ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6527/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta Fundația F.E.W. a solicitat suspendarea executării actului unilateral al pârâtei emis sub nr. 4416/RP din 25 martie 2012 până la soluționarea cauzei. Reclamanta a învederat instanței faptul că realizează prin intermediul consiliului științific consultativ al ariei protejate, Valea Valsanului, activități de cercetare științifică, iar prin sistarea intempestivă a convenției de custodie este pus în pericol endemicul pentru care s-a înființat aria protejată și compromisă activitatea științifică multianuală derulată de către Consiliul Științific Consultativ. Prin încheierea din 8 februarie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta Fundația F.E.W.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin aspectele învederate de reclamantă prin cererea de suspendare nu s-a făcut nici dovada existenței unor cazuri bine justificate și nici a unui prejudiciu iminent, de natură a justifica luarea măsurii suspendării executării actului administrativ în litigiu, care se bucură de prezumția de legalitate. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Fundația F.E.W. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut că sistarea intempestivă a convenției de custodie de către Ministerul Mediului este de natură a genera prejudicii ireparabile în ceea ce privește aria protejată „Valea Valsanului” aflată până la denunțarea convenției în custodia societății.

Acest prejudiciu survine în raport cu activitatea pe care societatea o desfășoară în această arie protejată, activitate reglementată de O.U.G. nr. 57/2007 și convenția de custodie și care implică următoarele: - activități de protecție și conservare a ariei naturale protejate care în cazul de față găzduiește o specie strict protejată de pește fiind unicul habitat la nivel mondial al aspectului; - concret se urmărește a nu fi periclitat acest habitat prin activități umane de poluare a habitatului, modificări ale acestuia și alte asemenea activități; - există personal instruit care asigură administrarea ariei naturale în baza convenției de custodie și în acord cu prevederile legale în vigoare (O.U.G.

nr. 57/2007 și O.U.G. nr. 195/2005, precum și ținând cont de planul de management și regulamentul ariei naturale protejate controlând modul de aplicare a măsurilor de protecție și conservare stabilite; - se desfășoară activități de informare a comunităților locale cu privire la necesitatea protecției naturii; - activități de monitorizare a speciilor și habitatelor de interes național precum și activități de distribuție a speciilor; - activități de identificare a prejudiciilor cauzate de terțe persoane și informarea imediată a autorității responsabile pentru luarea măsurilor necesare; - activități de cercetare științifică. Recurenta a mai precizat că toate aceste activități au fost efectuate de societate în cadrul ariei protejate până la momentul denunțării de către pârâta convenției de custodie.

În prezent însă această arie protejată nu mai beneficiază de niciun control efectuat de organe abilitate existând riscul ca acest habitat și speciile protejate pe care le găzduiește să fie deteriorat, distrus cu consecința dispariției speciilor protejate cum este cazul x. Având în vedere că activitate a societății desfășurată asupra ariei protejate este esențială pentru menținerea și conservarea acestui habitat deoarece accesul necontrolat și activitățile necontrolate ale unor terțe persoane pot distruge această arie protejată, recurenta a apreciat că este imperios necesar ca activitatea să continue până la soluționarea prezentei cauze. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță.

Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte apreciază că, în cauză, recurenta nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actului contestat. Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce recurentei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența.

Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații. Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Fundația F.E.W. împotriva încheierii din 8 februarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2013.