ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3264/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 3162 din 20 mai 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.N. împotriva deciziei civile nr. 248 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Împotriva deciziei de recurs a formulat contestație în anulare petentul S.A.D., în susținerea căreia s-au arătat următoarele: Se păstrează sentința civilă nr. 1487 din 28 noiembrie 2006, care a statuat faptul că actele juridice încheiate între A.M.R. și Generalul R.C. sunt false. Însă acest lucru nu rezultă din niciuna dintre hotărârile invocate în dispozitivul acestei sentințe.

Mai mult, nici instanța de apel (Curtea de Apel București), nici instanța de recurs (Înalta Curte de Casație și Justiție) nu au observat faptul că decizia nr. 156 pronunțată în data de 09 februarie 1954 de către Tribunalul Suprem - Colegiul Penal (și hotărârile incidente în cauză, pronunțate anterior de către Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel București sau Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu anul 1940) nu a anulat niciodată cele două înscrisuri încheiate în vederea transmiterii proprietății imobilelor situate în București, străzile E.P., respectiv C.M., aceste contracte de vânzare-cumpărare bucurându-se în continuare de prezumția că sunt încheiate cu îndeplinirea tuturor condițiilor de formă și de fond cerute de lege la momentul respectiv.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 318 și urm. C. proc. civ. La dosarul cauzei s-a depus în copie contractul din 15 iunie 2011 încheiat între contestator, în calitate de dobânditor, și M.N., în calitate de înstrăinător. Obiectul acestui contract este reprezentat de mandatarea dobânditorului să întreprindă toate demersurile, inclusiv în justiție, pentru redobândirea în patrimoniul înstrăinătorului a dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în București, strada E.P. și C.M., urmând ca în cazul în care scopul este atins, înstrăinătorul să vândă dobânditorului imobilele, într-un anumit termen fixat și pentru un preț de asemenea fixat. Înalta Curte constată că cererea este tardiv formulată, urmând a dispune în consecință, în considerarea celor ce succed.

Respectarea termenului de formulare a contestației în anulare se analizează cu prioritate, întrucât numai o cerere formulată în cadrul termenului procedural poate fi discutată din perspectiva condițiilor de admisibilitate. Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Prin decizia de recurs atacată prin prezenta contestație în anulare s-a respins recursul, ceea ce înseamnă că aceasta este o hotărâre care nu se aduce la îndeplinire pe calea executării silite, termenul de formulare fiind cel reglementat de norma procedurală menționată.

În condițiile în care decizia de recurs, care este o hotărâre irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., a fost pronunțată la data de 20 mai 2010, iar contestația a fost formulată la data de 17 iunie 2011, se constată că s-a depășit termenul procedural de formulare, Înalta Curte urmând să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardivă, contestația în anulare declarată de contestatorul S.A.D. împotriva deciziei nr. 3162 din 20 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2012.