ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 275/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Satu Mare, la data de 9 aprilie 2012, ulterior precizată, reclamanta F.F.E.W. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.M.P., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adresei din 22 februarie 2012, prin care i s-a adus la cunoștință că a operat rezilierea de drept a Convenției de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 24 februarie 2012, prin adresa din 22 februarie 2012, i s-a adus la cunoștință faptul că a intervenit rezilierea de drept a Convenției de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010, încheiată între M.M.P., prin M.M.P., și Fundația F.E.

W. Curtea de Apel Oradea, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința 172/CA/2013/P.I. a respins ca nefondată, acțiunea formulată de F.F.E.W.. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: La data de 06 iulie 2010, între M.M.P., în calitate de autoritate responsabilă și F.F.E.W., în calitate de custode s-a încheiat Convenția de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010 privind atribuirea în custodie a sitului de importanță comunitară X - Câmpia Careiului împreună cu partea De Y Câmpia Mirului - Valea Ierului cu care se suprapune și cu ariile naturale protejate de interes național incluse. Conform prevederilor art. 3, pct. 3.1, lit. c) din convenția de custodie, custodele avea obligația să elaboreze și să transmită spre avizare la M.M.P.

regulamentul ariei naturale protejate, prin implicarea și consultarea tuturor factorilor interesați, în termenul de 6 luni de la încheierea convenției de custodie, în acord cu prevederile legislației în vigoare. Astfel cum rezultă din adresa din 10 iunie 2011 (fila 44 dosar), o primă variantă a Regulamentului „Ariilor Naturale Protejate Câmpia Careiului" a fost transmisă de reclamantă, spre afișare, la sfârșitul anului 2010, după care, la data de 26 ianuarie 2011, a fost organizată o dezbatere publică a regulamentului în orașul Valea lui Mihai, dezbatere la care reprezentanții administrației publice locale nu au participat, motivând că se impune desfășurarea unei dezbateri la nivelul fiecărei primării.

Prin adresa de la fila 47 dosar, și A.R.P.M. Cluj Napoca a confirmat dezbaterea publică organizată în data de 26 ianuarie 2011, însă a susținut că nu a fost invitată să participe la această dezbatere, deși îi revine obligația legală de a-și exprima punctul de vederea asupra regulamentului propus de reclamantă. în cuprinsul aceleiași adrese a detaliat lipsurile documentului suspus dezbaterii de către reclamantă, concluzionându-se că acesta nu respectă principiile de bază ale unui regulament și nu poate fi considerat un fundament pentru protejarea obiectivelor de conservare. Curtea a reținut că nu rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei că prima formă de regulament propusă de reclamantă la sfârșitul anului 2010 ar fi fost transmisă de aceasta spre avizare M.M.P.

conform art. 3, pct. 3.1, lit. c) din convenția de custodie, după cum nu rezultă nici modul de valorificare de către reclamantă a rezultatului dezbaterii publice organizată în data de 26 ianuarie 2011. De asemenea, Curtea a stabilit că la data de 09 iunie 2011, reclamanta a transmis către M.M.P., A.P.M. implicate, Gărzile de Mediul Bihor și Satu Mare și primăriile interesate (filele 81-93), o nouă variantă a Regulamentului sitului de importanță comunitară „Câmpia Careiului". După transmiterea acestui document, M.M.P. le-a comunicat tuturor custozilor ariilor naturale protejate o adresă (fila 78 dosar) prin care le aduce la cunoștință că planurile de management trebuie să parcurgă procedura S.E.A.; că acestea împreună cu regulamentul trebuie avizate de A.P.M.

implicate, precum și o serie de alte detalii legate de modul de întocmire al respectivelor documente. Totodată, Curtea a constatat că la data de 18 iulie 2011, M.M.P. i-a transmit reclamantei o nouă adresă prin care îi aducea la cunoștință că în vederea aprobării regulamentului și planului de management îi revine obligația de a se conforma anumitor cerințe, după cum urmează: să elaboreze regulamentul ariei naturale protejate prin implicarea și consultarea factorilor interesați; să obțină, în vederea promovării actului normativ de aprobare a Regulamentului, avizul A.P.M. Bihor, Satu Mare și Cluj-Napoca. S-a menționat în cuprinsul aceleiași adrese că aceasta constituie și o notificare în sensul art. 6, lit. d) din Convenția de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010, iar netransmiterea documentelor solicitate în termen de 60 de zile de la data primirii notificării ii dă autorității responsabile posibilitatea de a face uz de prevederile art. 6 din convenția de custodie.

Drept consecință, la data de 22 februarie 2012, reclamantei i-a fost adus la cunoștință că a operat rezilierea de drept a convenției, în temeiul art. 6 lit. d) din convenția de custodie, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor stabilite în sarcina sa prin notificarea transmită la data de 18 iulie 2011. Verificând legalitatea acestei adrese prin prisma criticilor reclamantei, Curtea a apreciat că aceasta, deși redactată în termeni extrem de conciși, respectă cerința motivării actului administrativ, fiind indicat atât temeiul de drept care a atras rezilierea de drept a convenției, cât și temeiul de fapt constând în neîndeplinirea obligațiilor stipulate în notificarea ce i-a fost transmisă reclamantei în data de 18 iulie 2011. Prin urmare, nu se poate reține că operează nulitatea actului administrativ pentru nemotivare, cu atât mai mult cu cât însăși reclamanta a identificat motivele care au condus la rezilierea de drept a convenției de custodie și și-a formulat apărări cu privirea la acestea și nici din perspectiva semnăturii acestuia de către o altă persoană decât cea care avea competența legală.

A reținut Curtea că persoana care a semnat actul a cărui legalitate o contestă reclamanta a ocupat, cu începere din 19 aprilie 2010, funcția de director a D.P.N., iar prin Ordinul nr. 2749 din 22 noiembrie 2011 i-au fost delegate printre altele și atribuțiile privind semnarea contractelor de administrare, a convențiilor de custodie și a actelor adiționale la contractele și convențiile încheiate anterior., în conformitate cu prevederile art. 5 din H.G. nr. 1635/2009.

Instanța a reținut, de asemenea că în noțiunea de act adițional intră inclusiv notificările prin care custozilor li se aduce la cunoștință rezilierea de drept a convențiilor de custodie anterior încheiate, potrivit principiului „quipotestplus, potest minus". Totodată, sub aspectul existenței cerințelor care potrivit convenției de custodie erau de natură a atrage rezilierea de drept a acesteia, Curtea a reținut că, de la data comunicării către reclamantă a notificării din data de 18 iulie 2011, aceasta nu a mai întreprins nici un demers pentru a se conforma cerințelor autorității responsabile, devenind astfel, incidente prevederile art. 6 lit. d), potrivit cărora convenția de custodie încetează de drept, fără intervenția instanței de judecată, în cazul nerespectării obligațiilor ce revin părților semnatare conform prevederilor convenției sau al nerespectării prevederilor legislației specifice în vigoare, dacă în termenul de 60 de zile de la notificare nu a fost remediată situația.

Comunicarea spre afișare din data de 09 iunie 2011 a proiectelor de regulament și plan de management, nu suplinește cerința referitoare la consultarea și implicarea factorilor interesați în elaborarea respectivelor documente, după cum nu rezultă modul în care reclamanta a valorificat ulterior observațiile formulate de cei interesați în legătură cu proiectul de regulament transmis spre afișare în luna iunie 2011. Mai mult, a apreciat Curtea, reclamanta nu a obținut nici până în prezent avizarea celor două documente de către A.P.M. Bihor, Satu Mare și Cluj-Napoca, deși una dintre cerințele transmise prin notificare din 18 iulie 2011 se referea la obținerea acestor avize, conform art. 21 alin. (2) din O.U.G.

nr. 57/2007. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta F.F.E.W. întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea acesteia s-a arătat că soluția instanței de fond se întemeiază pe erori în analiza materialului probator, a normelor legale aplicabile și prevederilor convenției de custodie. Conform notelor de inventar și recipiselor poștale prezente la dosarul cauzei F.F.E.W. a depus în termen, cu respectarea cerințelor intimatei, atât planul de management cât și regulamentul ariei naturale protejate. Nici intimata, nici instituțiile subordonate acesteia, nu au contribuit în vre-un fel la realizarea planurilor de management si regulamentelor ariei protejate.

Nu sunt conforme realității susținerile instanței de fond cu privire la nerealizarea modificărilor solicitate în planul de management și regulament ulterior adresei intimatei din data de 12 iulie 2011, în acest sens la dosarul cauzei este notificarea din 09 septembrie 2011 privind înregistrarea planului de management în formă revizuită, la A.R.P.M. Cluj și dovada achitării taxei pentru parcurgerea procedurii S.E.A. Custodele nu deține pârghiile legale pentru a aproba planul de management, obligația acestuia se rezumă la întocmirea lui și comunicarea către organele competente. Până la data prezentului recurs A.R.P.M. Cluj Napoca nu a realizat evaluarea planului în cadrul procedurii S.E.A. În aprecierea F.F.E.W.

doamna A.F. nu putea să asume, în lipsa unui mandat special încredințat în acest scop, rezilierea convenției de custodie. împrejurarea că aceasta este împuternicită să semneze convențiile de custodie, cu persoanele juridice desemnate câștigătoare în urma procedurilor de atribuire, nu echivalează cu mandatarea acesteia să rezilieze orice convenție de custodie, realizând acte și asumând răspunderea inclusiv patrimonială în numele M.M.S.C. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii îl constituie cererea de anulare a adresei din 22 februarie 2012 emisă de intimată, prin care s-a adus la cunoștință reclamantei-recurente faptul că a operat rezilierea de drept a Convenției de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010. Critica recurentei vizează, pe de o parte, necompetența doamnei A.F.

semnatara actului, de a asuma rezilierea convenției aceasta revenind exclusiv M.M.S.C. iar pe de alta nerealitățile celor menționate în acel act sub aspectul neîndeplinirii obligațiilor stipulate în notificarea transmisă la data de 18 iulie 2011. Cât privește primul motiv de recurs, acesta nu este întemeiat câtă vreme prin Ordinul nr. 2749 din 22 noiembrie 2011, M.M.P. deleagă în mod expres d-nei A.F., „pentru și în numele M.M.P. semnarea Raportului final al Comisiilor de evaluare și al Comisiei de contestații din Sesiunea a patra de atribuire în administrare și în custodie a ariilor naturale protejate și de asemenea a contractelor de administrare a convențiilor de custodie și a actelor adiționale la contractele și convențiile încheiate anterior”.

Rezultă, câtă vreme nu s-a făcut dovada anulării ori modificării acestui Ordin faptul că la datele emiterii actelor a căror anulare se solicită, semnatara A.F. era îndreptățită să analizeze, aprobe și semneze convențiile și notificările. Nu poate fi reținută susținerea din recurs conform căreia împuternicirea de a semna convențiile nu echivalează cu mandatarea de a rezilia, delegarea vizând pe de o parte și actele adiționale, la Convențiile încheiate anterior, categorie în care intră și notificările, iar pe de alta, în lipsa unei delegări exprese a altei persoane să semneze anulările actelor de custodie, principiul de drept este acela că cel ce încheie un act îl poate și anula. Cât privește realizarea modificărilor solicitate prin adresa din 12 iulie 2011, aspect ce ar rezulta din notificarea din 9 septembrie 2011 (fila 4), recurenta nu face dovada precum i s-a solicitat (fila 28 dosar fond), a avizelor A.P.M.

- Bihor, Satu Mare, Cluj Napoca. Ori, recurenta nu a făcut decât dovada comunicării către M.M.R. (fila 5-8). Rezultă că la data notificării finale, recurenta nu a putut prezenta avizele solicitate, astfel că în mod justificat s-a dispus rezilierea de drept a convenției. 2.Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Cum, față de argumentele mai sus analizate recursul de față nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.F.E.W. împotriva sentinței nr. 172/CA/2013/P.L din 18 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2015.