ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1072/2015

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 243 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 48881/3/2011 a fost

admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC V.P. SRL prin administrator

judiciar C.I.S.I., fiind obligată pârâta SC D.B. SRL la plata sumei de

112.880,55 lei, reprezentând contravaloare lucrări executate și 112.880,55 lei

penalități de întârziere.

Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei ca

neîntemeiate, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.776,7

lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a V-a civilă, din data de 10 februarie 2015, sub nr. 829/2/2015,

petenta SC D.B. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata SC V.P. SRL -

prin administrator judiciar C.I.S.I. suspendarea provizorie a executării

sentinței civile nr. 243 din 22.01.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a civilă, în Dosarul nr. 48881/3/2011.

În motivarea cererii petenta a arătat că a fost

obligată să plătească intimatei suma de 112,880,55 lei penalități și 112.880,55

lei reprezentând rest contravaloare lucrări executate, plus cheltuieli de

judecată, hotărârea instanței de fond fiind executorie, conform art. 720

8

și art. 278 C. proc. civ., iar după redactarea hotărârii există riscul ca

aceasta să fie pusă în executare de îndată, având în vedere situația intimatei,

împotriva căreia a fost deschisă procedura insolvenței, prin încheierea 99/ C

din 14 decembrie 2012, în Dosarul nr. 11117/90/2012, aflat pe rolul

Tribunalului Vâlcea.

A mai susținut petenta că a declarat apel împotriva

acestei hotărâri, solicitând totodată și suspendarea executării hotărârii.

în ipoteza în care hotărârea ar fi însă executată până

la soluționarea apelului, chiar dacă în apel petenta ar obține o hotărâre favorabilă

acesteia, o eventuală întoarcere a executării ar fi imposibilă, întrucât suma

executată intră în masa credală a intimatei și va fi distribuită creditorilor

înscriși la masa credală a acesteia, astfel cum sunt evidențiați în tabelul

preliminar suplimentar nr. 5 publicat în B.P.I. nr. 3523 din 20 februarie 2014.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Sentința

nr. 17/2015 din 16 februarie 2015 a admis cererea de suspendare provizorie a

executării formulată de petenta SC D.B. SRL împotriva sentinței civile nr. 243

din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a în Dosarul

nr. 48881/3/2011.

A dispus suspendarea provizorie a executării Sentinței civile

nr. 243 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

civilă, în Dosarul nr. 48881/3/2011, până la soluționarea cererii de suspendare

formulată în cadrul apelului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a

apreciat că în cauză este îndeplinită condiția urgenței, dată fiind starea de

insolvență a societății intimate, având în vedere că prin încheierea nr. 99/C

din 14 decembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea a fost admisă cererea intimatei

debitoare SC V.P. SRL, formulată la 28 noiembrie 2012, fiind deschisă împotriva

acesteia procedura generală a insolvenței, prevăzută de Legea nr. 85/206,

încheierea fiind publicată în B.P.I. nr. 1282 din 23 ianuarie 2013.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanta

SC V.P. SRL prin administrator judiciar C.I.S.I. a declarat recurs, solicitând

admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul

respingerii cererii de suspendare provizorie ca inadmisibilă.

În argumentarea cererii de recurs, recurenta susține că

prima instanță nu a cercetat cu atenție condițiile de admisibilitate ale ordonanței

președințiale formulată de petenta SC D.B. SRL, întrucât nu se poate justifica

caracterul „de urgență” al unei astfel de cereri.

În acest sens, recurenta precizează că așa cum a arătat

prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, în cauză nu este îndeplinită

condiția „urgenței” întrucât printr-o eventuală plată către societatea

reclamantă nu s-ar pierde nici un drept în mod ireversibil și nici nu s-ar crea

o pagubă iminentă care să nu poate fi remediată.

Această susținere se bazează pe faptul că, prima

instanță a suspendat hotărârea atacată care nici măcar nu fusese redactată,

prin acest mod „ajutând

”

astfel intimata-pârâtă SC D.B.

SRL să mai amâne plata obligațiilor financiare probabil încă trei ani, având în

vedere că mai sunt două căi de jurisdicție până la soluționarea irevocabilă a

procesului de pretenții.

În acest sens, recurenta consideră că rațiunea pe care

legiuitorul a avut-o în vedere la data redactării art. 720

1

C. proc.

civ. a fost tocmai celeritatea plăților în procesele comerciale și nu

suspendarea acestor hotărâri printr-o altă procedură.

În acest context, recurenta susține că societatea

reclamantă a intrat în procedura de insolvență în anul 2012, tocmai din cauza

unor debitori precum petenta SC D.B. SRL, care nu și-au achitat obligațiile

financiare pentru serviciile prestate, aspect ce a facilitat intrarea acesteia

în incapacitate de plată, având de recuperat datorii de la mai multe societăți

comerciale.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de

20 aprilie 2015, de către intimata SC D.B. SRL se solicită respingerea

recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Analizând sentința atacată în raport de criticile

formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept

invocate, înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta SC V.P. SRL

prin administrator judiciar C.I.S.I. este nefondat, urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

Referitor la prima critică a recurentei, prin care se

arată că prin hotărârea instanței de suspendare a executării silite s-ar

tergiversa executarea cu aproximativ trei ani, se constată că aceasta este

nefondată, întrucât hotărârea primei instanțe vizează suspendarea provizorie a

executării până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul

apelului, în care urmează a se aprecia dacă suspendarea va opera până la

soluționarea acestuia.

Prin urmare, în speță nu se pune problema unei

întârzieri de trei ani la plata celor dispuse prin hotărârea atacată, întrucât

aceasta hotărâre are caracter provizoriu, până la soluționarea cererii de

suspendare formulată în temeiul art. 280 C. proc. civ., care se va soluționa cu

prioritate de către instanța competentă să soluționeze apelul, oricum o astfel

de suspendare va avea efect până la soluționarea apelului.

Astfel, întârzierea în executarea hotărârii

judecătorești nu poate conduce ea însăși la falimentul societății, așa cum

susține recurenta, având în vedere că aceasta are datorii de peste 7.000.000

lei înscrise la masa credală, scadente pana la data deschiderii procedurii

insolvenței, 14 decembrie 2012, iar în cazul unei eventuale reorganizări, la

aceste datorii se vor adaugă si datoriile născute în procedura insolvenței, așa

încât nu se poate considera că o eventuală executarea silită a pârâtei pentru

creanța de aproximativ 200.000 lei ar fi cea care ar salva societatea recurentă

de faliment.

În ceea ce privește critica recurentei, potrivit

căreia, intimata și-ar putea recupera creanța în cadrul procedurii insolvenței,

în eventualitatea unei întoarceri a executării silite, aspect ce nu justifică „urgența”

măsurii suspendării executării pentru evitarea unei pagube iminente, se

constată că este nefondată, având în vedere că în ipoteza executării silite a

hotărârii, intimata ar urma să se înscrie la masa credală în procedura

insolvenței recurentei, sub condiția suspensivă a câștigării procesului, în

apel, sau în recurs și a întoarcerii executării silite.

De asemenea, în cazul unei eventuale reorganizări, o

recuperare a creanței va depinde de planul de reorganizare, de voința

creditorilor majoritari, care vor aproba planul de reorganizare si de plățile

către creditori, care vor fi în mod evident în interesul creditorilor

majoritari, astfel, o eventuală recuperare a creanței se va face numai în

conformitate cu cele stipulate în planul de reorganizare.

În aceste condiții, trebuie reținut că în cazul în care

până la soluționarea cererii de întoarcere a executării silite - în ipoteza

executării silite înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei - se va dispune

falimentul și recurenta va fi radiată, intimata nu-și va recupera nimic din

creanță, având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (3) Legea nr. 85/2006,

care prevede, „creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi

încă sub condiție nu vor participa la ultima distribuire”.

Prin urmare, indiferent dacă recurenta va intra în

procedura reorganizării sau în faliment, există riscul imposibilității

întoarcerii executării silite.

În concluzie, Înalta Curte a constatat că prin motivele

de recurs, în realitate s-a urmărit să se repună în discuție chestiuni ce țin

de temeinicie și nu de nelegalitate, aspecte ce nu pot fi supuse analizei în

această fază procesuală.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.P. SRL prin administrator

judiciar C.I.S.I. împotriva Sentinței nr. 17/2015 din 16 februarie 2015

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC

V.P. SRL prin administrator judiciar C.I.S.I. împotriva Sentinței nr. 17/2015

din 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2015.