ÎCCJ, Secția penală

Deliberând, asupra recursului în casație de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 978 din data de 20.12.2017 pronunțată în dosarul nr. x, Judecătoria sectorului 2 București, secția Penală a hotărât, în temeiul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b vechiul C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 vechiul C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 vechiul C. pen.

I s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 vechiul C. pen., privind revocarea suspendării.

În temeiul art. 71 alin. (5) vechiul C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a fost suspendată și pedeapsa accesorie prev. de art. 71 alin. (1) rap. la art. 64 lit. a), teza a II-a și b vechiul C. pen.

În temeiul art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

Din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 24.07.2013, s-a reținut că, la aceeași dată în jurul orei 01:00, inculpatul A. a condus autoturismul marca X model x, de culoare neagră, cu nr. de înmatriculare x, pe șos. X, din direcția strada x către Bd. x, iar la intersecția cu Calea x, a acroșat autoturismul x, condus de B..

În urma sesizării cu privire la acest incident rutier, agenții de poliție l-au legitimat pe conducătorul autoturismului X și întrucât emana halenă alcoolică, s-au deplasat împreună cu acesta la sediul Biroului Tamponări Sector 2, unde la ora 01:36 l-au testat cu aparatul etilotest marca Drager seria X, care a indicat concentrația de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din același proces-verbal, instanța a reținut faptul că, la momentul depistării, inculpatul a declarat că a consumat alcool - C., în cantitate de 200 ml, între orele 00:00 și 01.00, concomitent cu aport alimentar.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x, finalizat la 24.07.2013 de I.N.M.L., judecătorul cauzei pe fond a reținut că urmare prelevării mostrei biologice la data de 24.07.2013, ora 02:40, a rezultat că inculpatul A. avea o alcoolemie de 1,50 g0/00, alcool pur, iar din cea de-a doua, prelevată la ora 03:40, a reieșit o alcoolemie de 1,20 g0/00, alcool pur.

În cauză a fost efectuată o expertiză medico-legale privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, pe baza declarației de consum din momentul examinării clinice, care a corespuns cu cea din declarația dată în calitate de suspect (200 ml lichior C., cu aport alimentar, între orele 00:00 - 01.00), în concluziile raportului de expertiză al I.N.M.L. nr. x/2015, eliberat la 22.06.2016, apreciindu-se că la data de 24.07.2013, la ora 01:00, A. ar fi avut o alcoolemie teoretică în absorbție, de circa 1,25 g0/00, ce provine și dintr-o altă cantitate de băutură, nedeclarată sau nerecunoscută.

Prima instanță a mai reținut că în declarația dată la 23.02.2017, inculpatul A. a arătat că la data de 24.07.2013, în jurul orei 01:00, a condus autoturismul cu nr. x pe șos. X, dinspre Bucur Obor către Bd. x, iar la intersecția cu Calea x, a acroșat ușor oglinda retrovizoare stânga a autoturismului cu nr. x.

Întrucât la fața locului se afla un echipaj de poliție care a observat cele întâmplate a fost testat cu aparatul etilotest, indicând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la I.N.M.L.,pentru recoltarea probelor biologice.

Atitudinea inculpatului de recunoaștere a comiterii faptei a fost susținută de întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond apreciind așadar ca dovedită fapta dedusă judecății.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplic.art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că la data de 24.07.2013, în jurul orei 01:00, a condus autoturismul marca X, cu nr. de înmatriculare x, pe șos. X din București, având în sânge o îmbibație de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 1,25 gr

0

/

00

, conform calculului retroactiv estimativ.

Având în vedere că de la momentul săvârșirii faptei și până la momentul judecării cauzei s-au modificat dispozițiile legale privitoare la incriminarea acestei infracțiuni, judecătorul cauzei pe fond a reținut că pentru identificarea în concret a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici.

Curtea Constituțională a statuat că "determinarea caracterului mai favorabil" trebuie stabilit prin analiza unor elemente cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de încriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor agravante sau atenuante, normele privitoare la participație, tentativă, recidivă, etc.

Ori, în cazul de față instanța a observat că în noua reglementare legiuitorul nu a mai menținut instituția suspendării condiționate, instituție în mod evident mai favorabilă inculpatului decât instituția suspendării pedepsei sub supraveghere care impune condamnatului o serie de obligații.

Astfel întrucât instanța s-a orientat către pedeapsa cu închisoarea, în cauză s-a făcut aplicarea art. 5 C. pen.

Instanța a reținut că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social concret sporit, întrucât conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală a pus în pericol siguranța traficului rutier și pietonal.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv: gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Constatând îndeplinite condițiile aplicării suspendării condiționate, în temeiul art. 81 vechiul C. pen. instanța de fond a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 vechiul C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel inculpatul A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul condamnării, arătând - în esență - că recunoașterea pe care a făcut-o de a se judeca pe actele și lucrările dosarului, acte și lucrări care atestă că toată cercetarea efectuată împotriva acestuia cu referire la fapta din 24.07.2013 ora 01:00, nu poate fi socotită infracțiune ci, contravenție întrucât fiind testat cu alcool-testul, s-a constatat o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool.

Prin decizia penală nr. 185/A din 5 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 978 din data de 20.12.2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 50 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate prin prisma criticilor invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul nu este fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Recunoașterea vinovăției, manifestare de voință care, exprimată în condițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. în fața primei instanțe, atrage judecata conform procedurii simplificate și aplicarea beneficiului reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., are drept consecință juridică asumarea în totalitate și în mod ireversibil, a comiterii infracțiunii și a urmărilor acesteia.

Inculpatul s-a apărat și a declarat că, în fapt, a recunoscut că a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, însă alcoolemia este una sub limita legală, de natură să atragă doar răspunderea contravențională.

Contrar criticilor apărării, vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., este legal stabilită.

Conform procesului-verbal de constatare din data de 24.07.2013, în jurul orei 01:00, inculpatul A. a condus autoturismul marca X model x, de culoare neagră, cu nr. de înmatriculare x, pe șos. X, din direcția strada x către Bd. x, iar la intersecția cu Calea x, a acroșat autoturismul x, condus de B.. În urma sesizării cu privire la acest incident rutier, agenții de poliție l-au legitimat pe conducătorul autoturismului X și întrucât emana halenă alcoolică, s-au deplasat împreună cu acesta la sediul Biroului Tamponări Sector 2, unde la ora 01:36 l-au testat cu aparatul etilotest marca Drager seria X, care a indicat concentrația de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x, finalizat la 24.07.2013 de I.N.M.L, urmare a prelevării mostrei biologice la data de 24.07.2013, ora 02:40, inculpatul A. a rezultat o alcoolemie de 1,50 g

0

/

00

, alcool pur, iar din cea de-a doua, prelevată la ora 03:40, a rezultat o alcoolemie de 1,20 g

0

/

00

, alcool pur.

Conform raportului de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei efectuat de I.N.M.L. nr. x/2015, la data de 22.06.2016, s-a apreciat că, la data de 24.07.2013, la ora 01:00, inculpatul A. ar fi avut o alcoolemie teoretică în absorbție, de circa 1,25 g 0/00, ce provine și dintr-o altă cantitate de băutură, nedeclarată în mod voluntar.

Prin urmare, este, dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a condus având în sânge o îmbibație de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge ceea ce atrage răspunderea penală pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Fapta este comisă sub imperiul C. pen. anterior astfel că, în cauză, legea penală mai favorabilă - identificată conform art. 5 C. pen., este O.U.G. nr. 195/2002 rep. respectiv, art. 87 alin. (1).

Curtea a avut în vedere că prima instanță s-a orientat, la individualizarea judiciară a pedepsei, sub aspectul modalității de executare, pentru suspendarea condiționată a executării, în condițiile art. 81 C. pen. anterior.

S-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse, luând în considerare potențialul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite iar durata pedepsei, de 1 an închisoare (minimul special prevăzut de lege) este de natură să asigure, în cauză, exigențele prevenției speciale.

Recunoașterea vinovăției nu înseamnă eo ipso, aplicarea unei pedepse cu durata situată la minimul special redus cu o treime iar în prezenta cauză, cu atât mai mult, inculpatul a încercat să nuanțeze atitudinea adoptată în primă instanță, conduită procesuală care pune sub semnul întrebării clemența acordată la stabilirea pedepsei.

Împotriva deciziei penale nr. 185/A din 5 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x a declarat recurs în casație inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin încheierea din 3 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 185/A din 5 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 185/A din 5 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În motivarea incidenței cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul A. a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate din perspectiva aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin încălcarea principiului aplicării legii în timp, în sensul că fapta a fost săvârșită sub imperiul legii vechi și nu s-a dat eficiență criteriilor de aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen.

În esență, recurentul inculpat a apreciat că, raportat la data înregistrării rechizitoriului întocmit în cauză (31.07.2017) și la data săvârșirii faptei (24.07.2013), legea aplicabilă era legea veche, din punct de vedere material, cu referire la fapta de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, în vigoare la acea dată. A susținut că atitudinea sa de recunoaștere a vinovăției cu privire la starea de fapt nu s-a concretizat conform reglementării prevăzute de ar. 320

1

C. proc. pen., în vigoare la momentul comiterii faptei, hotărârile pronunțate în cauză nedând eficiență juridică acestei cauze legale de micșorare a pedepsei, aspect ce a atras încălcarea legii și aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, recurentul inculpat a susținut că se impune casarea deciziei penale atacate și, pe cale de consecință, fie trimiterea cauzei spre rejudecare pentru rezolvarea problemelor de drept și individualizarea corespunzătoare a pedepsei, fie, în rejudecare, ca urmare a casării hotărârii instanței de apel de către instanța supremă, să se stabilească limitele pedepsei în baza recunoașterii făcute și să se procedeze la reindividualizarea sancțiunii, inclusiv a posibilității de amânare a aplicării pedepsei, în condițiile lipsei antecedenței penale.

Conform dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Pot fi încadrate în acest caz de casare, criticile care privesc erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni (recidivă, concurs, etc.). În toate cazurile, legalitatea sancțiunilor este examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei și la legea penală mai favorabilă, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea recurată, fiind excluse criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Critica privind modalitatea în care instanțele au evaluat și au stabilit legea penală mai favorabilă inculpatului A., nu poate fi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dar nici al celorlalte cazuri prevăzute de lege pentru această cale extraordinară de atac.

Se constată că ambele instanțe au apreciat că legea veche este mai favorabilă inculpatului, lege în raport de care nu au fost identificate situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, raportat la regimul sancționator al infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195 din 2005, pentru care a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul, se constată că pedeapsa de un an închisoare, aplicată acestuia, este stabilită în limitele prevăzute de textul legal menționat, reduse cu o treime, ca urmare a judecării cauzei în procedura simplificată, respectiv închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 185/A din 5 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 90 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 185/A din 5 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 90 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2018.