ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 113/2016

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 Ianuarie 2015, contestatorul V.I. a formulat contestație In anulare, solicitând anularea Deciziei civile nr. 3498 din 9 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția l civilă. În motivarea acesteia, contestatorul a arătat următoarele: Dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, dar și a necercetării motivelor nr. 2 și 3 din recursul contestatoruiuî, fiind incidente dispozițiile art. 318 teze I și a II-a C. proc. civ.

În acest sens, se arată că instanța de recurs a omologat eroarea materială de 5 ani strecurată la pct. 2 lit., d) din contractul din 2002, neexistând niciun dubiu că expresia „de cinci ani" este o eroare materială, câtă vreme celelalte clauze ale contractului arătau că s-a încheiat pentru perioada de 20 de ani „începând cu data de 15 mai 2001" (pct. 2 lit. d), încetând, „fără nîcio notificare la data de 15 mai 2021" (pct. 2 lit. j). cuantumul drepturilor fund prevăzut pentru anul 1-20 (pct. 2 lit. e). Se arată că această eroare a fost facilitată și de faptul că instanța de recurs nu a cercetat motivul 3 de recurs, care se referea ia această eroare materială.

Se mai susține că motivul 2 de recurs a fost analizat în decizia contestată, în opinia minoritară, reținându-se caracterul independent al contractului din 2002, sens în care redă integral conținutului opiniei minoritare, iar, în opinia majoritară s-a statuat iară să se analizeze eriticiie din motivul 2 de recurs că, .reținerea instanței de apei că contractul din 2002 are caracter adițional, subsecvent contractului de cesiune este corectă, câtă vreme acesta nu poate avea un caracter de sine stătător, fiind indisolubil legat de contractul de cesiune a dreptului de autor încheiat între părți, în temeiul art. 5 din legea brevetelor de invenție." În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe art. 318 C. proc.

civ. Intimatele au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației ca nefondată. Analizând contestație în anulare formulată, Înalta Curte constată următoarele: Contestatorul invocă săvârșirea de către instanța de recurs a unei greșeli materiale constând în neobservarea faptului că, în contractul din 2002, la pct. 2 lit. a) s-a indicat greșit că aceasta a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, în loc de 20 de ani, astfel, cum rezultau din celelalte clauze contractuale, respectiv pct. 2 lit. e) și j) din același contract cât și omisiunea instanței de recurs de a analiza motivele nr. 2 și 3 de recurs ale contestatoruiui. Potrivit art. 318 C. proc.

civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admîțâiidu-I numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Analizând dacă primul motiv invocat reprezintă o greșeală materială în accepțiunea art. 318 teza I C. proc. civ., Înalta Curte observă că testul menționat se referă la erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și eare au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției.

Or, comestalorul invocă neobservarca faptului că, în contractul din 2002, la pct. 2 lit. d) s-a indicat greșit că aceasta a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, împrejurare față de care instanța de recurs a apreciat greșit că acest contract a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, în loc de 20 de ani. Art. 318 teza I C. proc. civ. vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare a clauzelor din contractul ce făcea obiectul judecații sau a unor dispoziții legale, deoarece nu este posibil ca instanței care a pronunțat hotărârea să i se solicite, ca instanță de retractare, să reanalizeze moduî în care a interpretat actul juridic dedus judecății și a stabilit raporturile juridice dintre părți.

Practic, contestasem! confundă semnificația sintagmei „greșeală materială" cu pretinse greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Instanța de recurs a rezervat analizei contractului din 2002, a duratei și a efectelor produse de acesta un spațiu larg, în eare a motivat detaliat aspectele de fapt și de drept considerate relevante în susținerea concluziei la care a ajuns, făcând trimitere expresă Ia perioadele pentru care invenția a beneficiat de protecție juridică, la durata contractului și a motivelor pentru care s-a ajuns la concluzia că aceasta a fost încheiat pe o perioadă de cinci ani. Faptul netuării în considerare a unei alte perioade de timp, în care invenția ar fi fost supusa altui regim juridic decât cel avut în vedere de către instanța de recurs, nu constituie o eroare materială în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.

De altfel critica referitoare la eroarea materială din contractul din 2002 a tăcut obiectul motivului 3 din memoriul de recurs al contesta torului. Ca atare, nefiind în discuție confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, determinante în pronunțarea soluției, această susținere a conîesîatorului nu se circumscrie noțiunii de greșeală materială, în sensul art. 318 teza I C. proc. civ. În ceea ce privește teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., invocată în motivarea contestației în anulare, se arată că instanța de recurs nu a analizat motivele 3 și 2 de recurs formulate de contesiator. Doctrina juridică dezvoltată în interpretarea dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

a stabilit eă esența acestui motiv al contestației în anulare specială constă în aceea ca instanța să nu fi iacul nicîo discuție referitoare la motivele de recurs invocate și omis a fi fost cercetate, iar omisiunea să se fi produs din eroare. Or. analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanța a răspuns motivelor de recurs cu care a fost învestită. Astfel, cu privire la motivul 3 de recurs ce viza durata contractului din 2002, așa cum s-a arătat mai sus.

instanța de recurs a rezervat analizei contractului din 2002 duratei și efectelor produse de acesta un spațiu consiteitt în cuprinsul motivării, reținând că: „În cauză niciuna dintre părți nu a puiuț prezenta originalul contractului din 2002 pentru a se putea verifica conținutul real ai acestuia, în condițiile în care pe copia depusă la dosar apar modificări substanțiale făcute de o terță persoană, modificări contestate de reclamant câi privește proceniele datorate pentru folosirea invenției, iar de pârâtă cât privește durata contractului, în dezacord cu conținutul contractului de cesiune de drepturi de autor ce specifică că valabilitatea contractului este pe toată durata de valabilitate a brevetului.

De altfel, chiar reclamantul prin motivele de recurs precizează că trebuie înlăturat contractul ce poartă modificările iacute de directorul executiv. întrucât nîciuna dintre părțile contractante nu le-au ratificat prin semnătură, poziție procesuală adoptată și de pârâtă. Ca atare, rămân valabile clauzele contractului standard aprobat de CN L.O. SA. Astfel, contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, procentele arătate anterior fiind cele pretinse de reclamant, cu durata de valabilitate pe perioada de protecție a brevetului." De asemenea, instanța de recurs a analizat, în mod detaliat, și motivul 2 de recurs vizând independența contractului din 2002 față de contractul de cesiune încheiat cu SC C.E.O.

SA, astfel cum arată și conlestatorul în motivarea contestației sale, când preia un paragraf din considerentele hotărârii atacate. Or, paragraful la care face referire contestatorul, grupa concluziile instanței de recurs subsumate situației de drept analizate în paragrafele anterioare din hotărârea contestată. în susținerea criticilor sale din recurs, conlestatorul a formulat mai multe argumente, iar instanța de recurs în mod legal a grupat aceste argumente și a răspuns prin considerente comune, obligația care-î incumba, în baza art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind aceea de a răspunde tuturor motivelor de recurs formulate, iar nu fiecărui argument în parte invocat de recurent. Prin urmare, dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ. au în vedere omisiunea de a examina unui dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu fiecărui argument invocat prin cererea de recurs. Aceasta, deoarece argumentele invocate prin cererea de recurs trebuie analizate printr-un raționament juridic unitar, subsumai motivului de casare. Mai mult decât atât, împrejurările reclamate de conlesîator nu se circumscriu, motivelor expres și limitativ prevăzute de lege pentru contestația în anulare, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs prin care tinde la reevaluarea criticilor privitoare la durata contractului de cesiune și efectele lui în ceea ce privește drepturile patrimoniale solicitate prin acțiunea dedusă judecății.

În consecință, ele nu pot fi valorificate într-o contestație în anulare, deoarece contestația în anulare nu deschide calea unui recurs la recurs, ci unde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea unor neregularîtăți formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății; în plus, opinia separată nu constituie un motiv de admisibilitate a acesteia. Rațiunea anulării deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiată pe art. 318 teza a Il-a C. proc. civ., este aceea de a sancționa incompleta soluționare a căii de atac a recursului, Iar nu nemotivarea acestuia prin referire la fiecare din argumentele formulate de contestator prin memoriul de recurs.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 318 C. proc. civ., context în care urmează a respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de conlestatorul V.I. împotriva Deciziei nr. 3498 din 09 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabila. Pronunțată în ședință publică astăzi. 22 ianuarie 2016.