ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4514/2012

Prin notificarea primită de reclamante la 07 august 2007, acestea au fost înștiințate de expropriator cu privire la cuantumul despăgubirilor și la obligația de a depune documentele de proprietate în vederea încasării sumei. Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, expertul nu a putut stabili dacă amplasarea stației de autobuz în dreptul proprietății reclamantelor respectă proiectul de lărgire a DN 1, dacă C.N.A.D.R. a solicitat proiectantului ca amplasamentul inițial al stației de autobuz să fie realocat și dacă această realocare a fost aprobată, întrucât pârâta C.N.A.D.R. nu a depus copia desenului aferent proiectului executat de S.C. Expertul a menționat că, la data efectuării constatării, pasarela nu era construită, întrucât există litigii între proprietarii clădirilor și C.N.A.D.R., iar dacă stația de autobuz va fi realocată în fața proprietății reclamantelor, accesul auto al acestora se poate face doar prin traversarea stației de autobuz. De asemenea, expertul a stabilit că investiția – clădire efectuată de SC S.A.T. SRL nu va mai putea fi utilizată conform destinației de spălătorie auto, deoarece aceasta ar presupune ca prin stația de autobuz să se permită trecerea autovehiculelor spre și dinspre spălătoria auto. Expertul a stabilit și valoarea părții expropriate din imobil, ca și a prejudiciului creat prin expropriere. Reclamantele nu au formulat un petit care să vizeze cuantumul despăgubirilor, astfel că obiectivul expertizei privind cuantumul despăgubirilor va fi omis în analiza fondului cauzei. Apărarea pârâtei în sensul inadmisibilității acțiunii, prin raportare la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, este neîntemeiată, având în vedere că, deși nu contestă cuantumul despăgubirilor, reclamantele solicită anularea hotărârii pentru motive de nelegalitate. Deși Legea nr. 198/2004 nu cuprinde dispoziții exprese privitoare la o atare acțiune, nu se poate susține că persoana nemulțumită de hotărârea unei autorități nu ar avea calea accesului la justiție, pentru că s-ar încălca art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, cu atât mai mult cu cât reclamantele invocă nelegalitatea hotărârii pentru nerespectarea procedurilor de expropriere și pentru încălcarea dreptului de proprietate, după ce autoritatea pârâtă eliberase autorizația de construire a unei spălătorii auto. Hotărârea emisă de pârâtă încalcă, într-adevăr, procedura instituită de Legea nr. 198/2004. Astfel, deși hotărârea contestată se întemeiază pe H.G. nr. 688/2007, documentația cadastrală a fost întocmită în temeiul H.G. nr. 775/2005, fiind datată 2006 și vizează o altă suprafață de teren aparținând reclamantelor – 228,56 mp. De asemenea, față de faptul că expertul nu a putut stabili dacă amplasarea stației de autobuz în dreptul proprietății reclamantelor respectă proiectul de lărgire a DN 1, dacă C.N.A.D.R. a solicitat proiectantului realocarea stației de autobuz și dacă această realocare a fost aprobată, urmează a se aprecia că pârâta nu a respectat procedura instituită de art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004. Pe de altă parte, deși pârâta a depus la dosar documentația cadastrală și raportul de evaluare elaborate în anul 2006, aceeași autoritate a eliberat autorizația din 21 august 2008, prin care își exprima acordul pentru construirea unei spălătorii auto, lucrare edificată de către societatea beneficiară pe terenul proprietatea reclamantelor. În aceste condiții, hotărârea atacată apare ca fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 198/2004 și a dreptului de proprietate al reclamantelor, garantat de Constituție și protejat de art. 480 C. civ., impunându-se astfel a fi anulată. În ceea ce-l privește pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind emitentul actului contestat. Prin decizia civilă nr. 461/A din 04 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C.N.A.D.R. împotriva sentinței susmenționate, pentru următoarele considerente: Prin H.G. nr. 755/2005 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Fluidizarea traficului pe DN 1 Km 11 + 938 Km - 17 + 165 sector Băneasa Otopeni”, modificată prin H.G. nr. 688/2007. La dosar nu s-au depus anexele la H.G. nr. 755/2005, în schimb s-a depus anexa la H.G. nr. 688/2007. Din probe rezultă că stația de autobuz existentă și care trebuia amenajată s-a aflat la km 13+186, în dreptul proprietății lui A.Ș. În raportul de evaluare făcut de SC P.G. SRL s-au evaluat terenuri care urmau a fi expropriate la 13 iulie 2006, din care însă nu făceau parte reclamantele. Urmare a adoptării H.G. nr. 688 din 28 iunie 2007, între persoanele expropriate au apărut și reclamantele. Rezultă, deci, că acestea au apărut în anexă pentru expropriere la adoptarea H.G. nr. 688/2007. Din documentația cadastrală întocmită cu privire la proprietatea reclamantelor care urmau să fie expropriate, rezultă că s-a intenționat exproprierea unei suprafețe de 228,56 mp. Nu există la dosar documentația cadastrală avizată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru terenul în suprafață de 28,56 mp, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 198/2004. De asemenea, nu există dovezi ale solicitării certificatelor de urbanism, conform art. 3 alin. (4) și (5) din aceeași lege. Prin sentința apelată, anularea hotărârii s-a dispus pentru nerespectarea dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004, astfel că, deși susținerea apelantei din primul motiv de apel este corectă, ea nu duce la modificarea sentinței. Cel de-al doilea motiv de apel este nefondat, deoarece instanța de fond a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004, respectiv nu există niciun fel de documentație anterioară și ulterioară adoptării H.G. nr. 688/2007 cu privire la terenul de 28,56 mp. Afirmația din cel de-al treilea motiv de apel este corectă, dar nu poate duce la schimbarea sentinței, pentru că subzistă nerespectarea dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004. Deși susținerea din cel de-al patrulea motiv de apel este adevărată, nu înlătură încălcarea dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004. La fel, faptul că s-a propus plata prealabilă nu înlătură încălcarea dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004. În ce privește critica din ultimul motiv de apel, în sensul că a existat o confuzie între proiectul tehnic reglementat de art. 3 și anularea hotărârii, aceasta este nefondată. Astfel, instanța a reținut că nu a fost respectată procedura din art. 3, în sensul că nu există documentație și avizele pentru suprafața de 28,56 mp. Este de observat că, în speță, sunt două hotărâri - 755/2005, în care reclamantele rezultă că nu au figurat pentru a fi expropriate și 668/2007, unde reclamantele sunt propuse la expropriere cu 28,56 mp. Pentru emiterea H.G. nr. 755/2005 trebuia respectate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 198/2004, respectiv întocmirea proiectul tehnic, la care se atașează toată documentația cerută de art. 3, or nu există proiect tehnic și nici documentația pentru suprafața de 28,56 mp. La fel, pentru emiterea H.G. nr. 688/2007, care a completat H.G. nr. 755/2005, nu există proiectul tehnic și documentația reglementată de art. 3 din Legea nr. 198/2004 pentru terenul de 28,56 mp, ce trebuiau întocmite anterior emiterii H.G. nr. 688/2007. Rezultă că, nu a existat o confuzie a instanței de fond cu privire la cele două acte, dimpotrivă, în baza probelor administrate, aceasta a reținut corect nerespectarea dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data sesizării instanței. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.R.), care a criticat-o pentru următoarele motive: 1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Examinarea motivelor de apel a constat în expedierea lor prin invocarea formală a prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004, neînsoțită de niciun raționament care să justifice, în raport de aceste prevederi, înlăturarea motivelor de apel. Maniera în care instanța a răspuns motivelor de apel echivalează cu o nemotivare a soluției.

Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). 2.1. Pentru exproprierea suprafeței de teren în litigiu, întreaga procedură prevăzută de Legea nr. 198/2004 a fost respectată, fapt confirmat de încheierea nr. 17602 din 07 februarie 2008, prin care Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român. În cadrul procedurii de expropriere, ce a fost riguros îndeplinită, toate condițiile prevăzute de art. 3 și 4 din lege, la care se face referire în decizia de apel, au fost satisfăcute. Acest fapt a fost confirmat de cel puțin două autorități ce au cenzurat procedura, respectiv Guvernul României care, altfel, nu ar fi promovat hotărârea de expropriere și O.C.P.I. Ilfov, care nu ar fi admis intabularea. 2.2. Prin contestația formulată, reclamantele invocă două motive: neinformarea lor în legătură cu exproprierea și interesul legat de construcția unei spălătorii auto. Niciunul dintre aceste două motive nu poate fi reținut. Prin notificarea expediată (recipisa din 02 august 2007, confirmată de primire), reclamantele au fost informate conform Legii nr. 198/2004 și Normelor metodologice de aplicare. În prealabil, anunțul de expropriere a fost publicat în ziarul „România liberă”, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Normele metodologice. De asemenea, a fost afișat planul de amplasament și lista imobilelor la sediul Consiliului Local, conform legii. Al doilea motiv este înlăturat, în principiu, de lege, exproprierea neputând fi împiedicată de existența unui interes economic al expropriatului, cum ar fi afacerea din cazul de față. Pe de altă parte, faptul că depășind cererea cu care a fost investită, instanța a adăugat ea însăși propriile motive la cele formulate de parte, reprezintă, în sine, o încălcare a legii aptă de critică pe această cale de atac. 2.

În legătură cu comentariul pe care instanța de apel îl face în finalul expunerii sale, sunt de făcut următoarele precizări: - afirmația referitoare la lipsa documentației este nereală, exproprierea fiind făcută pe baza documentației avizată și depusă la O.C.P.I. Ilfov; - în legătură cu lipsa proiectului tehnic, o asemenea ipoteză este imposibilă, emiterea unei hotărâri de Guvern fără existența acestui act fundamental fiind de neconceput, fapt dovedit și de întreaga documentație aferentă proiectului de expropriere; - din faptul că H.G. nr. 755/2005 a fost completată de H.G. nr. 688/2007, instanța încearcă să extragă o argumentație ce nu are niciun fundament juridic. Nereluarea întregii documentații de fundamentare cu ocazia emiterii celei de-a doua hotărâri de Guvern este procedeul legal prevăzut de art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, fiind stipulat și în H.G. nr. 755/2005. Potrivit prevederilor art. 4 alin. (7) din lege, „în situația în care, ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție, amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii și la actualizarea tabelelor prevăzute la alin. (5), cu respectarea reglementărilor în vigoare și fără a mai fi necesară modificarea hotărârii Guvernului.”. De asemenea, conform art. 6 din H.G. nr. 755/2005, „regularizarea documentațiilor cadastrale se va efectua de către expropriator pe baza proiectului, detaliilor de execuție, cu respectarea reglementărilor în vigoare și fără a fi necesară modificarea prezentei hotărâri”. 2.

Din evaluarea tuturor reglementărilor în materie reiese că, având în vedere regimul juridic al exproprierii, ca mod originar de dobândire a proprietății prin trecerea forțată în proprietatea statului pentru cauză de utilitate publică, anularea nu poate fi obținută în justiție, o asemenea acțiune fiind inadmisibilă, motiv de ordine publică invocat și în fața instanțelor inferioare. Dincolo de posibilitatea acordată de lege pentru a se contesta cuantumul despăgubirii, cadrul normativ în vigoare exclude o altă acțiune pentru anularea actului de expropriere. De altfel, sub aspectul formal al conținutului său (anularea hotărârii de expropriere), cererea de chemare în judecată nu a fost niciodată precizată pe temeiul de drept. În aceste condiții, având în vedere și intabularea dreptului de proprietate ce s-a înfăptuit în acest caz, cererea reclamantelor este inadmisibilă. 2.

Nu există legătură între obiectul cererii (anularea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii), pe de o parte, și motivele invocate, pe de altă parte (relocarea stației de autobuz, lipsa documentației tehnice). Din examinarea legii, se remarcă faptul că hotărârea emisă de comisia investită exclusiv cu stabilirea cuantumului despăgubirilor, prin verificarea dreptului de proprietate al expropriatului, reprezintă un act limitat strict la acest obiect. Față de această evidență juridică, toate motivele cu care instanțele au operat în fundamentarea soluțiilor date nu au nicio legătură cu hotărârea respectivă. Prin urmare, chiar veridice dacă ar fi fost, aceste motive nu pot afecta hotărârea comisiei al cărei obiect - stabilirea cuantumului despăgubirilor - este exterior discuției din proces. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei din apel și respingerea cererii introductive. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: 1. Deși în mod sumar, instanța de apel a redat în considerentele hotărârii pronunțate motivele de fapt și de drept pe care și-a fundamentat soluția, respectând exigentele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, pentru a respinge apelul pârâtei și a confirma sentința fondului de anulare a hotărârii contestate, instanța de apel a reținut că, pentru exproprierea reclamantelor cu suprafața de teren de 28,56 mp, nu au fost respectate dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004, în sensul că nu există un proiect tehnic și nici documentația cerută de aceste dispoziții legale. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, nu se poate imputa instanței de apel că a invocat numai formal nerespectarea unor dispoziții legale (art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004), din considerentele hotărârii reieșind că instanța a arătat, în concret, și motivele care, în opinia sa, ar justifica reținerea încălcării dispozițiilor legale invocate (lipsa proiectului tehnic și a documentației aferente), iar faptul dacă aceste motive au fost reținute corect prin raportare la dispozițiile legale invocate, respectiv dacă puteau sau nu conduce la admiterea acțiunii este o chestiune ce pune în discuție legalitatea hotărârii atacate, iar nu motivarea ei. Criticile vizând nemotivarea deciziei recurate sunt, așadar, nefondate, cu consecința inaplicabilității cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 2. În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a invocat, pe de o parte, că pentru exproprierea suprafeței de teren în litigiu a fost respectată întreaga procedură de expropriere, inclusiv cerințele prevăzute de art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004, a căror nerespectare a fost reținută de instanțele anterioare ca motiv de anulare a hotărârii contestate, iar, pe de altă parte, că potrivit Legii nr. 198/2004, hotărârea contestată în prezenta cauză nu putea fi anulată decât pentru motive ce țin de cuantumul despăgubirii, iar nu de procedura de expropriere. Apărarea intimatelor-reclamante, făcută cu ocazia dezbaterilor asupra recursului și prin notele scrise, în sensul că aceste din urmă critici ar fi formulate omisso medio, direct în recurs, urmează a fi înlăturată, întrucât și prin cererea de motivare a apelului, ce se regăsește la filele 17-18 dosar apel, pârâta a invocat faptul că nemulțumirea reclamantelor legată de procedura de expropriere nu poate constitui temei legal pentru anularea hotărârii contestate și că aceasta poate fi contestată numai sub aspectul cuantumului despăgubirii. Criticile în discuție sunt fondate și în raport de ele recursul va fi admis, potrivit celor ce urmează. În speță, instanța a fost învestită cu o contestație împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirii nr. 1 din 05 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a orașului Otopeni, reclamantele solicitând anularea acestei hotărâri pe motiv că a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 198/2004, și anume fără informarea și consultarea lor prealabilă asupra exproprierii, cu care nu sunt de acord întrucât împiedică realizarea unei investiții aprobate pe terenul supus exproprierii, respectiv o spălătorie auto, pentru care chiar expropriatorul C.N.A.D.N.R. a emis autorizație de construire în anul 2006. Legea nr. 198/2004, în baza căreia s-a emis hotărârea contestată, prevede la art. 9 alin. (1) că „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.” La alin. (2), art. 9 din Legea nr. 198/2004 reglementează termenul de formulare a contestației împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirii, atunci când această hotărâre nu a fost comunicată – 3 ani de la data afișării hotărârii, în condițiile art. 7 din lege, iar la alin. (3) prevede că „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.” Rezultă că, pe calea contestației, expropriatul poate valorifica exclusiv motive ce țin de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, legea prevăzând în mod expres că expropriatul nu poate contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii. Or, prin contestația dedusă judecății, reclamantele solicită anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, dar nu pentru că ar fi nemulțumite de cuantumul despăgubirii acordate, ci pentru că nu sunt de acord cu exproprierea. Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituție, „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”, iar potrivit art. 481 C. civ. „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.” Rezultă că, exproprierea este un mod originar de dobândire a proprietății, care operează chiar împotriva voinței expropriatului, fiind justificată de o cauză de utilitate publică. Acest regim juridic al exproprierii explică reglementarea din art. 9 al Legii nr. 198/2004, privind posibilitatea expropriatului de a valorifica, pe calea contestației, numai nemulțumiri legate de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, nu și de transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, transfer pe care, în fapt, îl contestă reclamantele, care nu sunt de acord cu măsura exproprierii terenului proprietatea lor. Cum dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 limitează posibilitatea expropriatului de a valorifica, pe calea contestației, numai motive ce țin de cuantumul despăgubirii, iar motivele invocate de reclamante prin acțiunea dedusă judecății nu se referă la cuantumul despăgubirii, soluția care se impunea în cauză era aceea de respingere a acțiunii. Prin urmare, confirmând soluția fondului de admitere a acțiunii reclamantelor și de anulare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor pentru motive care nu vizează cuantumul despăgubirii, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, fiind astfel întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În contextul arătat, raportat la conținutul normei din art. 9 al Legii nr. 198/2004, criticile vizând respectarea procedurii de expropriere au rămas fără obiect. Având în vedere considerentele prezentate în analiza celui de-al doilea motiv de recurs, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica în tot decizia recurată, urmând a admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței de fond, pe care o va schimba în tot, în sensul că va respinge acțiunea.