ÎCCJ, decizie (scj.ro #126134)

Cerere de punere sub interdicție a unei persoane internată într-o unitate spitalicească. Noțiunea de ”domiciliu”. Conflict negativ de competență.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Competența teritorială.

Index alfabetic :

conflict de competență

-punere sub interdicție

-domiciliu

NCPC, art. 114, art. 936

NCC, art. 87, art. 89, art. 168, art. 170

Competența teritorială de soluționare a acțiunii având ca obiect

punerea sub interdicție a unei persoane, care se află internată pe o durată nedeterminată într-o unitate spitalicească,

aparține instanței în raza căreia se află domiciliul său, respectiv adresa menționată în cuprinsul actului de identitate, adresa unității spitalicești neputând fi asimilată noțiunii de domiciliu la care face referire art. 936 NCPC, câtă vreme nu a fost probată intenția acesteia de a-și stabili domiciliul la spitalul unde este internat, conform art. 89 C.civ.

Prin urmare, nu orice adresă la care o persoană se regăsește pentru o perioadă mai lungă de timp sau chiar pe perioada nedeterminată, din cauza unor împrejurări independente de voința și consimțământul său, poate fi considerată adresa de domiciliu, cu atât mai mult cu cât internarea persoanei în centrul special reprezintă o măsură de protecție care poate înceta.

Secția I civilă, decizia nr.1980 din 30 septembrie 2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la data de 24 februarie 2015, reclamanta G.G. a solicitat punerea sub interdicție a soțului său, G.I., numirea sa în calitate de tutore și autorizarea înstrăinării cotei părți ce aparține acestuia  din imobilul situat în comuna Cosmești.

În fapt,  în motivarea cererii, petenta a arătat că soțul său suferă de o afecțiune încadrată în gradul de handicap grav, permanent și nerevizuibil, care îl pune în imposibilitate să își reprezinte propriile interesele în relația cu terții. De asemenea, a mai precizat că în prezent acesta beneficiază de îngrijire medicală în cadrul unui  centru medical specializat.

Prin sentința civilă nr. 642 din 18 martie 2015, Judecătoria Tecuci a admis excepția de necompetență teritorială și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, argumentând că, în conformitate cu dispozițiile art. 935 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în vigoare la data sesizării instanței, soluționarea cererii de punere sub interdicție judecătorească a unei persoane, aparține instanței de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul.

De asemenea a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art.114 alin.(1) din același act normativ, cererile privind ocrotirea persoanelor fizice date de Codul civil în competența  instanțelor de tutelă și de familie, se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Or, din cuprinsul contractului pentru acordarea de servicii de îngrijire și asistență medicală din 5 octombrie 2013 încheiat cu S.C. R. S.R.L, numitul G.I. este internat în centrul de îngrijire „P.” pe o perioadă  nedeterminată, deci cu titlu permanent, în accepțiunea noțiunii de domiciliu apreciind că se înțelege și locul unde o persoană trăiește în mod permanent.

Prin sentința civilă nr. 3828 din 17 iunie 2015, Judecătoria Bacău, a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art. 936 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei persoane se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție persoana respectivă își are domiciliul.

În speță, persoana a cărei punere sub interdicție se solicită are domiciliul în comuna Cosmești, județul Galați, astfel cum rezultă din conținutul copiei de pe actul de identitate aflată la dosar, adresă la care își primește și drepturile de asigurări sociale, respectiv pensia. Internarea sa medicală  în baza contractului depus la dosar, nu poate fi apreciată ca reprezentând o modificare a domiciliului acesteia, de vreme ce aceasta nu a fost operată și în cartea de identitate.

Ivindu-se conflictul negativ de competență, în raport de dispozițiile art. 133 pct. 2 și 135 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție.

Asupra conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Obiectul judecății îl constituie punerea sub interdicție a unei persoane majore, desemnarea unui tutore al acesteia și autorizarea săvârșirii de către tutore a unui act de dispoziție, fiind incidente dispozițiile art. 168, art. 170 din Codul civil aprobat prin Legea nr. 134/2010, art. 114 alin. (1) și (2) rap. la art. 94 lit. a) NCPC.

În conformitate cu dispozițiile art. 168 NCC “

Soluționarea cererii de punere sub interdicție

judecătorească se face potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă”

,

iar potrivit art. 170 NCC, prin hotărârea de punere sub interdicție se desemnează și un tutore al persoanei ocrotite.

Potrivit art. 936 NCPC, “

Cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei persoane se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul.”

Potrivit art. 114 NCPC, cu denumirea marginală

”Cereri în materie de tutelă și familie” (1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. (2) În cazul cererilor privind autorizarea de către instanța de tutelă și de familie a încheierii unor acte juridice, când actul juridic a cărui autorizare se solicită privește un imobil, este, de asemenea, competentă și instanța în a cărei circumscripție teritorială este situat imobilul. În acest caz, instanța de tutelă și de familie care a pronunțat hotărârea va comunica de îndată o copie a acesteia instanței de tutelă și de familie în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința cel ocrotit.

Art. 94 din NCPC prevede că  judecătoriile judecă: 1. în primă instanță : a) cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;

Textele instituie o normă specială de competență teritorială absolută în materia punerii sub interdicție, mai exact o normă de ordine publică având în vedere că privește capacitatea persoanei fizice. Astfel, competența de soluționare a cererii de punere sub interdicție a unei persoanei aparține numai instanței de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul.

Chestiunea de drept care a determinat ivirea prezentului conflict de competență privește interpretarea diferită pe care instanțele de judecată aflate în conflict au dat-o noțiunii de domiciliu în materia punerii sub interdicție cu privire la o persoană lipsită de discernământ, aflată internată pe o durată nedeterminată, într-o unitate spitalicească.

Noțiunea de domiciliu este definită de dispozițiile art. 87 NCC, potrivit căruia „

Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală”.

De asemenea,  art. 89 din același Cod prevede că  „

Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale.

(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală.

(3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt

.”.

În cuprinsul dispozițiilor art. 87 NCC legiuitorul a folosit termenul de “declarare”, iar în cuprinsul dispozițiilor art. 89 NCC, când s-a referit la stabilirea sau schimbarea domiciliului a folosit expresia ”cu  intenția de a avea acolo locuința principală”.

Reiese deci, că noțiunea de domiciliu este legată de existența intenției manifestate de o persoane în sensul de a-și stabili locuința principală într-un anumit loc.

Adresa cu privire la care există prezumția legală că numitul G.I. și-a manifestat intenția de a-și stabili domiciliul este cea menționată în cuprinsul  buletinului  de identitate, loc în care acesta a și locuit efectiv până la internare. Conform mențiunilor din cuprinsul acestuia, G.I. are domiciliul în satul Cosmești, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Tecuci.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus evocate, Judecătoria Tecuci este competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G.G. având ca obiect punerea sub interdicție a soțului său (capăt de cerere principal), numirea sa în calitate de tutore și autorizarea înstrăinării cotei părți ce aparține acestuia din imobilul situat în județul Galați [capete de cerere accesorii cererii principale în sensul art.30 alin. (3) din NCPC].

Adresa la care G.I. se regăsește în prezent, respectiv spitalul P., aflat în circumscripția judecătoriei Bacău, nu poate fi asimilată noțiunii  de domiciliu la care face referire art. 936 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, câtă vreme nu a fost probată intenția acestuia de a-și stabili domiciliul la unitatea spitalicească unde este internat, conform art. 89 C.civ.

Este adevărat că în jurisprudența lor, atât Înalta Curte de Casație și Justiție cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au dat o interpretare extensivă noțiunii de „domiciliu„.

Reiese, deci, că ambele instanțe au legat noțiunea de domiciliu, fie de declarația legală a persoanei dată în fața autorităților publice, în cazul domiciliului legal, fie de adresa față de care persoana manifestă  o anumită legătură emoțională, și deci de existența unei  manifestări de voință de  avea domiciliul la o anumită adresă.

Prin urmare, nu orice adresă la care o persoană se regăsește pentru o perioadă mai lungă de timp sau chiar pe perioada nedeterminată, din cauza unor împrejurări independente de voința și consimțământul său, poate fi considerată adresa de domiciliu, cu atât mai mult cu cât internarea persoanei în centrul special  datorată bolii psihice reprezintă o măsură de protecție care poate înceta.

Pentru argumentele mai sus arătate,  Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta G.G. având ca obiect punerea sub interdicție a soțului său, G.I., numirea sa în calitate de tutore și autorizarea înstrăinării cotei părți ce aparține acestuia din imobilul situat în comuna Cosmești, în favoarea Judecătoriei Tecuci, ca instanță în raza căreia se află domiciliul persoanei  a cărei punere sub interdicție se solicită.