținută prin

raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ca fiind

datorată și neachitată, a susținut că nu se poate

reține o culpă a recurentei pârâte în acest sens devreme ce nu a fost

citată cu această mențiune.

La

termenul din 28 iunie 2017, completul de filtru a rămas în pronunțare

asupra admisibilității în principiu a recursului din perspectiva

neachitării taxei judiciare de timbru, cu privire la care reține

următoarele:

Potrivit

art. 31 alin. (1) și art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, determinarea

cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești se face de către

instanța de judecată. Taxele judiciare de timbru se datorează

atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru

exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

În conformitate

cu art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se

plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Dispozițiile

art. 486 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat,

rețin faptul că "la cererea de recurs se vor atașa dovada

achitării taxei de timbru, conform legii, (...)".

De

asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că: "(3)

Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)- e), precum

și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub

sancțiunea nulității".

Potrivit

dispozițiilor art. 174 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., ''Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau

parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea

cerințelor legale, de fond sau deforma."

Reiese

așadar, că neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de

către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă

actului de procedură (în sensul în care neregularitatea actului de

procedură nu se situează în cuprinsul acestuia).

Potrivit

dispozițiilor 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "În cazul în care

se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de

drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul

se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu

mai puțin de 100 lei".

Este

adevărat că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din

O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru " (1) Sunt scutite

de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv

cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare,

referitoare la: i) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru

prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea;

În

cauza de față, instanța de judecată a fost învestită

cu o acțiune în pretenții prin care reclamanta A. a solicitat

obligarea pârâtei SC B. SA, la plata sumei de 210.000 lei, cu titlu de daune

morale și materiale, ca urmare a accidentului rutier soldat cu

vătămarea sa corporală, precum și la plata sumelor

solicitate prin cererea de despăgubiri în cuantum de 80.000 euro, și

a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi

de întârziere, începând de la data de 10 mai 2015 și până la plata

efectivă, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 37 din Ordinul

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011.

Pe

de altă parte, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu reiese că

fapta de vătămare corporală din culpă a reclamantei A. a

făcut obiectul vreunei cauze penale.

Prin

urmare, cum excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare,

rezultă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 28

din O.U.G. nr. 80/2013 care prevăd scutirea de la plata taxei judiciare de

timbru.

Reiese,

așadar, în aplicarea dispozițiilor legale amintite, că, raportat

la valoarea cuantumului despăgubirilor contestate, recurenta pârâta SC B.

SA datorează în recurs taxă de timbru în cuantum de 2.302,41 lei,

neachitată.

Prin

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, legiuitorul a instituit

procedura de filtrare a recursurilor cu scopul impunerii părților

unor exigențe în declararea recursurilor, exigențe care privesc

printre altele, cerințe de formă, cum este și cea privitoare la

achitarea taxelor judiciare de timbru.

În

cauza de față, prin raportul asupra admisibilității în

principiu a recursului întocmit în cauză, și comunicat

părților la data de 20 mai 2017, așa cum reiese din filele 35,

36 și 48, magistratul asistent raportorul a constatat că cererea de

recurs nu îndeplinește condițiile de formă extrinsecă

stabilite sub sancțiunea nulității, respectiv nu conține

dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 2.302,41 lei, și

că, prin urmare, recurenta pârâtă datorează această

taxă judiciară de timbru.

În

aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., în etapa de filtru a recursului, completul de judecată a

constatat că cererea de recurs nu este legal timbrată, așa cum

impun dispozițiile 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În

consecință, reținând ca cererea de recurs nu îndeplinește o

condiție formală și extrinsecă, reglementată expres de

lege, în absența căreia, instanța nu se poate considera regulat

învestită, Înalta Curte consideră că se impune aplicarea

sancțiunii nulității prevăzută de art. 486 alin. (3)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat.

Analizând

cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este

reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, se constată că recurenta a fost

asistată în faza procesuală a recursului de o persoană

specializată în domeniul juridic, respectiv avocat Alde Nicolae Paul,

așa cum reiese din împuternicirea avocațială aflată la fila

16 a dosarului de recurs. Prin urmare, reiese că aceasta a beneficiat în

această fază procesuală de asistență juridică de

specialitate, o necunoaștere a dispozițiilor procedurale neputând fi

invocată în acest context, legea acordând avocaților prezumția

de specialiști ai dreptului, în contextul în care în faza procesuală

a apelului acesta a achitat taxa judiciară de timbru, așa cum reiese

din dovada aflată la fila 27 a dosarului curții de apel.

Și

din perspectiva dreptului la apărare, reglementat de același art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată

că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului

prin care a fost constatat că recursul nu îndeplinește

condițiile de formă stabilite sub sancțiunea

nulității, respectiv că nu este legal timbrat, a fost comunicat

recurentei la adresa indicată chiar de către aceasta în cuprinsul

cererii de recurs aflată la fila 10 a dosarului Înaltei Curții de Casație

și Justiție, ocazie cu care i s-a pus în vedere că are

posibilitatea formulării unui punct de vedere la raport. Cu toate că

recurenta a depus punct de vedere la raportul prin care i s-a comunicat că

cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub

sancțiunea nulității, aceasta nu a înțeles să

complinească lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru

aferente soluționării recursului, afirmând că atât timp cât nu a

fost înștiințat despre această obligație prin intermediul unei

citații, nu se poate reține vreo culpă în acest sens.

Cu

privire la această chestiune, Înalta Curte reține următoarele:

Este

adevărat că dreptul procesual civil are caracter formalist,

formalismul dreptului procesual civil izvorând din faptul că actele de

procedură sunt supuse unor condiții de formă și unor

termene. Formalismul este inevitabil, însă el nu prezintă numai

inconveniente. Formele prescrise sunt o garanție pentru protejarea

intereselor justițiabililor împotriva manevrelor unui adversar de

rea-credință dar și împotriva arbitrariului judecătorului.

Cu

toate acestea, nu se poate susține în mod fondat că nu există

vreo culpă a recurentei pârâte în ceea ce privește neachitarea taxei

de timbru pe considerentul că această obligație nu i-a fost

adusă la cunoștință printr-un anumit act de procedură,

respectiv citație. În condițiile în care legiuitorul nu a

prevăzut modalitatea în care părțile să fie încunoștiințate

de către instanță despre obligația achitării taxelor

judiciare de timbru, recurenta pârâtă invocă o interpretare excesiv

de formalistă a normelor procesual civile, ceea ce contravine principiilor

care guvernează dreptul la un proces echitabil, astfel cum este garantat

și reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În

acest sens, terminologia utilizată de legiuitor atunci când face referire

la obligația instanței de a informa părțile în

legătură cu obligația de achitare a taxelor judiciare de timbru

datorate, cuprinde sintagma " instanța va pune în vedere" ( art.

36 din O.U.G. nr. 80/2013 ), neprecizând un anumit act de procedură pe

care instanța trebuie să îl emită pentru efectuarea acestui

demers, respectiv citație, cum în mod nefondat susține recurenta

pârâtă.

Or,

atâta timp cât legiuitorul a nu a impus ca înștiințarea

părților în legătură cu obligația de achitare a taxei

judiciare de timbru să se efectueze prin citație, reiese că

legiuitorul a acceptat ca scopul informării părților să se

poată realiza și prin alte acte procedurale, cum este, în recurs,

cazul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului,

din care recurenta a luat la cunoștință despre obligația

timbrării recursului.

Investită

cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil. în

contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura

de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

statuat că

dreptul

de acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus

limitărilor legale, cu condiția ca dreptul să nu fie afectat în

substanța sa. O limitare a dreptului de acces la instanță nu se

conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă

urmărește un scop legitim și există un raport de rezonabil

de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Astfel,

prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către

Statul român a prevederilor art. 6 din Convenție. S-a reținut că

procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată,

reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu

se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de

admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care

urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină,

în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii,

prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și

urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat

că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință

disproporționată în dreptul său de acces la instanță (art.

6 din Convenție), reținând că reclamanta a fost informată

de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea

susceptibilă a-i fi aplicată.

Deși

în speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de

chemare în judecată în fa/a de regularizare reglementată de

dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat,

aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a

instanței de contencios european cu privire la soluțiile de anulare a

cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum este

și cazul în speță, atunci când limitările impuse

îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în

această materie.

Având

in vedere că neachitarea taxei judiciare de timbru reprezintă un fine

de neprimire a cererii de recurs și că recurenta pârâtă nu a

înțeles să suplinească cerința timbrării după

primirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului

și până la termenul din 28 iunie 2017, Înalta Curte nu poate trece la

analiza pe fond a cererii.

Pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul

declarat de recurenta pârâtă SC B. SA.

Împotriva

Deciziei civile nr. 1028 din 06 decembrie 2016 pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

În

ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată

reprezentând onorariu de avocat solicitate prin cererea de recurs de către

recurenta pârâtă SC B. SA, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 453 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții

care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de

judecată.

Constatând

că recurenta pârâtă SC B. SA este cea care a căzut în

pretenții, recursul acesteia urmând a fi anulat ca netimbrat, nefiind

îndeplinite condițiile art. 453 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată

formulată de recurenta pârâtă SC B. SA.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Anulează, ca

netimbrat, recursul declarat de recurenta pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei

civile nr. 1028 din 06 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția a II-a civilă.

Respinge cererea

privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta

pârâtă SC B. SA.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se va

comunica părților, în temeiul dispozițiilor art. 427 alin. (1)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2017.