ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2884/2014

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 420 din data de 22 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 a fost admisă contestația la executare formulată de către condamnatul H.O.M., și în baza art. 6 alin. (6) C. pen. s-a redus de la 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. anterior, aplicată prin Sentința penală nr. 117 din 03 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 3002 din 03 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

în vigoare. În baza art. 599 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus efectuarea unei noi puneri în executare a pedepsei complementare. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut că, prin Decizia penală nr. 163 din 23 iunie 2014, Tribunalul Cluj a decis trimiterea la Curtea de Apel Cluj în vederea judecării contestației la executare formulată de condamnatul H.O.M., aflat în momentul formulării contestației, în Penitenciarul Spital Dej. S-a reținut că, în contestația inițială adresată Judecătoriei Dej și înregistrată sub nr. 266/219/7 februarie 2014 contestatorul personal a solicitat aplicarea prevederilor art. 15 C. pen. anterior privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, în contextul intrării în vigoare a Noului C. pen.

A motivat că se încadrează în prevederile art. 15 C. pen. anterior, precum și în prevederile C. pen. în vigoare referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile. Curtea a reținut că această contestație a fost conexată la Dosarul nr. 265/219/2014, număr sub care s-a înregistrat o altă contestație la executare formulată de același condamnat prin care a solicitat scoaterea sa de sub mandatul de executare a închisorii, în temeiul art. 6 din noul C. pen. și al art. 23 din Legea nr. 255/2013 deoarece a apreciat că-i sunt aplicabile dispozițiile referitoare la incidența legii penale mai favorabile în situația sa. De asemenea, prin cererea sa, contestatorul a cerut reindividualizarea pedepsei în raport de art. 74 și următoarele din noul C. pen.

anterior, care prevăd aplicarea unei pedepse mai blânde față de condamnat, raportat și la lipsa vreunui prejudiciu și la absența antecedentelor penale. A motivat că judecarea cererii sale nu trebuie să se rezume doar la compararea unor pedepse din noul și din vechiul C. pen., ci la totalitatea criteriilor de incriminare și a modalităților mai ușoare de executare a pedepsei de care ar fi putut beneficia potrivit legii noi, dacă ar fi fost judecat cu 6 luni mai târziu. Așadar, Curtea a reținut că i-a fost aplicată contestatorului o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

anterior aplicată prin Sentința penală nr. 117 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 3002 din 3 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, iar pedeapsa rezultantă este compusă din: pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același C. pen. și din pedeapsa de 3 ani închisoare și 10 ani pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la conflict de interese prev. de art. 26 raportat la art. 253 1 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

anterior. În motivare, Curtea a constatat că nu este incident art. 15 C. pen. anterior referitor la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile deoarece acest text C. pen. anterior nu poate fi reținut ca normă penală mai favorabilă prin raportare la art. 6 din noul C. pen. datorită interdicției exprese cuprinse în art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen., ce prevede că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen. anterior ce nu depășește maximul special prevăzut de noul C. pen. nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a ultimului.

Curtea a reținut că, anterior datei de 1 februarie 2014 infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 era pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, iar, în prezent, art. 13 2 prevede că în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. În acest sens, Curtea a constatat că art. 297 din noul C. pen. pedepsește abuzul în serviciu cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Totodată, Curtea a mai constatat că noul C. pen.

nu prevede separat infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice deoarece noua reglementare concentrează într-un singur articol toate formele anterioare de abuz în serviciu, fiindcă legiuitorul a considerat că nu se justifica sancționarea separată a abuzului în serviciu contra intereselor publice, ca atare, fapta este în continuare incriminată, chiar dacă nu sub aceeași denumire legală. În consecință, Curtea a apreciat că pedeapsa principală aplicată condamnatului pentru această infracțiune nu depășește maximul special prevăzut în legea nouă. Privitor la infracțiunea de conflict de interese Curtea a reținut că aceasta era sancționată de art. 253 C. pen.

anterior, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă, iar noul C. pen., în art. 301 prevede pentru infracțiunea de conflict de interese, pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Prin urmare, Curtea a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului pentru complicitate la această infracțiune nu depășește maximul legal prevăzut de noile dispoziții. Referitor la susținerea contestatorului că se impune reindividualizarea pedepselor potrivit noilor criterii de individualizare prev. de art. 74 din noul C. pen., Curtea a apreciat că aceasta este nelegală deoarece art. 6 din același cod restrânge aplicarea legii penale mai favorabile la cauzele definitive doar la compararea pedepsei aplicate cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.

Însă, Curtea a constatat că este fondată contestația formulată de contestator în raport de dispozițiile art. 6 alin. (6) C. pen. în vigoare care prevede că dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau a măsurilor de siguranță acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă. Astfel, Curtea a reținut că, potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor constă în interzicerea exercitării pe o perioadă de la 1 la 5 ani, a drepturilor enumerate de lege. Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație condamnatul H.O.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, contestatorul a invocat, în esență, faptul că aspectele ce trebuie avute în vedere la calificarea legii penale mai favorabile sunt cele privitoare la condițiile de incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere penală, condițiile de sancționare și consecințele condamnării, precum și faptul că nu au fost apreciate în mod corect criteriile de individualizare a pedepsei aplicate. Verificând sentința atacată, actele dosarului și criticile contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art 595 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: În conformitate cu art. 4 din Titlul I - Capitolul II "Dispoziții generale privind aplicarea în timp a legii penale" din Legea nr. 187/20112 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen.

din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi. De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim, iar conform art. 6 alin. (6) C. pen., dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

În baza acestor dispoziții legale, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (6) C. pen. în ceea ce privește pedeapsa complementară aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la conflict de interese prev. de art. 26 raportat la art. 253 1 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cuantumul de 10 ani al pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. anterior, aplicată contestatorului condamnat, fiind mai mare decât limita maximă de 5 ani a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 C. pen. Prin sentința contestată, în mod corect, s-a constatat că pedepsele stabilite pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.

anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același C. pen. și pentru complicitate la infracțiunea de conflict de interese prev. de art. 26 raportat la art. 253 1 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, nu depășesc maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunile de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din noul C. pen. (închisoare de la 2 la 7 ani) și conflict de interese prevăzută de art. 301 din noul C. pen. (închisoare de la 1 la 5 ani). Se mai observă că, art. 36 alin. (1) C. pen. prevede că forma continuată a săvârșirii infracțiunii are ca efect posibilitatea majorării maximului special cu cel mult 3 ani, astfel încât prevederile privind pedeapsa pentru infracțiunea continuată conform noului C. pen.

nu sunt de natură să creeze o situație mai favorabilă condamnatului, câtă vreme limitele de pedeapsă ce trebuie avute în vedere pentru infracțiunea săvârșită sunt cele reținute mai sus. Având în vedere toate criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte mai notează, ca și prima instanță, că în procedura contestației la executare, care reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării pedepselor, este inadmisibilă schimbarea de încadrare juridică dată faptei prin hotărâre definitivă sau reindividualizarea pedepsei întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat. De altfel, schimbarea caracterizării juridice a unei fapte penale nu echivalează cu o cauză de micșorare a pedepsei ce ar putea primi eficiența legală print-o contestație la executare, după cum reaprecierea criteriilor de individualizare a pedepsei nu este posibilă pe calea contestației la executare.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 595 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul H.O.M. împotriva Sentinței penale nr. 420 din 22 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul H.O.M. împotriva Sentinței penale nr. 420 din 22 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV