ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1705/2015

După deliberare,

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de

revizuire înregistrată Ia data de 28 aprilie 2015 pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

1 civilă, sub nr. 1642/1/2015,

petentul C.R.D. a solicitat, în contradictoriu cu

intimații D.

G.A.F., fosta

G.F., SC C.N.T.A.R.T. SA, SC R.H. SA, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, S.R., prin M.A.E., prin

A.G., S.R., prin M.F.P.,

S.R., prin C.S.M., S.R., prin Înalta Curte de

Casație și Justiție și S.R. prin M.J.,

anularea

deciziei nr. 1933 din 03 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 8286/1/2010,

hotărâre care este potrivnică deciziei nr. 596/2015 pronunțată de

aceeași instanță.

În motivare,

revizuentul a arătat că prin decizia nr. 596 din 24 februarie 2015, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul

formulat împotriva deciziei nr. 301/ A

din 25 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, constatând că este inacceptabil

ca statul român să nu își îndeplinească obligațiile asumate prin ratificarea C.

E.D.O.L.F. De asemenea,

a precizat că este

inadmisibil ca nicio persoană să nu răspundă pentru neexecutarea hotărârilor

judecătorești irevocabile, care, în dreptul intern,

trebuiau să fie analizate prin prisma dispozițiilor art. 998 și art. 999

C. civ.

Prin decizia supusă revizuirii, Înalta

Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre care nu poate fi pusă în

aplicare, producând, prin

tergiversarea

cauzei, noi prejudicii statului, care a fost pus în întârziere pentru

neexecutarea

obligației, la data de 21 mai 2011.

Petentul a

arătat, de asemenea, că instanța a refuzat stabilirea cadrului

procesual ai

pricinii și a dispus citarea unor părți care nu aveau dreptul legal

de a reprezenta

statul, a cărui calitate procesuală nu poate fi schimbată în faza executării

silite a hotărârii. De asemenea, din punctul său de vedere, instanța,

în mod greșit, a

pronunțat în cauză încheieri, care nu puteau ti atacate pe cale separată. După

pronunțarea deciziei supuse revizuirii, dosarul a fost înaintat

Tribunalului București, care a dispus

disjungerea unor capete de cerere, aspect ce a generat formarea mai multor

dosare, motiv pentru care nicio

instanță nu

a putut să stabilească cu claritate care este, de fapt, hotărârea în

raport

de care cererea de revizuire a fost declinată, spre soluționare, în favoarea

tribunalului.

Aserțiunile revizuentului au vizat și

faptul că în litigiul ce a avut ea obiect cererea de revizuire finalizată cu

hotărârea atacată, Agentul

Guvernamental,

ca reprezentant al statului, a fost introdus în cauză doar după ce s-a dispus

declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, deși acesta avea

atribuții recunoscute de lege pe plan intern și internațional.

În drept, cererea de revizuire este

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1933 din 3 martie

2011, pronunțată în dosarul nr. 8286/1/2010, Înalta Curte de Casație și

Justiție,

secția civilă

și de

proprietate intelectuală,

a declinat competența de soluționare a cererii de

revizuire, formulată împotriva

tuturor hotărârilor pronunțate în contradictoriu

cu intimații G.F., SC C.N.T.A.R.T. SA și SC R.

H. SA, în favoarea

Tribunalului București.

Pentru a dispune astfel, instanța a

constatat că, potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (l) C. proc. civ., cererea

de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea rămasă

definitivă și a cărei revizuire se cere.

Înalta Curte a

reținut că, în cauză, este competent să soluționeze cererea de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ.,

Tribunalul București, întrucât decizia

din 14 septembrie 2010 a C.

E.D.O., de care

petentul s-a prevalat în susținerea

cererii de revizuire, a fost

pronunțată în legătură cu o hotărâre a acestei

instanțe. De asemenea, Înalta Curte a constatat că împrejurarea prin

care

revizuentul solicită

retractarea încheierilor, sentințelor și deciziilor enumerate

la dosar nu atrage, în niciun fel, competența

acesteia în raport

de prevederile

legale, indicate ca și temei juridic al cererii de revizuire.

Înalta Curte, examinând, excepția

necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire, invocată de petentul

C.R.D., urmează să o respingă, pentru considerentele ce succed:

Cererea de revizuire formulată de

petent este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și vizează

decizia civilă nr. 1933 din 3 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Potrivit art. 323 C. proc. civ.,

competența soluționării cererii de revizuire revine Instanței a cărei hotărâre

se atacă.

Din această perspectivă, în condițiile

în care cererea de revizuire vizează decizia nr. 1933 din 3 martie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, pronunțată in calea de atac a revizuirii, este de

reținut că, potrivit textului legal mai sus evocat, competența materială în

ceea ce privește revizuirea hotărârii anterior menționate revine Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Analizând excepția inadmisibilității

cererii de revizuire, invocată de petentul C.R.D., Înalta Curte constată că

argumentele invocate în susținerea

acesteia de către revizuent nu conduc fa identificarea unei veritabile apărări.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că revizuentul nu poate formula excepții

cu privire la propria cerere de revizuire, acest drept procedural fiind

recunoscut numai intimaților. De altfel, posibilitatea formulării unei astfel

de excepții privind cererea de revizuire este condiționată de justificarea interesului

în susținerea acestui mijloc de apărare, situație care nu se regăsește în cauză

prin prisma calității procesuale a celui ce o invocă. Drept consecință,

excepția de inadmisibilitate invocată de revizuent va fi respinsă.

Examinând cererea de revizuire sub

aspectul termenului înăuntrul căruia a fost formulată, Înalta Curte constată

următoarele;

Potrivit prevederilor art. 322 pct. 7 alin.

(l) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs,

atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive

potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Dispozițiile art. 324 alin. (l) pct. l

C. proc. civ., stipulează că termenul de exercitare a revizuirii, în acest caz,

este de o lună de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când acestea au

fost date de instanțe de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare.

În cauză, petentul C.R.D. a solicitat,

în temeiul prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 1933

din 3 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

În raport de aspectele mai sus

menționate și de dispozițiile legale incidente, care reglementează termenul în

interiorul căruia trebuie promovată

revizuirea

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se

constată că

decizia vizată a fost pronunțată la 3 martie 2011, iar calea

extraordinară de atac a fost promovată de petent

la data de 28 aprilie 2015, conform vizei aplicate pe cererea de revizuire de

registratura Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Prin prisma dispozițiilor reglementate

de art. 324 alin. (1) pct. l C. proc. civ.

,

termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, cererea de

revizuire

s-a împlinit la data de 3 aprilie 2011, calculat în raport de prevederile art. 101

alin. (3) din același act normativ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte

va respinge, ca tardiv

declarată, cererea

de revizuire formulată de revizuentul C.R.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge excepțiile de necompetență

materială a Înaltei Curți de

Casație și

Justiție și de inadmisibilitate, invocate de revizuent.

Respinge, ca tardiv declarată, cererea

de revizuire formulată de

revizuentul C.R.D.

împotriva deciziei nr. 1933 din 3 martie 2011,

pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 19 iunie 2015.