ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1705/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1705/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
După deliberare,
asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de
revizuire înregistrată Ia data de 28 aprilie 2015 pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
1 civilă, sub nr. 1642/1/2015,
petentul C.R.D. a solicitat, în contradictoriu cu
intimații D.
G.A.F., fosta
G.F., SC C.N.T.A.R.T. SA, SC R.H. SA, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, S.R., prin M.A.E., prin
A.G., S.R., prin M.F.P.,
S.R., prin C.S.M., S.R., prin Înalta Curte de
Casație și Justiție și S.R. prin M.J.,
anularea
deciziei nr. 1933 din 03 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 8286/1/2010,
hotărâre care este potrivnică deciziei nr. 596/2015 pronunțată de
aceeași instanță.
În motivare,
revizuentul a arătat că prin decizia nr. 596 din 24 februarie 2015, Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul
formulat împotriva deciziei nr. 301/ A
din 25 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a IV-a civilă, constatând că este inacceptabil
ca statul român să nu își îndeplinească obligațiile asumate prin ratificarea C.
E.D.O.L.F. De asemenea,
a precizat că este
inadmisibil ca nicio persoană să nu răspundă pentru neexecutarea hotărârilor
judecătorești irevocabile, care, în dreptul intern,
trebuiau să fie analizate prin prisma dispozițiilor art. 998 și art. 999
C. civ.
Prin decizia supusă revizuirii, Înalta
Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre care nu poate fi pusă în
aplicare, producând, prin
tergiversarea
cauzei, noi prejudicii statului, care a fost pus în întârziere pentru
neexecutarea
obligației, la data de 21 mai 2011.
Petentul a
arătat, de asemenea, că instanța a refuzat stabilirea cadrului
procesual ai
pricinii și a dispus citarea unor părți care nu aveau dreptul legal
de a reprezenta
statul, a cărui calitate procesuală nu poate fi schimbată în faza executării
silite a hotărârii. De asemenea, din punctul său de vedere, instanța,
în mod greșit, a
pronunțat în cauză încheieri, care nu puteau ti atacate pe cale separată. După
pronunțarea deciziei supuse revizuirii, dosarul a fost înaintat
Tribunalului București, care a dispus
disjungerea unor capete de cerere, aspect ce a generat formarea mai multor
dosare, motiv pentru care nicio
instanță nu
a putut să stabilească cu claritate care este, de fapt, hotărârea în
raport
de care cererea de revizuire a fost declinată, spre soluționare, în favoarea
tribunalului.
Aserțiunile revizuentului au vizat și
faptul că în litigiul ce a avut ea obiect cererea de revizuire finalizată cu
hotărârea atacată, Agentul
Guvernamental,
ca reprezentant al statului, a fost introdus în cauză doar după ce s-a dispus
declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, deși acesta avea
atribuții recunoscute de lege pe plan intern și internațional.
În drept, cererea de revizuire este
întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 1933 din 3 martie
2011, pronunțată în dosarul nr. 8286/1/2010, Înalta Curte de Casație și
Justiție,
secția civilă
și de
proprietate intelectuală,
a declinat competența de soluționare a cererii de
revizuire, formulată împotriva
tuturor hotărârilor pronunțate în contradictoriu
cu intimații G.F., SC C.N.T.A.R.T. SA și SC R.
H. SA, în favoarea
Tribunalului București.
Pentru a dispune astfel, instanța a
constatat că, potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (l) C. proc. civ., cererea
de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea rămasă
definitivă și a cărei revizuire se cere.
Înalta Curte a
reținut că, în cauză, este competent să soluționeze cererea de revizuire
întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ.,
Tribunalul București, întrucât decizia
din 14 septembrie 2010 a C.
E.D.O., de care
petentul s-a prevalat în susținerea
cererii de revizuire, a fost
pronunțată în legătură cu o hotărâre a acestei
instanțe. De asemenea, Înalta Curte a constatat că împrejurarea prin
care
revizuentul solicită
retractarea încheierilor, sentințelor și deciziilor enumerate
la dosar nu atrage, în niciun fel, competența
acesteia în raport
de prevederile
legale, indicate ca și temei juridic al cererii de revizuire.
Înalta Curte, examinând, excepția
necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire, invocată de petentul
C.R.D., urmează să o respingă, pentru considerentele ce succed:
Cererea de revizuire formulată de
petent este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și vizează
decizia civilă nr. 1933 din 3 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Potrivit art. 323 C. proc. civ.,
competența soluționării cererii de revizuire revine Instanței a cărei hotărâre
se atacă.
Din această perspectivă, în condițiile
în care cererea de revizuire vizează decizia nr. 1933 din 3 martie 2011 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, pronunțată in calea de atac a revizuirii, este de
reținut că, potrivit textului legal mai sus evocat, competența materială în
ceea ce privește revizuirea hotărârii anterior menționate revine Înaltei Curți
de Casație și Justiție.
Analizând excepția inadmisibilității
cererii de revizuire, invocată de petentul C.R.D., Înalta Curte constată că
argumentele invocate în susținerea
acesteia de către revizuent nu conduc fa identificarea unei veritabile apărări.
Pe de altă parte, Înalta Curte reține că revizuentul nu poate formula excepții
cu privire la propria cerere de revizuire, acest drept procedural fiind
recunoscut numai intimaților. De altfel, posibilitatea formulării unei astfel
de excepții privind cererea de revizuire este condiționată de justificarea interesului
în susținerea acestui mijloc de apărare, situație care nu se regăsește în cauză
prin prisma calității procesuale a celui ce o invocă. Drept consecință,
excepția de inadmisibilitate invocată de revizuent va fi respinsă.
Examinând cererea de revizuire sub
aspectul termenului înăuntrul căruia a fost formulată, Înalta Curte constată
următoarele;
Potrivit prevederilor art. 322 pct. 7 alin.
(l) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs,
atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive
potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și
aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Dispozițiile art. 324 alin. (l) pct. l
C. proc. civ., stipulează că termenul de exercitare a revizuirii, în acest caz,
este de o lună de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când acestea au
fost date de instanțe de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare.
În cauză, petentul C.R.D. a solicitat,
în temeiul prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 1933
din 3 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală.
În raport de aspectele mai sus
menționate și de dispozițiile legale incidente, care reglementează termenul în
interiorul căruia trebuie promovată
revizuirea
întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se
constată că
decizia vizată a fost pronunțată la 3 martie 2011, iar calea
extraordinară de atac a fost promovată de petent
la data de 28 aprilie 2015, conform vizei aplicate pe cererea de revizuire de
registratura Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Prin prisma dispozițiilor reglementate
de art. 324 alin. (1) pct. l C. proc. civ.
,
termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, cererea de
revizuire
s-a împlinit la data de 3 aprilie 2011, calculat în raport de prevederile art. 101
alin. (3) din același act normativ.
Față de aceste considerente, Înalta Curte
va respinge, ca tardiv
declarată, cererea
de revizuire formulată de revizuentul C.R.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge excepțiile de necompetență
materială a Înaltei Curți de
Casație și
Justiție și de inadmisibilitate, invocate de revizuent.
Respinge, ca tardiv declarată, cererea
de revizuire formulată de
revizuentul C.R.D.
împotriva deciziei nr. 1933 din 3 martie 2011,
pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 19 iunie 2015.