ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2700/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii Prahova, la data de 04 septembrie

2015, reclamanta H.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul H.M., emiterea unei

ordonanțe președințiale, prin care să fie suplinit consimțământul

pârâtului pentru înscrierea minorului H.V.A. în clasa pregătitoare la Liceul Tehnologic

M. Ungureni, până la soluționarea dosarului de fond nr. 2282/331/2015, aflat pe

rolul Judecătoarei Vălenii de Munte.

În drept, a invocat dispozițiile art. 997-1002

C. proc. civ., art. 486 și art. 487 C. civ. și art. 36 din Legea nr. 272/2004.

Pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională,

prin care a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Vălenii de

Munte, întrucât domiciliul minorului este în București, iar conform art. 114 C.

proc. civ., în cauzele cu minori instanța competentă pentru soluționarea oricărui

litigiu este instanța de la domiciliul minorului.

Prin sentința nr. 1075 din data de 23

septembrie 2015, Judecătoria Vălenii Prahova a declinat soluționarea cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 5 București.

În motivare, a reținut incidența art. 997 C. proc.

civ., care arată că cererea de ordonanța președințială se va introduce

la instanța competentă să se pronunțe în prima instanța asupra fondului

dreptului.

De asemenea, a arătat că art. 126 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute,

și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și

la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe

decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în

afară de cazul când această competență este exclusivă.

Din interpretarea per a contrario a textului citat,

instanța a reținut că, de principiu, în cererile privitoare la persoane

normele de competență sunt de ordine publică, cu excepția celor pentru care legiuitorul

prevede expres competența.

Față de obiectul cauzei deduse judecății, judecătoria

a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 113 C. proc. civ., care reglementează

competența teritorială alternativă și nici dispozițiile art. 114 C. proc. civ.,

care reglementează competența specială în cazul unor cereri în materie de minori

și familie, astfel că singurul criteriu pentru stabilirea competenței teritoriale

a instanței este cel arătat la art. 107 C. proc. civ.– instanța de la domiciliul

pârâtului.

În ceea ce privește incidența și întinderea

art. 114 C. proc. civ., a constatat că acesta stabilește o competență teritorială

exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul

sau reședința persoana ocrotită, însă această competență exclusivă este aplicabilă

numai cererilor privind ocrotirea persoanei fizice.

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului

5 București a pronunțat sentința nr. 7601 din data de 22 octombrie 2015,

prin care a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte,

a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza spre

soluționarea conflictului de competență.

În motivare, a apreciat că și autoritatea părintească

reprezintă o măsura de ocrotire a minorului, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile

art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în cauză solicitându-se intervenția instanței

cu privire la unitatea de învățământ pe care să o urmeze minorul.

Astfel, instanța a avut în vedere că, potrivit

art. 106 C. civ. din Titlul III intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”, ocrotirea

minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament

sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege.

Potrivit susținerilor părților și înscrisurilor

depuse la dosar, reclamanta împreună cu minorul locuiesc din luna iulie 2015 în

localitatea Măneciu județul Prahova, în raza teritorială a Judecătoriei Vălenii

de Munte, avându-se în vedere și faptul că prin încheierea de ședință de la data

de 22 septembrie 2015 Curtea de Apel București a suspendat executarea deciziei civile

nr. 2088 din 16 decembrie 2014, în privința dispoziției privind stabilirea locuinței

copilului.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la

art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin Legea nr. 287/2009, republicată, a fost adoptat

C. civ., care, conform Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009

privind C. civ., a intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (6) din acest

cod, dispozițiile legii noi sunt aplicabile și „efectelor viitoare ale situațiilor

juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și

capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de

întreținere (...), dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare

a legii noi”.

La data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare,

de asemenea, C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 care, prin normele tranzitorii

reglementate prin art. 24, prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică

numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Art. 106 C. civ. prevede la alin. (1) că „Ocrotirea

minorului se realizează prin părinți (…) iar potrivit art. 107, „Procedurile prevăzute

de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței

de tutelă și de familie stabilite potrivit legii”.

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere

în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „judecătoriile sau, după

caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini

rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ.,

C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare”.

Art. 114 C. proc. civ., prevede că „dacă legea

nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în

competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei

circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.

Titlul IV C. civ. intitulat „Autoritatea părintească”

cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității

părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora

instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de

soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul

drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea

locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau

la exercitarea autorității părintești [art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1)

C. civ.].

De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la

alin. (1) că „În cazul copilului din afara căsătoriei (…), autoritatea părintească

se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc”,

iar la alin. (2) că ”Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc,

modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de

tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”.

Conform acestor dispoziții, aceleiași instanțe

de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea

autorității părintești numai de către unul dintre părinți [art. 398 alin. (1)],

stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă

aceasta este contrară interesului superior al copilului [art. 400 alin. (1)] sau

stabilirea contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură

și pregătire profesională a copiilor [art. 402 alin. (1)].

În speță, acțiunea formulată de reclamantă, având

ca obiect emiterea unei ordonanțe președințiale, prin care să fie

suplinit consimțământul pârâtului pentru înscrierea minorului H.V.A. în clasa

pregatitoare la Liceul tehnologic M. Ungureni, a fost înregistrată pe rolul instanței

de judecată la data de 04 septembrie 2015, după intrarea în vigoare a noului C.

civ. și a noului C. proc. civ.

Astfel, situației juridice invocată prin acțiune,

derivând din raportul de filiație dintre minor și părinții săi, care determină incidența

regulilor în materia autorității părintești, îi sunt aplicabile dispozițiile acestui

act normativ, cum incidente îi sunt și dispozițiile C. proc. adoptat prin Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În raport de textele legale menționate, în cauză

sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție

specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței

în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana

ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 C.

proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială generală,

conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei

circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel

[alin. (1)]”.

Având în vedere că minorul locuiește cu mama sa,

din luna iulie 2015, în localitatea Măneciu județul Prahova, în raza teritorială

a Judecătoriei Vălenii de Munte, Înalta Curte va stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea acestei instanțe, inclusiv din perspectiva art. 113 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare în favoarea

Judecătoriei Vălenii de Munte.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie

2015.