ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 101/2016

Asupra conflictului

negativ de competență, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Vălenii de Munte, la data de 19 ianuarie 2015 reclamanta S.R.M. a

chemat în judecată pe pârâtul C.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce

va pronunța să stabilească la pârât locuința minorului C.F.A., născut la

10 aprilie 2011 și la ea locuința minorei C.C.I., născută la 20 decembrie 2012,

autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți și pârâtul să

fie obligat la restituirea sumei de 4400 lei ce reprezintă alocația de

stat cuvenita minorei C.C.I., de la data despărțirii lor în fapt, ianuarie

2013 și până în prezent.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că, din cauza neînțelegerilor dintre ea și pârât, s-au

despărțit în fapt în luna ianuarie 2013, dată de la care minorul a rămas

în grija pârâtului, iar minora a rămas la domiciliul ei.

Mai precizează

reclamanta că pârâtul a încasat alocația de stat pentru ambii minori.

Prin sentința nr. 715

din 18 mai 2015, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepția necompetentei

teritoriale invocată din oficiu și a declinat, în favoarea Judecătoriei

Medgidia, competența de soluționare a cauzei.

În motivare, a

reținut incidența art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că „cererea de

chemare in judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”, precum și

împrejurarea că pârâtul domiciliază în orașul Cernavodă, județul Constanța.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Medgidia a pronunțat sentința civilă nr. 1573 din 03

noiembrie 2015, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată

din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Vălenii de Munte, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis

cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului

negativ de competență.

În motivare, a

reținut următoarele:

Art. 106 alin. (1) C.

civ. prevede că „ Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…) iar art. 107

C. civ. stipulează că „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea

persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite

potrivit legii”.

Conform art. 76 al

Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate

pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie,

având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi,

precum și reglementărilor speciale în vigoare.

Art. 114 C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, prevede că „dacă legea nu prevede altfel,

cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența

instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei

circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.

În raport de textele

legale menționate, instanța a arătat că dispozițiile art. 114 C. proc. civ.,

reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială

exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are

domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma

generală reprezentată de art. 107 din C. proc. civ.

Instanța a reținut că

reclamanta are doi copii minori, unul care se află la domiciliul său din

Vălenii de Munte, jud. Prahova, și unul la pârât, cu domiciliul în oraș

Cernavodă, jud. Constanța, așadar are opțiunea de a alege instanța competentă

în funcție de persoana ocrotită și nu de domiciliul pârâtului, iar această opțiune

s-a exprimat prin înregistrarea acțiunii pe rolul Judecătoriei Vălenii de

Munte.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Art. 106 C. civ.

prevede la alin. (1) că „Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…) iar

potrivit art. 107, „ Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea

persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite

potrivit legii”.

Conform art. 76 al

Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele

specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă

și familie, având competența stabilită potrivit Codului civil, Codului de

procedură civilă, prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în

vigoare”.

Art. 114 C. proc.

civ., prevede că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea

persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de

familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își

are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.

Titlul IV C. civ.

intitulat „Autoritatea părintească” cuprinde dispoziții cu privire la

autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința

copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de

tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de

soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la

exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486),

la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului

(art. 497) sau la exercitarea autorității părintești (art. 504 coroborat cu art.

396 alin. (1) C. civ.).

De asemenea, art. 505

C. civ. prevede la alin. (1) că „ În cazul copilului din afara căsătoriei(…),

autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți,

dacă aceștia conviețuiesc” iar la alin. (2) că” Dacă părinții copilului din

afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești

se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare

dispozițiile privitoare la divorț”.

Conform acestor

dispoziții, aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a

cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către

unul dintre părinți (art. 398 alin. (1)), stabilirea locuinței copilului minor

în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului

superior al copilului (art. 400 alin. (1)) sau stabilirea contribuția fiecărui

părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire

profesională a copiilor (art. 402 alin. (1)).

Potrivit art. 116 C.

proc. civ. „Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă

competente”.

Având în vedere

dispozițiile art. 114 C. proc. civ., raportate la cele ale art. 116 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că reglementează o competență

teritorială alternativă pentru cererea reclamantei, care are ca obiect

stabilirea locuinței celor doi minori și exercitarea autorității părintești, în

favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau

reședința persoana ocrotită.

Așadar, prin

înregistrarea acțiunii pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, care este

instanța de reședință a uneia dintre persoanele ocrotite, respectiv a minorei C.C.I.,

reclamanta a ales între cele două instanțe, deopotrivă competente, în sensul art.

116 C. proc. civ.

Din momentul în care

alegerea a fost făcută se stabilește definitiv competența teritorială a acelei

instanțe, și, în consecință, judecătoria nu mai poate invoca, din oficiu,

excepția necompetenței teritoriale.

Așa fiind, Înalta

Curte urmează să stabilească competența de soluționare a prezentei cereri de

chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2016.