ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4514/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4514/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

888 din 22 iunie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantele A.I. și N. (fostă A.) C. în

contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA; a anulat hotărârea nr. 1 din 05 septembrie 2007 emisă de pârâtă;

a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin hotărârea nr. 1

din 05 septembrie 2007 s-a aprobat acordarea de despăgubiri de 17.500 lei

pentru imobilul teren în suprafață de 28,56 mp, situat în localitatea Otopeni,

Calea Bucureștilor. În considerentele acestui act administrativ s-a reținut că,

prin H.G. nr. 688/2007, s-a aprobat declanșarea procedurii de expropriere cu

privire la imobilul proprietate privată situat pe amplasamentul lucrării

„Fluidizarea traficului pe DN 1 Km 11 + 938 - Km 17 + 165 sector Băneasa-Otopeni”

și că persoanele aparent îndreptățite la acordarea de despăgubiri sunt reclamantele,

care nu s-au prezentat în fața comisiei la întocmirea procesului-verbal din 05

septembrie 2007.

În cuprinsul acestui

din urmă proces-verbal, s-a menționat că reclamantele nu au formulat vreo

cerere și nici nu au depus acte doveditoare în termen de 30 de zile, conform art.

5 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, astfel că membrii comisiei au hotărât emiterea

hotărârii de acordare a despăgubirilor.

Potrivit

înscrisurilor depuse la dosar, reclamantele s-au adresat Administrației Naționale

a Drumurilor încă din anul 2003 și apoi la 24 august 2007, cu puțin înainte de

întocmirea procesului-verbal din 05 septembrie 2007, arătând că nu sunt de

acord cu exproprierea, cu atât mai mult cu cât chiar pârâta C.N.A.D.R., prin

Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a emis beneficiarului S.A.T.

SRL, în care unul dintre asociați este reclamanta N.C., autorizația din 21

august 2006 pentru executarea unei spălătorii auto în zona DN 1 km 13+180 dreapta. Această autorizație a fost emisă de pârâtă deși prin H.G. nr. 755/205 se

aprobase exproprierea pentru realizarea modernizării DN 1.

Prin notificarea

primită de reclamante la 07 august 2007, acestea au fost înștiințate de

expropriator cu privire la cuantumul despăgubirilor și la obligația de a depune

documentele de proprietate în vederea încasării sumei.

Potrivit raportului de

expertiză întocmit în cauză, expertul nu a putut stabili dacă amplasarea

stației de autobuz în dreptul proprietății reclamantelor respectă proiectul de

lărgire a DN 1, dacă C.N.A.D.R. a solicitat proiectantului ca amplasamentul

inițial al stației de autobuz să fie realocat și dacă această realocare a fost

aprobată, întrucât pârâta C.N.A.D.R. nu a depus copia desenului aferent

proiectului executat de S.C. Expertul a menționat că, la data efectuării

constatării, pasarela nu era construită, întrucât există litigii între

proprietarii clădirilor și C.N.A.D.R., iar dacă stația de autobuz va fi

realocată în fața proprietății reclamantelor, accesul auto al acestora se poate

face doar prin traversarea stației de autobuz. De asemenea, expertul a stabilit

că investiția – clădire efectuată de SC S.A.T. SRL nu va mai putea fi utilizată

conform destinației de spălătorie auto, deoarece aceasta ar presupune ca prin

stația de autobuz să se permită trecerea autovehiculelor spre și dinspre

spălătoria auto. Expertul a stabilit și valoarea părții expropriate din imobil,

ca și a prejudiciului creat prin expropriere.

Reclamantele nu au

formulat un petit care să vizeze cuantumul despăgubirilor, astfel că obiectivul

expertizei privind cuantumul despăgubirilor va fi omis în analiza fondului

cauzei.

Apărarea pârâtei în

sensul inadmisibilității acțiunii, prin raportare la dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 198/2004, este neîntemeiată, având în vedere că, deși nu contestă

cuantumul despăgubirilor, reclamantele solicită anularea hotărârii pentru

motive de nelegalitate. Deși Legea nr. 198/2004 nu cuprinde dispoziții exprese

privitoare la o atare acțiune, nu se poate susține că persoana nemulțumită de

hotărârea unei autorități nu ar avea calea accesului la justiție, pentru că

s-ar încălca art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, cu atât mai

mult cu cât reclamantele invocă nelegalitatea hotărârii pentru nerespectarea

procedurilor de expropriere și pentru încălcarea dreptului de proprietate, după

ce autoritatea pârâtă eliberase autorizația de construire a unei spălătorii

auto.

Hotărârea emisă de

pârâtă încalcă, într-adevăr, procedura instituită de Legea nr. 198/2004.

Astfel, deși hotărârea contestată se întemeiază pe H.G. nr. 688/2007, documentația

cadastrală a fost întocmită în temeiul H.G. nr. 775/2005, fiind datată 2006 și

vizează o altă suprafață de teren aparținând reclamantelor – 228,56 mp.

De asemenea, față de

faptul că expertul nu a putut stabili dacă amplasarea stației de autobuz în

dreptul proprietății reclamantelor respectă proiectul de lărgire a DN 1, dacă C.N.A.D.R.

a solicitat proiectantului realocarea stației de autobuz și dacă această

realocare a fost aprobată, urmează a se aprecia că pârâta nu a respectat

procedura instituită de art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004.

Pe de altă parte,

deși pârâta a depus la dosar documentația cadastrală și raportul de evaluare

elaborate în anul 2006, aceeași autoritate a eliberat autorizația din 21 august

2008, prin care își exprima acordul pentru construirea unei spălătorii auto,

lucrare edificată de către societatea beneficiară pe terenul proprietatea

reclamantelor.

În aceste condiții,

hotărârea atacată apare ca fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 198/2004

și a dreptului de proprietate al reclamantelor, garantat de Constituție și

protejat de art. 480 C. civ., impunându-se astfel a fi anulată.

În ceea ce-l privește

pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta nu are calitate

procesuală pasivă în cauză, nefiind emitentul actului contestat.

Prin decizia civilă nr.

461/A din 04 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a

respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C.N.A.D.R. împotriva sentinței

susmenționate, pentru următoarele considerente:

Prin H.G. nr. 755/2005

s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național

„Fluidizarea traficului pe DN 1 Km 11 + 938 Km - 17 + 165 sector Băneasa Otopeni”, modificată prin H.G. nr. 688/2007.

La dosar nu s-au

depus anexele la H.G. nr. 755/2005, în schimb s-a depus anexa la H.G. nr. 688/2007.

Din probe rezultă că

stația de autobuz existentă și care trebuia amenajată s-a aflat la km 13+186,

în dreptul proprietății lui A.Ș.

În raportul de

evaluare făcut de SC P.G. SRL s-au evaluat terenuri care urmau a fi expropriate

la 13 iulie 2006, din care însă nu făceau parte reclamantele.

Urmare a adoptării H.G.

nr. 688 din 28 iunie 2007, între persoanele expropriate au apărut și

reclamantele. Rezultă, deci, că acestea au apărut în anexă pentru expropriere

la adoptarea H.G. nr. 688/2007.

Din documentația

cadastrală întocmită cu privire la proprietatea reclamantelor care urmau să fie

expropriate, rezultă că s-a intenționat exproprierea unei suprafețe de 228,56

mp.

Nu există la dosar

documentația cadastrală avizată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate

Imobiliară pentru terenul în suprafață de 28,56 mp, conform art. 3 alin. (3)

din Legea nr. 198/2004. De asemenea, nu există dovezi ale solicitării

certificatelor de urbanism, conform art. 3 alin. (4) și (5) din aceeași lege.

Prin sentința apelată,

anularea hotărârii s-a dispus pentru nerespectarea dispozițiilor art. 3 și 4

din Legea nr. 198/2004, astfel că, deși susținerea apelantei din primul motiv

de apel este corectă, ea nu duce la modificarea sentinței.

Cel de-al doilea

motiv de apel este nefondat, deoarece instanța de fond a reținut că nu au fost

respectate dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004, respectiv nu există

niciun fel de documentație anterioară și ulterioară adoptării H.G. nr. 688/2007

cu privire la terenul de 28,56 mp.

Afirmația din cel

de-al treilea motiv de apel este corectă, dar nu poate duce la schimbarea

sentinței, pentru că subzistă nerespectarea dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea

nr. 198/2004.

Deși susținerea din

cel de-al patrulea motiv de apel este adevărată, nu înlătură încălcarea

dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004. La fel, faptul că s-a propus

plata prealabilă nu înlătură încălcarea dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr.

198/2004.

În ce privește critica

din ultimul motiv de apel, în sensul că a existat o confuzie între proiectul

tehnic reglementat de art. 3 și anularea hotărârii, aceasta este nefondată.

Astfel, instanța a

reținut că nu a fost respectată procedura din art. 3, în sensul că nu există

documentație și avizele pentru suprafața de 28,56 mp.

Este de observat că,

în speță, sunt două hotărâri - 755/2005, în care reclamantele rezultă că nu au

figurat pentru a fi expropriate și 668/2007, unde reclamantele sunt propuse la

expropriere cu 28,56 mp.

Pentru emiterea H.G. nr.

755/2005 trebuia respectate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 198/2004,

respectiv întocmirea proiectul tehnic, la care se atașează toată documentația

cerută de art. 3, or nu există proiect tehnic și nici documentația pentru

suprafața de 28,56 mp.

La fel, pentru

emiterea H.G. nr. 688/2007, care a completat H.G. nr. 755/2005, nu există

proiectul tehnic și documentația reglementată de art. 3 din Legea nr. 198/2004

pentru terenul de 28,56 mp, ce trebuiau întocmite anterior emiterii H.G. nr. 688/2007.

Rezultă că, nu a existat o confuzie a instanței de fond cu privire la cele două

acte, dimpotrivă, în baza probelor administrate, aceasta a reținut corect

nerespectarea dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la

data sesizării instanței.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de pârâta Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.R.), care a criticat-o

pentru următoarele motive:

1.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină

(art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Examinarea

motivelor de apel a constat în expedierea lor prin invocarea formală a

prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004, neînsoțită de niciun

raționament care să justifice, în raport de aceste prevederi, înlăturarea

motivelor de apel.

Maniera

în care instanța a răspuns motivelor de apel echivalează cu o nemotivare a

soluției.

2.

Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a

legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

2.1.

Pentru exproprierea suprafeței de teren în litigiu, întreaga procedură

prevăzută de Legea nr. 198/2004 a fost respectată, fapt confirmat de încheierea

nr. 17602 din 07 februarie 2008, prin care Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Ilfov a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea

Statului Român.

În

cadrul procedurii de expropriere, ce a fost riguros îndeplinită, toate

condițiile prevăzute de art. 3 și 4 din lege, la care se face referire în

decizia de apel, au fost satisfăcute.

Acest fapt a fost

confirmat de cel puțin două autorități ce au cenzurat procedura, respectiv

Guvernul României care, altfel, nu ar fi promovat hotărârea de expropriere și

O.C.P.I. Ilfov, care nu ar fi admis intabularea.

2.2. Prin

contestația formulată, reclamantele invocă

două motive: neinformarea lor în legătură cu exproprierea și interesul legat de

construcția unei spălătorii auto.

Niciunul dintre aceste

două motive nu poate fi reținut.

Prin

notificarea expediată (recipisa din 02 august 2007, confirmată de primire),

reclamantele au fost informate conform Legii nr. 198/2004 și Normelor

metodologice de aplicare.

În

prealabil, anunțul de expropriere a fost publicat în ziarul „România liberă”,

în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Normele metodologice.

De

asemenea, a fost afișat planul de amplasament și lista

imobilelor

la sediul Consiliului Local, conform legii.

Al

doilea motiv este înlăturat, în principiu, de lege, exproprierea neputând fi

împiedicată de existența unui interes economic al expropriatului, cum ar fi

afacerea din cazul de față.

Pe

de altă parte, faptul că depășind cererea cu care a fost investită, instanța a

adăugat ea însăși propriile motive la cele formulate de parte, reprezintă, în

sine, o încălcare a legii aptă de critică pe această cale de atac.

2.3.

În legătură cu comentariul pe care instanța de apel îl face în finalul

expunerii sale, sunt de făcut următoarele precizări:

-

afirmația referitoare la lipsa documentației este nereală, exproprierea fiind

făcută pe baza documentației avizată și depusă la O.C.P.I. Ilfov;

-

în legătură cu lipsa proiectului tehnic, o asemenea ipoteză este imposibilă,

emiterea unei hotărâri de Guvern fără existența acestui act fundamental fiind

de neconceput, fapt dovedit și de întreaga documentație aferentă proiectului de

expropriere;

-

din faptul că H.G. nr. 755/2005 a fost completată de H.G. nr. 688/2007,

instanța încearcă să extragă o argumentație ce nu are niciun fundament juridic.

Nereluarea

întregii documentații de fundamentare cu ocazia emiterii celei de-a doua

hotărâri de Guvern este procedeul legal prevăzut de art. 4 alin. (7) din Legea nr.

198/2004, fiind stipulat și în H.G. nr. 755/2005.

Potrivit prevederilor

art. 4 alin. (7) din lege, „în situația în care, ca urmare a definitivării

proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție, amplasamentul lucrării se

modifică, expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a

imobilelor supuse exproprierii și la actualizarea tabelelor prevăzute la alin. (5),

cu respectarea reglementărilor în vigoare și fără a mai fi necesară modificarea

hotărârii Guvernului.”.

De

asemenea, conform art. 6 din H.G. nr. 755/2005, „regularizarea documentațiilor

cadastrale se va efectua de către expropriator pe baza proiectului, detaliilor

de execuție, cu respectarea reglementărilor în vigoare și fără a fi necesară

modificarea prezentei hotărâri”.

2.4.

Din evaluarea tuturor reglementărilor în materie reiese că, având în vedere

regimul

juridic

al exproprierii, ca

mod originar de dobândire a proprietății prin trecerea forțată în proprietatea

statului pentru cauză de utilitate publică, anularea nu poate fi obținută în

justiție, o asemenea acțiune fiind inadmisibilă, motiv de ordine publică

invocat și în fața instanțelor inferioare.

Dincolo

de posibilitatea acordată de lege pentru a se contesta cuantumul despăgubirii,

cadrul normativ în vigoare exclude o altă acțiune pentru anularea actului de

expropriere.

De altfel, sub aspectul formal al conținutului său

(anularea hotărârii de expropriere), cererea de chemare în judecată nu a fost

niciodată precizată pe temeiul de drept.

În aceste condiții, având în vedere și intabularea

dreptului de proprietate ce s-a înfăptuit în acest caz, cererea reclamantelor

este inadmisibilă.

2.5.

Nu există legătură între obiectul cererii (anularea

hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii), pe de o parte, și motivele

invocate, pe de altă parte (relocarea stației de autobuz, lipsa documentației

tehnice).

Din

examinarea legii, se remarcă faptul că hotărârea emisă de comisia investită

exclusiv cu stabilirea cuantumului

despăgubirilor,

prin verificarea dreptului de proprietate al

expropriatului, reprezintă

un act limitat strict la acest obiect.

Față

de această evidență juridică, toate motivele cu care instanțele au operat în

fundamentarea soluțiilor date nu au nicio legătură cu hotărârea respectivă.

Prin urmare, chiar

veridice dacă ar fi fost, aceste motive nu pot afecta hotărârea comisiei al

cărei obiect - stabilirea cuantumului despăgubirilor - este exterior discuției

din proces.

În concluzie,

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei din apel și

respingerea cererii introductive.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

instanța de apel a redat în considerentele hotărârii pronunțate motivele de

fapt și de drept pe care și-a fundamentat soluția, respectând exigentele impuse

de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, pentru a respinge

apelul pârâtei și a confirma sentința fondului de anulare a hotărârii

contestate, instanța de apel a reținut că, pentru exproprierea reclamantelor cu

suprafața de teren de 28,56 mp, nu au fost respectate dispozițiile art. 3 și 4

din Legea nr. 198/2004, în sensul că nu există un proiect tehnic și nici

documentația cerută de aceste dispoziții legale.

Prin urmare, contrar

susținerilor recurentei, nu se poate imputa instanței de apel că a invocat

numai formal nerespectarea unor dispoziții legale (art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004),

din considerentele hotărârii reieșind că instanța a arătat, în concret, și motivele

care, în opinia sa, ar justifica reținerea încălcării dispozițiilor legale

invocate (lipsa proiectului tehnic și a documentației aferente), iar faptul dacă

aceste motive au fost reținute corect prin raportare la dispozițiile legale

invocate, respectiv dacă puteau sau nu conduce la admiterea acțiunii este o

chestiune ce pune în discuție legalitatea hotărârii atacate, iar nu motivarea

ei.

Criticile vizând nemotivarea

deciziei recurate sunt, așadar, nefondate, cu consecința inaplicabilității

cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

a invocat, pe de o parte, că pentru exproprierea suprafeței de teren în litigiu

a fost respectată întreaga procedură de expropriere, inclusiv cerințele

prevăzute de art. 3 și 4 din Legea nr. 198/2004, a căror nerespectare a fost

reținută de instanțele anterioare ca motiv de anulare a hotărârii contestate,

iar, pe de altă parte, că potrivit Legii nr. 198/2004, hotărârea contestată în

prezenta cauză nu putea fi anulată decât pentru motive ce țin de cuantumul

despăgubirii, iar nu de procedura de expropriere.

Apărarea intimatelor-reclamante,

făcută cu ocazia dezbaterilor asupra recursului și prin notele scrise, în

sensul că aceste din urmă critici ar fi formulate omisso medio, direct în

recurs, urmează a fi înlăturată, întrucât și prin cererea de motivare a apelului,

ce se regăsește la filele 17-18 dosar apel, pârâta a invocat faptul că

nemulțumirea reclamantelor legată de procedura de expropriere nu poate

constitui temei legal pentru anularea hotărârii contestate și că aceasta poate

fi contestată numai sub aspectul cuantumului despăgubirii.

Criticile în discuție

sunt fondate și în raport de ele recursul va fi admis, potrivit celor ce

urmează.

În speță, instanța a

fost învestită cu o contestație împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirii

nr. 1 din 05 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

a orașului Otopeni, reclamantele solicitând anularea acestei hotărâri pe motiv

că a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 198/2004, și anume

fără informarea și consultarea lor prealabilă asupra exproprierii, cu care nu

sunt de acord întrucât împiedică realizarea unei investiții aprobate pe terenul

supus exproprierii, respectiv o spălătorie auto, pentru care chiar

expropriatorul C.N.A.D.N.R. a emis autorizație de construire în anul 2006.

Legea nr. 198/2004,

în baza căreia s-a emis hotărârea contestată, prevede la art. 9 alin. (1) că

„Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art.

5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești

competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată

hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii,

fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator

asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă

efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv

transferul dreptului de proprietate asupra terenului.”

La alin. (2), art. 9

din Legea nr. 198/2004 reglementează termenul de formulare a contestației

împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirii, atunci când această hotărâre

nu a fost comunicată – 3 ani de la data afișării hotărârii, în condițiile art. 7

din lege, iar la alin. (3) prevede că „Acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27

din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”

Rezultă că, pe calea

contestației, expropriatul poate valorifica exclusiv motive ce țin de cuantumul

despăgubirii stabilite de expropriator, legea prevăzând în mod expres că

expropriatul nu poate contesta transferul dreptului de proprietate către

expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Or, prin contestația

dedusă judecății, reclamantele solicită anularea hotărârii de stabilire a

despăgubirilor, dar nu pentru că ar fi nemulțumite de cuantumul despăgubirii

acordate, ci pentru că nu sunt de acord cu exproprierea.

Potrivit art. 44 alin.

(3) din Constituție, „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de

utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă

despăgubire”, iar potrivit art. 481 C. civ. „nimeni nu poate fi silit a ceda

proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o

dreaptă și prealabilă despăgubire.”

Rezultă că, exproprierea

este un mod originar de dobândire a proprietății, care operează chiar împotriva

voinței expropriatului, fiind justificată de o cauză de utilitate publică.

Acest regim juridic al exproprierii explică reglementarea din art. 9 al Legii nr.

198/2004, privind posibilitatea expropriatului de a valorifica, pe calea

contestației, numai nemulțumiri legate de cuantumul despăgubirii stabilite de

expropriator, nu și de transferul dreptului de proprietate către expropriator

asupra imobilului supus exproprierii, transfer pe care, în fapt, îl contestă

reclamantele, care nu sunt de acord cu măsura exproprierii terenului

proprietatea lor.

Cum dispozițiile art.

9 din Legea nr. 198/2004 limitează posibilitatea expropriatului de a

valorifica, pe calea contestației, numai motive ce țin de cuantumul

despăgubirii, iar motivele invocate de reclamante prin acțiunea dedusă

judecății nu se referă la cuantumul despăgubirii, soluția care se impunea în

cauză era aceea de respingere a acțiunii.

Prin urmare, confirmând

soluția fondului de admitere a acțiunii reclamantelor și de anulare a hotărârii

de stabilire a despăgubirilor pentru motive care nu vizează cuantumul

despăgubirii, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 198/2004, fiind astfel întrunite cerințele cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În contextul arătat,

raportat la conținutul normei din art. 9 al Legii nr. 198/2004, criticile vizând

respectarea procedurii de expropriere au rămas fără obiect.

Având în vedere considerentele

prezentate în analiza celui de-al doilea motiv de recurs, în baza art. 312 alin.

(1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat de pârâtă și va modifica în tot decizia recurată, urmând a admite

apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței de fond, pe care o va schimba în

tot, în sensul că va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România împotriva deciziei civile nr. 461/A din 4 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Modifică în tot

decizia recurată.

Admite apelul

declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România împotriva sentinței civile nr. 888 din 22 iunie  2010 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă.

Schimbă în tot sentința,

în sensul că respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 iunie 2012.