ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2092/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 19 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara - secția de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi precum și valorificarea actelor

rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010,

a

constatat nelegalitatea acestor

dispoziții și a declinat competența de soluționare a

acțiunii formulate

de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul

Județean Arad, în contradictoriu cu pârâtele de Camera Conturi Arad și Curtea

de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Arad - secția contencios

administrativ și fiscal.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Referitor

la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate privind actele administrative cu

caracter normativ.

Potrivit

soluției de unificare a practicii judiciare adoptată în plenul judecătorilor secției

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pot fi cenzurate pe calea excepției de nelegalitate actele administrative

unilaterale fără a distinge după cum acestea au caracter normativ sau

individual, întrucât ambele categorii aparțin sferei largi a actelor

administrative unilaterale, sens în care sunt și dispozițiile art. 2 lit. c),

Teza I din Legea nr. 554/2004.

Din

interpretarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, nu se poate susține

că legiuitorul a avut în vedere doar actele administrative cu caracter

individual care nu mai pot fi atacate pe calea acțiunii directe, iar nu și

actele administrative unilaterale cu caracter normativ, întrucât acestea pot fi

supuse oricând controlului de legalitate nu numai pe calea acțiunii directe,

dar și pe calea excepției de nelegalitate.

În

speță, se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, în sensul că este vorba despre un act administrativ

unilateral (Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010) emis ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, iar soluționarea excepției de necompetență

materială depinde de soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor

cuprinse la pct. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a

plenului Curții de Conturi.

Referitor la excepția de nelegalitate în sine.

Prin

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de Conturi

la pct. 228 s-a stabilit faptul că sesizările formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emisă de Comisia de soluționare a

contestațiilor sunt adresate instanțelor de contencios administrativ

competente, respectiv secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul

curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate,

în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Norma

juridică în discuție stabilește astfel competența instanței de contencios

administrativ și fiscal în soluționarea acțiunilor formulate împotriva

actelor întocmite de Curtea de Conturi în contra

dispozițiilor cuprinse la art. 126

alin. (2) din Constituția României

potrivit cărora competența instanțelor judecătorești se stabilește prin lege,

ținând cont totodată și de faptul că Legea nr. 94/1992, astfel cum a fost ea

modificată și republicată, nu cuprinde nicio dispoziție referitoare la

competența de soluționare a acțiunilor formulate împotriva actelor emise de

Curtea de Conturi.

Se

observă astfel că stabilirea competenței materiale, în primă instanță în

favoarea secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,

s-a realizat în speță printr-un act administrativ (Regulamentul Curții de

Conturi), ce nu are forța juridică a unei legi astfel cum se precizează expres

în art. 126 alin. (2) din Constituția României, motiv pentru care se impune

admiterea excepției de nelegalitate a prevederilor cuprinse la pct. 228 din

Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, întrucât

contravin prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Prima

instanță concluzionează că actul vătămător îl constituie, în cauză, decizia nr.

613 din 18 mai 2011, emisă de Camera de Conturi Arad, prin raportare la care

devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004

privind competența în primă instanță a secției de contencios administrativ și

fiscal a tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei.

Împotriva acestei soluții, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat

recurs pârâta Curtea de Conturi a

României, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ. și susținând, în esență, că prima instanță în mod greșit a apreciat

că excepția de nelegalitate este admisibilă, față

de caracterul normativ al actului contestat, și că, oricum, excepția

respectivă este

neîntemeiată, dispozițiile regulamentare vizate fiind

legale; arată recurenta, în acest sens, că prin Regulament nu se stabilește o

nouă competență materială în afara cadrului legal tranșat de art. 10 din Legea nr.

554/2004 ci se realizează competența materială a litigiilor izvorâte din

activitatea Curții de Conturi în conformitate cu modificările legislative

intervenite în ultimii ani.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și

criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Nu

este întemeiată critica privind inadmisibilitatea excepției de nelegalitate,

față de caracterul normativ al actului contestat.

Astfel,

în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actele

normative care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

Având

în vedere că actele normative pot fi atacate oricând pe calea acțiunii directe,

cu atât mai mult ele pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate, acest

lucru rezultând și din economia prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

care se referă la acte administrative unilaterale fără a mai distinge între

individuale și normative, în acest sens fiind și practica înaltei Curți de

Casație și Justiție (Decizia nr. 3254/2006 - S.C.A.).

Nu

sunt întemeiate nici criticile privind netemeinicia excepției de nelegalitate.

Astfel,

excepția de nelegalitate, invocată de prima instanță din oficiu, în

conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privește

dispozițiile pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi precum și modificarea actelor

rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată

în M. Of. la data de 13 decembrie 2010.

Potrivit

acestor dispoziții regulamentare, competența de soluționare a sesizării

formulate de conducătorul unității verificate împotriva încheierii emise de

Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului

administrativ.

Înalta

Curte constată că soluția primei instanțe este corectă, în raport cu

dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 126 alin. (2) și art. 140 alin.

(1) teza a Ii-a din Constituția României.

Regulamentul

a fost adoptat în vederea organizării executării Legii nr. 94/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții de Conturi iar prevederile acestuia nu pot

înfrânge dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în

materia contenciosului administrativ și la care însuși Regulamentul face

trimitere.

Or,

referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ,

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

precum și

cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de

contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Cum,

în speță, dispozițiile contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 nu sunt prevăzute „prin lege organică specială", ci printr-un act

administrativ cu forță juridică inferioară, (regulament), în mod corect a

reținut prima instanță că sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art.

2 C. proc. civ.,

potrivit cărora

competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului ca

instanță

de contencios administrativ.

În

acest sens sunt și dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 140 alin. (1) teza a

Ii-a din Constituția României, conform cărora „Competența instanței de judecată

și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", respectiv „În

condițiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de

Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate".

Prezenta

decizie are în vedere și jurisprudența recentă a înaltei Curți, reprezentată de

decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011, prin care a fost

soluționată irevocabil, în sensul admiterii, excepția de nelegalitate a

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activităților

specifice Curții de Conturi, precum și

valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

plenului Curții de Conturi nr. 130/2010.

Pentru considerentele arătate, constatând că

sentința atacată este temeinică

și legală, nefiind incident niciunul din

motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a Ii-a din același cod, coroborat cu art. 20

din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr.

19 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012.