ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1072/2015

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 243 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 48881/3/2011 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC V.P. SRL prin administrator judiciar C.I.S.I., fiind obligată pârâta SC D.B. SRL la plata sumei de 112.880,55 lei, reprezentând contravaloare lucrări executate și 112.880,55 lei penalități de întârziere. Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.776,7 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, din data de 10 februarie 2015, sub nr. 829/2/2015, petenta SC D.B.

SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata SC V.P. SRL - prin administrator judiciar C.I.S.I. suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 243 din 22.01.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 48881/3/2011. În motivarea cererii petenta a arătat că a fost obligată să plătească intimatei suma de 112,880,55 lei penalități și 112.880,55 lei reprezentând rest contravaloare lucrări executate, plus cheltuieli de judecată, hotărârea instanței de fond fiind executorie, conform art. 720 8 și art. 278 C. proc. civ., iar după redactarea hotărârii există riscul ca aceasta să fie pusă în executare de îndată, având în vedere situația intimatei, împotriva căreia a fost deschisă procedura insolvenței, prin încheierea 99/ C din 14 decembrie 2012, în Dosarul nr. 11117/90/2012, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea.

A mai susținut petenta că a declarat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând totodată și suspendarea executării hotărârii. în ipoteza în care hotărârea ar fi însă executată până la soluționarea apelului, chiar dacă în apel petenta ar obține o hotărâre favorabilă acesteia, o eventuală întoarcere a executării ar fi imposibilă, întrucât suma executată intră în masa credală a intimatei și va fi distribuită creditorilor înscriși la masa credală a acesteia, astfel cum sunt evidențiați în tabelul preliminar suplimentar nr. 5 publicat în B.P.I. nr. 3523 din 20 februarie 2014. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Sentința nr. 17/2015 din 16 februarie 2015 a admis cererea de suspendare provizorie a executării formulată de petenta SC D.B.

SRL împotriva sentinței civile nr. 243 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a în Dosarul nr. 48881/3/2011. A dispus suspendarea provizorie a executării Sentinței civile nr. 243 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 48881/3/2011, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția urgenței, dată fiind starea de insolvență a societății intimate, având în vedere că prin încheierea nr. 99/C din 14 decembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea a fost admisă cererea intimatei debitoare SC V.P. SRL, formulată la 28 noiembrie 2012, fiind deschisă împotriva acesteia procedura generală a insolvenței, prevăzută de Legea nr. 85/206, încheierea fiind publicată în B.P.I.

nr. 1282 din 23 ianuarie 2013. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanta SC V.P. SRL prin administrator judiciar C.I.S.I. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de suspendare provizorie ca inadmisibilă. În argumentarea cererii de recurs, recurenta susține că prima instanță nu a cercetat cu atenție condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale formulată de petenta SC D.B. SRL, întrucât nu se poate justifica caracterul „de urgență” al unei astfel de cereri. În acest sens, recurenta precizează că așa cum a arătat prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, în cauză nu este îndeplinită condiția „urgenței” întrucât printr-o eventuală plată către societatea reclamantă nu s-ar pierde nici un drept în mod ireversibil și nici nu s-ar crea o pagubă iminentă care să nu poate fi remediată.

Această susținere se bazează pe faptul că, prima instanță a suspendat hotărârea atacată care nici măcar nu fusese redactată, prin acest mod „ajutând ” astfel intimata-pârâtă SC D.B. SRL să mai amâne plata obligațiilor financiare probabil încă trei ani, având în vedere că mai sunt două căi de jurisdicție până la soluționarea irevocabilă a procesului de pretenții. În acest sens, recurenta consideră că rațiunea pe care legiuitorul a avut-o în vedere la data redactării art. 720 1 C. proc. civ. a fost tocmai celeritatea plăților în procesele comerciale și nu suspendarea acestor hotărâri printr-o altă procedură. În acest context, recurenta susține că societatea reclamantă a intrat în procedura de insolvență în anul 2012, tocmai din cauza unor debitori precum petenta SC D.B.

SRL, care nu și-au achitat obligațiile financiare pentru serviciile prestate, aspect ce a facilitat intrarea acesteia în incapacitate de plată, având de recuperat datorii de la mai multe societăți comerciale. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 20 aprilie 2015, de către intimata SC D.B. SRL se solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta SC V.P. SRL prin administrator judiciar C.I.S.I.

este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Referitor la prima critică a recurentei, prin care se arată că prin hotărârea instanței de suspendare a executării silite s-ar tergiversa executarea cu aproximativ trei ani, se constată că aceasta este nefondată, întrucât hotărârea primei instanțe vizează suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului, în care urmează a se aprecia dacă suspendarea va opera până la soluționarea acestuia. Prin urmare, în speță nu se pune problema unei întârzieri de trei ani la plata celor dispuse prin hotărârea atacată, întrucât aceasta hotărâre are caracter provizoriu, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 280 C. proc.

civ., care se va soluționa cu prioritate de către instanța competentă să soluționeze apelul, oricum o astfel de suspendare va avea efect până la soluționarea apelului. Astfel, întârzierea în executarea hotărârii judecătorești nu poate conduce ea însăși la falimentul societății, așa cum susține recurenta, având în vedere că aceasta are datorii de peste 7.000.000 lei înscrise la masa credală, scadente pana la data deschiderii procedurii insolvenței, 14 decembrie 2012, iar în cazul unei eventuale reorganizări, la aceste datorii se vor adaugă si datoriile născute în procedura insolvenței, așa încât nu se poate considera că o eventuală executarea silită a pârâtei pentru creanța de aproximativ 200.000 lei ar fi cea care ar salva societatea recurentă de faliment.

În ceea ce privește critica recurentei, potrivit căreia, intimata și-ar putea recupera creanța în cadrul procedurii insolvenței, în eventualitatea unei întoarceri a executării silite, aspect ce nu justifică „urgența” măsurii suspendării executării pentru evitarea unei pagube iminente, se constată că este nefondată, având în vedere că în ipoteza executării silite a hotărârii, intimata ar urma să se înscrie la masa credală în procedura insolvenței recurentei, sub condiția suspensivă a câștigării procesului, în apel, sau în recurs și a întoarcerii executării silite. De asemenea, în cazul unei eventuale reorganizări, o recuperare a creanței va depinde de planul de reorganizare, de voința creditorilor majoritari, care vor aproba planul de reorganizare si de plățile către creditori, care vor fi în mod evident în interesul creditorilor majoritari, astfel, o eventuală recuperare a creanței se va face numai în conformitate cu cele stipulate în planul de reorganizare.

În aceste condiții, trebuie reținut că în cazul în care până la soluționarea cererii de întoarcere a executării silite - în ipoteza executării silite înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei - se va dispune falimentul și recurenta va fi radiată, intimata nu-și va recupera nimic din creanță, având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (3) Legea nr. 85/2006, care prevede, „creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție nu vor participa la ultima distribuire”. Prin urmare, indiferent dacă recurenta va intra în procedura reorganizării sau în faliment, există riscul imposibilității întoarcerii executării silite. În concluzie, Înalta Curte a constatat că prin motivele de recurs, în realitate s-a urmărit să se repună în discuție chestiuni ce țin de temeinicie și nu de nelegalitate, aspecte ce nu pot fi supuse analizei în această fază procesuală.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.P. SRL prin administrator judiciar C.I.S.I. împotriva Sentinței nr. 17/2015 din 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.P. SRL prin administrator judiciar C.I.S.I. împotriva Sentinței nr. 17/2015 din 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2015.