ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 275/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Judecătoriei Satu Mare, la data de 9 aprilie 2012, ulterior precizată,

reclamanta F.F.E.W. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.M.P., ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adresei din 22 februarie 2012,

prin care i s-a adus la cunoștință că a operat rezilierea de drept a Convenției

de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010; cu obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 24 februarie 2012, prin adresa din 22

februarie 2012, i s-a adus la cunoștință faptul că a intervenit rezilierea de

drept a Convenției de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010, încheiată între M.M.P.,

prin M.M.P., și Fundația F.E. W.

Curtea de Apel Oradea,

secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

172/CA/2013/P.I. a respins ca nefondată, acțiunea formulată de F.F.E.W..

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

La data de 06 iulie 2010,

între M.M.P., în calitate de autoritate responsabilă și F.F.E.W., în calitate

de custode s-a încheiat Convenția de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010 privind

atribuirea în custodie a sitului de importanță comunitară X - Câmpia Careiului

împreună cu partea De Y Câmpia Mirului - Valea Ierului cu care se suprapune și

cu ariile naturale protejate de interes național incluse.

Conform prevederilor art.

3, pct. 3.1, lit. c) din convenția de custodie, custodele avea obligația să

elaboreze și să transmită spre avizare la M.M.P. regulamentul ariei naturale

protejate, prin implicarea și consultarea tuturor factorilor interesați, în

termenul de 6 luni de la încheierea convenției de custodie, în acord cu

prevederile legislației în vigoare.

Astfel cum rezultă

din adresa din 10 iunie 2011 (fila 44 dosar), o primă variantă a Regulamentului

„Ariilor Naturale Protejate Câmpia Careiului" a fost transmisă de

reclamantă, spre afișare, la sfârșitul anului 2010, după care, la data de 26

ianuarie 2011, a fost organizată o dezbatere publică a regulamentului în orașul

Valea lui Mihai, dezbatere la care reprezentanții administrației publice locale

nu au participat, motivând că se impune desfășurarea unei dezbateri la nivelul

fiecărei primării.

Prin adresa de la

fila 47 dosar, și A.R.P.M. Cluj Napoca a confirmat dezbaterea publică

organizată în data de 26 ianuarie 2011, însă a susținut că nu a fost invitată

să participe la această dezbatere, deși îi revine obligația legală de a-și

exprima punctul de vederea asupra regulamentului propus de reclamantă. în

cuprinsul aceleiași adrese a detaliat lipsurile documentului suspus dezbaterii

de către reclamantă, concluzionându-se că acesta nu respectă principiile de

bază ale unui regulament și nu poate fi considerat un fundament pentru protejarea

obiectivelor de conservare.

Curtea a reținut că

nu rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei că prima formă de

regulament propusă de reclamantă la sfârșitul anului 2010 ar fi fost transmisă

de aceasta spre avizare M.M.P. conform art. 3, pct. 3.1, lit. c) din convenția

de custodie, după cum nu rezultă nici modul de valorificare de către reclamantă

a rezultatului dezbaterii publice organizată în data de 26 ianuarie 2011.

De asemenea, Curtea a

stabilit că la data de 09 iunie 2011, reclamanta a transmis către M.M.P., A.P.M.

implicate, Gărzile de Mediul Bihor și Satu Mare și primăriile interesate

(filele 81-93), o nouă variantă a Regulamentului sitului de importanță

comunitară „Câmpia Careiului".

După transmiterea

acestui document, M.M.P. le-a comunicat tuturor custozilor ariilor naturale

protejate o adresă (fila 78 dosar) prin care le aduce la cunoștință că

planurile de management trebuie să parcurgă procedura S.E.A.; că acestea

împreună cu regulamentul trebuie avizate de A.P.M. implicate, precum și o serie

de alte detalii legate de modul de întocmire al respectivelor documente.

Totodată, Curtea a

constatat că la data de 18 iulie 2011, M.M.P. i-a transmit reclamantei o nouă

adresă prin care îi aducea la cunoștință că în vederea aprobării regulamentului

și planului de management îi revine obligația de a se conforma anumitor

cerințe, după cum urmează: să elaboreze regulamentul ariei naturale protejate

prin implicarea și consultarea factorilor interesați; să obțină, în vederea

promovării actului normativ de aprobare a Regulamentului, avizul A.P.M. Bihor,

Satu Mare și Cluj-Napoca.

S-a menționat în

cuprinsul aceleiași adrese că aceasta constituie și o notificare în sensul art.

6, lit. d) din Convenția de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010, iar

netransmiterea documentelor solicitate în termen de 60 de zile de la data

primirii notificării ii dă autorității responsabile posibilitatea de a face uz

de prevederile art. 6 din convenția de custodie.

Drept consecință, la

data de 22 februarie 2012, reclamantei i-a fost adus la cunoștință că a operat

rezilierea de drept a convenției, în temeiul art. 6 lit. d) din convenția de

custodie, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor stabilite în sarcina sa prin

notificarea transmită la data de 18 iulie 2011.

Verificând

legalitatea acestei adrese prin prisma criticilor reclamantei, Curtea a

apreciat că aceasta, deși redactată în termeni extrem de conciși, respectă

cerința motivării actului administrativ, fiind indicat atât temeiul de drept

care a atras rezilierea de drept a convenției, cât și temeiul de fapt constând

în neîndeplinirea obligațiilor stipulate în notificarea ce i-a fost transmisă

reclamantei în data de 18 iulie 2011.

Prin urmare, nu se

poate reține că operează nulitatea actului administrativ pentru nemotivare, cu

atât mai mult cu cât însăși reclamanta a identificat motivele care au condus la

rezilierea de drept a convenției de custodie și și-a formulat apărări cu

privirea la acestea și nici din perspectiva semnăturii acestuia de către o altă

persoană decât cea care avea competența legală.

A reținut Curtea că

persoana care a semnat actul a cărui legalitate o contestă reclamanta a ocupat,

cu începere din 19 aprilie 2010, funcția de director a D.P.N., iar prin Ordinul

nr. 2749 din 22 noiembrie 2011 i-au fost delegate printre altele și atribuțiile

privind semnarea contractelor de administrare, a convențiilor de custodie și a

actelor adiționale la contractele și convențiile încheiate anterior., în

conformitate cu prevederile art. 5 din H.G. nr. 1635/2009.

Instanța a reținut,

de asemenea că în noțiunea de act adițional intră inclusiv notificările prin

care custozilor li se aduce la cunoștință rezilierea de drept a convențiilor de

custodie anterior încheiate, potrivit principiului „quipotestplus, potest minus".

Totodată, sub

aspectul existenței cerințelor care potrivit convenției de custodie erau de

natură a atrage rezilierea de drept a acesteia, Curtea a reținut că, de la data

comunicării către reclamantă a notificării din data de 18 iulie 2011, aceasta

nu a mai întreprins nici un demers pentru a se conforma cerințelor autorității

responsabile, devenind astfel, incidente prevederile art. 6 lit. d), potrivit

cărora convenția de custodie încetează de drept, fără intervenția instanței de

judecată, în cazul nerespectării obligațiilor ce revin părților semnatare

conform prevederilor convenției sau al nerespectării prevederilor legislației

specifice în vigoare, dacă în termenul de 60 de zile de la notificare nu a fost

remediată situația.

Comunicarea spre

afișare din data de 09 iunie 2011 a proiectelor de regulament și plan de

management, nu suplinește cerința referitoare la consultarea și implicarea

factorilor interesați în elaborarea respectivelor documente, după cum nu

rezultă modul în care reclamanta a valorificat ulterior observațiile formulate

de cei interesați în legătură cu proiectul de regulament transmis spre afișare

în luna iunie 2011.

Mai mult, a apreciat

Curtea, reclamanta nu a obținut nici până în prezent avizarea celor două

documente de către A.P.M. Bihor, Satu Mare și Cluj-Napoca, deși una dintre

cerințele transmise prin notificare din 18 iulie 2011 se referea la obținerea

acestor avize, conform art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2007.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta F.F.E.W. întemeiată pe dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea acesteia

s-a arătat că soluția instanței de fond se întemeiază pe erori în analiza

materialului probator, a normelor legale aplicabile și prevederilor convenției

de custodie.

Conform notelor de

inventar și recipiselor poștale prezente la dosarul cauzei F.F.E.W. a depus în

termen, cu respectarea cerințelor intimatei, atât planul de management cât și

regulamentul ariei naturale protejate. Nici intimata, nici instituțiile

subordonate acesteia, nu au contribuit în vre-un fel la realizarea planurilor

de management si regulamentelor ariei protejate.

Nu sunt conforme

realității susținerile instanței de fond cu privire la nerealizarea

modificărilor solicitate în planul de management și regulament ulterior adresei

intimatei din data de 12 iulie 2011, în acest sens la dosarul cauzei este

notificarea din 09 septembrie 2011 privind înregistrarea planului de management

în formă revizuită, la A.R.P.M. Cluj și dovada achitării taxei pentru parcurgerea

procedurii S.E.A.

Custodele nu deține

pârghiile legale pentru a aproba planul de management, obligația acestuia se rezumă

la întocmirea lui și comunicarea către organele competente. Până la data

prezentului recurs A.R.P.M. Cluj Napoca nu a realizat evaluarea planului în

cadrul procedurii S.E.A.

În aprecierea F.F.E.W.

doamna A.F. nu putea să asume, în lipsa unui mandat special încredințat în

acest scop, rezilierea convenției de custodie. împrejurarea că aceasta este

împuternicită să semneze convențiile de custodie, cu persoanele juridice

desemnate câștigătoare în urma procedurilor de atribuire, nu echivalează cu

mandatarea acesteia să rezilieze orice convenție de custodie, realizând acte și

asumând răspunderea inclusiv patrimonială în numele M.M.S.C.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

fapt și de drept relevante

Obiectul acțiunii îl

constituie cererea de anulare a adresei din 22 februarie 2012 emisă de

intimată, prin care s-a adus la cunoștință reclamantei-recurente faptul că a

operat rezilierea de drept a Convenției de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010.

Critica recurentei

vizează, pe de o parte, necompetența doamnei A.F. semnatara actului, de a asuma

rezilierea convenției aceasta revenind exclusiv M.M.S.C. iar pe de alta nerealitățile

celor menționate în acel act sub aspectul neîndeplinirii obligațiilor stipulate

în notificarea transmisă la data de 18 iulie 2011.

Cât privește primul

motiv de recurs, acesta nu este întemeiat câtă vreme prin Ordinul nr. 2749 din 22

noiembrie 2011, M.M.P. deleagă în mod expres d-nei A.F., „pentru și în numele

M.M.P. semnarea Raportului final al Comisiilor de evaluare și al Comisiei de

contestații din Sesiunea a patra de atribuire în administrare și în custodie a

ariilor naturale protejate și de asemenea a contractelor de administrare a

convențiilor de custodie și a actelor adiționale la contractele și convențiile încheiate

anterior”.

Rezultă, câtă vreme

nu s-a făcut dovada anulării ori modificării acestui Ordin faptul că la datele emiterii

actelor a căror anulare se solicită, semnatara A.F. era îndreptățită să

analizeze, aprobe și semneze convențiile și notificările.

Nu poate fi reținută

susținerea din recurs conform căreia împuternicirea de a semna convențiile nu

echivalează cu mandatarea de a rezilia, delegarea vizând pe de o parte și

actele adiționale, la Convențiile încheiate anterior, categorie în care intră

și notificările, iar pe de alta, în lipsa unei delegări exprese a altei

persoane să semneze anulările actelor de custodie, principiul de drept este acela

că cel ce încheie un act îl poate și anula.

Cât privește realizarea

modificărilor solicitate prin adresa din 12 iulie 2011, aspect ce ar rezulta

din notificarea din 9 septembrie 2011 (fila 4), recurenta nu face dovada precum

i s-a solicitat (fila 28 dosar fond), a avizelor A.P.M. - Bihor, Satu Mare,

Cluj Napoca. Ori, recurenta nu a făcut decât dovada comunicării către M.M.R.

(fila 5-8).

Rezultă că la data

notificării finale, recurenta nu a putut prezenta avizele solicitate, astfel că

în mod justificat s-a dispus rezilierea de drept a convenției.

2.Temeiul de drept al

soluției adoptate în recurs

Cum, față de

argumentele mai sus analizate recursul de față nu se încadrează în dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a-l respinge ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de F.F.E.W. împotriva sentinței nr. 172/CA/2013/P.L din 18 octombrie

2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2015.