ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 946/2015
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 946/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând
asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Decizia
nr. 1928 din 05 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, (Dosar nr. 5850/91/2010)
a respins ca nefondate recursurile declarate de partea civilă SC D.G.S.G.S. SRL
și inculpata Ș.M.E. împotriva Deciziei penale nr. 265/A din 29 noiembrie 2012 a
Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.
În recurs, Înalta
Curte a reținut că prin sentința penală nr. 176 din 16 iulie 2012, Tribunalul
Vrancea a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de fals în
înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., în infracțiunea
de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen.
S-a completat
încadrarea juridică cu art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infracțiunile de
evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
republicată și de folosire cu rea-credință a creditului societății prevăzută de
art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.
A fost
condamnată inculpata Ș.M.E. (fostă M.), pentru infracțiunile de:
-
uz de fals prevăzută de art. 291 C.
pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 6 luni închisoare;
-
folosirea cu rea-credință a creditului
societății prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990
republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 1 an închisoare;
- evaziune
fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 republicată cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C.
pen. (dreptul de a fi administrator în cadrul societăților comerciale).
În baza art.
33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai
grea de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul de a fi
administrator în cadrul societăților comerciale).
În baza art. 71
C. pen. a fost interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute
de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul
de a fi administrator în cadrul societăților comerciale).
În baza art. 81
și art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe
durata termenului de încercare de 4 ani.
S-a
atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea
suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii de noi
infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 71
alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe
durata suspendării executării pedepsei principale.
A fost
desființat contractul de prestări servicii fără număr din data de 1 mai 2009,
cele 36 de facturi fiscale și facturile fiscale din 2009.
A fost
obligată inculpata Ș.M.E. la 27.665 lei impozit pe profit și 117.229 lei T.V.A.
către A.N.A.F. și la majorările de întârziere aferente calculate de la data
scadenței până la plata efectivă.
A obligat
inculpata Ș.M.E. la 398.590 lei despăgubiri civile către partea civilă SC
D.G.S.G.S. SRL Focșani.
În baza art.
13 din Legea nr. 241/2005 republicată s-a dispus comunicarea către O.N.R.C. a
extrasului dispozitivului sentinței rămasă definitivă.
Prin Decizia
penală nr. 265/A din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și
pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpata Ș.M.E.
A
desființat în parte sentința penală nr. 176 din 16 iulie 2012 a Tribunalului
Vrancea și în rejudecare a modificat dispoziția privind obligarea inculpatei Ș.M.E.
la despăgubiri civile către partea civilă SC D.G.S.G.S. SRL Focșani în sensul
reducerii acestora de la suma de 398.590 lei la suma de 270.988 lei.
A
înlăturat dispoziția privind desființarea facturilor fiscale din 2009. A
menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Împotriva, Deciziei
nr. 1928 din 05 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, (Dosar nr. 5850/91/2010) condamnata Ș.M.E. a formulat
contestație în anulare.
Prin
motivele scrise, contestatoarea a arătat că sunt incidente cazurile de contestație
în anulare prevăzute la art. 426 lit. b) și i) C. proc. pen., menționând în
ceea ce privește cazul prevăzut la art. 426 lit. b) C. proc. pen., că există
probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv cele două
rezoluții emise de Ministerul Public care confirmau încetarea procesului penal,
precum și achitarea sa, deoarece faptele pentru care a fost condamnată nu
existau, argumentând, totodată, că există autoritate de lucru judecat în
privința inexistenței caracterului penal privind faptele pentru care a fost
condamnată.
În ceea
ce privește cazul prevăzut la art. 426 lit. i) C. proc. pen. a menționat că
împotriva sa au fost date două rezoluții ale Ministerului Public pronunțate de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și Parchetul de pe lângă Judecătoria
Moinești, rezoluții care potrivit art. 50 din Carta D.F.U.E. și jurisprudența C.J.U.E.
au caracter de hotărâri penale definitive.
Examinând
contestația în anulare prin prisma dispozițiilor legale, înalta Curte constată
că este nefondată pentru următoarele considerente:
Contestația
în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate
erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare
pentru vicii și nulități relative la actele de procedură, ce trebuie folosită
numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea
termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuindu-se astfel la
consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.
Potrivit
dispozițiilor art. 426 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se
poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când
judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când deși
legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința
instanța despre aceasta imposibilitate;
b)
când inculpatul a fost condamnat, deși
existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c)
când hotărârea a fost pronunțată de
alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d)
când instanța nu a fost compusă
potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e)
când judecata a avut loc fără
participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie,
potrivit legii;
f)
când judecata a avut loc în lipsa
avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit
legii;
g)
când ședința de judecată nu a fost
publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când
instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era
legal posibilă;
i) când
împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași
faptă.
Potrivit
art. 431 alin. (2) C. proc. pen., instanța, constatând că cererea de
contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se
sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.
și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la
dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Prin
încheierea din 28 mai 2015 a fost admisă în principiu contestația în anulare
formulată de condamnata contestatoare, instanța constatând îndeplinite
condițiile prev. de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. și, fixând, totodată,
termen pentru soluționarea cauzei.
Pe
fondul contestației,
Înalta
Curte constată că a fost invocat cazul de contestație în anulare prevăzut la art.
426 lit. b) C. proc. pen., situație în care contestația în anulare poate fi
introdusă oricând, iar acesta devine incident când inculpata a fost condamnată,
deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Potrivit
art. 396 alin. (6) N.C.P.P., încetarea procesului penal se pronunță în cazurile
prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)- j) N.C.P.P.: e) lipsește plângerea
prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție
prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; f) a
intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului
persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană
juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor
pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit
împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; h)
există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru
judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit
legii.
Contestatoarea
a menționat că a fost condamnată, deși, existau la dosar probe cu privire la o
cauză de încetare a procesului penal prevăzute de art. 16 lit. a), c) și i) C.
proc. pen.
Înalta Curte
reține că, aceasta a invocat cazul de contestație în anulare prevăzut la art. 426
lit. b) C. proc. pen., respectiv că există o cauză de încetare a procesului
penal.
Aspectele
menționate de contestatoare, care, în opinia sa, ar conduce la ideea că la
dosar nu există probe din care să rezulte vinovăția sa, invocând, în acest
sens, art. 16 lit. a), c) C. proc. pen., nu se pot circumscrie cazului de
contestație în anulare prevăzut la art. 426 lit. b) C. proc. pen., acestea
neputând fi considerate o cauză de încetare a procesului penal, iar pentru
cazurile indicate de contestatoare nu s-ar putea pronunța decât achitarea.
De altfel,
îndeplinirea formală a unei condiții, ca de exemplu indicarea unui caz de
contestație în anulare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă
pentru declararea ca admisibilă a căii de atac.
Referitor
la cazul de contestație în anulare invocat de contestatoare prevăzut în art. 426
lit. i) C. proc. pen., Înalta Curte reține că este incident în situația în care
împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași
faptă iar contestația în anulare poate fi introdusă în 10 zile de la data când
persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoștință de hotărârea a
cărei anulare se cere.
Înalta Curte
observă că decizia nr. 1928 a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția penală, la data de 05 iunie 2013, iar contestatoare a formulat
contestație în anulare la data de 19 martie 2015. Ca urmare, cazul prevăzut în art.
426 lit. i) C. proc. pen. nu mai poate fi luat în examinare, depășindu-se
termenul de 10 zile de la data când aceasta a luat cunoștință de hotărârea a
cărei anulare se cere.
Pe de
altă parte, se constată că, contestatoarea a arătat că există două rezoluții prin
care s-au dat soluții de neîncepere a urmăririi penale care nu au fost
infirmate cu privire la aceleași fapte pentru care a fost condamnată, însă,
cerința textului legal se referă la existența a două hotărâri judecătorești.
Față de
considerentele precizate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația
în anulare formulată de contestatoarea Ș.M.E. împotriva Deciziei penale nr. 1928
din 05 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,
pronunțată în Dosarul nr. 5850/91/2010.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge,
ca nefondată, contestația în anulare formulată de către contestatoarea Ș.M.E.
împotriva Deciziei penale nr. 1928 din 05 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5850/91/2010.
Obligă
contestatoarea la plata sumei de 460 lei cheltuieli judiciare către stat, din
care suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,
se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 25 iunie 2015.