ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 646 din 15 septembrie 2014, Tribunalul București, secția I penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul N.Ș.T. împotriva hotărârii nr. 157 din 16 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 240/R din 03 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petentul N.Ș.T. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 157 din 16 februarie 2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 240/R din 03 februarie 2011, prin care a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu motivarea că nu este autorul infracțiunii reținute, fiind condamnat pe nedrept.

Revizuentul a arăta că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, întrucât ulterior pronunțării acesteia au fost descoperite fapte și împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la data soluționării cauzei. În acest sens, revizuentul a susținut că în anul 2008 Tribunalul București a pronunțat două hotărâri contradictorii ce privesc aceeași cauză, și anume decizia penală nr. 143/R din 01 februarie 2008, prin care a admis plângerea formulată de numitul G.I. împotriva dispoziției de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului N.Ș.T. cuprinsă în rechizitoriul nr. 6559/P/2004 din 02 martie 2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, dispunând trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei sectorului 1 București, respectiv decizia penală din data de 20 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 2735/94/2008, prin care s-a menținut sentința nr. 255 din 15 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Buftea.

Astfel, revizuentul a învederat că în situația în care se admitea plângerea și în Dosarul nr. 2735/94/2008 ar fi fost judecat de două ori pentru aceeași faptă.

De asemenea, revizuentul N.Ș.T. a susținut că numitul G.I. a indus în eroare instanțele de judecată care au dispus condamnarea sa, deși acesta nu avea calitatea procesuală de a formula plângere împotriva unei dispoziții din rechizitoriu de scoatere de sub urmărire penală.

A mai arătat revizuentul că a depus în cursul urmăririi penale la organele de poliție un set de înscrisuri, care au fost atașate la dosarul cauzei într-un plic sigilat, iar instanțele de judecată au refuzat desigilarea acestuia, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

În altă ordine de idei, revizuentul a susținut că hotărârea de condamnare s-a bazat pe declarațiile mincinoase ale martorilor B.M. și B.P., care au determinat pronunțarea unei soluții nelegale și netemeinice.

În drept, revizuentul a invocat dispozițiile art. 452 și art. 453 lit. a), b) și e) C. proc. pen., iar în susținerea cererii, a depus o serie de înscrisuri.

Instanța de fond a dispus atașarea dosarului penal în cadrul căruia s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se cere, respectiv Dosarul nr. 5008./299/2008.

Verificând îndeplinirea condițiilor privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că revizuentul N.Ș.T. a fost inculpat în dosarul în cadrul căruia s-a pronunțat hotărârea atacată, astfel încât face parte din categoria persoanelor care pot formula cerere de revizuire, conform dispozițiilor art. 455 C. proc. pen.

Totodată, a constatat că cererea de revizuire a fost formulată în conformitate cu dispozițiile art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen., fiind formulată în scris și motivată, cu arătarea cazurilor de revizuire pe care se întemeiază [art. 453 alin. (1) lit. a), b) și e) C. proc. pen.] și a mijloacelor de probă în dovedirea acestor, fiind invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale.

De asemenea, din verificările efectuate în sistemul ECRIS a rezultat că petentul nu a formulat o cerere anterioară de revizuire împotriva sentinței atacate, fiind îndeplinită așadar și această condiție de admisibilitate a cererii de revizuire.

Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., referitoare la necesitatea ca faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să conducă, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Astfel, instanța de fond a constatat că motivele invocate de revizuent în susținerea cererii nu au aptitudinea de a conduce la stabilirea, în mod evident, a existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea. în acest sens, s-a observat că aspectele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

S-a avut în vedere că revizuentul a invocat, de fapt, mijloace de probă care s-au aflat la dosarul cauzei și care au fost avute în vedere de către instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare, respectiv declarații ale părții vătămate G.I., declarații ale martorilor date în cursul cercetării judecătorești, precum și înscrisuri lipsite de relevanță pentru speța în discuție.

De asemenea, s-a menționat că acesta a făcut referiri în susținerea cererii la pretinsul caracter mincinos al declarațiilor unor martori audiați în cursul judecății în fond a cauzei, aspect care nu a fost probat în niciun fel de către revizuent. Astfel, pentru a subzista cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. instanța a arătat că este necesar ca o persoană care a fost audiată în cauză în calitate de martor și a cărei declarație a influențat soluția pronunțată să fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, aspect care poate fi probat doar printr-o hotărâre definitivă de condamnare pentru săvârșirea acestei infracțiuni, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 454 alin. (1) C. proc. pen., nefiind incidență nici ipoteza prevăzută de art. 454 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la existența unei cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

Prin urmare, s-a apreciat că simpla afirmație a revizuentului în sensul că declarațiile unor martori audiați în cursul judecării fondului cauzei au caracter mincinos nu este aptă să conducă, în mod evident, la stabilirea existenței temeiului legal prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., ce permite revizuirea.

Referitor la pretinsa contrarietate a două hotărâri judecătorești definitive invocată de către revizuent, instanța de fond a reținut că acest caz de revizuire este incident în situația în care hotărârea a cărei revizuire se cere nu se poate concilia cu o altă hotărâre definitivă, soluțiile pronunțate fiind contrare.

Or, revizuentul nu invocă o contrarietate între hotărârea a cărei revizuire o solicită și o altă hotărâre definitivă, ci între două hotărâri pronunțate în procedura prevăzută de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. din 1968, respectiv sentința penală nr. 1858 din 02 noiembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București, modificată prin decizia penală nr. 143/R din 01 februarie 2008 a Tribunalului București, prin care a fost admisă plângerea formulată de numitul G.I. împotriva dispoziției de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului N.Ș.T. cuprinsă în rechizitoriul nr. 6559/P/2004 din 02 martie 2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, dispunând trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei sectorului 1 București, respectiv sentința penală nr. 255 din 15 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Buftea, definitivă prin decizia penală din data de 20 iunie 2008 a Tribunalului București, prin care s-a dispus scoaterea de pe rol a plângerii formulate de petenții G.I. și B.M. împotriva rezoluției nr. 3705/P/2005 din data de 13 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Astfel, instanța de fond a apreciat că în mod evident, nu poate exista contrarietate între o hotărâre prin care se dispune desființarea soluției de netrimitere în judecată și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente și o hotărâre prin care se dispune scoaterea de pe rol a cauzei în temeiul art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen. din 1968 și trimiterea pe cale administrativă organului competent, pe motiv că petenții au formulat plângere direct la instanța de judecată, fără a se adresa în prealabil prim-procurorului.

În concluzie, tribunalul București a apreciat că motivele invocate de revizuent în susținerea cererii nu au aptitudinea de a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, nefiind astfel îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen. pentru admiterea sa în principiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul N.Ș.T., care a solicitat admiterea cererii de revizuire și trimiterea cauzei spre rejudecare, reluând aspectele din cererea inițială de revizuire.

Prin decizia penală nr. 1512/A din 04 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuent N.Ș.T. împotriva sentinței penale nr. 646 din 15 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria sector 1 București, în Dosarul nr. 29553/299/2014, fiind, totodată, obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București a constatat că apelul declarat de revizuent este nefondat și astfel, fără a relua motivarea de fapt și de drept a instanței de fond expusă pe larg anterior și însușită de instanța de apel, s-a constatat că motivele invocate de către revizuent nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen. când se poate declara calea de atac a revizuirii.

În această situație, s-a apreciat că în mod justificat instanța de fond a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul N.Ș.T., reținându-se că în cauză nu s-a făcut dovada de către apelantul revizuent a îndeplinirii condițiilor prev. de art. 452 și urm. C. proc. pen. pentru a se putea reține vreunul din cazurile de revizuire așa cum sunt stabilite de art. 453 C. proc. pen.

Instanța de apel a constatat așadar, că revizuentul nu a făcut dovada că în cauză au apărut probe noi care nu au fost cunoscute de instanța de judecată, nu a făcut dovada existenței unor mărturii mincinoase și de asemenea nu a făcut dovada existenței unor hotărâri contradictorii.

În concluzie, s-a reținut că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și nu sunt motive pentru desființarea acesteia.

Împotriva acestei decizii revizuentul N.Ș.T. a declarat cale de atac, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 06 ianuarie 2015, când s-a fixat termen pentru soluționare la data de 20 februarie 2015.

Pentru considerente expuse în practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a calificat calea de atac formulată de revizuentul N.Ș.T. împotriva deciziei penale nr. 1512/A din data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, ca fiind apel.

Examinând actele și lucrările dosarului sub aspectul pus în discuție de instanță, din oficiu, Înalta Curte constată că apelul formulat de revizuentul N.Ș.T. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin decizia penală nr. 1512/A din 04 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, atacată în prezenta cauză, s-a respins, în mod definitiv, apelul declarat de apelantul revizuent N.Ș.T. împotriva sentinței penale nr. 646 din 15 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria sector 1 București, în Dosarul nr. 29553/299/2014, prin care s-a analizat cauza sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire prev. de art. 459 C. proc. pen.

De asemenea, în dispozitivul deciziei atacate se menționează faptul că aceasta este definitivă.

Având în vedere că revizuent N.Ș.T. a declarat calea de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte constată că prin promovarea acesteia, revizuentul a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Având în vedere faptul că revizuenrul N.Ș.T. a formulat o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, Înalta Curte constată întemeiată excepția inadmisibilității apelului de față.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuenrul N.Ș.T. împotriva deciziei penale nr. 1512/A din data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga revizuenrul la plata sumei de 175 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuenrul N.Ș.T. împotriva deciziei penale nr. 1512/A din data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă revizuenrul la plata sumei de 175 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2015.