ÎCCJ, Secția penală

Deliberând, asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 466 din 16 aprilie 2014,

Tribunalul Giurgiu, secția penală, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Noul C. proc. pen., a admis în parte contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare constituită în baza H.G. nr. 836/2013 de pe lângă Penitenciarul Giurgiu privind pe condamnatul R.A., cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1330 din 05 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 173 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 6 Noul C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 66 lit. a), b), d) Noul C. pen., a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior aplicată condamnatului R.A. de la 10 ani la 5 ani și a menținut și pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 69 din Noul C. pen.

A menținut mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1592 din 02 februarie 2009 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, cu excepția dispozițiilor referitoare la pedeapsa complementară.

În baza art. 275 alin. (3) Noul C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că, prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, la data de 04 februarie 2014, sub nr. 421/122/2014, Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza H.G. nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Giurgiu a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1330 din 05 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 173 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, sentință în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1592 din 02 februarie 2009 în privința condamnatului R.A.

S-a arătat, în acest sens, că intimatul R.A. a fost condamnat printre alte pedepse și la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. anterior, comisia apreciind că se impune aplicarea legii penale mai favorabile având în vedere că maximul prevăzut de legea nouă este mai mic decât pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie.

Din actele dosarului s-a reținut că prin sentința penală nr. 1330 din 05 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 173 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul R.A. a fost condamnat la următoarele pedepse: 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 269 alin. (1) și (2) C. pen. anterior și a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. anterior.

În baza art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. anterior.

S-au descontopit pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 9 din 07 ianuarie 2000 pronunțată de Tribunalul București și sentința penală nr. 304 din 21 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj și a repus în individualitatea lor pedepsele componente de: 15 ani închisoare, o pedeapsă cu detențiunea pe viață și 4 luni închisoare.

În baza art. 33-34 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 36 alin. (1) C. pen., în urma contopirii s-a aplicat inculpatului R.A. pedeapsa detențiunii pe viață.

A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., având în vedere pedepsele complementare stabilite prin sentința penală nr. 9/2000 pronunțată de Tribunalul București și sentința penală nr. 304 din 21 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj și prin prezenta sentință penală, s-a aplicat inculpatului R.A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 10 ani și cea a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen. anterior (sentința penală nr. 9/2000 a Tribunalului București).

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. anterior și art. 36 alin. (3) C. pen. anterior, a dedus timpul prevenției și a scăzut perioada executată începând cu data de 16 noiembrie 1998 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) și (4) C. proc. pen. anterior, a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a arătat că infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 269 alin. (1) și (2) C. pen. anterior are corespondent în art. 285 alin. (2) Noul C. pen., pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, doar infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. anterior precum și că are corespondent în art. 233 - 234 lit. f) Noul C. pen., pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, (pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 9/2000 a Tribunalului București, secția I a penală, așa cum a fost modificată), infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174-176 lit. d) C. pen. anterior, are corespondent în art. 188 - 189 alin. (1) lit. d) Noul C. pen., pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 15 la 25 ani sau detențiunea pe viață (pedeapsă aplicată prin sentința penală nr.  9/2000 a Tribunalului București, secția I a penală, așa cum a fost modificată).

Potrivit art. 6 alin. (1) Noul C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau

amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen. anterior, care nu depășește maximul special prevăzut de C. pen., nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen., tribunalul a analizat aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea penală nouă și aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.

În

ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, tribunalul a analizat limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. a) C. pen., limită maximă ce urmează a fi comparată cu pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul.

Tribunalul a reținut că, în ceea ce privește pluralitatea de infracțiuni, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispoziții din altă lege, fiindcă în acest fel s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit. De aceea, în art. 13 C. pen. este folosită expresia legea mai favorabilă și nu dispozițiile mai favorabile ale unei legi.

În

speță, tribunalul a reținut că, atât pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. 1969, se situează peste limita maximă prevăzută de art. 233 - 234 lit. f) Noul C. pen., ce este de 10 ani închisoare, cât și pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 269 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, se situează peste limita maximă prevăzută de art. 285 alin. (2) Noul C. pen., ce este de 5 ani închisoare, sens în care s-ar impune reducerea acestora la maximul prevăzut de Noul C. pen., însă tribunalul a reținut că infracțiunile pentru care a fost condamnat intimatul, au fost săvârșite în concurs, reglementat în Noul C. pen. de art. 39.

Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. a) C. pen., în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa după cum urmează: când s-au stabilit o pedeapsă cu detențiunea pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață.

Având în vedere dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) C. pen., tribunalul a constatat că și în cazul reducerii pedepselor menționate mai sus la maximul prevăzut de Noul C. pen., cuantumul pedepsei pe care ar urma să o execute intimatul nu s-ar modifica, aceasta rămânând în continuare detențiunea pe viață.

Tribunalul, a constatat însă că intimatul condamnat beneficiază de legea penală mai favorabilă în condițiile art. 6 C. pen., cu privire la durata pedepsei complementare, care a fost stabilită prin hotărârea de condamnare la 10 ani, iar în prezent, conform art. 66 alin. (1) C. pen., durata maximă a pedepsei complementare este de 5 ani.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul R.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Totodată, contestatorul, la termenul din 21 august 2014, a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea H.G.R. nr. 836/2013, cu motivarea că încalcă dispozițiile art. 21 din Constituția României.

Prin decizia penală nr. 618/C din 25 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanța a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat R.A., împotriva sentinței penale nr. 466 din 16 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, cauze generale, în Dosarul nr. 252/122/2014.

În

temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe contestatorul condamnat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 RON, a fost acoperit din fondurile Ministerului Justiției.

În

temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea contestatorului condamnat R.A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate privind Hotărârea nr. 836/2013 a Guvernului României.

Verificând motivele invocate de către apelantul condamnat în raport de dispozițiile legale în materie, actele dosarului și soluția pronunțată, Înalta Curte constată următoarele:

Soluționarea de către instanță a sesizării privind executarea hotărârilor penale, precum și a căii de atac, în cauzele având acest obiect, este reglementată prin dispozițiile art. 597 C. proc. pen.

În

cauza de față, contestatorul condamnat R.A. a formulat cale de atac împotriva deciziei penale nr. 618/C din 25 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Conform dispozițiilor art. 597 alin. (8) raportat la art. 595 alin. (1) C. proc. pen., decizia penală prin care s-a pronunțat soluția de respingere a contestației formulate de contestatorul condamnat R.A. este

definitivă.

Așadar, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, contestatorului condamnat R.A. nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva deciziei penale nr. 618/C din 25

august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, întrucât aceasta a fost formulată împotriva unei decizii definitive.

Cu privire la excepția tardivității invocate de către reprezentantul Ministerului Public, în raport de momentul la care a fost declarată calea de atac a apelului împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii contestatorului condamnat R.A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate privind Hotărârea nr. 836/2013 a Guvernului României, Înalta Curte constată că momentul la care contestatorul a luat efectiv cunoștință de soluția pronunțată în cauză este acela când i-a fost comunicată la locul de detenție. Contestatorul nefiind prezent la pronunțarea soluției nu a avut posibilitatea reală și efectivă de a cunoaște, pe de o parte, ce soluție a pronunțat instanța, iar, pe de altă parte, nici posibilitatea de a declara calea de atac a apelului în termen de 48 de ore, față de împrejurarea că se afla în stare de arest.

Astfel, contestatorul a cunoscut soluția pronunțată de instanța de fond la data de 1 septembrie 2014, când aceasta i-a fost comunicată, dată la care a înțeles să formuleze și calea de atac a apelului.

Or, față de acest considerent, Înalta Curte apreciază că apelul a fost formulat în termenul legal prevăzut de lege, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, excepția tardivității invocate de reprezentantul Ministerului Public, garantarea cunoașterii soluției pronunțate și a posibilității de a exercita o cale de atac reprezentând valențe ale exercitării dreptului la apărare.

Referitor la excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte reține că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Se remarcă astfel că prevederile legale în materie nu permit invocarea unei excepții de neconstituționalitate în privința unei Hotărâri de Guvern, așa cum a invocat apelantul condamnat, astfel că excepția de neconstituționalitate invocată de condamnat cu privire la Hotărârea nr. 836/2013 a Guvernului României este inadmisibilă.

Față de considerentele invocate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul condamnat R.A. împotriva deciziei penale nr. 618 din data de 25 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 300 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul condamnat R.A. împotriva deciziei penale nr. 618 din data de 25 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 300 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2014.