ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 709/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la 21 ianuarie 2011, reclamantul G.T.D. a chemat în judecată pe pârâții Universitatea „S.H.” și Ministerul Educației, Cercetări, Tineretului și Sportului pentru a se dispune obligarea primei pârâte la eliberarea diplomei de licență, suplimentului la diplomă și foii matricole, în urma promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009, iar a celui de-al doilea pârât la remiterea către Universitatea S.H.

a imprimatelor tip Ministerul Educației, Cercetări, Tineretului și Sportului. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 184 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul G.T.D., împotriva pârâților Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul s-a înscris în anul I de studii la Universitatea S.H. București, Facultatea Geografie și Geografia Turismului, forma de învățământ ID, în anul 2006, finalizând studiile cu examenul de licență susținut în sesiunea iulie 2009. La data înmatriculării reclamantului în anul I de studiu era în vigoare H.G.

nr. 410/2002, modificată la anexele nr. 1-nr. 3, prin H.G. nr. 1609/2004 și H.G. nr. 916/2005, p otrivit cărora, în cadrul Universității S.H. din București, specializarea geografie a fost menționată printre specializările autorizate să funcționeze provizoriu, forma de învățământ zi, spre deosebire de alte facultăți pentru care la forma de organizare era menționat atât „ZI” cât și „FR” sau „ID”. Prin urmare, instituția pe care a urmat-o reclamantul nu avea dreptul de a desfășura activități la forma de învățământ ID. Se mai arată în considerente, că autorizarea a două forme de învățământ este determinată de îndeplinirea condițiilor din O.U.G. nr. 75/2005 , în vigoare la data analizată . Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (H.G.

nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea, aspect ce rezultă și din actele normative adoptate ulterior, dar care privesc situația din prezenta cauză și se coroborează cu prevederile art. 67 alin. (2) din Legii nr. 84/1995, potrivit cărora, prin finalizarea studiilor se înțelege și examenul de licență. În acest sens, arată instanța, sunt prevederile art. 3 din O.G. nr. 10/2009, care are în vedere studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I, în perioada 2005-2008, la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ ID/FR, care nu au finalizat studiile prevăzându-se posibilitatea acestora de a le continua la specializări/programe autorizate sau acreditate potrivit metodologiei.

Același drept îl are în vedere și Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5202/2009 pentru studenții înmatriculați la Universitatea S.H., iar din economia acestor acte normative rezultă că sunt asimilate persoanelor care nu au finalizat studiile universitare și acele persoane care au urmat cursuri neautorizate sau neacreditate. În concluzie, instanța a reținut că Universitatea S.H. nu era autorizată să organizeze la specializarea geografie cursuri de învățământ la distanță, așa încât refuzul de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat. 3. Recursurile exercitate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul G.T.D.

cât și pârâta Universitatea S.H. București. 3.1. Reclamantul G.A. nu și-a structurat motivele de recurs după cum impun prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., dar a formulat critici de nelegalitate ce pot fi subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a arătat că hotărârea primei instanțe este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză. În raport de anul de înmatriculare al părții la Universitatea S.H., în speță erau aplicabile prevederile Legii nr. 84/1995, republicată, act normativ care prevedea, la art. 60 alin. (1), că instituțiile ce au învățământ de zi, autorizat sau acreditat, pot organiza și forma de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă pentru specializările autorizate.

Facultatea de Geografie din cadrul Universității S.H. era autorizată la învățământul de zi, situație în raport de care și forma de învățământ la distanță putea în mod legal să fie organizată. Or, în situația în care nu ar fi fost posibilă absolvirea la această specializare în forma ID, ministerul nu ar fi emis adeverințele de absolvire, care și-au produs efectele. În opinia recurentului, refuzul pârâtei de a elibera diplomele obținute în urma examenului de licență, sesiunea iulie 2009, susținut în aceleași condiții ca și absolvenții promoțiilor 2005-2008, programele ID și FR neacreditate, posesori ai diplomelor finale, produce efecte vătămătoare asupra sa și creează, totodată, o situație de discriminare între absolvenții care și-au finalizat studiile la aceeași formă de învățământ.

3.2. Universitatea S.H. a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea principiului contradictorialității și aflării adevărului în cauză. Recurenta a susținut că a fost lipsită de posibilitatea de a formula apărări care vizau imposibilitatea de a da curs solicitării reclamantului, din vina Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și că instanța de fond și-a format convingerea numai pe baza apărărilor pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, autoritate care și-a încălcat propria conduită abordată până în anul 2009, refuzând să mai elibereze formulare tipizate pentru eliberarea actelor administrative solicitate de reclamant.

A mai arătat că, hotărârea este dată și cu aplicarea greșită a legii, instanța reținând în mod nelegal incidența prevederilor O.G. nr. 10/2009, act normativ abrogat, această interpretare fiind în contradicție cu dispozițiile art. 60 din Legea nr. 84/1995, republicată, potrivit cărora Universitatea era îndreptățită să organizeze toate formele de învățământ, sub oblăduirea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru motivul revăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând refuzul nejustificat al rezolvării cererii reclamantului, de eliberare a diplomei de licență, ca urmare a promovării examenului de licență, sesiunea iulie 2009, organizat de Universitatea S.H., Facultatea de Geografie, specializarea Geografie, forma de învățământ ID. Prima instanță a respins cererea reclamantului, reținând că forma de învățământ la distanță (ID) specializarea geografie pe care a urmat-o reclamantul nu era acreditată/autorizată provizoriu printr-o hotărâre de guvern, astfel că nu poate fi obligată pârâta Universitatea S.H. la îndeplinirea operațiilor necesare eliberării diplomei de licență, soluție pe care instanța de recurs nu o împărtășește.

Universitatea S.H. avea obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii din 10 iulie 2009 ce atestă absolvirea Facultății de Geografie, specializarea geografie, susținerii și promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirii titlului de licențiat în geografie a reclamantului, să elibereze și diploma de licență, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007. Această obligație nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare. Or, în condițiile în care, ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările legate de acreditarea/neacreditarea formei de învățământ la distanță, apărări care, de altfel nu se circumscriu obiectului acțiunii.

Instanța de fond nu a analizat dreptul pretins a fi vătămat reclamantului, ci și-a însușit apărările pe care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al intimatului-reclamant. Reclamantul este licențiat în geografie și poate pretinde eliberarea diplomei de licență. Actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiat în drept este în ființă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ, iar M.E.N. nu a solicitat în instanță anularea adeverinței de studii din 10 iulie 2009. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că cererea de obligare a pârâtei Universitatea S.H.

de a elibera reclamantului diploma de licență și suplimentele la diplomă este întemeiată, corelativ obligației intimatului de a aproba formularele tipizate, cum în mod corect au susținut recurenții. Pe de altă parte, se reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile din 15 noiembrie 2011, din 24 noiembrie 2011, din 29 noiembrie 2011, din 8 februarie 2012, din 9 februarie 2012 și din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica C.E.D.O.

(a se vedea cauza Beian c. României). 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile și va modifica sentința, în sensul admiterii acțiunii reclamantului G.T.D., astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de G.T.D. și Universitatea S.H. împotriva sentinței nr. 184 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul G.T.D. Obligă pârâta Universitatea S.H. să-i elibereze diploma de licență și suplimentele la diplomă. Obligă pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să remită Universității S.H. formularele tipizate necesare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012.