ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 113/2016

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7

Ianuarie 2015, contestatorul V.I. a formulat contestație In anulare, solicitând

anularea Deciziei civile nr. 3498 din 9 decembrie 2014 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția l civilă.

În motivarea acesteia, contestatorul a

arătat următoarele:

Dezlegarea dată prin hotărârea

instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, dar și a

necercetării motivelor nr. 2 și 3 din recursul contestatoruiuî, fiind incidente

dispozițiile art. 318 teze I și a II-a C. proc. civ.

În acest sens, se arată că instanța de

recurs a omologat eroarea materială de 5 ani strecurată la pct. 2 lit., d) din

contractul din 2002, neexistând niciun dubiu că expresia „de cinci ani"

este o eroare materială, câtă vreme celelalte clauze ale contractului arătau că

s-a încheiat pentru perioada de 20 de ani „începând cu data de 15 mai 2001"

(pct. 2 lit. d), încetând, „fără nîcio notificare la data de 15 mai 2021"

(pct. 2 lit. j). cuantumul drepturilor fund prevăzut pentru anul 1-20 (pct. 2

lit. e).

Se arată că această eroare a fost

facilitată și de faptul că instanța de recurs nu a cercetat motivul 3 de

recurs, care se referea ia această eroare materială.

Se mai susține că motivul 2 de recurs

a fost analizat în decizia contestată, în opinia minoritară, reținându-se

caracterul independent al contractului din 2002, sens în care redă integral

conținutului opiniei minoritare, iar, în opinia majoritară s-a statuat iară să

se analizeze eriticiie din motivul 2 de recurs că, .reținerea instanței de apei

că contractul din 2002 are caracter adițional, subsecvent contractului de

cesiune este corectă, câtă vreme acesta nu poate avea un caracter de sine

stătător, fiind indisolubil legat de contractul de cesiune a dreptului de autor

încheiat între părți, în temeiul art. 5 din legea brevetelor de invenție."

În drept, contestația în anulare a

fost întemeiată pe art. 318 C. proc. civ.

Intimatele au depus întâmpinare prin

care au solicitat respingerea contestației ca nefondată.

Analizând contestație în anulare

formulată, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorul invocă săvârșirea de

către instanța de recurs a unei greșeli materiale constând în neobservarea

faptului că, în contractul din 2002, la pct. 2 lit. a) s-a indicat greșit că

aceasta a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, în loc de 20 de ani, astfel,

cum rezultau din celelalte clauze contractuale, respectiv pct. 2 lit. e) și j)

din același contract cât și omisiunea instanței de recurs de a analiza motivele

nr. 2 și 3 de recurs ale contestatoruiui.

Potrivit art. 318 C. proc. civ.,

„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admîțâiidu-I numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Analizând dacă primul motiv invocat

reprezintă o greșeală materială în accepțiunea art. 318 teza I C. proc. civ., Înalta

Curte observă că testul menționat se referă la erori materiale în legătură cu

aspecte formale ale judecării recursului și eare au drept consecință

pronunțarea unei soluții greșite. Greșeala pe care o comite instanța trebuie să

se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date

materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției.

Or, comestalorul invocă neobservarca

faptului că, în contractul din 2002, la pct. 2 lit. d) s-a indicat greșit că

aceasta a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, împrejurare față de care

instanța de recurs a apreciat greșit că acest contract a fost încheiat pe o

perioadă de 5 ani, în loc de 20 de ani.

Art. 318 teza I C. proc. civ. vizează

greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de

interpretare a clauzelor din contractul ce făcea obiectul judecații sau a unor

dispoziții legale, deoarece nu este posibil ca instanței care a pronunțat

hotărârea să i se solicite, ca instanță de retractare, să reanalizeze moduî în

care a interpretat actul juridic dedus judecății și a stabilit raporturile

juridice dintre părți.

Practic, contestasem! confundă

semnificația sintagmei „greșeală materială" cu pretinse greșeli de

judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale de drept

substanțial sau procedural.

Instanța de recurs a rezervat analizei

contractului din 2002, a duratei și a efectelor produse de acesta un spațiu

larg, în eare a motivat detaliat aspectele de fapt și de drept considerate

relevante în susținerea concluziei la care a ajuns, făcând trimitere expresă Ia

perioadele pentru care invenția a beneficiat de protecție juridică, la durata

contractului și a motivelor pentru care s-a ajuns la concluzia că aceasta a

fost încheiat pe o perioadă de cinci ani.

Faptul netuării în considerare a unei

alte perioade de timp, în care invenția ar fi fost supusa altui regim juridic

decât cel avut în vedere de către instanța de recurs, nu constituie o eroare

materială în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.

De altfel critica referitoare la

eroarea materială din contractul din 2002 a tăcut obiectul motivului 3 din

memoriul de recurs al contesta torului.

Ca atare, nefiind în discuție

confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, determinante în

pronunțarea soluției, această susținere a conîesîatorului nu se circumscrie

noțiunii de greșeală materială, în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.

În ceea ce privește teza a II-a a art.

318 C. proc. civ., invocată în motivarea contestației în anulare, se arată că

instanța de recurs nu a analizat motivele 3 și 2 de recurs formulate de

contesiator.

Doctrina juridică dezvoltată în

interpretarea dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. a stabilit eă

esența acestui motiv al contestației în anulare specială constă în aceea ca

instanța să nu fi iacul nicîo discuție referitoare la motivele de recurs

invocate și omis a fi fost cercetate, iar omisiunea să se fi produs din eroare.

Or. analizând decizia atacată, Înalta Curte

constată că instanța a răspuns motivelor de recurs cu care a fost învestită.

Astfel, cu privire la motivul 3 de

recurs ce viza durata contractului din 2002, așa cum s-a arătat mai sus.

instanța de recurs a rezervat analizei contractului din 2002 duratei și

efectelor produse de acesta un spațiu consiteitt în cuprinsul motivării,

reținând că:

„În cauză niciuna dintre părți nu a

puiuț prezenta originalul contractului din 2002 pentru a se putea verifica

conținutul real ai acestuia, în condițiile în care pe copia depusă la dosar

apar modificări substanțiale făcute de o terță persoană, modificări contestate

de reclamant câi privește proceniele datorate pentru folosirea invenției, iar

de pârâtă cât privește durata contractului, în dezacord cu conținutul

contractului de cesiune de drepturi de autor ce specifică că valabilitatea

contractului este pe toată durata de valabilitate a brevetului.

De altfel, chiar reclamantul prin

motivele de recurs precizează că trebuie înlăturat contractul ce poartă

modificările iacute de directorul executiv. întrucât nîciuna dintre părțile

contractante nu le-au ratificat prin semnătură, poziție procesuală adoptată și

de pârâtă.

Ca atare, rămân valabile clauzele

contractului standard aprobat de CN L.O. SA.

Astfel, contractul a fost încheiat pe

o perioadă de 5 ani, procentele arătate anterior fiind cele pretinse de

reclamant, cu durata de valabilitate pe perioada de protecție a

brevetului."

De asemenea, instanța de recurs a

analizat, în mod detaliat, și motivul 2 de recurs vizând independența

contractului din 2002 față de contractul de cesiune încheiat cu SC C.E.O. SA,

astfel cum arată și conlestatorul în motivarea contestației sale, când preia un

paragraf din considerentele hotărârii atacate.

Or, paragraful la care face referire

contestatorul, grupa concluziile instanței de recurs subsumate situației de

drept analizate în paragrafele anterioare din hotărârea contestată.

în susținerea criticilor sale din

recurs, conlestatorul a formulat mai multe argumente, iar instanța de recurs în

mod legal a grupat aceste argumente și a răspuns prin considerente comune,

obligația care-î incumba, în baza art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind aceea de

a răspunde tuturor motivelor de recurs formulate, iar nu fiecărui argument în

parte invocat de recurent.

Prin urmare, dispozițiile art. 318

teza a II-a C. proc. civ. au în vedere omisiunea de a examina unui dintre motivele

de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu fiecărui argument invocat

prin cererea de recurs.

Aceasta, deoarece argumentele invocate

prin cererea de recurs trebuie analizate printr-un raționament juridic unitar,

subsumai motivului de casare.

Mai mult decât atât, împrejurările

reclamate de conlesîator nu se circumscriu, motivelor expres și limitativ

prevăzute de lege pentru contestația în anulare, ci reprezintă, de fapt,

adevărate motive de recurs prin care tinde la reevaluarea criticilor privitoare

la durata contractului de cesiune și efectele lui în ceea ce privește

drepturile patrimoniale solicitate prin acțiunea dedusă judecății.

În consecință, ele nu pot fi

valorificate într-o contestație în anulare, deoarece contestația în anulare nu

deschide calea unui recurs la recurs, ci unde la retractarea unei hotărâri

pentru înlăturarea unor neregularîtăți formale, expres și limitativ prevăzute

de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății; în plus, opinia separată nu

constituie un motiv de admisibilitate a acesteia.

Rațiunea anulării deciziei instanței

de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiată pe art. 318

teza a Il-a C. proc. civ., este aceea de a sancționa incompleta soluționare a

căii de atac a recursului, Iar nu nemotivarea acestuia prin referire la fiecare

din argumentele formulate de contestator prin memoriul de recurs.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte apreciază că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de

art. 318 C. proc. civ., context în care urmează a respinge contestația în

anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de conlestatorul V.I. împotriva Deciziei nr. 3498 din 09

decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică astăzi.

22 ianuarie 2016.