ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2884/2014

Deliberând asupra

contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 420 din data de 22

iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în baza art. 23 din Legea nr.

255/2013 a fost admisă contestația la executare formulată de către condamnatul

H.O.M., și în baza art. 6 alin. (6) C. pen. s-a redus de la 10 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a doua și lit. b) C. pen. anterior, aplicată prin Sentința penală nr. 117

din 03 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia

penală nr. 3002 din 03 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

la 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de

art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. în vigoare.

În baza art. 599

alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus efectuarea unei noi puneri în executare a

pedepsei complementare.

Pentru a dispune

astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut că, prin Decizia penală nr. 163 din 23

iunie 2014, Tribunalul Cluj a decis trimiterea la Curtea de Apel Cluj în

vederea judecării contestației la executare formulată de condamnatul H.O.M.,

aflat în momentul formulării contestației, în Penitenciarul Spital Dej.

S-a reținut că, în

contestația inițială adresată Judecătoriei Dej și înregistrată sub nr.

266/219/7 februarie 2014 contestatorul personal a solicitat aplicarea

prevederilor art. 15 C. pen. anterior privind aplicarea facultativă a legii

penale mai favorabile, în contextul intrării în vigoare a Noului C. pen.

A motivat că se

încadrează în prevederile art. 15 C. pen. anterior, precum și în prevederile C.

pen. în vigoare referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.

Curtea a reținut că

această contestație a fost conexată la Dosarul nr. 265/219/2014, număr sub care

s-a înregistrat o altă contestație la executare formulată de același condamnat

prin care a solicitat scoaterea sa de sub mandatul de executare a închisorii,

în temeiul art. 6 din noul C. pen. și al art. 23 din Legea nr. 255/2013

deoarece a apreciat că-i sunt aplicabile dispozițiile referitoare la incidența

legii penale mai favorabile în situația sa.

De asemenea, prin

cererea sa, contestatorul a cerut reindividualizarea pedepsei în raport de art.

74 și următoarele din noul C. pen. anterior, care prevăd aplicarea unei pedepse

mai blânde față de condamnat, raportat și la lipsa vreunui prejudiciu și la

absența antecedentelor penale.

A motivat că

judecarea cererii sale nu trebuie să se rezume doar la compararea unor pedepse

din noul și din vechiul C. pen., ci la totalitatea criteriilor de incriminare

și a modalităților mai ușoare de executare a pedepsei de care ar fi putut

beneficia potrivit legii noi, dacă ar fi fost judecat cu 6 luni mai târziu.

Așadar, Curtea a

reținut că i-a fost aplicată contestatorului o pedeapsă rezultantă de 5 ani

închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a lit. b) C. pen. anterior aplicată prin Sentința penală nr. 117 din 3

octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr.

3002 din 3 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, iar pedeapsa rezultantă este compusă din: pedeapsa de 5 ani închisoare

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

publice prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248

C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același C. pen. și din

pedeapsa de 3 ani închisoare și 10 ani pedeapsă complementară pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la conflict de interese prev. de art. 26 raportat

la art. 253

1

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În motivare, Curtea a

constatat că nu este incident art. 15 C. pen. anterior referitor la aplicarea

facultativă a legii penale mai favorabile deoarece acest text C. pen. anterior

nu poate fi reținut ca normă penală mai favorabilă prin raportare la art. 6 din

noul C. pen. datorită interdicției exprese cuprinse în art. 4 din Legea nr.

187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen., ce prevede că pedeapsa

aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub

imperiul C. pen. anterior ce nu depășește maximul special prevăzut de noul C.

pen. nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a ultimului.

Curtea a reținut că,

anterior datei de 1 februarie 2014 infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de

art. 13 din Legea nr. 78/2000 era pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani,

iar, în prezent, art. 13

2

prevede că în cazul infracțiunilor de abuz

în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut

pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei

se majorează cu o treime.

În acest sens, Curtea

a constatat că art. 297 din noul C. pen. pedepsește abuzul în serviciu cu

închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o

funcție publică.

Totodată, Curtea a

mai constatat că noul C. pen. nu prevede separat infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor publice deoarece noua reglementare concentrează

într-un singur articol toate formele anterioare de abuz în serviciu, fiindcă

legiuitorul a considerat că nu se justifica sancționarea separată a abuzului în

serviciu contra intereselor publice, ca atare, fapta este în continuare

incriminată, chiar dacă nu sub aceeași denumire legală.

În consecință, Curtea

a apreciat că pedeapsa principală aplicată condamnatului pentru această

infracțiune nu depășește maximul special prevăzut în legea nouă.

Privitor la

infracțiunea de conflict de interese Curtea a reținut că aceasta era

sancționată de art. 253 C. pen. anterior, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și

interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata

maximă, iar noul C. pen., în art. 301 prevede pentru infracțiunea de conflict

de interese, pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării

dreptului de a ocupa o funcție publică.

Prin urmare, Curtea a

apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului pentru

complicitate la această infracțiune nu depășește maximul legal prevăzut de

noile dispoziții.

Referitor la

susținerea contestatorului că se impune reindividualizarea pedepselor potrivit

noilor criterii de individualizare prev. de art. 74 din noul C. pen., Curtea a

apreciat că aceasta este nelegală deoarece art. 6 din același cod restrânge

aplicarea legii penale mai favorabile la cauzele definitive doar la compararea

pedepsei aplicate cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea

săvârșită.

Însă, Curtea a

constatat că este fondată contestația formulată de contestator în raport de

dispozițiile art. 6 alin. (6) C. pen. în vigoare care prevede că dacă legea

nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau a

măsurilor de siguranță acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute

de legea nouă.

Astfel, Curtea a

reținut că, potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor constă în interzicerea exercitării pe o

perioadă de la 1 la 5 ani, a drepturilor enumerate de lege.

Împotriva acestei

sentințe penale a formulat contestație condamnatul H.O.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, contestatorul

a invocat, în esență, faptul că aspectele ce trebuie avute în vedere la

calificarea legii penale mai favorabile sunt cele privitoare la condițiile de

incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere penală, condițiile de

sancționare și consecințele condamnării, precum și faptul că nu au fost

apreciate în mod corect criteriile de individualizare a pedepsei aplicate.

Verificând sentința

atacată, actele dosarului și criticile contestatorului în temeiul dispozițiilor

art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art 595 C. proc. pen., Înalta Curte constată

următoarele:

În conformitate cu

art. 4 din Titlul I - Capitolul II "Dispoziții generale privind aplicarea

în timp a legii penale" din Legea nr. 187/20112 pentru punerea în aplicare

a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o

infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen. din

1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi

redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, potrivit

art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a

intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă

depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită,

se reduce la acest maxim, iar conform art. 6 alin. (6) C. pen., dacă legea nouă

este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor

de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea

nouă.

În baza acestor

dispoziții legale, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că sunt

incidente dispozițiile art. 6 alin. (6) C. pen. în ceea ce privește pedeapsa

complementară aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la conflict de interese prev. de art. 26 raportat la art. 253

1

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cuantumul de 10 ani al

pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. anterior, aplicată contestatorului

condamnat, fiind mai mare decât limita maximă de 5 ani a pedepsei complementare

a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 C. pen.

Prin sentința

contestată, în mod corect, s-a constatat că pedepsele stabilite pentru

comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prev.

de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.

anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același C. pen. și pentru

complicitate la infracțiunea de conflict de interese prev. de art. 26 raportat

la art. 253

1

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, nu

depășesc maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunile de abuz în

serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din noul C. pen. (închisoare de la 2

la 7 ani) și conflict de interese prevăzută de art. 301 din noul C. pen.

(închisoare de la 1 la 5 ani).

Se mai observă că,

art. 36 alin. (1) C. pen. prevede că forma continuată a săvârșirii infracțiunii

are ca efect posibilitatea majorării maximului special cu cel mult 3 ani,

astfel încât prevederile privind pedeapsa pentru infracțiunea continuată

conform noului C. pen. nu sunt de natură să creeze o situație mai favorabilă

condamnatului, câtă vreme limitele de pedeapsă ce trebuie avute în vedere

pentru infracțiunea săvârșită sunt cele reținute mai sus.

Având în vedere toate

criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte mai notează, ca și

prima instanță, că în procedura contestației la executare, care reprezintă un

mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul

executării pedepselor, este inadmisibilă schimbarea de încadrare juridică dată

faptei prin hotărâre definitivă sau reindividualizarea pedepsei întrucât s-ar

aduce atingere autorității de lucru judecat. De altfel, schimbarea

caracterizării juridice a unei fapte penale nu echivalează cu o cauză de

micșorare a pedepsei ce ar putea primi eficiența legală print-o contestație la

executare, după cum reaprecierea criteriilor de individualizare a pedepsei nu

este posibilă pe calea contestației la executare.

Pentru toate aceste

considerente, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 595 C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de

condamnatul H.O.M. împotriva Sentinței penale nr. 420 din 22 iulie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În temeiul art. 275

alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300

lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația formulată de condamnatul H.O.M. împotriva Sentinței

penale nr. 420 din 22 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

penală și de minori.

Obligă contestatorul

condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 octombrie 2014.

Procesat de GGC - GV