ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 678/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 678/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5944 din 17 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității acțiunii și a respins, ca prematur introdusă, acțiunea formulată de reclamanta E.B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.). Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, raportat la prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în speță, dosarul privind pe reclamantă a fost înaintat de către Instituția Prefectului București la Secretariatul C.C.S.D., însă în urma verificărilor efectuate s-a constatat că la dosar lipsesc înscrisuri importate, motiv pentru care dosarul a fost retrimis, în vederea completării, Instituției Prefectului București cu adresa nr. 29021 din 2 iulie 2008 (aflată la fila 88 din dosar).
Întrucât dosarul nu a fost restituit Secretariatului C.C.S.D., această autoritate nu putea să trimită dosarul la evaluator și, implicit, nu putea emite decizia reprezentând titlul de despăgubire. Împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta E. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și în raport cu art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurenta susține că excepția de prematuritate nu este incidentă în cauză, întrucât este o excepție de fond care echivalează cu faptul că dreptul său nu ar fi actual și nu poate fi pretins în justiție.
Raportat la prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, lipsa dosarului de la autoritatea pârâtă este irelevantă din perspectiva cenzurării refuzului acesteia de a soluționa cererea de emitere a titlului de despăgubire, ceea ce echivalează cu invocarea propriei culpe, cu atât mai mult cu cât restituirea dosarelor la Primăria Municipiului București este lipsită de orice suport legal. Astfel, C.C.S.D. se dezinvestește prin soluționarea propunerii de acordare a despăgubirilor, iar nu prin efectuarea unor operațiuni prealabile emiterii deciziei. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.
civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Așa cum a reținut instanța de fond în mod corect, cadrul normativ în baza căruia C.C.S.D. își exercită atribuțiile este prevăzut de art. 13 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 547/2005. Procedura de transmitere către Secretariatul C.C.S.D. a dosarelor însoțite de întreaga documentație este prevăzută de art. 16 din Titlul VII al legii menționate. După analizarea de către Secretariatul C.C.S.D. a legalității respingerii cererii de restituire în natură, dosarele urmează a fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate de către C.C.S.D. în vederea întocmirii raportului de evaluare. În baza raportului de evaluare, C.C.S.D.
urmează să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În cauză, întrucât dosarul a fost restituit la Primăria Municipiului București pentru completarea înscrisurilor, nefiind retransmis secretariatului Comisiei Centrale, această autoritate s-a aflat în mod corect în imposibilitatea de a emite titlul de despăgubire. Având în vedere considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefodat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta B.E. (E.E.) împotriva Sentinței civile nr. 5944 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.