ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față; în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr, 512 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în Dosarul nr. 2268/317/2014, în baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 18

1

C. pen. (1) 15/1968) cu aplic. art. 5 C. pen. s-a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpatul F.D.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit a C. pen. (1) 15/1968) cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a aplicat inculpatului F.D. sancțiunea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei prev. de disp. art. 91 lit c C. pen. (1) 15/1968) cu aplic. art 5 C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 96/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești a fost trimis în judecată inculpatul F.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 37 lit a C. pen. (L 15/1968).

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că la data de 06 ianuarie 2014, în jurul orelor 02:41, organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Țicleni au oprit pentru control autoutilitara marca F. cu numărul de înmatriculare B 002, autovehicul ce era condus de inculpatul F.D. și circula din direcția Peșteana Jiu - Târgu Cărbunești pe str. P., în intersecția DJ 675 cu DJ 674 A.

S-a mai reținut că, în prezența martorilor asistenți U.C. și R.I., pasager și respectiv conducător auto al autoturismului cu numărul de înmatriculare GJ - 001, oprit de organele de poliție în aceleași împrejurări în intersecția dintre DJ 675 și DJ 674 A, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager seria ARNF 0403, rezultând o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit testului din 06 ianuarie 2014.

Inculpatul a fost însoțit la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești unde a fost examinat clinic și s-a procedat la recoltarea a două probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat în acest sens, iar potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 3/31 și 4/32 din 14 ianuarie 2014, emise de SML Gorj, acesta a prezentat la ora 03:35 - 2,45 g/l iar la ora 04:35 - 2,15 g/l alcool pur în sânge.

S-a mai reținut prin actul de sesizare că inculpatul a recunoscut că a consumat aproximativ 2 litri de vin alb în incinta unui bar situat peste stradă de Oficiul Poștal Țicleni în jurul orelor 24:00 iar la ora 02:30 a pornit autoutilitara deplasându-se cel mult 50 de metri pentru a o parca într-o parcare special amenajată, însă a fost oprit de doi lucrători de poliție care se aflau lângă autospeciala poliției staționată vizavi de această parcare.

Ca elemente probatorii, au fost indicate procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorilor U.C., R.I., P.I.M., bonul alcooltest din 06 ianuarie 2014, procesul-verbal de recoltare probe biologice, buletinele de analiză toxicologică alcoolemie nr. 3/31 și 4/32 din 14 ianuarie 2014 emise de SML Gorj, cererea analiză IPJ Gorj, buletinul de examinare clinică emis de Spitalul Orășenesc de Urgență Târgu Cărbunești, declarațiile inculpatului.

Niciuna dintre probe nu a fost contestată în procedura camerei preliminare, ele fiind de altfel însușite și în procedura judecății de către inculpat care a recunoscut în esență starea de fapt, recunoscând că a fost depistat de organele de poliție la volanul autoutilitarei pe care o conducea și pe care o pusese în mișcare pe drumul public, însă acțiunea sa a fost determinată oarecum fortuit de faptul că anterior autovehiculul fusese parcat de șoferul angajat la societatea pe care o administra într-un loc neregulamentar și întrucât fusese avertizat că autoutilitara îngreuna traficul, chestiune ce putea atrage sancționarea sa, considerase că poate să o mute într-un loc propriu staționării în condițiile în care consumase băuturi alcoolice.

Sintetizând materialul de urmărire penală dar și declarațiile date în fața instanței de către inculpat și martorii U.C., P.I.M. și R.I., instanța a reținut:

La data de 05 ianuarie 2014 inculpatul, în calitate de administrator al SC S. SRL Turceni, a efectuat mai multe operațiuni de transport și vânzare materiale de construcții din Turceni la Filiași, Peșteana, ultima livrare trebuind a fi făcută în Țicleni, operațiunile fiind făcute cu ajutorul autoutilitarei pe care o deținea și care era condusă de martorul P.I.M., aflat în relații de prietenie cu inculpatul, întrucât acestuia din urmă îi fusese anulat permisul de conducere.

Conform declarației acestui martor coroborată cu declarațiile inculpatului, ajungând în Țicleni în jurul orelor 19:00 și găsind depozitul beneficiarului închis, acesta a hotărât că nu își are rost o reîntoarcere în Turceni pentru a reveni dimineața și a descărca la depozitul din Țicleni, aducându-i la cunoștință aceasta șoferului cu care venise, adică aceluiași martor, P.I.M., care însă i-a spus că nu poate rămâne peste noapte întrucât are anumite obligații familiale și condiții în care acesta a găsit o mașină de ocazie cu care s-a întors în Târgu Jiu.

Tot în declarațiile date de șoferul ce l-a ajutat pe inculpat să efectueze transporturile menționate s-a făcut referire la faptul că autoutilitara a fost lăsată pe drumul public, în zona Primăriei Țicleni și lângă liceul din localitate, în apropierea unei treceri de pietoni, aceste chestiuni fiind auzite în împrejurările apariției organelor de poliție de către martorul asistent la suflarea în alcooltest și anume martorul U.C. care precizează instanței că a perceput în mod direct și nemijlocit susținerile inculpatului referitoare la faptul că fusese oprit, legitimat și testat după ce parcase autoutilitara pe care personal martorul o indică într-adevăr ca fiind staționată într-o parcare.

Conform propriilor declarații, coroborate cu declarațiile martorului P.D., după ce s-au despărțit inculpatul intrase într-un local public să mănânce și să bea, adăugându-se faptul că acesta ingerase băuturi alcoolice, așa cum chiar el recunoaște.

A mai reținut instanța că inculpatul nu a negat faptul că băuse și nu a contestat valorile indicate de alcooltest, precum și de buletinul de examinare a alcoolemiei.

Incontestabil inculpatul F.D. s-a făcut vinovat de aceea că, în stare de ebrietate, a pus în mișcare pe drumul public un autovehicul, fapta fiind prevăzută ca infracțiune atât de norma în vigoare la data săvârșirii ei, adică de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cât și de disp. art 336 alin* 1 C. pen., instanța apreciind însă că legea penală ieșită din vigoare este o lege penală mai favorabilă chiar dacă noua reglementare are ca alternativă și pedeapsa amenzii penale, dat fiind tratamentul recidivei, inculpatul mai fiind condamnat la o pedeapsă de 8 luni cu suspendare condiționată a executării pedepsei tot pentru o infracțiune similară prin Sentința penală nr. 989 din 01 iunie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu.

Față de împrejurările și modalitatea săvârșirii faptei și a celorlalte elemente legate de persoana și conduita inculpatului, în împrejurările reținerii Codului penal din 1968 ca lege cuprinzând per ansamblu dispoziții penale mai favorabile, instanța a considerat însă că acțiunea ilicită a inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni prin prisma disp. art. 18

1

C. pen. (1) 15/1968).

Astfel, atâta timp inculpatul care avea practic un șofer care să îi conducă autoutilitara în condițiile în care aceasta fusese parcată neregulamentar, stânjenind traficul și fiind avertizat în legătură cu eventuale consecințe contravenționale, a hotărât să o deplaseze pe o mică porțiune de drum până într-o parcare în care anterior nu putuse fi lăsată întrucât, așa cum arată martorul, era ocupată, în condiții de intoxicație alcoolică acută a făcut acest lucru, fapta nu prezintă în sine gradul de pericol social al unei infracțiuni întrucât aduce o atingere minimă a valorii apărate de normă și este lipsită în mod vădit de importanță.

A mai adăugat instanța că, pe lângă faptul că deplasarea a avut loc pe o porțiune mică de drum, a avut un scop de ordine publică, la o oră la care traficul era redus sau aproape inexistent și peste valorile indicate de buletinul de examinare clinică ce determină generic beția, în mod convențional și nu neapărat individual biologic, martorul R.I., martor asistent al organelor rutiere, declară chiar la urmărirea penală că a remarcat coerența în gândire și vorbire a inculpatului, buletinul de examinare clinică indicând, de asemenea, orientare în spațiu, atenție concentrată și judecată coerentă.

S-a mai apreciat de către instanță că, declarația dată personal de inculpat la data de 06 ianuarie 2014, între orele 04:50 - 05:20, este marcată de cursivitate, logică, lipsită de dezacorduri gramaticale ori marcată de greșeli, sens în care consumul de alcool, cel puțin la nivel aparent, nu a avut un mare impact asupra capacităților bio-psiho-fiziologice și motrice.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului a susținut că în mod nelegal a dispus prima instanță renunțarea la aplicarea pedepsei, nefiind aplicabile disp. art. 80 alin. (2) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul fusese anterior condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, totodată, sancțiunea aplicată, ceea a amenzii administrative în cuantum de 1000 lei nemaifiind prevăzută de legea penală în vigoare.

A mai arătat că netemeinic a considerat prima instanță că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni în condițiile art. 18

1

C. pen. de la 1969, deși aceasta prezintă un pericol social concret foarte ridicat.

De asemenea, a susținut că în raport de pedeapsa anterioară, se impunea revocarea suspendării condiționate și executarea acesteia în regim de detenție, alături de pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.

Prin Decizia penală nr. 484 din 6 aprilie 2015 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești împotriva Sentinței penale nr. 512 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în Dosarul nr 2268/317/2014.

A desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând,

În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 în infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) și art. 5 C. pen.

În baza art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul F.D. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. 1969, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 195/2002 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă definitivă prin nerecurare.

În baza art. 44 alin,2 raportat la art. 39 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a contopit pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei executare a fost revocată și pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru infracțiunea dedusă judecății, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din durata celeilalte pedepse, rezultând, în final, o pedeapsă de 1 an, 2 luni și 20 de zile închisoare, care se va executa în regim de detenție.

Cheltuielile judiciare ocazionate de apelul parchetului au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând sentința penală apelată, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform disp. art. 417 C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost reținută în actul de sesizare, solicitând ca judecata să se facă conform procedurii simplificate reglementată de dispozițiile art. 374 - 375 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Instanța de fond, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat și cu o argumentare juridică pertinentă, a reținut o corectă situație de fapt, probatoriul administrat în faza urmăririi penale confirmând că în noaptea de 06 ianuarie 2014, în jurul orelor 2:40, inculpatul F.D. a condus autoutilitara marca F. cu nr. de înmatriculare B 002 pe DJ 675, în orașul Țicleni, deși consumase băuturi alcoolice, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 2,45 gr/l la prima recoltare a probelor biologice și 2,15 gr/l ia cea de-a doua.

Așa fiind, a apreciat că în mod temeinic a hotărât instanța de fond că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

În raport de data comiterii faptei mai sus descrise, aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

La 01 februarie 2014, în cursul urmăririi penale, a intrat în vigoare noul C. pen., care incriminează și sancționează aceeași infracțiune în disp. art. 336 alin. (1).

Prima instanță și-a însușit fără nicio cenzură încadrarea juridică stabilită prin actul de sesizare, fără a examina în concret cazurile de aplicare a legii penale mai favorabile, în raport de infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și de tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni, fapta dedusă judecății fiind săvârșită în termenul de încercare a suspendării condiționate a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 195/2012 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin nerecurare.

Totodată, stabilind încadrarea juridică potrivit legii vechi, prima instanță a aplicat o instituție prevăzută de legea nouă - renunțarea la aplicarea pedepsei, însă pe baza disp. art. 18

1

C. pen. de la 1969 împreună cu amenda administrativă prevăzută de art. 91 C. pen. de la 1969, realizând multiple combinări a legilor penale succesive, contrar principiului aplicării globale a legii penale favorabile, stabilit prin jurisprudența Curții Constituționale.

Examinând cazurile de aplicare a legii penale favorabile inculpatului F.D., Curtea a constatat că acesta este noul C. pen., nu datorită limitelor de pedeapsă care se mențin identice cu cele din reglementarea anterioară (de la 1 la 5 ani închisoare) ci datorită faptului că, în raport de antecedentele penale ale inculpatului este obligatorie aplicarea pedepsei închisorii cu executare în regim de detenție, fiind exclusă renunțarea la aplicarea pedepsei (art. 80 C. pen.) amânarea aplicării pedepsei (art. 83 C. pen.), sau suspendarea sub supraveghere (art. 91 C. pen.), întrucât aceste instituții sunt aplicabile numai în cazul condamnării anterioare pentru infracțiuni dezincriminate sau amnistiate, ceea ce nu este cazul în speță.

Totodată, Curtea a constatat că nici disp. art. 18

1

C. pen. de la 1969 nu sunt aplicabile, în raport de conduita inculpatului, condamnat anterior tot pentru o infracțiune împotriva siguranței rutiere, clemența instanței care i-a aplicat o pedeapsă de 8 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, fiind grav nesocotită prin săvârșirea infracțiunii deduse judecății, inculpatul dovedind constantă și perseverentă atitudine contrară ordinii de drept și valorilor sociale.

În concluzie, în baza art. 386 C. proc. pen., a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. penal 1969 în infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) și art. 5 C. pen.

Elemente de individualizare mai sus enunțate, care trebuie să se reflecte în sancțiunea aplicată, pentru a realiza funcția de exemplaritate, pentru a preveni săvârșirea de noi infracțiuni dar și rolul educativ al pedepsei, în scopul reformării atitudinii inculpatului față de valorile sociale pe care le-a negat sistematic prin comiterea de infracțiuni, a determinat aprecierea Curții că o pedeapsă de 1 an închisoare este suficientă pentru reeducarea inculpatului.

Având în vedere disp. art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. 1969, care prevăd că regimul suspendării condiționate se menține inclusiv sub aspectul revocării și după intrarea în vigoare a noului C. pen., se impune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 195/2002 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin nerecurare, pedeapsa a cărei executare a fost anterior suspendată, devenind executabilă.

Ultraactivitatea regimului suspendării condiționate ca efect al art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 nu include însă și mecanismul de alăturare aritmetică a acestei pedepse cu cea stabilită pentru infracțiunea nou săvârșită, tratamentul pluralității de infracțiuni aplicabil fiind cel prevăzut de noul C. pen. și nu cel special stabilit de art. 83 C. pen., având în vedere principiul aplicării globale a legii penale favorabile, care exclude posibilitatea combinării dispozițiilor din legile penale succesive.

Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a avut în vedere și minuta deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 3 din 16 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 31/J/2014/Hp potrivit căreia, "în aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen., stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralității de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiționate, iar, potrivit Codului penal, condițiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 C. pen., referitoare la pluralitatea intermediară."

S-a arătat că în cauză, pedeapsa anterioară a cărei executare a fost suspendată condiționat este mai mică de 1 an (8 luni închisoare) astfel că, nefiind îndeplinită condiția prev. de art. 41 alin. (1) C. pen., referitoare la primul termen al recidivei postcondamnatorii, nu există niciun motiv pentru a se proceda la cumularea aritmetică a pedepsei aplicată în cauza de față cu cea anterioară, sub imperiul noului C. pen. nemaifiind incidență starea de recidivă postcondamnatorie, ci pluralitatea intermediară (art. 44 alin. (1) noul C. pen.).

Tratamentul pluralității de infracțiuni se realizează în acest caz potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., în sensul că pedeapsa pentru noua infracțiune și pedeapsa anterioară se contopesc potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni (art. 39 lit. b) C. pen.).

În concluzie, valorificând considerentele mai sus evocate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. apelul declarat de Parchet a fost admis, cu consecința desființării în parte a sentinței penale apelate în limitele arătate și rejudecând, în baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 în infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) și art. 5 C. pen.

În baza art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul F.D. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. 1969, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 195/2002 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin nerecurare.

În baza art. 44 alin. (2) raportat la art. 39 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a contopit pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei executare a fost revocată și pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru infracțiunea dedusă judecății, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care a adăugat și sporul obligatoriu de 1/3 din durata celeilalte pedepse, rezultând, în final, o pedeapsă de 1 an, 2 luni și 20 de zile închisoare, pe care a dispus să fie executată în regim de detenție.

A menținut restul dispozițiilor sentinței, împotriva acestei decizii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a formulat recurs în casație, întemeiată în drept pe dispozițiile art.438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele stabilite de lege -, susținând că în mod greșit instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 1 an, 2 luni și 20 de zile închisoare, care se situează în alte limite decât cele prevăzute de lege, realizând, în mod greșit o operațiune de contopire între pedeapsa de 1 an aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății și pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată anterior, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Astfel, a susținut că pedeapsa rezultantă pe care inculpatul urmează să o execute este de 1 an și 8 luni închisoare și reprezintă pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății la care se adaugă pedeapsa de 8 luni închisoare devenită executabilă ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiționate dispuse prin Sentința penală nr. 195/2012 a Judecătoriei Târgu Jiu și, care, potrivit dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. anterior, nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Totodată, a menționat că, în acest sens s-a statuat și prin Decizia nr. 13 din data de 6 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 878/l/2015/HP/P.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Prin Încheierea nr. 231/RC din data de 24 iunie 2015 în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prev. de art. 434 - 438 C. proc. pen. a fost admis, în principiu, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 484 din data de 6 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, constatându-se că a fost formulat în termen, de către titularul acestui drept, fiind întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele stabilite de lege.

În esență, s-a susținut că, în mod greșit instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 1 an, 2 luni și 20 de zile închisoare, încălcând dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și dispozițiile art. 83 C. pen. anterior, care stabilesc că regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, este cel prevăzut de Codul penat din 1969.

La primul termen de judecată din data de 9 septembrie 2015 determinat de lipsa de procedură cu inculpatul F.D., a fost acordat un nou termen la data de 21 octombrie 2015.

La data de 22 septembrie 2015 a fost depus la dosar certificatul de deces al inculpatului F.D., eliberat de Primăria Municipiului Craiova la data de 28 februarie 2015, din care rezultă că acesta a decedat la data de 27 februarie 2015.

În acest context, reprezentantul Ministerului Public a învederat instanței că susține recursul în casație formulat, în sensul că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, hotărârea fiind, în continuare, nelegală pentru acest motiv, Înalta Curte admițând în principiu recursul în casație potrivit Încheierii nr. 231/RC din data de 24 iunie 2015.

De asemenea, a arătat că acest aspect, respectiv nelegalitatea hotărârii, oferă cadru procesual pentru desființarea hotărârii, pentru ca, ulterior, să se constate, în urma intervenirii decesului inculpatului, încetarea procesului penal în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. Mai mult, potrivit art. 447 C. proc. pen., instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar, în acest sens, nu există nicio îndoială că această hotărâre nu este legală.

Totodată, procurorul a susținut că, potrivit art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., instanța învestită cu soluționarea recursului în casație are posibilitatea să dispună încetarea procesului penal, având în vedere că reprezintă una dintre soluțiile prevăzute de lege.

Înalta Curte, reține că, recursul în casație, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 433 și urm. C. proc. pen., este o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, prin urmare, este un mijloc de remediere a ilegalităților hotărârilor definitive pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, și nu are ca obiect rezolvarea unei cauze penale ci sancționarea sentințelor și deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și uniformității jurisprudenței. Cu alte cuvinte, recursul în casație vizează verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul fiind îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin prisma cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiții stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul și motivarea cererii de recurs în casație, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac și titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs sunt limitate la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greșit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării grațierii sau constatarea în mod greșit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată (pct. 1 I); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12)."

Deși prin efectul său devolutiv, recursul în casație presupune o judecată cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat și la care se referă declarația de recurs, calitatea recurentului și, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație și pentru care s-a admis în principiu această cale de atac. Extinderea recursului în casație declarat, în termen, de către procuror, este posibilă potrivit dispozițiilor art. 443 alin. (2) C. proc. pen. și față de alte persoane decât acelea la care s-a referit inițial în declarația de recurs în casație, fără însă a le crea o situație mai grea (principiu care se aplică, potrivit dispozițiilor art. 443 alin. (1) C. proc. pen. și instanței care examinează recursul în casație, prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat această cale extraordinară de atac sau la care aceasta se referă, atunci când fac parte din același grup procesual - "consortium litis").

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifica exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că în cauză Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a invocat în susținerea cererii de recurs în casație cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., aplicarea unei pedepse nelegale inculpatului F.D. În acest sens, a arătat că instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 1 an, 2 luni și 20 de zile închisoare, încălcând dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și dispozițiile art. 83 C. pen. anterior.

Ulterior, după admiterea în principiu a recursului în casație și până la judecarea pe fond a căii extraordinare de atac a intervenit decesul inculpatului F.D., împrejurarea de care instanța a luat cunoștință la data de 21 octombrie 2015, prin depunerea certificatului de deces eliberat de Primăria Municipiului Craiova la data de 28 februarie 2015, din care rezulta că acesta a decedat la data de 27 februarie 2015.

La termenul la care au avut loc dezbaterile pe fondul recursului în casație, reprezentantul Ministerului Public în concluziile orale a precizat că susține calea de atac formulată și solicită desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, întemeiat pe dispozițiile art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen.

Argumentele parchetului nu pot fi primite având în vedere că scopul recursului în casație este acela de remedia hotărârile definitive pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, neconforme cu regulile de drept aplicabile și nu are ca obiect rezolvarea unei cauze penale astfel cum se solicită de parchet în concluziile susținute în fața instanței. Totodată, această interpretare dată de procuror dispozițiilor art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. vizează o judecată a cauzei și chiar o schimbare a cazului de casare invocat inițial, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) pentru care s-a și admis în principiu cererea de recurs în casație, lucru care nu este permis din perspectiva limitelor judecării acestei căii extraordinare de atac.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, să dispună încetarea procesului penal ori să înlăture greșita aplicare a legii și să dispună rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

Prin urmare, chiar în situația în care s-ar aprecia că prin decesul inculpatului soluția care s-ar impune a fi pronunțată de instanța ce soluționează recursul în casație ar fi de încetare a procesului penal, astfel cum a susținut parchetul, pronunțarea soluției ar presupune constatarea unei situații de fapt noi care nu a fost analizată de niciuna dintre instanțele de judecată de la fond și apel, cu efecte asupra modului de soluționare al laturii penale și civile (care în această situație ar rămâne nesoluționată). Argumentele parchetului nu pot fi circumscrise nici cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (aplicarea greșită a legii) întrucât nu se încadrează în situațiile prevăzute expres pentru această ipoteză iar o extindere a acestor motive raportat la dispozițiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen. nu este posibilă.

Textul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. a prevăzut expres soluțiile ce pot fi pronunțate de instanța supremă la judecarea recursului în casație, în cazul admiterii, atunci când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal (art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.) și prin raportare la cazurile de casare stabilite de lege, situația vizând doar ipoteza modificării temeiului în baza căruia s-a încetat procesul penal și nu cea a constatării intervenirii decesului inculpatului după rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de curtea de apel, ca instanță de apel. În susținerea acestei argumentării este chiar scopul vizat de exercitarea căii extraordinare, de atac, verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile în sensul îndreptării erorilor de drept, raportat și la cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Față de toate aceste argumente, Înalta Curte întemeiat pe dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 484 din 6 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 2268/317/2014, privind pe inculpatul F.D.

Cheltuielile judiciare, ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.D., în sumă de 260 lei, urmează să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 484 din 6 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 2268/3 17/2014, privind pe inculpatul F.D.

Cheltuielile judiciare, ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.D., în suma de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2015.

Procesat de GGC - NN