ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 709/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de chemare în judecată

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, la 21 ianuarie 2011,

reclamantul G.T.D. a chemat în judecată pe pârâții Universitatea „S.H.” și

Ministerul Educației, Cercetări, Tineretului și Sportului pentru a se dispune

obligarea primei pârâte la eliberarea diplomei de licență, suplimentului la

diplomă și foii matricole, în urma promovării examenului de licență din

sesiunea iulie 2009, iar a celui de-al doilea pârât la remiterea către

Universitatea S.H. a imprimatelor tip Ministerul Educației, Cercetări,

Tineretului și Sportului.

Prin sentința

nr. 184 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de

reclamantul G.T.D., împotriva pârâților Universitatea S.H. și Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul s-a înscris

în anul I de studii la Universitatea S.H. București, Facultatea Geografie și Geografia

Turismului, forma de învățământ ID, în anul 2006, finalizând studiile cu examenul

de licență susținut în sesiunea iulie 2009.

La

data înmatriculării reclamantului în anul I de studiu era în vigoare

H.G.

nr. 410/2002, modificată la anexele nr. 1-nr. 3, prin

H.G.

nr. 1609/2004 și H.G. nr. 916/2005, p

otrivit cărora, în cadrul Universității S.H. din

București, specializarea geografie

a fost menționată printre

specializările autorizate să funcționeze provizoriu, forma de învățământ zi,

spre deosebire de alte

facultăți pentru care la forma de organizare era menționat atât „ZI” cât și „FR”

sau „ID”. Prin urmare, instituția pe care a urmat-o reclamantul nu avea dreptul

de a desfășura activități la forma de învățământ ID.

Se

mai arată în considerente, că autorizarea a

două forme de învățământ

este determinată de îndeplinirea condițiilor din O.U.G. nr. 75/2005

, în

vigoare la data analizată

. Mai mult, pentru forma

de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (H.G. nr. 1011/2001), care

trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea

desfășura activitatea, aspect ce rezultă și din actele normative adoptate ulterior,

dar care privesc situația din prezenta cauză și se coroborează cu prevederile

art. 67 alin. (2) din Legii nr. 84/1995, potrivit cărora, prin finalizarea studiilor

se înțelege și examenul de licență.

În acest

sens, arată instanța, sunt prevederile art. 3 din O.G. nr. 10/2009, care are

în vedere studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I, în

perioada 2005-2008, la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ

ID/FR, care nu au finalizat studiile prevăzându-se posibilitatea acestora de a le

continua la specializări/programe autorizate sau acreditate potrivit metodologiei.

Același drept îl are în vedere și Ordinul

Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului

nr. 5202/2009 pentru studenții înmatriculați

la Universitatea S.H., iar din economia acestor acte normative rezultă că sunt asimilate

persoanelor care nu au finalizat studiile universitare și acele persoane care au

urmat cursuri neautorizate sau neacreditate.

În concluzie,

instanța a reținut că Universitatea S.H. nu era autorizată să organizeze

la specializarea geografie cursuri de învățământ la distanță, așa încât refuzul

de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat.

în cauză

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs atât reclamantul G.T.D. cât și pârâta Universitatea S.H.

București.

3.1. Reclamantul G.A.

nu și-a structurat motivele de recurs după cum impun prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., dar a formulat critici de nelegalitate ce pot fi

subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că

hotărârea primei instanțe este dată cu interpretarea și aplicarea greșită

a dispozițiilor legale incidente în cauză.

În raport de anul de înmatriculare

al părții la Universitatea S.H., în speță erau aplicabile prevederile Legii nr.

84/1995, republicată, act normativ care prevedea, la art. 60 alin. (1), că instituțiile

ce au învățământ de zi, autorizat sau acreditat, pot organiza și forma de învățământ

la distanță sau cu frecvență redusă pentru specializările autorizate.

Facultatea de Geografie

din cadrul Universității S.H. era autorizată la învățământul de zi, situație în

raport de care și forma de învățământ la distanță putea în mod legal să fie organizată.

Or, în situația în

care nu ar fi fost posibilă absolvirea la această specializare în forma ID, ministerul

nu ar fi emis adeverințele de absolvire, care și-au produs efectele.

În opinia recurentului,

refuzul pârâtei de a elibera diplomele obținute în urma examenului de licență,

sesiunea iulie 2009, susținut în aceleași condiții ca și absolvenții

promoțiilor 2005-2008, programele ID și FR neacreditate, posesori ai diplomelor

finale, produce efecte vătămătoare asupra sa și creează, totodată, o situație

de discriminare între absolvenții care și-au finalizat studiile la aceeași

formă de învățământ.

3.2. Universitatea S.H.

a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea

principiului contradictorialității și aflării adevărului în cauză.

Recurenta a susținut

că a fost lipsită de posibilitatea de a formula apărări care vizau imposibilitatea

de a da curs solicitării reclamantului, din vina Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului și că instanța de fond și-a

format convingerea numai pe baza apărărilor pârâtului Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, autoritate care și-a încălcat propria

conduită abordată până în anul 2009, refuzând să mai elibereze formulare tipizate

pentru eliberarea actelor administrative solicitate de reclamant.

A mai arătat că, hotărârea

este dată și cu aplicarea greșită a legii, instanța reținând

în mod nelegal incidența prevederilor O.G. nr. 10/2009, act normativ abrogat,

această interpretare fiind în contradicție cu dispozițiile art. 60 din

Legea nr. 84/1995, republicată, potrivit cărora Universitatea era îndreptățită

să organizeze toate formele de învățământ, sub oblăduirea Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin prisma

motivelor formulate de recurenți și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru motivul revăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează.

de drept relevante

Instanța de contencios

administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând refuzul nejustificat al rezolvării

cererii reclamantului, de eliberare a diplomei de licență, ca urmare a promovării

examenului de licență, sesiunea iulie 2009, organizat de Universitatea S.H., Facultatea

de Geografie, specializarea Geografie, forma de învățământ ID.

Prima instanță a

respins cererea reclamantului, reținând că forma de învățământ la distanță

(ID) specializarea geografie pe care a urmat-o reclamantul nu era acreditată/autorizată

provizoriu printr-o hotărâre de guvern, astfel că nu poate fi obligată pârâta Universitatea

S.H. la îndeplinirea operațiilor necesare eliberării diplomei de licență,

soluție pe care instanța de recurs nu o împărtășește.

Universitatea S.H. avea

obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii din 10 iulie 2009 ce atestă

absolvirea Facultății de Geografie, specializarea geografie, susținerii și

promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirii titlului

de licențiat în geografie a reclamantului, să elibereze și diploma de licență, potrivit

Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior,

aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007.

Această obligație nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației

ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare.

Or, în condițiile în care,

ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență,

nu pot fi reținute apărările legate de acreditarea/neacreditarea formei de

învățământ la distanță, apărări care, de altfel nu se circumscriu obiectului acțiunii.

Instanța de fond nu a

analizat dreptul pretins a fi vătămat reclamantului, ci și-a însușit apărările pe

care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului le-a formulat in

abstracto, fără a se raporta la cazul concret al intimatului-reclamant.

Reclamantul este licențiat

în geografie și poate pretinde eliberarea diplomei de licență. Actul prin care i

s-a recunoscut calitatea de licențiat în drept este în ființă, nu a fost revocat

(anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act

administrativ, iar M.E.N. nu a solicitat în instanță anularea adeverinței de studii

din 10 iulie 2009.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte constată că cererea de obligare a pârâtei Universitatea S.H. de a elibera

reclamantului diploma de licență și suplimentele la diplomă este întemeiată, corelativ

obligației intimatului de a aproba formularele tipizate, cum în mod corect au susținut

recurenții.

Pe de altă parte, se reține

că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba

tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la

diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile din 15 noiembrie

2011, din 24 noiembrie 2011, din 29 noiembrie 2011, din 8 februarie 2012, din 9

februarie 2012 și din 10 februarie 2012).

De aceea, soluția din

prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței

și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica C.E.D.O. (a se vedea cauza

Beian c. României).

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004

și al art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile

și va modifica sentința, în sensul admiterii acțiunii reclamantului G.T.D.,

astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de G.T.D. și Universitatea S.H. împotriva sentinței nr. 184 din 23

februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul G.T.D.

Obligă pârâta Universitatea

S.H. să-i elibereze diploma de licență și suplimentele la diplomă.

Obligă pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să remită Universității S.H.

formularele tipizate necesare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2012.