ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1980/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1980/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Ședința din camera de consiliu de la 30 septembrie 2015
Asupra conflictului de competență constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la data de 24 februarie 2015,
reclamanta G.G. a solicitat punerea sub interdicție a soțului său, G.I.,
numirea sa în calitate de tutore și autorizarea înstrăinării cotei părți ce
aparține acestuia din imobilul situat în comuna Cosmești, județul Galați.
În fapt, în motivarea cererii, petenta a arătat că soțul
său suferă de Alzheimer, afecțiune încadrată în gradul de handicap grav,
permanent și nerevizuibil, care îl pune în imposibilitate să își reprezinte
propriile
interesele în relația cu terții.
De asemenea, a mai precizat că în prezent acesta
beneficiază de
îngrijire medicală în cadrul centrului medical specializat P.S.
Prin Sentința civilă nr. 642 din 18 martie 2015,
Judecătoria Tecuci
a
admis excepția de necompetență teritorială și a dispus declinarea competenței
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, argumentând că, în conformitate
cu dispozițiile art. 935 din C. proc. civ., în vigoare la data sesizării
instanței, soluționarea cererii de punere sub
interdicție judecătorească a unei
persoane, aparține instanței de tutelă
în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul. De asemenea a mai reținut
că, potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) din același act normativ,
cererile privind ocrotirea persoanelor fizice date de Codul civil în competența
instanțelor de tutelă și de familie, se soluționează de instanța în a cărei
circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.
Or, din cuprinsul contractului pentru acordarea de servicii de îngrijire și
asistență medicală nr. 18/05 octombrie 2013 încheiat cu SC. RS SRL Bacău,
numitul
G.I.
este internat în centrul de
îngrijire P.S. pe o perioadă
nedeterminată,
deci cu titlu permanent, în accepțiunea noțiunii de domiciliu
apreciind
că se înțelege și locui unde o persoana trăiește în mod permanent.
Prin
Sentința civilă nr. 3828 din 17 iunie 2015, Judecătoria Bacău, a declinat la
rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut
că, potrivit art. 936
din
Legea nr. 134/2010, cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei
persoane se soluționează de instanța de
tutelă
în a cărei circumscripție persoana respectiva își are domiciliul.
În
speță, persoana a cărei punere sub interdicție se solicită are domiciliul în
comuna Cosmești, județul Galați, astfel, cum rezultă din conținutul copiei de
pe actul de identitate aflată la fila 6 a dosarului, adresă ia care își
primește și drepturile de asigurări sociale, respectiv pensia. Internarea sa
medicală în baza contractului depus la dosar, nu poate fi apreciată ca
reprezentând o modificare a domiciliului acesteia, de vreme ce aceasta nu a
fost operată și în cartea de identitate.
Ivindu-se conflictul negativ de competență, în raport de
dispozițiile art. 133 pct. 2 și 135 alin. (1) C. proc. civ., a fost sesizată Înalta
Curte de Casație și Justiție.
Asupra
conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție reține
următoarele:
Obiectul judecății îl constituie punerea sub interdicție
a unei persoane
majore,
desemnarea unui tutore al acesteia și autorizarea săvârșirii de către tutore a
unui act de dispoziție, fiind incidente dispozițiile art. 168, art. 170 C. civ.
aprobat prin Legea nr. 134/2010, art. 114 alin. (1) și (2) raportat la art. 94
lit. a) din C. proc. civ.
În conformitate cu dispozițiile art.
168 C. civ. " Soluționarea
cererii
depunere sub interdicție judecătorească se face potrivit dispozițiilor C. proc.
civ.
", iar potrivit art. 170 C. civ.,
prin hotărârea
depunere sub interdicție se desemnează și un tutore al
persoanei ocrotite.
Potrivit
art. 936 C. proc. civ., "Cererea de punere sub interdicție judecătorească
a unei persoane se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție
aceasta își are domiciliul. “
Potrivit
art. 114 din C. proc. civ., cu denumirea marginală " Cereri în materie de
tutelă și familie” (1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea
persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de
familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își
are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. (2) In cazul cererilor privind
autorizarea de către instanța de tutelă și de familie a încheierii unor acte
juridice, când actul juridic a cărui autorizare se solicită privește un imobil,
este, de asemenea, competentă și instanța în a cărei, circumscripție
teritorială este situat imobilul. în acest caz, instanța de tutelă și de
familie care a pronunțat hotărârea va comunica de îndată o copie a acesteia
instanței de tutelă și de familie în a cărei
circumscripție
teritorială își are. domiciliul sau reședința cel ocrotit.
Art.
94 din C. proc. civ. prevede că Judecătoriile judecă: .1. în primă instanța,
;a) cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de
familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres
altfel:
Textele
instituie o normă specială de competență teritorială absolută în
materia punerii sub interdicție, mai exact o
normă de ordine publică având în
vedere că privește capacitatea
persoanei fizice. Astfel, competența de soluționare a cererii de punere sub
interdicție a unei persoanei aparține numai instanței de tutelă în a cărei
circumscripție aceasta își are domiciliul.
Chestiunea de drept care a determinat ivirea prezentului
conflict de competență privește interpretarea diferită pe care instanțele de
judecată aflate în conflict au dat-o noțiunii de domiciliu în materia punerii
sub interdicție cu privire la o persoană lipsită de discernământ, aflată
internată pe o durată nedeterminată, într-o unitate spitalicească.
Noțiunea
de domiciliu este definită de dispozițiile art. 87 C. civ. potrivit căruia „Domiciliul
persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale
civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală". De
asemenea, art. 89 din același Cod prevede că „Stabilirea sau schimbarea
domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale.
(2)
Stabilirea sau
schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se
mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința
principala.
(3)
Dovada intenției
rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente
să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor
declarații, din orice alte împrejurări de fapt:\
În cuprinsul dispozițiilor art. 87 C. civ. legiuitorul a
folosit termenul de "declarare", iar în cuprinsul dispozițiilor art. 89
C. civ., când s-a referit la stabilirea sau schimbarea domiciliului a folosit
expresia "cu intenția de a avea acolo locuința principală".
Reiese deci, că noțiunea de domiciliu este legată de
existența intenției
manifestate
de o persoane în sensul de a-și stabili locuința principală într-un anumit loc.
Adresa cu privire la care există prezumția legală că
numitul G.I. și-a manifestat intenția de a-și stabili domiciliul este cea
menționată în cuprinsul buletinului de identitate, loc în care acesta a și
locuit efectiv până la internare. Conform mențiunilor din cuprinsul acestuia, G.I.
are domiciliul în județul Galați, sat Cosmești, localitate aflată în
circumscripția judecătoriei Tecuci.
În aplicarea dispozițiilor legale mai sus evocate,
judecătoria Tecuci este competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare
în judecată formulată de reclamanta G.G. având ca obiect punerea sub
interdicție a soțului său G.I. (capăt de cerere principal), numirea sa în
calitate de tutore și autorizarea înstrăinării cotei părți ce aparține acestuia
din imobilul situat în comuna Cosmești, județul Galați (capete de cerere
accesorii cererii principale în sensul art. 30 alin.
(3) din C. proc. civ.).
Adresa
la care G.I. se regăsește în prezent, respectiv spitalul
P.S., aflat în circumscripția judecătoriei Bacău,
nu poate fi asimilată
noțiunii de domiciliu la care face referire art. 936
din C. proc. civ. câtă vreme nu a fost probată intenția
acestuia de a-și stabili domiciliul la unitatea spitalicească P.S. unde
este internat, conform art. 89 C. civ.
Este adevărat că în jurisprudența lor, atât Înalta Curte
de Casație și Justiție cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au dat o
interpretare
extensivă noțiunii de
„domiciliu”. Reiese, deci, că ambele instanțe au legat
noțiunea de
domiciliu, fie de declarația legală a persoanei dată în fața autorităților
publice, în cazul domiciliului legal, fie de adresa față de care
persoana manifestă o anumită legătură emoțională,
și deci de existența unei
manifestări de voință de avea domiciliul la o
anumită adresă.
Prin urmare, nu orice adresă la care o persoană se
regăsește pentru o
perioadă
mai lungă de timp sau chiar pe perioada nedeterminată, din cauza
unor împrejurări independente de voința și
consimțământul său, poate ti
considerată adresa de domiciliu, cu atât
mai mult cu cât internarea persoanei
în
centrul special datorată bolii psihice reprezintă o măsură de protecție care
poate
înceta.
Pentru argumentele mai sus arătate, Înalta Curte va
stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de
reclamanta G.G. având ca obiect punerea sub interdicție a soțului său, G.I.,
numirea sa în calitate de tutore și autorizarea înstrăinării cotei
părți
ce aparține acestuia din imobilul situat în comuna Cosmești, județul Galați, în
favoarea Judecătoriei Tecuci, ca instanță în raza căreia se află domiciliul
persoanei a cărei punere sub interdicție se solicită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare
în judecată formulate de reclamanta G.G. având ca obiect punerea sub
interdicție a soțului său, G.I., numirea sa în
calitate de tutore și
autorizarea înstrăinării cotei părți ce aparține
acestuia din imobilul situat în comuna Cosmești, județul Galați, în favoarea
Judecătoriei Tecuci.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2015.