ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 709/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 709/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii
de chemare în judecată
Prin cererea de
chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, la 21 ianuarie 2011,
reclamantul G.T.D. a chemat în judecată pe pârâții Universitatea „S.H.” și
Ministerul Educației, Cercetări, Tineretului și Sportului pentru a se dispune
obligarea primei pârâte la eliberarea diplomei de licență, suplimentului la
diplomă și foii matricole, în urma promovării examenului de licență din
sesiunea iulie 2009, iar a celui de-al doilea pârât la remiterea către
Universitatea S.H. a imprimatelor tip Ministerul Educației, Cercetări,
Tineretului și Sportului.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința
nr. 184 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de
reclamantul G.T.D., împotriva pârâților Universitatea S.H. și Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul s-a înscris
în anul I de studii la Universitatea S.H. București, Facultatea Geografie și Geografia
Turismului, forma de învățământ ID, în anul 2006, finalizând studiile cu examenul
de licență susținut în sesiunea iulie 2009.
La
data înmatriculării reclamantului în anul I de studiu era în vigoare
H.G.
nr. 410/2002, modificată la anexele nr. 1-nr. 3, prin
H.G.
nr. 1609/2004 și H.G. nr. 916/2005, p
otrivit cărora, în cadrul Universității S.H. din
București, specializarea geografie
a fost menționată printre
specializările autorizate să funcționeze provizoriu, forma de învățământ zi,
spre deosebire de alte
facultăți pentru care la forma de organizare era menționat atât „ZI” cât și „FR”
sau „ID”. Prin urmare, instituția pe care a urmat-o reclamantul nu avea dreptul
de a desfășura activități la forma de învățământ ID.
Se
mai arată în considerente, că autorizarea a
două forme de învățământ
este determinată de îndeplinirea condițiilor din O.U.G. nr. 75/2005
, în
vigoare la data analizată
. Mai mult, pentru forma
de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (H.G. nr. 1011/2001), care
trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea
desfășura activitatea, aspect ce rezultă și din actele normative adoptate ulterior,
dar care privesc situația din prezenta cauză și se coroborează cu prevederile
art. 67 alin. (2) din Legii nr. 84/1995, potrivit cărora, prin finalizarea studiilor
se înțelege și examenul de licență.
În acest
sens, arată instanța, sunt prevederile art. 3 din O.G. nr. 10/2009, care are
în vedere studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I, în
perioada 2005-2008, la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ
ID/FR, care nu au finalizat studiile prevăzându-se posibilitatea acestora de a le
continua la specializări/programe autorizate sau acreditate potrivit metodologiei.
Același drept îl are în vedere și Ordinul
Ministerului Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului
nr. 5202/2009 pentru studenții înmatriculați
la Universitatea S.H., iar din economia acestor acte normative rezultă că sunt asimilate
persoanelor care nu au finalizat studiile universitare și acele persoane care au
urmat cursuri neautorizate sau neacreditate.
În concluzie,
instanța a reținut că Universitatea S.H. nu era autorizată să organizeze
la specializarea geografie cursuri de învățământ la distanță, așa încât refuzul
de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat.
Recursurile exercitate
în cauză
Împotriva acestei sentințe
au declarat recurs atât reclamantul G.T.D. cât și pârâta Universitatea S.H.
București.
3.1. Reclamantul G.A.
nu și-a structurat motivele de recurs după cum impun prevederile art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ., dar a formulat critici de nelegalitate ce pot fi
subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a arătat că
hotărârea primei instanțe este dată cu interpretarea și aplicarea greșită
a dispozițiilor legale incidente în cauză.
În raport de anul de înmatriculare
al părții la Universitatea S.H., în speță erau aplicabile prevederile Legii nr.
84/1995, republicată, act normativ care prevedea, la art. 60 alin. (1), că instituțiile
ce au învățământ de zi, autorizat sau acreditat, pot organiza și forma de învățământ
la distanță sau cu frecvență redusă pentru specializările autorizate.
Facultatea de Geografie
din cadrul Universității S.H. era autorizată la învățământul de zi, situație în
raport de care și forma de învățământ la distanță putea în mod legal să fie organizată.
Or, în situația în
care nu ar fi fost posibilă absolvirea la această specializare în forma ID, ministerul
nu ar fi emis adeverințele de absolvire, care și-au produs efectele.
În opinia recurentului,
refuzul pârâtei de a elibera diplomele obținute în urma examenului de licență,
sesiunea iulie 2009, susținut în aceleași condiții ca și absolvenții
promoțiilor 2005-2008, programele ID și FR neacreditate, posesori ai diplomelor
finale, produce efecte vătămătoare asupra sa și creează, totodată, o situație
de discriminare între absolvenții care și-au finalizat studiile la aceeași
formă de învățământ.
3.2. Universitatea S.H.
a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea
principiului contradictorialității și aflării adevărului în cauză.
Recurenta a susținut
că a fost lipsită de posibilitatea de a formula apărări care vizau imposibilitatea
de a da curs solicitării reclamantului, din vina Ministerului Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului și că instanța de fond și-a
format convingerea numai pe baza apărărilor pârâtului Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului, autoritate care și-a încălcat propria
conduită abordată până în anul 2009, refuzând să mai elibereze formulare tipizate
pentru eliberarea actelor administrative solicitate de reclamant.
A mai arătat că, hotărârea
este dată și cu aplicarea greșită a legii, instanța reținând
în mod nelegal incidența prevederilor O.G. nr. 10/2009, act normativ abrogat,
această interpretare fiind în contradicție cu dispozițiile art. 60 din
Legea nr. 84/1995, republicată, potrivit cărora Universitatea era îndreptățită
să organizeze toate formele de învățământ, sub oblăduirea Ministerului
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma
motivelor formulate de recurenți și a prevederilor art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru motivul revăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Instanța de contencios
administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând refuzul nejustificat al rezolvării
cererii reclamantului, de eliberare a diplomei de licență, ca urmare a promovării
examenului de licență, sesiunea iulie 2009, organizat de Universitatea S.H., Facultatea
de Geografie, specializarea Geografie, forma de învățământ ID.
Prima instanță a
respins cererea reclamantului, reținând că forma de învățământ la distanță
(ID) specializarea geografie pe care a urmat-o reclamantul nu era acreditată/autorizată
provizoriu printr-o hotărâre de guvern, astfel că nu poate fi obligată pârâta Universitatea
S.H. la îndeplinirea operațiilor necesare eliberării diplomei de licență,
soluție pe care instanța de recurs nu o împărtășește.
Universitatea S.H. avea
obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii din 10 iulie 2009 ce atestă
absolvirea Facultății de Geografie, specializarea geografie, susținerii și
promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirii titlului
de licențiat în geografie a reclamantului, să elibereze și diploma de licență, potrivit
Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior,
aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007.
Această obligație nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației
ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare.
Or, în condițiile în care,
ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență,
nu pot fi reținute apărările legate de acreditarea/neacreditarea formei de
învățământ la distanță, apărări care, de altfel nu se circumscriu obiectului acțiunii.
Instanța de fond nu a
analizat dreptul pretins a fi vătămat reclamantului, ci și-a însușit apărările pe
care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului le-a formulat in
abstracto, fără a se raporta la cazul concret al intimatului-reclamant.
Reclamantul este licențiat
în geografie și poate pretinde eliberarea diplomei de licență. Actul prin care i
s-a recunoscut calitatea de licențiat în drept este în ființă, nu a fost revocat
(anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act
administrativ, iar M.E.N. nu a solicitat în instanță anularea adeverinței de studii
din 10 iulie 2009.
Pentru aceste motive,
Înalta Curte constată că cererea de obligare a pârâtei Universitatea S.H. de a elibera
reclamantului diploma de licență și suplimentele la diplomă este întemeiată, corelativ
obligației intimatului de a aproba formularele tipizate, cum în mod corect au susținut
recurenții.
Pe de altă parte, se reține
că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba
tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la
diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile din 15 noiembrie
2011, din 24 noiembrie 2011, din 29 noiembrie 2011, din 8 februarie 2012, din 9
februarie 2012 și din 10 februarie 2012).
De aceea, soluția din
prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței
și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica C.E.D.O. (a se vedea cauza
Beian c. României).
Temeiul legal al soluției
adoptate în recurs
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004
și al art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile
și va modifica sentința, în sensul admiterii acțiunii reclamantului G.T.D.,
astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate
de G.T.D. și Universitatea S.H. împotriva sentinței nr. 184 din 23
februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal.
Modifică sentința atacată,
în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul G.T.D.
Obligă pârâta Universitatea
S.H. să-i elibereze diploma de licență și suplimentele la diplomă.
Obligă pârâtul Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să remită Universității S.H.
formularele tipizate necesare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 februarie 2012.